BISERICA CATOLICĂ DIN BASARABIA SUB OCUPAŢIA SOVIETICĂ

Era de observat, că autorităţile sovietice întotdeauna au avut faţă de cultele religioase cu conducerea aflată peste frontierele URSS o atitudine duşmănoasă, mai pronunţată dacă comparăm cu altele care aveau patronii în interiorul URSS. Catolicismul a fost unul dintre cei mai redutabili adversari ai regimului comunist. Primele măsuri împotriva catolicismului, luate în numele edificării unei societăţi care se vroia eliberată de vechile ataşamente religioase, au aparţinut Rusiei Sovietice, care, de fapt, preluase ostilitatea Rusiei imperiale faţă de Biserica Romei.

Modificările teritoriale din epoca celui de-al doilea război mondial (o politică agresiv-catolică practicase URSS în teritoriile adjudecate, în 1939-1941, în baza pactului sovieto-german) şi în condiţiile în care învingătorilor se părea că le era permis orice, au condus la relansarea politicii anticatolice de către Soviete, politică imitată în scurt timp de noii sateliţi sovietici din Europa de Est. Totuşi, nu există un model sovietic al politicii faţă de catolicism, care să fi fost reprodus integral de regimurile est-europene. Fiecare regim est-european, inspirându-se, este drept şi din principiile religioase ale Moscovei, şi-a stabilit propriile strategii, mai mult sau mai puţin eficace.

Chestiunea Bisericii Catolice de ambele rituri din România interbelică a fost dominată de problema Concordatului (de fapt, prin Concordat, Biserica Catolică din România era formată din trei rituri: latin, bizantin (greco-catolic) şi armean.[1]

Dacă judecăm după informaţiile statistice secrete din fondul arhivistic al Împuternicitului Consiliului pentru cultele religioase, depozitat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, apoi în trimestrul IV al anului 1945 au fost înregistrate 3 cereri în care se solicită deschiderea a 3 biserici catolice în RSSM, fapt care a fost acceptat de autorităţile sovietice.[2] Către 1 ianuarie 1946 în lista bisericilor catolice erau înscrise 4 biserici, adică cele trei deja înregistrate plus o biserică, care a fost luată la evidenţă ca activă. Tot acolo se menţionează că locaşurile activează în clădiri naţionalizate de stat.

Dacă comparăm cifra cu biserica de rit vechi (comunitatea de la Criniţa Albă) care avea 14 biserici active sau comunitatea evangheliştilor-creştini baptişti, care aveau, tot în acea perioadă, 37 case de rugăciuni. Fără nici un efort observăm, că biserica catolică în RSSM nu prea a avut rădăcini serioase.[3] Această situaţie s-a păstrat şi în prezent, contrar voinţei câtorva străini de a implanta credinţa.

Deja activa probabil biserica din jud. Bender, iar cele 3 înregistrate se aflau în or. Chişinău / str. Şmidt, 137 /, or. Bender / str. Stalin 120 / şi cea situată în strada 28 iunie nr.1 din or. Soroca.[4] La moment comunitatea din Soroca avea aproape 400 de credincioşi. Aceste edificii erau deservite de un singur preot, Şurec Nicolai Ivanovici, care locuia la Chişinău. Potrivit scrisorii din 20.01.1947 a Împuternicitului Consiliului a fost înregistrată comunitatea religioasă a bisericii romano-catolice din or. Bălţi, ca una care a funcţionat anterior. La activ comunitatea din Bălţi avea 1000 enoriaşi. Tot atunci a mai fost depistată şi o comunitate romano-catolică, care a activat anterior din satul Creţoaia, raionul Bulboaca, judeţul Bender[5] care număra 60 de credincioşi. Un număr de până la 300 de suflete număra comunitatea religioasă a romano-catolicilor din satul Raşcova din raionul Camenca. Aceste comunităţi nu erau înregistrate şi autorităţile sovietice i-au avertizat pe credincioşi, că dacă nu vor înregistra comunităţile şi biserica până la 1 septembrie 1947 acestea vor fi închise din vina lor. Comunitatea religioasă din localitatea Raşcova număra vre-o 400 de oameni şi aceştia au refuzat să se înregistreze, motivând că ei activau până la război, că au fost deja înregistraţi la executivul raional Camenca, că clădirea bisericii este a lor şi nu a statului şi că nu văd necesitatea de o nouă înregistrare.

