DISTRUGEREA ŞI CUCERIREA ROMÂNIEI FĂRĂ RĂZBOI

Distrugerea şi cucerirea României fără război  

 

Spre deosebire de majoritatea istoricilor, care interpretează faptele culese din izvoarele vremii, în această lucrare, articolele pe care le public, nu vor fi comentate (interpretate). Voi interveni numai pentru explicitarea celor ce succed. Aşadar, las cititorului libertatea de a le analiza, după propriu-i discernământ. Articolele din această lucrare întregesc informaţiile viitorilor istorici, al celor care vor avea posibilitatea să studieze şi documentele clasificate, adică peste o sută de ani, când, probabil, se va scrie o istorie adevărată a timpurilor pe care le trăim astăzi şi nu o istorie subiectivă, scrisă potrivit intereselor de grup, partinice sau, poate, a unui suveran mondial, cum preconizează Noua Ordine Mondială. Din miile de articole lecturate eu nu am redat – pentru economie de spaţiu – decât câte un articol-două din categoria faptelor asemănătoare. Bineînţeles că faptele incriminatorii sunt foarte multe, chiar exagerat de multe, de aceea eu nu am urmărit, decât ca, prin publicarea insignifiantă a numărului de cazuri existente, din multiplele probleme şi aspecte, să atrag atenţia cititorului asupra situaţiei disperate în care naţiunea română se află astăzi, după o conducere şi guvernare a statului român, timp de 21 de ani, eşuată. Cum vom ieşi din marasmul în care se scufundă tot mai mult o parte (cea mai numeroasă) a populaţiei României, este greu de dat un răspuns. Duşmanii şi-au atins scopoul: românul nu mai crede în nici o instituţie a statului, nu mai crede în cinstea vreunei personalităţi şi nici chiar în prietenul său. Peste tot pluteşte blazarea, şi sindromul necuvântătoarelor: indiferenţă faţă de ceea ce se petrece în jurul său şi chiar ce i se întâmplă lui, personal. Ne-a copleşit lipsa de speranţă, de demnitate, şi de mândrie elementară, aceea de a fi Om. Ambiţia, aroganţa, egoismul (ajuns la cel mai înalt grad de manifestare) şi prostia pun stăpânire pe tot mai mulţi cetăţeni români. Fiecare nu se gândeşte decât cum să se îmbogăţească foarte rapid, indiferent prin ce mijloace.

Educaţia, chiar elementară, lasă mult de dorit, bădărănismul îi caracterizează pe tot mai mulţi dintre cei ce populează această ţară. Nu mai există respect faţă de bătrâni, faţă de cei în neputinţă. Nici învăţătorii sau profesorii nu mai dau educaţie tinerilor vlăstare, încredinţate lor spre modelare, pentru a-i face oameni de nădejde. Şi nici părinţii, ocupaţi cu munca sau cu afacerile, nu-i mai interesează copiii lor. Acest rău a devenit mentalitate. Dar cum am ajuns în această situaţie, care pare fără ieşire? Se zice că peştele de la cap se strică, iar capul nostru, al României, îl formează conducătorii noştri. Ei sunt cei care dau tonul şi dirijează gloatele. Ei sunt vinovaţii! Aceste capete s-au stricat, sunt urât mirositoare. Put. Maladia a devenit epidemie. Au început să-i îmbolnăvească şi pe cei cu care sunt în contact. Singurul antidot este în mâna şi în puterea celor imuni. Ei trebuie să-i vindece pe aceşti maladivi, sau, dacă se dovedesc a fi incurabili, trebuie scoşi în afara societăţii şi închişi în sanatorii speciale, pentru totdeauna, să nu-i mai contamineze şi pe alţii… Să dispară din viaţa cotidiană! Numai aşa societatea se va însănătoşi. Mai greu, dar, este posibil.

