SABIA DREPTAŢII NOASTRE 1

(documentele acuză  regimul  de ocupaţie sovietic )

Despre  lupta împotriva ocupaţiei sovietice şi rezistenţa  antisovietică după 1944 se cunoaşte extrem de puţin,dacă nu punem în calcul lucrările istoricilor Valeriu Pasat şi Elena Postică . Motive sunt mai multe.În perioada sovietică nici nu putea fi vorba de scris despre acest subiect,  fiindcă era interzis, şi cel care încerca acest lucru, în cel mai bun caz, putea fi băgat la balamuc.Mecanismul de propagandă şi agitaţie sovietic ne-a pus pe tavă  o minciună gogonată cum că în Basarabia în 1940 , şi  după 1944 în genere n-a existat  nici o rezistenţă antisovietică, că noi, populaţia  locală am aşteptat ani de zile pe sovietici să ne ocupe, pardon să ne „elibereze”.În acest scop au fost aruncate toate mijloacele de propagandă  şi de forţă ale URSS.

Pentru a ignora lupta antibolşevică  din Basarabia au fost scrise tone de maculatură” istorică”, turnate sute de filme”documentare” şi artistice, mobilizaţi pictorii,sculptorii,scriitorii,compozitorii, într-un cuvînt toţi care  ar putea contribui la  falsificarea organizată a unui adevăr istoric.

Şi nu e de mirare,că după 1989 nimeni dintre aceşti” corifei ai culturii şi ştiinţei” n-a fost tras la răspundere pentru încercarea de a îndobitoci un popor întreg , deoarece spălarea creerului nu este considerată o crimă.Păcat. Nimănui nu i s-a retras titlul ştiinţific, iar lucrările de acest gen n-au fost examinate de o comisie nepărtinitoare  pentru a le clasifica la erori grave asupra adevărului istoric. Şi cred că nu e corect.De ce un inginer,dacă a construit o casă,care s-a prăbuşit este tras la răspundere, de ce un farmacist, dacă a eliberat un medicament netestat este tras la răspundere, iar un istoric, un scriitor etc.., care a scris minciuni în scopul  justificării unei ocupaţii străine nu sunt aduşi în faţa justiţiei?!

Fără îndoială, că au existat şi astfel de oameni care s-au bucurat mult  şi au susţinut venirea sovieticilor peste noi. Aceştea au fost o bună parte din reprezentanţii minorităţilor naţionale din Basarabia .

În toate perioadele istorice, ei au fost pe poziţii diametral opuse faţă de  populaţia românească autohtonă.. În majoritatea cazurilor, au făcut front comun pentru a-şi impune interesele   asupra majorităţii naţionale. Şi, ca să nu fiu numai cu vorba, vă dau cîteva nume de luptători[1] pentru instaurarea puterii sovietice în  Basarabia şi locul  de bastina al acestora, naţionalitatea n-o mai indic în speranţa ca vă veţi descurca  şi singuri :

A.S.Krusser(1893-1919), Ivan Ivanovici Radcenco(1874-1942) născut în or.Konotop, regiunea Cernigov, Semion  Grigorievici Roşali(1896-1917) născut în Petersburg, Ivan Fedorovici Fedico (1897-1939) născut în satul Hmeliovo, gubernia Poltava, Daniil Semionovici Ridel (1884-1933) din Corneşti, Bălţi, Samuil Samuilovici Bantke(1898-1937) din Chişinău,Piotr Ivanovici Baranov (1892-1933) din Petersburg, Evghenii Mihailovici Venedictov(1895-1918) nascut în or.Melenchi, gubernia Vladimir, Gaspar Karapetovici Voscanov(1886-1937), Ilia Ivanovici Garcavîi(1888-1937) din s.Musiencovo, gubernia Ecaterinoslav, Filip Iacovlevici Levinzon (1893-1937) din or.Orhei, Mihail Livovici Meerson (1893-1918) din Chişinău, Iacov Denisovici Melioşin(1884-1918) din s.Polavscoie, gubernia Reazani, Fedor Ivanovici Rogov (1885-1958) născut în s.Iamscaia, gubernia Kursk, Asen Vasilievici Hristiev(1884-1924) născut în or.Sofia(Bulgaria), Iosif Isaacovici Badeev (1880-1937) din or.Orhei, Samuil Marcovici Bubnovschii(1902-1937) din Chişinău, Vasilii Dementievici Gherasimenco (1902- 1972) nascut în s.Nestaita , gubernia Herson, Serghei Victorovici Krivoşeev (1904-1971) născut în s.Novo-Grigorievca ,raionul Pavlodar, regiunea Dnepropetrovsk, Ivan Polievchevici Malinin(1904-1942) născut  în s.Zasuhino,gubernia Tveri, Ivan Semenovici Fadeev (1913) născut în s.Nababino, regiunea Novosibirsk, Andrei Ivanovici Cliuşnikov (1896-1924) din gubernia Reazan, Haia Nahmanovna Livşiţ (1903-1929) din Basarabia, Israel Marcovici Morghenştein (1903-1941) din Soroca,Alexandr Borisovici Rubinştein(1883-1941) din Chişinău, Solomon Samuilovici Timov (1898-1943) din Rezina, Abram Naumovici Talmazan (1901-1941) probabil din s.Talmaz (deoarece este binecunoscut faptul, că mulţi conaţionali ai respectivului, motivaţi de diferite scopuri, luau numele localităţii din părţile locului-Chişinevskii, Benderskii, Beliskii, Maşcauţan etc.)Ivan Fiedorovici Şimcov(1892-1961) din s.Pocrovscoe, regiunea Herson ş.a.m.d.

