VOCEA POPORULUI…

Propaganda făcută fostului rege e de neîţeles. Cercetaţi istoria şi nu doar sursele româneşti! Nu vă luaţi după memoriile ex-regelui, ale „prinţeselor”, ale foştilor sau actualilor regalişti! Şi aceştia se contrazic între ei în legătură cu modul în care s-au petrecut lucrurile în istorie. M-am documentat şi am aflat că familia regală a flirtat binişor cu sovieticii, de notorietate fiind porecla „mătuşile roşii” dată mătuşilor Elisabeta şi Ileana de Habsburg, pentru colaborarea fructuoasă pe care au avut-o cu ruşii. Poate domnul Mihai îşi mai aminteşte despre grecoaica, Dodo Chrisolegos (căreia, după cum susţin unii, îi plăceau, în egală măsură, dolarii, rublele şi chiar mărcile Celui de-al Treilea Reich) – foarte „apropiată” lui, şi protejata cominternistei Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn). Lucrurile acestea au fost consemnate în The New York Times şi Washington Post. Mihai şi mai cum este numele lui? Doar Mihai şi atît? Noi românii avem nume şi prenume. Faptul ca el nu recunoaşte nimic din erorile făcute, nu înseamnă că altul este adevărul. Pe cine vor să îmbrobodească adulatorii casei regale? N-au nici drept, nici competenţă să stabilească judecăţi de valoare în funcţie de ce le convine să declare, sau ce anume trebuie să ştie poporul despre fostul monarh. Tot ceea ce s-a scris în presa străină, ceea ce încă se mai descoperă din documentele de arhivă ale perioadei respective, ieşite la iveală, vin să infirme declaraţiile regelui virtual. Probabil a venit bilet la ordin, economiştii cunosc termenul, ca ziariştii să-l scoată erou şi nevinovat în faţa istoriei. N-a avut nici calitate, nici merite pe scena ţării. A dorit să plece din România, şi-a negociat plecarea şi a reuşit. Oare toţi istoricii occidentali mint şi dintr-o dată presa aservită spune adevărul? La ce ar servi monarhia? A!, să fie servită de poporul acesta stors la maxim de asupritorii capitalişti contemporani! Domnilor ziarişti şi adulatori prăfuiţi, ne lăsaţi cu lozincile astea? Sînteţi de plîns pînă în măduva oaselor!

Fostul rege va rămîne ceea ce a fost toată viaţa lui. O piesă de muzeu fără onoare, pe un raft anonim. M-am săturat de „istoria revăzută şi adăugită” pe care ne-o propun noii Rolleri promonarhişti, denaturînd adevărul istoric în folosul propriu şi al celor pe care-i idolatrizează. Între monarhiştii de azi şi bolşevicii de ieri nu este vreo diferenţă. Nimeni nu poate spăla nici memoria şi nici istoria! Un circ în plus, unul inutil, despre un personaj care încă mai crede în steaua lui Lenin. Şi apoi, despre care rege vorbiţi, conaşilor? România e Republică, nu regat. Fascinaţia pentru spectacole opulente, cum au fost cele dedicate regelui, i-a costat tot pe sărmanii români. E criză în vatra poporului, mii de mame nu au pîine şi lapte pe masă pentru copii, iar ospeţele, cu bucate alese şi piperate la preţ, de ziua fostului rege au durat trei zile, ca-n basmele lui Ispirescu. În timp ce regele benchetuia pe la recepţiile marilor cancelarii europene, românii flămînzi stăteau la cozile umilinţei. Dragi prieteni, Mihai n-a răbdat de foame precum românii, cincizeci de ani. Toată viaţa a dus-o bine, a avut grijă să-şi pună avuţia la adăpost din timp. După lovitura de stat din 1989 a venit să revendice şi să ia, cu cei mai buni avocaţi, tot ce şi-a dorit. Azi, ne spune cît de mult a suferit prin străinătate şi cît de dor i-a fost de Ţară, crezînd, a cîta oară?, că în România totul e posibil, ca şi cum ar fi ţara minunilor unice în lumea modernă. Un joc mizerabil. Să vină în Parlament să le vorbească românilor despre demnitate, cînd a pierdut-o demult! Să stea la aceeaşi tribună cu urmaşii celor pe care i-a împroşcat noroi, le-a tras un şut în fund şi a plecat, de dragul a ce? Din dragoste şi respect pentru popor? Nici într-un caz. Putea plăti televiziune publică sau alte televiziuni, sînt multe posturi tv amatoare de senzaţii tari. Din Parlament a căzut mai vîrtos în dizgraţie şi ridicol. A stat umil la tribună, ca în momentul abdicării la comanda lui Stalin, şi din nou, penibil. Toată propaganda cu regele este o făcătură, nu poate fi susţinută de istorie, decît de faptul că a deschis larg şi necondiţionat poarta ţării pentru trupele Armatei Roşii, în detrimentul lui Hitler. Oricît l-ar decora ruşii, americanii sau englezii, tot trădare scrie în istorie la pagina cu regi. Discursul său steril a fost inspirat, fără să citeze autorul, dintr-un text al ornitologului John James Audubon. Nu e nicio jignire să plagiezi de la înălţimea „casei sale”, din moment ce trădarea e mult mai gravă. Ar fi trebuit să vorbească despre abdicare, despre negocierea cu Groza, pentru sine şi familia sa, să prezinte scuze în faţa urmaşilor soldaţilor-martiri, duşi de Armata Roşie în minele din Donbas, în Kazahstan sau în tundra siberiană, de unde cei mai mulţi nu s-au mai întors.