Dacă nu reacţionăm acum, în ultimul minut al ceasului al doisprezecelea, vom fi, în continuare, aceeaşi mulţime ignorantă, care se ghidează după proverbul, nesănătos: „Mai bine cu răul, decât cu foarte răul”. S-ar părea că răul a cuprins tot mai multe state, dar trebuie să mai şi sperăm. Cu timpul, răul va dispărea. Au dispărut ele civilizaţii, va dispărea şi acest sanguinar al umanităţii. Peste populaţia noastră au trecut mulţi năvălitori, vor trece şi aceştia. Românul este rezistent. Dar, pentru a rezista, trebuie să cunoaştem şi cine ne este duşmanul, care ne ameninţă existenţa. România a fost de totdeauna un azil al celor ce căutau un refugiu în ţara noastră, pentru a scăpa de persecuţiile care le ameninţau libertatea şi chiar viaţa. Guvernanţii noştri i-au ajutat moral şi – cu îndestulare – material, neglijând, nu o dată, populaţia autohtonă, pauperizată. Cei ce ne-au condus ţara au fost întotdeauna – cum sunt şi astăzi – deosebit de ospitalieri pentru străini, deosebit de buni, de înţelegători cu nevoile acestora, dar tot atât de nepăsători cu populaţia autohtonă, condusă de ei. Ajutoare materiale şi facilităţi străinilor veniţi şi aciuaţi, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă în ţara noastră, ori stabiliţi definitiv, au fost acordate cu nemiluita. Au oferit „ajutoare” şi săracilor din alte state ale lumii.. De exemplu, după războiul din Irak, dus de către SUA şi Anglia, (cu concursul militar şi al României) s-au trimis 28 tone de medicamente şi îmbrăcăminte, iar la noi, în România, spitalele nu aveau, în acea perioadă, nici seringi. Nu mai vorbesc de „criza” de medicamente gratuite sau compensate (altă hoţie guvernamentală)… Aşadar, ultimii preşedinţi ai ţării, prim-miniştri, miniştri şi majoritatea parlamentarilor de ieri şi de astăzi, au fost şi sunt darnici cu străinii, iar foarte mulţi români mănâncă din resturile de alimente, stricate, din tomberoane! Am văzut intelectuali pensionari (cu pensii de mizerie), care merg în biserici – în sâmbetele morţilor şi sărbătorile religioase, când se fac pomeni – şi aşteaptă tăcuţi, modeşti (le este ruşine să ceară), un pacheţel cu un pic de pomană.

Recunosc, în România s-au edificat lucruri măreţe (dar nu în zilele noastre), nu o dată întrecând alte state europene; s-au dat unele legi deosebit de bune; ţara nu a stat pe loc; în multe domenii de activitate au apărut rezultate (în trecut), chiar întrecând unele state avansate. Geniul românesc, recunoscut chiar şi de duşmanii noştri, în multe privinţe a depăşit hotarele ţării. Au fost şi sunt valori, şi uneori elite sociale, sau chiar politice, cu care, pe bună dreptate, ne mândrim. Sunt virtuţile noastre, pe care alţii nu le au. Dar astăzi, duşmanii dacoromânităţii, aceşti inamici ai stirpei noastre, care vegetează chiar în interiorul ţării, în vârful ei, ne-au îngenunchiat populaţia autohtonă (lăsată cu premeditate să mustească în ignoranţă) şi au acceptat, cu multă bunăvoinţă, tot ce ne-a poruncit şi ne porunceşte străinătatea. Dintr-un simţământ de laşitate, pentru a-şi păstra scaunul vremelnic ce-l ocupă (datorită votului populaţiei infantile în discernământul indus, precum şi a manipulării acesteia), ahtiaţi după îmbogăţiri rapide şi fără muncă, guvernanţilor le este indiferentă păstrarea identităţii patriei, a limbii. Încetul cu încetul, noi nu mai avem tradiţii (obiceiuri, sărbători autohtone – moştenite de la strămoşii strămoşilor noştri –, cântece, literatură clasică românească etc.). Toate actele de cultură, pur româneşti, se pierd pe zi ce trece. Agresiunea trădătorilor se accentuează. Chiar vinderea către străini a pământului patriei, bucată cu bucată – legiferată de actualii conducători -, gonirea intelectualilor din anumite judeţe, de către străinii de neam – mulţi din ei cocoţaţi la putere (dar tot cu ajutorul cozilor de topor, şi aceasta, pentru a le ieşi la socoteală „algoritmul” politic) -, toate acestea duc spre dispariţie a naţiunii noastre. Eminescu (despre care „românul” Patapievici spunea că este ca un cadavru într-o debara, de care ar trebui să scăpăm), Iorga, Caragiale, Delavrancea, Goga sunt tot atât de actuali cum au fost când au trăit şi au scris! Eminescu nu a scris „Doina” doar pentru a face literatură, ci pentru a reliefa un adevăr. Despre acest adevăr, existent astăzi în ţara noastră, nu se mai vorbeşte, „pentru a nu-i supăra pe străini” (stăpânii – cei care conduc, din umbră, România -), sau să nu ni se spună că suntem „extremişti”, „xenofobi” sau „denigrăm România”.