Unii cititori ar putea fi şocaţi  de nume  cunoscute, pe care anterior îi considerau originari din Moldova, să zicem, Fedico, Venedictov, Melioşin ,  poate nu  cunoşteau precis locul de baştină , dar îi considerau de pe ici –colea Străşeni sau Nisporeni.

Nu fraţilor – sunt din gubernii respectiv, Poltava, Vladimir şi Reazan. Dar faptul, că  sunt consideraţi „de-ai noştri” este meritul mecanismului de propagandă sovietic, care a făcut tot pentru ca  să credem astfel prin intermediul şcolii, cărţilor, filmelor, metodelor draconice de falsificare a  adevărului.Probabil,că omul nostru este uşor de dezorientat şi  manipulat Să zicem, Melioşin  din gubernia Reazan…sta el în Reazan şi se gîndea, cum să facă ca românii din Basarabia să trăiască bine şi a hotărît să vină să lupte cu populaţia  pentru a instaura puterea bolşevicilor… (  la acest moment cititorul nostru  ar putea zîmbi, dar sunt sigur,  e un zîmbet trist, de conştientizare a celor trecute.)

Adevărul este că  pe tot parcursul istoriei  acestui petic de pămînt,rupt din trupul Moldovei, minorităţile naţionale  avînd ca sprijin  imperiul ţarist, apoi cel sovietic, unele structuri oculte internaţionale,  au  gospodărit, au impus băştinaşilor interesele sale şi un sistem social-politic, juridic  şi cultural  străin  românilor din părţile locului. Au depus un efort  considerabil  ca să lichideze tot ce e  naţional în Basarabia, iar atunci cînd era dificil de făcut acest lucru, măcar să  schimonosească.

A fost schimonosită istoria  cu peniţa celor veniţi şi a multor cozi de topor, a căror strămoşi au venit ceva mai inainte .

Numai legenda despre holocaust în Basarabia  şi Transnistria cîte aberaţii conţine. Dacă să te cobori la nivelul minciunii „ştiinţifice” poţi crede, că ostaşii români lucrau zi şi noapte la camerele de gazare şi cuptoare, băgînd cu lopata în cuptoare  reprezentanţi  ai unei minorităţi naţionale . Chiar şi istoricii, care nu au călcat niciodată la vreo arhivă, ştiu, că în Basarabia şi Transnistria n-au fost nici odată camere de gazare, crematorii sau laboratoare, în care s-ar fi făcut experienţe pe corpuri umane! …Se joacă de-a istoria !!! Sunt luate datele recensămîntului din ajunul războiului din România şi se „constată” că pînă în 1944  au fost omorîţi atîţea sau atîţea, trecînd cu vederea că în ajun de război majoritatea celor despre care este vorba, s-au retras în URSS, iar cu venirea ruşilor  în 1944 au poposit şi ei din nou. Ridicaţi domnilor documentele de arhivă din perioada 1944-1955 ale Consiliului de Miniştri al RSSM, Sovietului Suprem al RSSM, documentele de arhivă ale CC al PCM şi comitetele raionale ale PCM, documentele CC al ULCTM şi ale comitetelor raionale ale ULCTM şi vă veţi convinge că în RSSM respectiva minoritate după război  avea  aproximativ 48  % din toate posturile de conducere din  RSS Moldovenească , începînd cu  NKVD ,  finanţe, procuratură, judecătorie, medicină, transport, cultură şi terminînd cu  depozitele cu bunuri materiale.

De unde s-au luat aceştea, domnule ? Parcă ziceaţi că i-au omorît  călăii români !!! şi dacă i-au omorît unde le sunt mormintele, osămintele ???

