ANTISOVIETISM BASARABEAN
Alexandru Zub (academician), Iaşi
Ca şi românii carpato-danubieni, cei de peste Prut au fost învinuiţi adesea de pasivitate în raport cu regimul comunist. Acuza părea justificată, din moment ce nu s-a produs acolo ceva analog cu mişcările din Ungaria (1956), Cehoslovacia (1968) sau Polonia (1980), state de obedienţă sovietică şi ele, dar mai bine servite la o adică de propriile tradiţii militante.
De fapt, la o cercetare mai atentă, atitudinea românilor se vădeşte mai nuanţată, iar pe alocuri şi în contrast cu imaginile vehiculate în lume, nu fără o motivaţie geopolitică. S-a putut constata, de către spiritele mai obiective, că o rezistenţă anticomunistă a existat în România, atât în presă[1], cât şi la nivel popular[2]. Se va recunoaşte abia mai târziu că a existat o reacţie defensivă la dictatură şi că preţul plătit de români n-a fost mai mic în raport cu alte popoare din zonă. Analogiile îşi au, în istorie, rostul lor. Ele favorizează acum şi o mai bună cunoaştere a etnicilor români din regiunea pruto-nistriană, încă mai dramatică în perioada respectivă.
Lansare de carte:Vlad Pohilă,Elena Şişcanu,Mariana Ţăranu şi Alexandru Moraru
Relativ recent, istoricul Alexandru Moraru a pus în circulaţie un volum de studii şi documente despre Basarabia antisovietică, în cadrul seriei Românii în istoria universală, coordonată de Gh. Buzatu (vol. 145). Este o contribuţie ce merită a fi semnalată şi unui public mai larg[3].
Volumul comportă şi un caracter omagial, fiind dedicat anume profesorului coordonator de serie, cu ocazia septagenatului, ca o recunoaştere în plus a contribuţiei sale la studiul istoriei secolului XX, îndeosebi a celui de al doilea război mondial. Se menţionează, de altfel, în acest sens, complementar, volumul Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia, alături de culegerile cu aceeaşi dedicaţie, apărute cvasi concomitent, ca „omagiu profesorului Ioan Scurtu”[4].
Prefaţând Basarabia antisovietică, editorul ne asigură că vom găsi în noua carte „documente de arhivă, ce apar la lumina zilei în premieră absolută, care confirmă zecile de mii de crime săvârşite (…) de ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult decât imperiul ţarist şi imperiul sovietic”[5]. Ilustrativ, sub acest unghi, i-a părut mai ales un document din 8 septembrie 1944, din care se deduce cruzimea nespusă a măsurilor luate contra populaţiei de origine română de către ocupanţii sovietici[6]. Abuzuri indicibile s-au produs pe seama celor sesizaţi ca duşmani ai regimului, tratament valabil, cu nuanţe ocazionale, până la destrămarea imperiului sovietic. Se reproduce apoi, tot ilustrativ, o sentinţă de condamnare a unui cetăţean, Iacov Celac, la zece ani închisoare, numai fiindcă într-o misivă către fraţii săi se manifestase cumva ca „duşman” al regimului[7]. Domnia fricii s-a instalat pretutindeni, la toate nivelele, creând impresia că nu mai există opoziţie la sistem, impresie cultivată intens chiar de propaganda regimului. Un sistem perfect nu putea să aibă adversari redutabili.
„Cu toate astea, conchide prefaţatorul, au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă, de luptă împotriva statului opresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste, altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate”. Se aminteşte, de pildă, cazul unuia care a spart bustul lui Lenin, într-un sat, gest spectaculos, de respingere a sistemului. Acţiuni de grup, precum „Sabia Dreptăţii” ş.a., coexistau cu cele individuale, toate însă au fost reduse la tăcere destul de prompt de poliţia politică[8].
Demn de reţinut, în acest cadru, e faptul că minoritarii din republică s-au situat îndeobşte pe poziţii ostile faţă de majoritatea românească, atitudine stimulată programatic de regim. Astfel numai şi-au putut asigura mereu avantaje[9].
Cele 150 de documente cuprinse în volumul Basarabia antisovietică şi selectate din fondul Procuraturii, depozitat la Arhiva Naţională, comportă de aceea un interes aparte, căci e vorba de o instituţie de bază a sistemului coercitiv. În limbajul codificat al acestora, se reflectă atâtea tragedii individuale şi de grup: arestări, asasinate, procese trucate, deportări etc. Trădarea de patrie – a patriei sovietice – era acuza cea mai comodă pentru a lichida rezistenţa românilor. Mii de dosare cu asemenea situaţii sunt încă de studiat[10]. Nu e locul să examinăm aici cazuistica celor puse sub ochii noştri de Alexandru Moraru, întemeiat desigur pe mulţimea altor studii deja existente, pe cele patru volume din Cartea Memoriei, scoase sub egida Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, ca şi pe seria Basarabia necunoscută, publicată de Iurie Colesnic.
Documentele cuprinse în volumul Basarabia antisovietică relevă, neîndoios, o rezistenţă românească la deznaţionalizarea promovată de regim şi la abuzurile săvârşite de potentaţii acestora la orice nivel. Cele mai multe datează din anul care a urmat morţii lui Stalin, când a început un vag dezgheţ al sistemului, din care au tras un anume profit şi românii basarabeni. A durat însă prea puţin.
În domeniul recuperării faptelor, ca şi cu privire la analiza lor, rămân încă multe de făcut. În ambele direcţii, istoricii basarabeni dispun de atuuri semnificative, ca surse şi competenţă lingvistică, pentru a garanta un spor de cunoaştere a epocii contemporane, îndeosebi a problemelor privitoare la relaţiile cu URSS.
Volumul de documente Basarabia antisovietică, la care ne-am referit mai sus, ca şi volumele anterioare din aceeaşi specie (Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia, 2008; Basarabia sub ocupaţia Kremlinului, 2009), întăresc această opinie, stimulând noi demersuri capabile să alimenteze o cunoaştere mai deplină a istoriei recente. Se înţelege, studiile de interpretare a faptelor şi de analiză a contextului, precum Moldova antisovietică de Ion Ţurcanu (2000) şi atâtea altele, rămân indispensabile.
Fără o bună conexiune între achiziţiile informative şi exegeza faptelor nu s-ar putea ajunge la râvnita sinteză asupra epocii, una dominată tiranic de forţele Răului.
(REVISTA Epifania, aprilie 2011)
[1] N. Carandino, Rezistenţa – prima condiţie a victoriei. Articole politice, apărute în „Dreptatea”, 1944-1947, Bucureşti, Fundaţia PRO, 2000.
[2] Georges Diener, L’autre communisme en Roumanie. Résistance populaire et maquis, 1945-1965, Paris, L’Harrmattan, 2001.
[3] Alexandru Moraru (ed.), Basarabia antisovietică. Documente privind rezistenţa naţională, blestemul deportărilor şi al „justiţiei” staliniste, Iaşi, Demiurg, 2009.
[4] Gh. Buzatu ş.a. (coord.), Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional – 1940. Omagiu Profesorului Ioan Scurtu, I-II, Iaşi, Demiurg, 2010, 534+595 p.
[5] Alexandru Moraru (ed.), op. cit., p. 29.
[6] Ibidem, p. 30-33.
[7] Ibidem, p. 35.
[8] Ibidem, p. 36.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem, p. 37.
Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.