Cei care simţim româneşte nu putem sta deoparte, când se continuă cu diversiunea. Suntem acuzaţi de naţionalism-extremist. Se confundă, în mod voit şi premeditat, naţionalismul cu extremismul. De exemplu, francezii, germanii, ungurii, evreii, polonezii, americanii etc. etc. sunt, prin faptele lor, naţionalişti. Dezideratul naţionalism = extremism face parte dintr-o voinţă criminală, aceea de a ni se falsifica, în ultimă instanţă, originea, vechimea, autohtonia, vatra etnogenezei. Unii dintre aşa-zişii „istorici”, sau chiar unii conducători de comunităţi etnice din ţara noastră, propagă şi induc în conştiinţa unei anumite categorii de populaţie (cetăţeni români de altă etnie) că nu suntem europeni – când, de fapt, suntem naţiunea-matcă din care au roit populaţiile europene -; că suntem neam de slugi -, când istoria noastră este nobilă, de patru ori imperială prin Troia, Alexandru cel Mare, Burebista şi Roma; că nu am avut limbă scrisă – şi se trece sub tăcere că limba şi scrierea noastră provin din limba pelasgo-traco-dacă, dezvoltată de latini şi devenită limba ştiinţifică a întregii lumi. Totodată, cu ajutorul cozilor de topor din vârful piramidei, ni se falsifică şi mistifică istoria, se încearcă distrugerea probelor arheologice, a izvoarelor istorice, a monumentelor şi megaliţilor, cât şi aplatizarea şi ostracizarea simţămintelor naţional-patriotice; ni se denigrează adevăraţii părinţi ai naţiunii, personalităţile, vechile şi actualele valori româneşti. Se induce scoaterea din istorie a identităţii noastre dacoromâne, prin substituirea ei cu o altă identitate, prin admiterea denumirii de etnie rromă – care de fapt este ţigănească -, pentru a o suprapune şi, în final, pentru a ni se lua locul şi spiritul în cultura şi istoria universală. Astăzi, tot ce-i românesc este socotit că nu-i bun şi trebuie îndepărtat, radiat, aruncat. Încă din şcoală, în rândul copiilor şi a tineretului, se induce în conştiinţa acestora o cultură străină, falsă, copiată slugarnic din cultura altor state.