Şi de ce tocmai acuma v-aţi „amintit” de aşa numitul  holocaust ? În anii 50-60-70-80  nu ştiaţi  despre aceasta ? Aţi tăcut  …  60 de ani  şi acum, cînd Germania deja s-a achitat , vreţi să vă mutaţi la” robinetul”  valutar al României ?!  Apoi Poloniei ?! Cine-i la rînd ? Nu domnilor ! Asta nu-i istorie, ci o şmecherie sionistă ! O metodă  de a lui Iuda de a face bani  ! Cel puţin în Basarabia şi Transnistria n-a avut loc nici un holocaust în perioada 1939-1944 ! Am declarat despre acest lucru încă în 2005 în presă . Alături de alţii au fost omorîţi şi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, inclusiv din cea cu pricina, dar în majoritatea cazurilor pentru implicare activă de partea bolşevicilor.În lagăre sau ghettouri nimereau nu după naţionalitate, ci după  infracţiunea comisă. Anume din acest motiv, în lista celor  condamnaţi erau tot soiul de borfaşi, speculanţi, sectanţi,criminali ordinari şi duşmani politici activi  ai Statului român.

Toată lumea a suferit şi a avut pierderi umane şi materiale de pe urma fascismului.Cu ce este mai scumpă viaţa unui  decât viaţa unui rus,ucrainean, român etc ?

În iunie-iulie 1940  România se găsea în situaţia unei ţări greu încercate de loviturile nedrepte ale istoriei. După doar 22 de ani de la Unirea cea Mare, porţiuni importante din trupul sfânt al Patriei se găseau din nou sub ocupaţie străină. La sfârşitul lunii iunie 1940, Basarabia şi Nordul Bucovinei fuseseră ocupate în urma notelor ultimative  ale guvernului sovietic. Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, partea  din nord-vest a României fusese cedată Ungariei hortiste şi la 6 septembrie 1940, Cadrilaterul, cele două judeţe din sudul Dobrogei, Durostorom şi Caliacra, au fost ocupate de Bulgaria. În aceste condiţii, regele Carol II  îl aduce la conducerea ţării pe Ion Antonescu, singurul om capabil să-şi asume marea şi greaua răspundere de-a opri ţara pe panta haosului pe care aluneca şi de a căuta să pună ordine la hotare şi în interior. Ion Antonescu nu dorea puterea de stat, nu tindea spre această funcţie. Chemându-l la palat, regele i-a spus: “-Antonescu, nu poţi refuza puterea.Tu eşti un patriot. Numai ţie pot să-ţi las ţara. Te-am considerat întotdeauna ca pe singura mea rezervă. Timpul tău a sosit!”. Prin Decretul nr.3052, generalul Ion Antonescu a fost investit  cu puteri depline în stat, iar la 8 septembrie 1940, prin Decretul nr.3072, se crea o nouă instituţie, aceea de conducător al statului, investit cu puteri discreţionare, concentrând  atât atributele puterii legislative, cât şi cele ale puterii executive.

Ion Antonescu la 7 iulie 1941 s-a adresat  basarabenilor cu o proclamaţie în care menţiona că datorită vitejiei ostaşilor români a fost spulberată cotropirea sălbatică a celor ce i-au ţinut în robie şi au răspândit pe pământul nostru românesc moartea şi focul .[2]

Despre viaţa şi activitatea Mareşalului  au fost scrise multe articole, monografii, amintiri, albume şi culegeri de documente. Dar există un segment, care este studiat destul de superficial. Este vorba de aflarea Mareşalului în Basarabia şi Transnistria, dispoziţiile acestuia şi atitudinea lui faţă de tot ce se întâmpla în perioada 1940-1944.

În Arhiva Naţională a RM se află câteva zeci de dosare  în care sunt incluse documente  ce fac lumină istorică asupra perioadei aflării lui Ion Antonescu în diferite zile şi diferiţi ani în Basarabia şi Transnistria. Dacă e să le facem o scurtă caracteristică, acestea pot fi împărţite în 2 părţi: documente româneşti, bine îngrijite şi puse la punct din care fac parte documentele primăriilor, chesturilor, poliţiei şi siguranţei române, a corpurilor de armată şi alte structuri statale din respectiva perioadă; şi documente sovietice, multe din ele scrise pe verso diferitor documente româneşti (fapt ce confirmă lipsa de hârtie a ocupanţilor sovietici din perioada 1940-1941 şi 1944-1956), multe ticluite după terminarea războiului, de diferite comisii cu o componenţă dubioasă, lucru care ştirbeşte mult din credibilitatea textelor incluse în fondurile arhivistice. În afară de documentele în limba română şi rusă (sovietice), în dosarele fondurilor arhivistice, atât româneşti , cât şi sovietice, se întâlnesc documente germane, multe din care confirmă faptul, că Ion Antonescu n-a permis ofiţerilor germani să se amestece în treburile interne ale României .