Avantajul sistemului republican e că poţi schimba preşedinţii jucători, în comparaţie cu Monarhia, căreia ori i te supui, ori o ştergi din ţară dacă nu-ţi place. Dar, pînă una alta, vise plăcute regalităţii!, marilor figuri istorice, simbolurilor anacronice, căinţă personajului avid de bogăţie nemeritată, care a trădat Ţara şi poporul în schimbul siguranţei, a confortului sufletesc şi material. Nu sîntem în desenele animate cu baghete magice. Punct. Deocamdată. Despre discursul steril din Parlament, data viitoare.

De cînd e lumea, mulţimea nu găseşte altceva mai bun de făcut decît să caşte gura cum se distrează mai marii lumii, să se înghesuie la înmormîntările, nunţile şi petrecerile lor. Nu poate să trăiască fără plăcerea de a vedea măcar o dată în viaţă – cînd li se oferă ocazia, un vip în ghilimele, un venetic faimos, indiferent dacă e viu sau mort – un rege, o regină, o prinţesă. E demonstrat sociologic. Nu-i de mirare fericirea ce i-a cuprins pe puţinii fani ai fostului rege, pe care voiau să-l simtă, să-l pipăie, să-i pupe dreapta. Cînd ex-regele primea cadou automobile la modă şi era învăţat să piloteze avioane, românii luptau pe front în opinci şi moletiere. Se poate numi Rege, dragii mei? Nu. Mic şi temător, nu a fost la înălţimea momentului, ca de altfel, nici tatăl său care a dezmembrat ţara şi a fugit cu… ştim cu toţii, cine. Cum să nu-l felicit?, doar se consideră regele care a domnit peste România 84 de ani şi încă mai domneşte în mintea sa. Iată ce a spus în discurs: „Am servit naţiunea de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite”. Fals. Pe lîngă faptul că şi-a însuşit un citat. Eu n-am prea auzit de rege. În casa părinţilor mei, doar bunicul, notar de meserie, ne mai povestea cîteodată lucruri rele şi încheia cu fraza: „să ne ferească Dumnezeu ţara de monarhie şi de trădători”. Multe discursuri publice folosesc citate înţelepte care le susţin, amintindu-se întotdeauna sursa. O justificare specifică oratoriei. Un vorbitor cult reţine pasaje bune din lecturile sale, idei valoroase pe care le adoptă şi îi devin repere. Nu poţi cita din înţelepciunea universală şi să ţi-o atribui, fără să specifici sursa de inspiraţie. Cel care a scris discursul fostului rege, dacă ar fi dat bac-ul anul acesta, ar fi picat din cauza inspiratelor camere ale lui Funeriu. Nu poţi scrie compuneri despre demnitate folosindu-te de fiţuici sau copiuţe din wiki. Era atît de greu să trimită în eter un mesaj din inimă, de la borna vîrstei sale? Să vii în faţa poporului şi să vorbeşti „parole” fără legătura cu neamul pe care pretinzi că-l respecţi, nu-i decît propagandă ieftină, adică, exact practică de care regii adevăraţi nu uzitează. După peste şaizeci de ani să emiţi astfel de perle, arată faptul că unora, nicio viaţă lungă nu le aduce înţelepciune, darămite căinţă. Aşadar, stăpînii nu se schimbă, nici la vîrsta cînd ar trebui să debordeze de înţelepciune. Dimpotrivă, mai vîrtos, arată ceea ce sînt deja. Ce-a vrut să demonstreze vorbirea sa ? Simplu. Ziarele şi televiziunile au prezentat ştirea despre discurs sub titlul acelui citat