Către începutul anului 1948 în RSS Moldovenească se numărau până la 3000 de credincioşi catolici.[6]

Câteva cuvinte despre biserica armeano-catolică. În or. Chişinău în 1946 locuiau 60-70 armeni credincioşi, care au încercat şi au izbutit să înregistreze deschiderea bisericii armeano-catolice în or. Chişinău. Atunci în oraş existau 2 biserici catolice armene, una care era situată pe teritoriul cimitirului armenesc. Toate necesităţile spirituale ei le petrec la biserica din cimitir, pe când biserica din oraş este închisă, deoarece ei nu au un preot al său, şi toate procedurile de cult le îndeplinesc invitând un preot ortodox.[7]

Spre sfârşitul anului 1949, la rugămintea comunităţii religioase romano-catolice din or. Chişinău, după ce a fost verificat de organele respective, a fost înregistrat în calitate de episcop Hodaneonoc Bronislav Bernadovici. Până la el, acest titlu îl primise Şurec, care primise dreptul de a deservi toate comunităţile romano-catolice înregistrate, să se deplaseze, din propria iniţiativă sau la solicitarea comunităţii religioase.[8] După ce a fost înlocuit însă cu Hodaneonoc, primul avea dreptul de a deservi numai comunitatea religioasă din Soroca.

Funcţionarii sovietici au intervenit cu multe schimbări de ritual în procedurile de cult al romano-catolicilor din RSS Moldovenească. Contrar decretului leninist referitor la separarea bisericii de stat şi a şcolii de biserică, constituţia URSS au fost adus în Basarabia odată cu ocupaţia sovietică, pe tot parcursul de existenţă a URSS, funcţionarii de stat şi de partid au încălcat şi violat drepturile omului, inclusiv şi cel spiritual.

În planul de activitate a Împuternicitului Consiliu privind cultele religioase de pe lângă Consiliul de Miniştri a URSS pentru RSSM pentru anul 1950 prima măsură planificată era de a izbuti prin intermediul Sovietelor raionale, orăşeneşti ale deputaţilor, de a lichida un şir de comunităţi religioase, care activează fără permisiunea organelor de stat : b) a celei romano-catolice din or. Râbniţa şi din satul Stârcia …

2. De a depista fostele clădiri ale caselor de rugăciuni, folosite de organizaţii şi unităţi de producţie şi de a transmite aceste imobile Sovietelor raionale sau orăşeneşti ai deputaţilor.

4. De a ţine sub deosebită observaţie şi de a studia activitatea unor comunităţi religioase, iar după o studiere amănunţită, de a pune problema în faţa Consiliului de a fi scoase de la înregistrare b) comunitatea romano-catolică din or. Bălţi …[9]

Un impact considerabil asupra deciziilor guvernanţilor sovietici l-a avut publicarea la 13 iulie 1949 Decretului Congregaţiei Sfintei Cancelarii a Vaticanului despre excomunicarea de la biserică pe toţi catolicii-comunişti şi simpatizanţilor acestora. Practic acest document a fost o debarasare de la doctrina şi ideologia comunistă.[10] Lumea civilizată a ştiut să aprecieze la „valoarea” ei adevărată, doctrina comunistă chiar de la apariţia ei, iar după a II conflagraţie mondială, când sub masca eliberării de fascism URSS a ocupat aproape tot teritoriul Europei, când în toate ţările ocupate era promovată politica totalitară, omenirea a conştientizat pericolul care-l poartă ideologia lui Lenin şi Stalin.