În majoritatea lucrărilor de specialitate de până la anul 1989 (româneşti şi sovietice)  Ion Antonescu este condamnat, ca fiind un necruţător dictator, antisemit, responsabil  pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei. Această afirmaţie însă pe departe nu corespunde adevărului istoric. Vă propunem câteva argumente  solide, care dau peste cap politica bolşevico-sionistă de învinuire a Mareşalului de antisemitism, ( termenul” antisemit” cu o descifrare mai populară ar fi”nu-i iubeşte pe evrei”, termen care obligă să-i iubeşti, altfel eşti considerat  antisemit. Nici un popor nu are în lexic un asemenea  termen, precum “antirus”, ”antiucrainean”, ”antifrancez”, “antiromân” etc. Paradoxal, dar potrivit logicii nu poţi să obligi pe cineva să te iubească numai din motiv, că eşti francez, rus, german etc. Dar mă rog, toate-s relative pe lumea asta-A.M) În numărul istoricilor preocupaţi de respectiva temă se consideră pe bună dreptate şi Larry Watts, unul dintre puţinii istorici occidentali care se ocupă în mod serios de studierea regimului lui Antonescu, şi un important, dar puţin cunoscut, studiu ce pune în discuţie problema evreilor din România în timpul celui de-al doilea război mondial, realizat de doi dintre cei mai calificaţi specialişti în problemă, dr.Sabin Manuilă, cel mai important demograf din România în perioada interbelică şi dr.Wilhelm Filderman, liderul comunităţii evreieşti din România în timpul perioadei de discuţie.[3]

Ca fost Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România, W.Filderman este considerat un luptător ardent pentru drepturile poporului evreu. Eforturile sale de a apăra drepturile evreilor  români în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea  război mondial sunt bine cunoscute. Acest fapt nu a convenit noilor lideri comunişti, care l-au expulzat din ţară împreună cu rabinul şef Alexandru Şafran. Ei au fost înlocuiţi cu o conducere sponsorizată de comunişti care, chiar după prăbuşirea comunismului, continuă să susţină în interesele proprii o propagandă ce vrea să ascundă adevărul privind prigonirea evreilor români în timpul celui de-al II război mondial .Natura acestei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956.În acea perioadă el scria:

“A  fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist.Adevărul este că Mareşalul Antonescu  este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii.Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său- montat de comunişti –am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea  ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste…Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat  cu succes presiunilor  naziste care cereau măsuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol!Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care , făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român,chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică. “[4]

Independenţa lui Wilhelm Filderman şi refuzul său de a urmări linia partidului comunist din România l-au transformat repede într-o  ţintă a autorităţilor comuniste.Aşa cum a explicat Filderman în 1956: “Ataşamentul meu pentru ideile democratice şi refuzul meu de a face jocul  comuniştilor a deranjat profund autorităţile de ocupaţie şi urma să fiu , asemeni altor personalităţi ale vieţii publice româneşti,victima metodelor totalitare de lichidare.Am decis atunci să părăsesc clandestin ţara.”[5]

O soartă similară a avut-o şi rabinul şef,Alexandru Şafran , care a însemnat în memoriile sale: “Odată cu creşterea numărului atacurilor comuniştilor români împotriva liderilor”istorici”ai ţării au crescut şi atacurile evreilor comunişti împotriva liderilor”istorici”evrei.Conducătorii Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti – reprezentând organizaţiile generale şi sioniste evreieşti şi comitetele lor de conducere – au fost intimidaţi, terorizaţi, şantajaţi şi în final, înlăturaţidin funcţiile lor…Filderman nu mai era stăpân pe situaţie.După o serie de atacuri şi ameninţări, el şi-a dat demisia din funcţia de Preşedinte al Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti.. În acelaş timp, campania defăimătoare împotriva mea s-a intensificat.Toate metodele”clasice” comuniste au fost folosit. Însultele la adresa mea au fost făcute publice şi au fost fabricate  tot felul de calomnii,intensificate de zvonuri… Mi-am dat seama foarte bine ce se va întâmpla după ce voi fi înlăturaţi din funcţie. Filderman îmi spusese că aflase de la o sursă de încredere că Moses Rosen va fi noul Rabin şef.[6]

Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T./secţia militară/ intitulat”Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal.Limitele cronologice ale dosarului sunt 30 martie 1942-1ianuarie 1944 şi se păstrează la Arhiva Naţională a RM, Fondul.706-Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei. Dosarul este împărţit în 3 părţi :chestiunea(sau problema –A.M.), rezoluţia Mareşalului şi  unde s-a îndrumat.Vă propunem să faceţi cunoştinţă cu problema înregistrată la numărul 20 pagina 17, după care urmează rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu : Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat  de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israilit din Odessa şi vândute;  de către Municipiul Odessa s- a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R.-

Rezoluţia Mareşalului: Este o profanare.Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe  pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odessa,în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face.Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice.Dacă nu vor plăti ,să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie. G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.[7]”

Cred că comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza”dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care  a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie  român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul. Fără îndoială că au existat şi  excepţii, greşeli, crime şi masacre. A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea.