În România de astăzi, servilismul a ajuns la rang de virtute. Ne închinăm în faţa străinilor, cărora le dăm totul, fără să le cerem nimic, în schimb. Tinerii noştri mor pe meleaguri străine pentru apărarea sau cucerirea de către americani (de exemplu) a bogăţiilor altor ţări, cu care România nu are nimic de împărţit. Dăm totul americanilor: carne de tun – adică mercenari români, instruiţi în ţară, pe care îi dotăm cu tehnică de luptă, armament, muniţii, echipament, aparatură electronică, solde, adică absolut totul, din banii noştri; le-am dat locaţie pentru crearea unei baze militare şi un aerodrom modern etc. – fără să ni se dea nimic pentru aceste sacrificii enorme. Şi toate se fac datorită servilismului celor de la putere, a acestor slugi prea plecate, corupţilor lipsiţi de o minimă demnitate, duşmanii propriei lor naţiuni. Elevilor, prin manualele execrabile din licee, nu li se arată adevărul istoric. Nu li se spune nimic despre trecutul înaintaşilor noştri, trecut plin de durere, de sacrificii şi amărăciune. Şi aceasta, datorită politicii tendenţioase care ne-a infestat ţara, politică pe care dascălii copiilor noştri o introduc în gândirea celor pe care trebuie să-i educe – voit sau inconştient. O parte a tineretului nostru este dezrădăcinat, amăgit şi debusolat, demoralizat şi, cu premeditare, îndepărtat de valorile familiei, ale naţiunii, pentru a deveni apatic, fără nici un crez şi a pleca din ţară, spre a face loc intruşilor. Este deosebit de dureros să constatăm degradarea continuă a sănătăţii, a învăţământului, a cercetării ştiinţifice, a tradiţiilor, a simţirii şi demnităţii de a fi român.

De aceea trebuie să luptăm din toate puterile noastre, cu dârzenie şi neînduplecare împotriva oricărei deznaţionalizări a culturii şi civilizaţiei dacoromâneşti şi, mai cu seamă, împotriva apatiei care îi cuprinde pe tot mai mulţi români. Să luptăm împotriva indiferenţei, împotriva zicalei „Asta e!” Noi, românii, cei care mai suntem credincioşi idealurilor strămoşilor, îi chemăm la unitate pe toţi conaţionalii noştri, de orice orientare politică şi religioasă, dincolo de învrăjbirile mărunte, dar amplificate subtil din interior de neprieteni, îi chemăm la unitate bazată pe maximă luciditate etnică, în spiritul deplin european. A fi în Europa nu înseamnă a-ţi denigra naţionalitatea! Cel mai grav pericol, de maximă actualitate, care planează asupra întregii dacoromânităţi este – aşa cum am arătat mai sus – antiromânismul. Acesta se manifestă, în prezent, prin reluarea unui vechi proiect anti-dacoromânesc, acela prin care se urmăreşte deposedarea noastră de dreptul de proprietate asupra teritoriului naţional. De asemenea nimicirea noastră ca neam este şi atacul, consecvent, la sănătatea publică, la educaţia naţională, la suveranitatea naţională asupra resurselor naturale şi umane, la statul naţional român, unic, unitar, suveran şi independent al cărui teritoriu este inalienabil şi indivizibil (să combatem dorinţa partidului ungurimii de a socoti România o confederaţie, precum Elveţia). S-au lansat lozincile antiromâneşti: că România este o ţară frumoasă, însă este păcat că-i locuită de români şi nu de alţii (ca de exemplu unguri sau evrei), şi că românii sunt hoţii şi ţiganii Europei. Chiar pe această temă s-au făcut manipulări şi aranjamente privitoare la infractorii români din Italia şi din alte state (ca şi cum numai infractorii români – dar care sunt, totuşi, în majoritate, ţigani -, ar fi singurii care tâlhăresc, pe acele meleaguri), abătând astfel atenţia, din vizorul opiniei publice, asupra mulţimii de infractori indigeni ai acelor ţări. Se procedează ca şi când aborigenii statului respectiv nu ar exista, ci numai românii sunt singurii hoţi sau criminali de pe meleagurile lor! Şi aceasta este o expresie a antiromânismului la nivel european.

