CONTRIBUŢIA BUNICULUI MEU LA MAREA UNIRE DIN 1918

CONTRIBUŢIA BUNICULUI MEU LA MAREA UNIRE DIN 1918

Ion Alexandru Moraru 1884-1943

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau viile şi livezile, mai puţin – cu cerealiere. Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic.

Bunelul Ion Moraru era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc. Dar care ţăran mai înstărit nu era membru al acestui partid? Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi acum.

Ion Alexandru Moraru cu soţia Paraschiva,fiul Alexandru si cumnata Eugenia

Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu cîteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae,în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău.

În drum spre destinaţie, copiii familiilor au fost separaţi într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni (aproape de Nistru), a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000.Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior,care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi în funcţia de de şef secţie.

Din investigaţiile documentare făcute de mine au aflat o mulţime de lucruri interesante şi pline de mandrie pentru înaintaşii mei.Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi”Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română”(nr.3, noiembrie 1996), în  revista”Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia”Localităţile Republicii Moldova.Jevreni,”vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Descoperirea cea Mare despre  activitatea  bunicul meu Ion Alexandru Moraru a fost făcută în articolul ştiinţific al neobositului cercetător ştiinţific,dr.Mihai Taşcă întitulat”Moţiunea de Unire a Judeţului Orhei cu Vechiul Regat(25 martie) publicat în revista” Destin Românesc”(nr.1 din 2008, pag. 17-25).

Autorul  a demonstrat prin documente de arhivă,că înainte ca să fie votat Actul Unirii în Parlamentul Basarabiei, Sfatul Ţării, Unirea a fost votată în Adunările Judeţene până la data de 27 martie 1918. În cazul judeţului Orhei Unirea  s-a votat la 25 martie 1918. În lista consilierilor prezenţi la şedinţa ordinară a celei de-a IXL Adunări a Zemstvei  Judeţului  Orhei, care au votat Unirea cu  Patria Mamă, România, la numărul 50 este înscris şi  Moraru Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român.(pag. 24 din articolul nominalizat).

Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română. de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, agricultor şi învăţător din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi mai şi-au dat sufletul, chiar în tren. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a. Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte pentru front. Cu regret, la mijlocul anului 1942 Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.), în condiţii misterioase, s-a înecat în  râul Obi. Tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

În 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească fiind confiscată de regimul stalinist, s-au stabilit la cele mai apropiate rude, care locuiau în satul Jăvreni.

Să nu gîndiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sîngeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost funcţionar în Parlamentul României în perioada interbelică din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, înecat în apele râului Obi; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

Peste două zile se vor împlini 93 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu,Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

Tânăra generaţie demnă de străbunicul său

Rămân cu convingerea, că copiii mei, nepoţii mei şi cei care vor veni, vor fi demni să poarte numele Moraru, care se identifică cu Bun Român.

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, Fotografii, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la CONTRIBUŢIA BUNICULUI MEU LA MAREA UNIRE DIN 1918

  1. Stefan Teris zice:

    Foarte intersant acest articol. Referitor la anul 1918, imi permit sa va semnalez si faptul trist ca un nume ca cel al basarabeanului Vasile Stroescu, primul presedinte al Parlamentului Romaniei Mari este uitat. Asta desi anul acesta, in aprilie, s-au implinit fix 65 de ani de la moartea sa. Eu am publicat pe blogul meu doua articole referitoare la cine a fost Stroescu pentru romanii de pretutindeni si la batjocura de care e inconjurat azi. Am fost sa ii aprind o lumanare la cimitirul Sf Vineri din Bucuresti unde este inmormantat si am avut neplacuta surpriza (printre altele) sa vad ca sta alaturi de generalul Pavel Cristescu (nume real Kleinman, nascut la Chisinau), primul sef al Militiei staliniste din Romania (1949-1952), cel care a condus deportarile de populatie din dreapta Prutului. Asadar, doi nascuti in Basarabia, numai ca unul a construit Romania Mare, celalalt a demolat-o… Daca aveti nevoie va pot trimite mai multe fotografii si date suplimentare despre activitatea basarabeanului Vasile Stroescu in directia redesteptarii constiintei nationale in Ardeal.

  2. Stimate Domnule Stefan Teris ,Hristos a Inviat !
    Va multumesc pentru apreciere si informatii necunoscute mie. Voi fi bucuros sa colaboram si sa facem schimb de articole, documente si alte informatii.
    Va urez Sanatate, Belsig si Noroc la toate !
    Cu respect si prietenie, Alexandru Moraru

  3. Pingback: CONTRIBUŢIA BUNICULUI MEU LA MAREA UNIRE DIN 1918 « JEVRENII din INIMA BASARABIEI cu ALEXANDRU MORARU

  4. Impresionant !
    Ar trebui să știm să păstrăm cu sfințenie amintiri care fac cinste neamului.
    Sunt multe lucruri despre care aflăm poate prea târziu. Și e trist atunci când nu mai avem răspuns la întrebări. ..
    Mulțumim !😊

    • Aveti perfecta dreptate! Si eu am aflat multe lucruri foarte importante…prea tarziu, cand tatal meu nu mai era in viata…
      Va multumesc din suflet pentru vizita si comentariu emotionant. Doamne ajuta!

  5. Pingback: PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU  LA  ORHEI | Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

  6. Pingback: PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU LA ORHEI | JEVRENI DIN INIMA BASARABIEI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s