Este binecunoscut faptul, că concepţia de comunism are naţionalitate, că în 1940 când în Chişinău şi în celelalte localităţi din Basarabia au “intrat”(de citit ocupat-A.M.) armatele sovietice, majoritatea populaţiei de origine evreiască i-au întâlnit cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi tot felul de provocaţii.

Astfel în” Lista Centrului de partid”, aruncat pe teritoriul Moldovei”de autorităţile sovietice, din nouă persoane trimise, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român,un rus ,un ucrainean şi un “moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobodzia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre al Narcomatului de finanţe al RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască (aşa-i în document), ”aruncat “ cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izraili Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă-funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit-A.M.), cu documente false, pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907,  fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitco Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Sruli Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă-director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or.Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei”Moldova Socialistă”, care ştia rusa, evreiască, franceza, româna, cu documente false, pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă-redacţia gazetei ”Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici .[8]

Cititorul, probabil, intuieşte, că aceşti paraşutişti au fost aduşi din URSS, iar ultimile locuri de muncă ale acestora au fost în aşa numita RSSM. Acest lucru înseamnă că în 1941, când Ion Antonescu a ordonat  trecerea Prutului, numiţii funcţionari  poligloţi “s-au retras” în URSS, iar după o oarecare pregătire au fost “aruncaţi”în Moldova pentru a îndeplini misiunile speciale  sovietice împotriva Statului Român.

Care ar putea fi atitudinea autorităţilor române faţă de spionii Moscovei? Cred că în cazul dat, nu mai contează de ce naţionalitate sunt ei ! Probabil, că şi în cazul dat Conducătorul Statului a luat măsurile cuvenite, deoarece grupa de spionaj a dispărut fără urmă la marginea pădurii în apropierea satului Bravicea, raionul Orhei, unde a fost aruncată în noaptea de 24 spre 25 septembrie 1941 dintr- un avion sovietic venit din localitatea Pocrovsc, regiunea Dnepropetrovsc.(vezi Scrisoarea secretă a secretarului CC al PC(b) din Moldova N.Salogor din 27.06.1946, adresată ministrului KGB a RSSM,Mordoveţ .[9] ) Am prezentat doar un singur exemplu, din miile care ar putea fi aduse din documentele aflate în fondurile arhivistice ale principalelor arhive din RM, care confirmă complicitatea multor reprezentanţi ai minorităţii evreieşti din Basarabia la “lupta în ilegalitate” împotriva statului român.

Din astfel de  motive, şi nu numai, cei arestaţi erau trimişi în lagăre de muncă. Unii istorici, care încă se mai află în slujba caracatiţei roşii, încearcă să pună semnul egalităţii dintre lagărele de muncă sau getourile  din Basarabia şi Transnistria şi lagărele de concentrare naziste din Germania, Polonia etc. dar nu prea reuşesc, fiindcă  ar fi o aberaţie să faci asemenea comparaţii ! În lagărele din vest existau camere de gazare, cuptoare de ars şi laboratoare în care se făceau diferite experienţe pe corpurile umane ale deţinuţilor, iar în lagărele de muncă din Basarabia şi Transnistria n-a existat aşa ceva .

La 12 aprilie 1944 guvernul de la Kremlin a cerut capitularea necondiţionată a României, semnarea armistiţiului, care prevedea întoarcerea armelor contra Germaniei fasciste şi Ungariei hortiste şi alianţa cu armatele Naţiunilor Unite,graniţa dintre URSS şi România să fie cea de după 28 iunie 1940, contribuţie de război în valoare de 300 milioane de dolari, înapoierea prizonierilor, libera deplasare a trupelor sovietice în România şi asigurarea lor cu alimente şi muniţii etc.[10] Guvernul lui Ion Antonescu a respins condiţiile de armistiţiu. Ca urmare s-a intensificat  colaborarea forţelor opoziţioniste , care în iunie 1944 formează Blocul Naţional-Democratic.Liderii Blocului au convenit,de comun acord cu regele Mihai,ca răsturnarea guvernului lui Ion Antonescu să fie fixată  pentru 26 august.Declanşarea ofensivei  trupelor sovietice pe frontul Iaşi-Chişinău,la 20 august, a  precipitat evenimentele.La 23 august Mareşalul Ion Antonescu şi Mihai Antonescu au venit la Palatul Regal.Din ordinul regelui Mihai I cei doi au fost arestaţi şi închişi într-o încăpere izolată.[11] La 2 septembrie 1944 foştii conducători ai României au fost transportaţi la Moscova unde au fost supuşi unor anchete şi torturi. În aprilie  1946 sunt aduşi în ţară şi în luna mai  judecaţi.Guvernul procomunist de la Bucureşti a numit acest proces ”procesul marii trădări naţionale”.