Îndatorarea forţată, privatizarea frauduloasă (există coruptibilitate dar fără corupători şi corupţi, astfel că procuratura şi D.N.A. cercetează, dar justiţia nu pedepseşte), vinderea pe nimic a tot ce a fost şi este mai bun în economia naţională, urmată de distrugerea întreprinderilor sau de falimentarea lor, jefuirea avuţiei naţionale de către străini şi obligarea noastră la plata unei sume de zeci de miliarde euro; toate acestea fac parte dintr-un complot pus la cale de o mână de aventurieri slugarnici, lacomi, care îşi fac naţiunea de ruşine. Totuşi, românul, chiar în această situaţie anacronică, se poate redeştepta, acum, în ceasul al doisprezecelea. Este stringent necesar ca ROMÂNII, uniţi (în cuget şi simţiri), să dea la o parte mâzga ce pare că îi va înăbuşi. Nu cu agresivitate, ci paşnic. Să nu mai fim dezbinaţi, ci trebuie să creştem în noi speranţa că România va renaşte prin adevăr, dreptate, muncă şi credinţă. Şi aceasta, pentru că în România mai există şi oameni cinstiţi, capabili să curme răul, care a devenit, în momentul de faţă, o mentalitate…

Să luptăm pentru demnitatea de român, demnitatea naţiunii noastre, nu să fim atât de servili, precum am mai fost şi mai suntem şi astăzi. „Quod non vetat Lex hoc vetat fieri pudor” (Ceea ce nu opreşte Legea, opreşte pudoarea, buna cuviinţă). Să punem bază, totuşi, pe înţelepciunea oamenilor obişnuiţi, dar, pe care, trebuie să-i scoatem din amorţeală. De aceea zic: „Dă Doamne mintea românului de pe urmă”. Sau cum ne învaţă şi imnul nostru naţional, cântat de multă vreme, pe care însă până astăzi nu l-am pus în practică: „DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!” Nu mai dorni! Te-au călcat hoţii! Trezeşte-te! Pentru reîmprospătarea memoriei poporului nostru, atât de obidit de către Conducerea sa, din toate timpurile, redau „Doina” – marelui şi inegalabilului nostru poet, filozof, ziarist român şi luptător pentru libertate – capodoperă pe care trebuie, nu numai s-o citim, ci să ne şi însuşim învăţămintele din ea, atât de necesare nouă, mai ales în situaţia actuală. Şi să le percepem prin această prismă, noi, poporul român, nu cei care s-au îmbogăţit spoliindu-ne!

„De la Nistru pân’la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a,/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate./ Din Hotin şi pân’la Mare/ Vin muscalii de-a călare;/ De la Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;/ Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii,/ Şi străinul te tot paşte/ De nu te mai poţi cunoaşte./ Sus la munte, jos pe vale/ Şi-au făcut duşmanii cale,/ Din Satmar pân’în Săcele/ Numai vaduri ca acele./ Vai de biet Român săracul!/ Îndărăt tot dă ca racul,/ Nici îi merge, nici se’ndeamnă,/ Nici îi este toamna toamnă,/ Nici e vară vara lui,/ Şi-i străin în ţara lui./ De la Turnu’n Dorohoi/ Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi/ Şi cum vin cu drum de fier/ Toate cântecile pier/ Sboară păsările toate/ De neagra străinătate;/ Numai umbra spinului La uşa creştinului./ Îşi desbracă ţara sânul,/ Codrul – frate cu Românul -/ De săcure se tot pleacă/ Şi izvoarele îi seacă -/

Sărac în ţară săracă!/ Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar casa pustia,/ Şi neamul nemernicia!/ Ştefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta,/ Las’Arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija Sfinţilor,/ Clopotele să le tragă/ Ziua’ntreagă, noaptea’ntreagă,/ Doar s-a’ndura Dumnezeu,/ Ca să-ţi mântui neamul tău!/ Tu te’nalţă din mormânt,/ Să te aud din corn sunând/ Şi Moldova adunând,/ De-i suna din corn o dată,/ Ai s-aduni Moldova toată,

De-i suna de două ori/ Îţi vin codri-n-ajutor,/ De-i suna a treia oară/ Toţi duşmanii or să piară/ Din hotară în hotară -/ Îndrăgi-i-ar ciorile/ Şi spânzurătorile!//”

About SECRETELE ISTORIEI

istoric-arhivist si publicist
This entry was posted in Articole, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s