Atitudinea structurilor de stat sovietice faţă de credincioşii romano-catolici şi până la adoptarea acestui document nu era din cele mai bune, iar după publicarea respectivului document a devenit de neinvidiat. Cu vre-o jumătate de an până la apariţia decretului de la Vatican, colonelul de miliţie, şeful miliţiei orăşeneşti Chişinău Paşcenco a primit o scrisoare oficială de la Împuternicitul Consiliului pentru cultele religioase pentru RSSM S. Deseatnicov. Acesta scria: „Ca completare la scrisoarea noastră nr.11-189 din 20.12.1948 vă comunic că slujitorul cultului preotul Lendzan C.I. i s-a refuzat în înregistrare şi în primirea la lucru în calitate de episcop la biserica catolică din Chişinău.

Reieşind din cele expuse, rog să daţi dispoziţie şefului secţiei 4, miliţie a raionului Stalin din or. Chişinău, ca numitului să-i fie anulată viza de reşedinţă la dreptul de a locui în or. Chişinău.”[11]

De la un exemplu de colaborare a Împuternicitului cu miliţia trecem la un exemplu de colaborare a Împuternicitului cu KGB-ul. Este vorba de o scrisoare informativă a Împuternicitului S. Colesnic adresată ministrului securităţii de stat al RSSM I.L. Mordoveţ:

„În baza informaţiilor de care dispune păstorul bisericii catolice din Chişinău Hodaneonoc în ultimul timp are un interes accentuat pentru diferite călătorii prin oraşele Uniunii Sovietice, motivând acest lucru cu explicaţii neîntemeiate. De exemplu, în 1951 Hodanionoc a plecat la Odesa pentru a se spovedi, şi tot în acest scop a vizitat oraşul Cernăuţi şi Lvov. În acelaşi an el a călătorit în Lituania după bagaje iar altă dată a vizitat Moscova în cadrul unei excursii. În luna septembrie 1951 a petrecut-o pe mama sa până la Breansk. El a stabilit relaţii cu comunitatea romano-catolică din s. Murafa din regiunea Viniţa, care l-au invitat ca păstor la biserică. El are de gând să deservească prin cumul şi biserica din localitatea Murafa, obţinând în felul acesta posibilitatea de a se deplasa legal prin diferite oraşe. Aceste deplasări sunt tendenţioase şi banale. Comunic acestea pentru a vă informa.”[12]

Dacă să credem scrisorii secrete adresate Preşedintelui Consiliului de Miniştri a RSS Moldoveneşti Scurtul M.V. şi Secretarului CC al PC(b) al Moldovei Tcaci D.T. din partea Împuternicitului S. Colesnic apoi în 1952, către 1 august numărul credincioşilor romano-catolici din RSSM constituia 4000 de oameni.[13] Dacă comparăm cu anul 1948 reiese că numărul credincioşilor catolici a crescut cu o mie de persoane. Din aceste motive legate de activizarea clerului şi a sectelor din RSSM Preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM A. Diordiţa a semnat la 6 aprilie 1959 un document calificat strict secret care a fost adresat tuturor preşedinţilor executivelor raionale şi orăşeneşti ale deputaţilor oamenilor muncii. Considerând respectivul document o dovadă de exprimare a puterii totalitare sovietice împotriva credincioşilor vom include câteva secvenţe din nominalizatul document drept dovadă a ateismului violent:

„În scopul persecutării acţiunilor ilegale din partea clerului, bisericanilor şi sectanţilor, Consiliul Miniştrilor a RSSM vă propune:

1.  De a interzice petrecerea a oricăror adunări a credincioşilor în afara bisericilor şi caselor de rugăciuni.

2.  De a interzice construcţia unor noi biserici şi case de rugăciuni, interzicerea reparaţiei şi restabilirea bisericilor şi caselor de rugăciuni închise şi dezactivate.

3.  De a interzice colectarea mijloacelor băneşti şi materiale pentru careva necesităţi religioase prin mersul din casă în casă.

4.  De a interzice slujbele religioase în spaţiul bisericilor şi caselor de rugăciuni neactive şi închise.

5.  De a interzice colectarea semnăturilor de la populaţie sub diferite demerse privind deschiderea bisericilor şi caselor de rugăciuni.

7.  De a interzice instalarea crucilor în localităţi, fântâni, la răscruci de drumuri, câmpuri şi gospodării particulare.