Înainte de a fi executat, Ion Antonescu s-a adresat soţiei sale cu o scrisoare în care printre altele se spunea:„Nimeni în această ţară nu a servit poporul  de jos cu atâta dragoste,pasiune ,dezinteres cum am servit eu. I-am dat totul,de la muncă până la banul nostru; de la suflet până la viaţa noastră, fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi.Judecata lui pătimaşă de azi nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa. Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toată viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar; a ta, de asemenea, a fost înălţătoare .Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre ! Suprema voinţă a decis altfel. Am fost un învins, au fost şi alţii…mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi !”[12]

Dar nu numai Ion Antonescu a luptat cu bolşevismul şi pentru restabilirea teritoriilor ocupate de sovietici.Au fost mulţi! Au fost foarte mulţi,care cu preţul vieţei, îndemnaţi de inimă şi sângele latin, au opus rezistenţă şi au luptat prin toate mijloacele cunoscute de ei împotriva sarcomei staliniste.

Documentul care urmează se publică în premieră absolută şi este o dovadă  importantă că nu numai persoane răzleţe sau familii au opus rezistenţă şi au luptat împotriva ocupanţilor sovietici ,ci şi grupe, organizaţii ,care au produs un impact asupra minciunii  bolşevice  despre” eliberare”.Este vorba de organizaţia antisovietică  din RSS Moldovenească ,care s-a numit „Sabia dreptăţii” . Fără a face vre- un comentariu , vă propun textul respectivului document depistat din Arhiva Naţională a RM şi tradus de mine din limba rusă.(F.3085, inv.1, d.783,f.98-105 )

SECRET

PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM

R E C U R S

(în ordinea supravegherii)

De către Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, la 23-24 septembrie 1950, pentru participare la organizaţia antisovietică numită „Sabia dreptăţii”, au fost condamnaţi:

1. LUNGU Piotr Vasilievici;
2. BOBEICO Alexandr Mihailovici;
3. MORARI Ivan Ilarionovici;
4. ŢURCAN Vasilii Stepanovici;
5. LEAHU David Mihailovici;
6. MORARESCU Chiril Ivanovici;
7. OLEINIC Vasilii Panteleevici;
8. ISTRATII Pavel Semionovici;
9. GUŢU Evghenii Mihailovici;

10.  GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici.

Judecata a stabilit, că organizaţia contrarevoluţionară cu numele „Sabia dreptăţii”, depistată de organele de anchetă, în anii 1949-1950 activa pe teritoriul raioanelor Bălţi, Lipcani, Tîrnovo şi Drochia din RSS Moldovenească.

Participanţii acestei organizaţii antisovietice, în lupta lor contra Puterii sovietice,  aveau drept sarcină de bază: atragerea membrilor noi din rîndul elementelor duşmănoase, confecţionarea şi răspîndirea printre populaţie a documentelor antisovietice, încercarea de a stabili legături cu alte elemente ostile faţă de puterea sovietică.

Referitor la fiecare inculpat s-a stabilit:

1. LUNGU Piotr Vasilievici, anul naşterii 1930, originar din satul Cotiujeni, raionul Lipcani, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fără de partid, necăsătorit, are studii medii, pînă la arestare locuia în oraşul Bălţi, făcea studiile la şcoala pedagogică.

2. BOBEICO Alexandr Mihailovici, anul naşterii 1922, originar şi locuitor al satului Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, în perioada Războiului pentru Apărarea Patriei a făcut serviciul în Armata română, lucra fotograf.

3. MORARI Ivan Ilarionovici, anul naşterii 1929, originar din satul Slonina, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia în satul Şurî, raionul Drochia, RSSM, lucra ca învăţător în şcoala primară.

4. ŢURCAN Vasilii Stepanovici, anul naşterii 1932, originar din satul Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, pînă la arestare era student al şcolii pedagogice din Bălţi.

Toţi patru au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că LUNGU P.V., MORARI I.I., ŢURCAN V.S., fiind studenţi ai şcolii pedagogice din Bălţi, iar BOBEICO A.M., lucrînd ca fotograf în oraşul Bălţi, în anii 1948-1950, în anturajul lor făceau agitaţie antisovietică, în anul 1949 au creat şi condus organizaţia contrarevoluţionară „Sabia dreptăţii”, atrăgeau în această organizaţie oameni noi, întocmeau şi răspîndeau scrisori, în care cleveteau politica partidului comunist şi Guvernului sovietic, lăudau regimul ţărilor capitaliste.

Activitatea criminală a acestor persoane a fost confirmată prin mărturisirile personale atît în ancheta preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, prin probe materiale şi depoziţiile martorilor: LUNGU N.V., GRUBÎI M.I. şi LEAHU G.M. (vol.I  p.d. 106-345, vol. 3 p.d. 198-293, vol.5 p.d. 7-31, 45-93, vol.4 p.d. 367).

5. LEAHU David Mihailovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani săraci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca croitor particular.