plagiat. De ce? Pentru că, din tot ce a citit de pe hîrtie, să transmită conştiinţei poporului acel citat inteligent, care nu-i aparţine. Adicătelea, să zică poporul, iată ce înţelept e Mihai! Numai că înţelepciunea nu-i aparţine. Încă o dată a furat poporul, de astă dată cu televizorul. Cînd cineva reproduce o vorbă a unui filosof nu înseamnă că a devenit şi el filosof. Dacă regele ar fi precizat că citează pe altcineva, nimeni nu ar fi preluat aceste cuvinte ca titlu de ştire. Chiar şi Becali, cît e el de Becali a declarat că aducerea lui Carol în 1866 a fost o greşeală, pentru că principii străini nu cunosc limba şi nu reuşesc să se facă înţeleşi de către supuşi: „După părerea mea, Carol nici nu trebuia ţinut 48 de ani. Dacă nu arată ce ştie după un sezon-două, atunci la revedere, tată! Aduceam pe altcineva, dacă eram în locul lui Brătianu. Şi de data asta nu mai riscam cu un străin. Luam un principe român, unul care vorbea limba, care cunoştea supuşii. N-aş fi avut răbdare cu Carol şi aş fi fost în stare să schimb şi cinci regi într-un an, dacă vedeam că ţara nu merge cum trebuie. Ce performanţe a avut Carol? A câştigat un război şi o răscoală. Slab, pentru un mandat de 48 de ani. Dacă îl aveam pe Olăroiu, câştigam tot ce se putea câştiga în Europa.”

Nu mi-l mai daţi exemplu pe rege la rubrica „demnitate şi onoare!”. Păi dacă ştie cît de săraci sîntem, de ce a venit să primească păduri şi castele? De unde? De la bătrînii pe care-i plînge cu lacrimi de crocodil? El nu pricepe că românii s-au deşteptat? Care rege? Pe Mareşal l-a trimis la moarte, iar prietenul ruşilor trebuie sărbătorit? Mizerie cumplită în vremea şi în urma regelui care a ales să plece. După lovitura de stat din 1989, o bătrînă a fost întrebată dacă doreşte să vină regele la conducere, iar ea a replicat:„pe timpul lui femeile trebuiau să muncească la cîmp, chiar dacă erau gravide, şi mai năşteau pe cîmp, nu aveau concedii medicale sau de maternitate, ca acum.” Nu regele a fost cel care a mediat la Curtea Europei pentru ţară, România merită oricum respect, nu numai în Europa, ci şi în lume. Sîntem în Europa şi rămînem aici geografic, cultural şi spiritual. Regele Carol I şi casa de Hohenzollern-Sigmaringen au fost impuse României prin pacea de la San Stefano, după cîştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman. Am luptat în acel război de Independenţă alături de alte mari puteri şi ni s-a impus un prinţ german scăpătat, familie princiare aveau mulţi urmaşi şi trebuia să le asigure un viitor, nu? Cuza a fost obligat să abdice de către monstruoasa coaliţie, după care a fost instaurat un guvern provizoriu, acceptînd venirea lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Provizoratele de doi bani au făcut praf istoria noastră. Ne-am vîndut ţara de mici, experienţa la vîndut s-a transmis pe calea diplomaţiei. Aşadar, ce rege?, care rege?. Insistenţa lui copleşitoare e inadecvată României actuale…

MARIA DIANA POPESCU (din revista ART-EMIS.RO)

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, Fotografii, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s