8.  De a interzice procesiunile cu crucea pe câmpii, localităţi (în afară de înmormântări), la izvoare, fântâni şi râuri, inclusiv şi acasă la credincioşi, dacă aceştia nu i-au invitat.

9.  De a interzice includerea în corurile bisericeşti şi în diferite proceduri religioase din biserici şi case de rugăciuni a copiilor de vârstă şcolară.

10.  De a interzice mănăstirilor de a folosi în gospodăria monastică a muncii salariate şi de a primi în mănăstiri persoane adolescente.

11.  De a interzice predarea religiei atât copiilor cât şi populaţiei mature în instituţiile statale, în organizaţiile obşteşti şi în casele particulare ale populaţiei.

12.  De a interzice persoanelor particulare de a confecţiona tot felul de rechizite religioase, cruciuliţe, icoane şi altele, şi vânzarea lor la piaţă sau printre credincioşi.

13.  Periodic trebuie de verificat documentele clerului privind dreptul de a sluji în biserici şi case de rugăciuni. De asemenea, de controlat legalitatea funcţionării comunităţii religioase.

Consiliul Miniştrilor a RSSM vă ordonă să duceţi o luptă hotărâtoare împotriva procurării ilegale de către comunităţile religioase şi mănăstiri a materialelor de construcţii, automobilelor, inventarului şi alt utilaj de la organizaţiile comerciale de stat şi cooperative.

În toate cazurile cei care s-au făcut vinovaţi să fie traşi la răspundere aspră.”[14]

O metodă de luptă a autorităţilor sovietice din RSSM împotriva credincioşilor era închiderea locaşurilor sfinte sub diferite pretexte.

Un astfel de pretext este prezent în documentul următor:

„Împuternicitului Consiliului privind cultele religioase… pentru RSSM  tov S.L.Colesnic                                                                                                                         29 octombrie 1959

În or. Bălţi există o biserică catolică poloneză, situată pe strada Hotin colţ cu Sadovaia, lângă parcul orăşenesc. Potrivit datelor furnizate de membrul cârmuirii bisericeşti cet. Şanaiţev Borislav Franţevici, care se ocupă de treburile bisericii, sunt înregistraţi circa 500 de oameni, iar după datele noastre – 150 de oameni în numărul cărora se includ şi raioanele de nord ale Moldovei.

Din informaţia lui, biserica este vizitată de 15-20 oameni, iar după cele deţinute de noi – 3-5 locuitori  ai oraşului.

Reieşind din cele expuse, ţinând cont de numărul mic al vizitelor credincioşilor şi necesitatea de a deschide instituţii social-culturale suplimentare în oraş, Vă rugăm să închideţi existenta biserica catolică din oraşul Bălţi.

Preşedintele executivului orăşenesc Bălţi al deputaţilor oamenilor muncii F. Cernii”[15]

În prima jumătate a anului 1960 numărul comunităţilor religioase romano-catolice din RSSM s-a redus de la patru la două.[16]

Acest lucru însă nu însemna că guvernanţii comunişti au renunţat la concepţia totalitară ateistă de lichidare a credinţei religioase din RSSM. La 26 aprilie 1960 a avut loc şedinţa Biroului CC al PCM. Printre problemele puse la ordinea de zi a şedinţei la numărul 6 este înscris: „Despre măsurile privind lichidarea încălcărilor din partea clerului a legislaţiei sovietice despre culte.” În extrasul strict secret nr.5 din 26.04.1960 se menţionează că „unii bisericani şi sectanţi, încălcând grosolan legislaţia sovietică, îi provoacă pe credincioşi să refuze de la satisfacerea serviciului militar în Armata Sovietică, de la participarea la alegeri pentru deputaţi în Soviete, aţâţă credincioşii la construcţii ilegale a clădirilor bisericilor, la semnarea diferitor demerse privind deschiderea bisericilor şi caselor de rugăciuni, adună semnături sub diferite cereri, pe care de multe ori le falsifică.