6. MORARESCU Chiril Ivanovici, anul naşterii 1916, originar din satul Şurî, raionul Drochia, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca paznic la judecătoria norodnică.

7. OLEINIC Vasilii Panteleevici, anul naşterii 1904, originar din satul Slonina, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

LEAHU, MORARESCU şi OLEINIC au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM , 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de regimul sovietic existent, au făcut legături cu conducătorii organizaţiei antisovietice „Sabia dreptăţii” şi, în anturajul lor, făceau agitaţie antisovietică.

Faptul efectuării de către persoanele susnumite a agitaţiei antisovietice este confirmat prin mărturisirile condamnaţilor LEAHU, MORARESCU, şi depoziţiile martorilor: IAROSLAVSCHII F.V., VÎŞCO V.L., ŢAPUŞA S.A. şi alţii (vol.3 p.d. 90-94, vol.4 p.d. 368, 369, 370, 372, 373).

Referitor la apartenenţa lui LEAHU, MORARESCU şi OLEINIC la organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii”, acest fapt nu a fost confirmat în şedinţa de judectă a Judecătoriei Supreme a RSSM, de aceia art. 54-11 urmează a fi exclus 8. ISTRATII Pavel Semionovici, anul naşterii 1894, originar din satul Mîndîc, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la locul de origine, era colhoznic.

A fost condamnat pe art. 54-10 alin. 2 şi art. 54-11 al CP al RSSU, cu sancţiunea art. 54-2 al CP al RSSU, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea” la 25 ani de LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.

ISTRATII a fost condamnat pentru faptul, că în vara anului 1949 a stabilit legături cu conducătorii organizaţiei contrarevoluţionare „Sabia dreptăţii” şi desfăşura agitaţie antisovietică în rîndurile populaţiei. Pe lîngă aceasta, în anul 1941 a organizat întîlnirea şefului de post a jandarmeriei, îi acorda ajutor activ, chemînd la interogatoriu activiştii sovietici. În anul 1942 a ţinut la adunarea ţăranilor din satul Mîndîc o cuvîntare antisovietică.

În şedinţa de judecată s-a stabilit, că ISTRATII, fiind ostil faţă de puterea sovietică, în perioada ocupaţiei temporare a Moldovei desfăşura în anturajul său agitaţie antisovietică. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ISTRATII Eremei Mihailovici, MOLODOI Andrei Fiodorovici, CVASNIUC Leontii Fiodorovici şi infracţiunea comisă de el trebuie calificată numai pe art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Însă, apartenenţa lui la o organizaţie contrarevoluţionară nu a fost demonstrată în şedinţa de judecată (vol.4 p.d. 364-376).

9. GUŢU Evghenii Mihailovici, anul naşterii 1912, originar din satul Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

10. GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.

GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1, art. 54-3 şi art. 54-11 al CP al RSSU şi în cumulul infracţiunii săvîrşite, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, la 25 ani de LCM fiecare, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.

GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost recunoscuţi de judecată vinovaţi de faptul, că, fiind ostili faţă de Puterea sovietică, în toamna anului 1949, prin BOBEICO au stabilit legături cu organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii” şi desfăşurau agitaţie antisovietică. În perioada ocupaţiei temporare a RSSM colaborau activ cu ocupanţii fascişti. GHEORGHILAŞ participa de rînd cu jandarmii români la maltratarea şi batjocorirea cetăţenilor sovietici. GUŢU, împreună cu jandarmii, a participat la uciderea învăţătorului VAISMAN.

Analizînd probele de condamnare a lui GUŢU şi GHEORGHILAŞ, s-a stabilit, că în ancheta preliminară condamnatul BOBEICO a declarat, că l-a atras în organizaţia antisovietică pe GUŢU E.M. (vol. 2 p.d. 47-52, 154-158). Însă, în şedinţa de judecată şi-a schimbat depoziţiile şi a declarat:

„…la 13 ianuarie 1950 la mine a fost LUNGU şi a cerut lista persoanelor care ar putea fi în organizaţie. La acest moment eu deja discutasem cu GHEORGHILAŞ, OLEINIC şi GUŢU, ei toţi îşi exprimau nemulţumirea faţă de puterea sovietică. Referitor la organizaţie nu am avut discuţii …” (proces-verbal al şedinţei de judecată vol.4 p.d. 367).

Prin materialele şedinţei preliminare şi celei judiciare s-a stabilit, că GUŢU în perioada ocupaţiei teritoriului Moldovei  era în funcţia de instructor pentru pregătirea premilitarilor şi acorda ajutor ocupanţilor. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ŢURCAN P.I., BUZNEA G.I., CEAILIC A.I., CERETEU F.A. (vol.4 p.d. 26, 28, 34-35, 38, 47) şi infracţiunea săvîrşită de GUŢU urmează a fi calificată numai conform art. 54-3 al CP al RSSU. Referitor la participarea lui GUŢU la o organizaţie antisovietică şi desfăşurarea de către acesta a agitaţiei antisovietice, precum şi participarea lui la uciderea cetăţeanului VAISMAN, acestea nu au fost demonstrate.

