RUGĂ LA CER…
MARIA BOTNARU
De la prietenul şi mentorul meu Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist din Chişinău am aflat, că Marele istoric şi Patriot Gheorghe Buzatu din Iaşi este bolnav. Nu sunt medic şi nu pot alina durerea sau alunga boala, dar prin aceste versuri am încercat să bat alarma, deoarece viaţa Domnului Gheorghe Buzatu, acest Mare Istoric şi Mare Român este în pericol.Vreau să ne rugăm cu toţii pentru acest Om, care merită toţi laurii lumii, să se facă bine !
Maria Botnaru (or.Tighina)
RUGĂ LA CER…
(pentru GHEORCHE BUZATU –
Mare istoric, savant şi patriot român)
Așa titani răsar la răscruci de secole prea rar,
Așa comori de oameni ne vin alături, ca un dar,
Prin zel și zbucium, a lor viață nu e un zbor obișnuit,
Măsoară existența prin înțelepciunea ce au dobândit
Și viața nu o irosesc în darn, ci o prefac în simplă dăruire,
Să fie adevărul istoric depistat – e crezul și a lor menire.
N-ai așteptat nicicând să-ți vină din cer norocul pregătit,
Câte un fir, din pietre de știință, cu picătura l-ai sorbit,
Fiind istoric, fiosof și om distins, te-a frământat viața,
Din tot ce-ai scris, văd om viteaz, un luptător de neînvins.
De unde ai găsit izvorul viu de timp s-asculte al tău glas?
Prin cronici colbăite ai lăsat să înoate gândul cu al său pas,
O lume întreagă a cutreierat faima de român mare savant,
Ai cucerit Academii și multe stele, în fața ta, s-au închinat…
Mă înveți să nu uit rădăcina neamului meu românesc,
Cu argumente închegate – cu a lui istorie, să mă mândresc.
Chiar dacă mai avem un mal de ghimpi, de străini înălțat,
Sunt ferm convinsă, vom fi cândva o Românie, un mare stat.
Sunt o ființă mică, Doamne, dar ruga-mi este mare,
Sinceră și arzâtoare, o cresc cu noi speranțe colosale,
Știu, ai griji multe și, cu a ta răbdare, ne răsplătești cu zel
Și ne împarți din mila ce ne-o porți, cu îndurare și fidel.
Rog sfinții să mă audă, să-i scurgă din a lui durere,
Ca pentru cine a fost, să nu treacă prin val de suferință,
Nu a știut repaus, nu s-a cruțat, înmoie-i din sentință,
Mai are mult de scris, e tristă după el iubita lui știință.
Ca pe un rob al adevărului, ajuns la o răscruce de dreptate,
Te rog ajut-l, a săvârșit pentru-al său neam, doar bune fapte…
În marea ta minune, plecată în genunchi, eu, Doamne, astăzi sper,
Pentru acest, măreț, suflet de OM, o sănătate de cremene îți cer…
23 ianuarie 2012
(preluat de pe Blogul Imensitatea Iubirii cu Maria Botnaru)

Buna dimineata!
Fiecare scriere e un prilej de reflectie !
MULTUMESC !
Activitatea ştiinţifică a prof. Buzatu este demnă de admirat, dar mare păcat că domnul profesor susţine, pe lângă multe altele, şi un criminal de război. Energia şi dăruirea domniei sale poate că ar fi fost potrivite către un alt domeniu. În rest, sănătate multă tuturor.
Domnul profesor dr.Gheorghe Buzatu este cel mai mare specialist în istoria celui de-al II razboi mondial şi nu numai…Domnia sa nu susţine un criminal de razboi, ci pe marele roman si patriot
Mareşalul Ion Antonescu.Pentru ca să înţelegeţi acest lucru ŞI Dvs. ar trebui să citiţi cât mai multe documente de arhive şi lucrările Domnului profesor Buzatu, care sunt bazate sută la sută pe documente de arhivă. Savantul şi prietenul meu a lucrat in multe arhive din intreaga lume: România,Ungaria, Bulgaria,URSS, SUA şi altele. De sub peniţa Domnului Buzatu apare adevărul istoric şi nu afirmatii minciunoase de tip sionist sau comunist.Cam asta ar fi!
Spre deosebire de Dvs.eu nu ascund numele, Alexandru Moraru