În republică există mai bine de 400 de biserici neactive, în care serviciul divin a fost întrerupt din 1944. În unele raioane clădirile bisericilor dezactivate sunt valorificate (raionul Criuleni, Kotovsk şi altele). În acelaşi timp multe comitete de partid orăşeneşti şi raionale, executive raionale şi orăşeneşti nu întreprind măsuri pentru a folosi spaţiile libere ale clădirilor bisericilor, care ar putea în scurt timp să fie reorganizate pentru cluburi, biblioteci sau pentru necesităţi gospodăreşti. Folosindu-se de aceasta, clerul şi bisericanii ilegal păstrează sau formează pe lângă bisericile dezactivate consiliile bisericeşti, trezind interes populaţiei către treburile bisericii, ştirbind prin aceasta drepturile cetăţenilor …”[17]

Documentul nominalizat a fost semnat de secretarul CC al PCM Z. Serdiuc, care în continuare solicita mobilizarea tuturor forţelor funcţionarilor statului sovietic şi a fiecărui comunist în parte împotriva credincioşilor şi a tuturor instituţiilor spirituale din RSS Moldovenească.

Potrivit evidenţei comunităţilor şi grupelor religioase în RSSM, către 1 ianuarie 1962 numărul catolicilor s-a redus până la 550.[18] Către sfârşitul guvernării hruşcioviste în 1964 de exemplu, numai în or. Chişinău comunitatea catolică număra până la 400 de credincioşi, fapt care vorbeşte despre o înviorare a activităţii respectivei comunităţi.[19] La finele anului 1964 potrivit evidenţei bolşevice în RSSM erau înregistraţi 2.050 catolici, din care 440 la Chişinău, 400 – Bălţi, 150 – Bender, 300 – Râbniţa , 300 – Criţoaia, 200 – Stârcea ş.a.[20]

Câteva cuvinte despre poziţia bisericii ortodoxe ruse, care încă din 1944 a fost violent implantată şi în RSSM, faţă de biserica catolică din Moldova în perioada nominalizată. Normal ar fi fost ca relaţiile dintre cele două biserici creştine să fie reciproc cel puţin prieteneşti, de respect, deoarece au o cauză comună. Dar bolşevizarea bisericii ortodoxe, infiltrarea în rândurile clerului şi a confesiunilor religioase din RSSM a agenţilor KGB, a persoanelor dubioase, beţivani, depravaţi au făcut ca opinia publică să-i trateze după merite. Nu vom greşi dacă vom susţine, că biserica ortodoxă din RSSM, sau cel puţin eşalonul de conducere al ei, era politizat la maxim.

La 15 septembrie 1951 la Chişinău a avut loc Conferinţa republicană al adepţilor păcii din RSSM, care urma să trimită la Moscova delegaţii săi la Conferinţa Unională al adepţilor păcii. La respectivul for în calitate de delegaţi, reprezentanţi ai clerului au fost episcopul Nectarii şi păstorul catedralei din or. Bender protoiereul Petraşevschii V.Gh.. Candidaturile acestor două persoane au fost propuse de Preşedintelui Consiliului privind biserica ortodoxă rusă pe lângă Consiliul Miniştrilor al URSS Carpov G.G., coordonate cu secretarul CC al PC(b)M Leonid Brejnev. La Conferinţa republicană al adepţilor păcii episcopul Nectarii a rostit o cuvântare şi a fost ales şi membru al prezidiului. Într-un document din acele vremi se menţionează, că textul cuvântării rostite a fost pregătit personal de Nectarii şi verificat de mai multe instanţe, inclusiv şi de CC al PC(b)M.[21] Vă informăm despre aceste amănunte, deoarece atitudinea bisericii ortodoxe faţă de catolici o putem depista din câteva secvenţe selectate din cuvântarea episcopului Nectarii rostită la conferinţă. Pentru confirmare vă propunem câteva din ele:

„Agresorii imperialişti anglo-americani sunt setoşi de sânge şi încearcă să ducă omenirea către un nou război mondial.

Imperialismul anglo-saxon deja a trecut la o agresie directă! Dezlănţuind război în Coreea, Vietnam, folosind bacterii şi otrăvuri, ei consideră că pot să sperie pe oamenii paşnici şi iubitori de libertate. Dar ei trebuie să ştie, că nu vor putea speria oamenii muncii!