Referitor la GHEORGHILAŞ, în şedinţa de judecată s-a stabilit, că el a colaborat cu ocupanţii. Această acuzaţie se confirmă prin mărturisirea inculpatului însuşi, depoziţiile martorului GROISMAN Ester Şmulevici (vol.4 p.d. 370, 371, 373).

În legătură cu alte fapte de acuzare referitor la GHEORGHILAŞ prin materialele dosarului nu s-a stabilit:

În ancheta preliminară BOBEICO a declarat, că GHEORGHILAŞ a devenit membru al unei organizaţii antisovietice (vol.2 p.d. 132-137), dar în şedinţa de judecată nu a confirmat aceste depoziţii. Condamnatul GHEORGHILAŞ, de asemenea, în ancheta preliminară a recunoscut că a participat în organizaţie (vol.3 p.d. 44-50), dar în şedinţa de judecată a declarat, că nu a acceptat să devină membru al unei organizaţii antisovietice şi nu a desfăşurat agitaţie antisovietică (vol.4 p.d. 370). Alte probe privind participarea lui GHEORGHILAŞ în organizaţie şi desfăşurarea agitaţiei antisovietice nu există, de aceea art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU din acuzarea lui GHEORGHILAŞ urmează a fi excluse.

Astfel, verificînd toate materialele, consider, că vinovăţia condamnaţilor LUNGU P.V., BOBEICO A.M., MORARI I.I. şi ŢURCAN V.S. a fost demonstrată pe deplin, infracţiunea comisă de ei a fost calificată corect şi pedeapsa stabilită corespunde celor înfăptuite.

Referitor la LEAHU D.I., MORARESCU C.I. şi OLEINIC V.P. s-a stabilit, că ei desfăşurau agitaţie antisovietică, adică au comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 1 al CP al RSSU. Acuzarea lui LEAHU D.I., MORARESCU C.I. şi OLEINIC V.P. pe art. 54-11 al CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.

Prin materialele anchetei judiciare s-a demonstrat, că condamnatul ISTRATII P.S. a comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Apartenenţa lui la o organizaţie antisovietică nu a fost demonstrată.

Referitor la condamnaţii GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. s-a constatat, că ei au săvîrşit infracţiunea prevăzută de art. 54-3  al CP al RSSU. Acuzarea lui GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.

Referitor la sentinţa stabilită pentru condamnaţii ISTRATII, GUŢU şi GHEORGHILAŞ, consider că este prea dură, deoarece infracţiunile săvîrşite de ei nu au dus la urmări grave.

În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954, R O G :

1. Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 23-24 noiembrie 1950 referitor la LUNGU Piotr Vasilievici, BOBEICO Alexandr Mihailovici, MORARI Ivan Ilarionovici şi ŢURCAN Vasilii Stepanovici nu se modifică.

2. Referitor la condamnaţii LEAHU David Mihailovici, MORARESCU Chiril Ivanovici şi OLEINIC Vasilii Panteleevici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, în rest sentinţa nu se modifică.

3. Referitor la condamnatul ISTRATII Pavel Semionovici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM, în rest sentinţa nu se modifică.

4. Referitor la condamnaţii GUŢU Evghenii Mihailovici şi GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici  de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, în rest sentinţa nu se modifică.

5. De exclus pentru toţi condamnaţii 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei stabilite.

Procurorul RSS Moldoveneşti

Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)

ALEXANDRU MORARU, istoric-arhivist

Publicat in „Literatura şi Arta” nr.37 din 13 septembrie 2007

---

[1] „Luptători pentru fericirea poporului”culegere sub red.D.E.Şemiakov,ed”Cartea Moldovenească”Chişinău  1985, 266 pagini.

[2] Anatol Petrencu România şi Basarabia în anii celui de-al doilea răsboi mondial ,Ed”Epigraf”1999, Chişinău , pag. 58

[3] Populaţia evreiască din România  în timpul celui de-al doilea război mondial,Fundaţia culturală română ,Iaşi , 1994 , pag. 6 / ediţie dilingvă român-engleză/

[4] O copie a acestui document se află în Arhiva Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Academiei Române /Filiala Iaşi

[5] Populaţia evreiască…,pag.12

[6] Ibidem , pag.12,14.

[7] Arhiva Naţională a RM , F.706 , inv. 1 , d. 51 ,fila 17

[8] Arhiva Organizaţiilor  Social-Politice a RM , F.51 , inv.4, d.60

[9] Ibidem

[10] Anatol Petrencu România şi Basarabia…opera citată , pag. 147

[11] Ibidem

[12] Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu în revista”Plaiuri Trotuşene”nr.2,1996,pag.17