…………………………………………………………………………………

Aceasta este un barbarism! Este canibalism! Dar cine îi susţine şi conduce? Aceştia sunt aceia care se consideră creştini şi care sunt chiar conducători ai organizaţiilor religioase…

Printre aceşti „creştini” se conturează deosebit de evident faţa antihristă a Papei de la Roma şi a Vaticanului. Ei blagoslovesc orice incursiune împotriva popoarelor paşnice, folosind religia în interesele clasei dominante capitaliste din Europa şi America – pentru asuprirea şi exploatarea oamenilor muncii şi pentru dezlănţuirea unui nou măcel.

Răutatea sălbatică a capului  bisericii romano-catolice a fost demonstrată în decretul privind excomunicarea de la biserică a comuniştilor şi a celor care-i simpatizează.

Care inimă nu se va cutremura şi nu va cere condamnarea Papei şi a Vaticanului?

Vaticanul a uitat porunca Domnului nostru să ne iubim aproapele, iar obligaţiile sale creştineşti le-a schimbat pe sacul cu aur american, spălat cu sângele popoarelor!…

Pe drapelul sfânt al luptei pentru pace luminează numele lui Stalin, stegar al păcii şi siguranţei.”[22]

Într-un cuvânt, Nectarii, cadru bisericesc stalinist, încerca să fie mai credincios decât Papa de la Roma!

Credincioşi de rând, feţe bisericeşti, călugări care încă n-au fost deportaţi sau omorâţi vedeau bazaconiile „urmaşilor lui Iuda” aflaţi în fruntea lăcaşurilor sfinte şi duceau o muncă ilegală şi periculoasă de lămurire printre populaţie. De exemplu, în satul Măgdăceşti, raionul Vadul-lui-Vodă un călugăr trecător pe numele Efrosenii Leuca duce discuţii cu oamenii cu caracter provocator şi duşmănos, că „biserica în URSS în prezent este bolşevizată, iar preoţii – toţi sunt comunişti, care mint poporul”.[23]

Alexandru   Moraru

Publicat în „Glasul Naţiunii” nr.10-12 din 17 martie 2005- 7 aprilie 2005


[1] Dosarele istoriei  , nr. 9 ,  2003 , pag.. 39 , 41

[2] ANRM , F. 3305 , inv. 2 , d. 2 , f. 8

[3] Ibidem

[4] Ibidem , fila 75

[5] Ibidem , fila 77

[6] ANRM , F . 3305 , inv. 2 , d . 2 , fila 110

[7] Ibidem , fila 117

[8] ANRM , F . 3305 , inv . 2 , d . 5 , fila 8

[9] ANRM , F . 3305 , inv . 2 , d . 5 , fila 26-27

[10] Ibidem ,fila 102

[11] ANRM , F . 3305 , inv. 2 , d. 5 , fila 113

[12] ANRM , F. 3305 , inv. 2, d . 7 , f  136-137

[13] Ibidem , f. 161

[14] ANRM , F . 3305 , inv. 2 , d. 11 , fila 78-80

[15] Ibidem , fila 99

[16] ANRM , F. 3305 , inv .2 , d . 12 , fila 241

[17] ANRM , F . 3305 , inv . 2 , d . 13 ,  fila  34

[18] ANRM , F .3305 , inv .2 , d . 14 ,  fila  36

[19] Ibidem , fila 201

[20] Ibidem , fila  255

[21] ANRM , F . 3046 , inv . 2 , d . 2  , fila 46

[22] ANRM , F . 3046 , inv. 2 , d . 2 fila 47-50

[23] ANRM , F . 3046 , inv .2  , d . 10 , fila 22

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, Fotografii, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la BISERICA CATOLICĂ DIN BASARABIA SUB OCUPAŢIA SOVIETICĂ

  1. Mariana Taranu zice:

    Felicitari pentru un asa material amplu si bine documentat.

  2. mazarini zice:

    Mersi mult drei Mariana Taranu pentru atentie si apreciere.Numai bine !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s