IMPACT TOTAL ASUPRA FAMILIEI ? !

ALARMĂ! Pînă la PAŞTI, proiectul „LEGII NEDISCRIMINARE” va fi APROBAT de GUVERN şi TRIMIS către PARLAMENT
(Centrul MDN)

Iată ce a declarat pe 29 martie ministrul justiţiei Oleg EFRIM, în cadrul unui interviu pentru EuropaLiberă:

Oleg Efrim: „Noi suntem pe ultima sută de metri cu finalizarea proiectului, în conformitate cu toate discuţiile care au avut loc, dezbaterile publice la acest proiect, alte propuneri care au parvenit după prima tentativă de adoptare a lui. Astfel că în următoarea perioadă vom fi gata să urmăm procedurile pe linia guvernului, apoi să remitem proiectul Parlamentului pentru a fi adoptat.”

Europa Liberă: Într-o săptămână-două, cât?

Oleg Efrim: „Eu cred că este vorba despre acest termen despre care vorbiţi dv.”

Europa Liberă: Sintagma „minorităţi sexuale” va rămâne sau nu în lege?

Oleg Efrim: „Atât Constituţia ţării noastre, cât şi documentele internaţionale privind drepturile omului care sunt obligatorii pentru Republica Moldova stabilesc că nu poate să fie discriminat nimeni pentru nici un criteriu. Discriminarea nu se admite. Eu cred că acest criteriu va rămâne, pentru că faptul că o persoană este de o orientare sexuală sau alta nu oferă nici unei alte persoane dreptul să o discrimineze sau să nu o trateze în mod egal, aşa cum prevede Constituţia.”

Europa Liberă: Şi atunci ce modificări ar putea suferi acest proiect, din moment ce anume asta cer organizaţiile care s-au opus lui?

Oleg Efrim: „Guvernul şi Ministerul Justiţiei nu elaborează legile în funcţie de ce cere un grup sau altul, ci în funcţie de modul în care este corect să fie trataţi oamenii. Pentru că vorbim despre un subiect foarte importat care este drepturile omului. Modificările ţin de concretizarea unor aspecte, în rezultatul discuţiilor care au avut loc, multe din care în viziunea noastră se regăsesc şi în alte legi, dar am considerat necesar să concretizăm aceste momente în proiectul pe care îl vom trimite guvernului. De exemplu, au fost obiecţii la noţiunea de familie. Constituţia spune că familia este alianţa dintre un bărbat şi o femeie. S-a insistat să fie repetat şi în lege. Deci de acest gen sunt modificările. Plus alte îmbunătăţiri care au venit în rezultatul discuţiilor publice.”

Europa Liberă: Deci, proiectul nu a fost modificat prea tare, ci doar retuşat pe alocuri?

Oleg Efrim: „Proiectul în primul rând a fost foarte bine pregătit încă data trecută. S-a muncit mai mult de un an la el, avem expertiza OSCE, expertiza Comisiei Europene, au fost organizate chiar dezbateri publice cu experţi internaţionali. Aşă că noi venim doar cu concretizări punctuale pe anumite articole.”

Europa Liberă: Şi atunci cum s-a întâmplat că a fost retras din Parlament, dacă era aşa de bun?

Oleg Efrim: „Au existat voci care au denaturat sensul acestei legi şi s-a considerat mai bine să fie retras.”

Europa Liberă: Ce şanse credeţi că există ca acest proiect să fie adoptat, aşa cum ne sugerează partenerii noştri externi?

Oleg Efrim: „Eu regret foarte mult că un proiect care se referă la un număr atât de mare de oameni din ţara noastră a fost redus la o singură sintagmă, un criteriu de discriminare. Dacă opozanţii s-ar documenta şi ar fi obiectivi, şi nu ar încerca cu orice preţ să blocheze adoptarea lui, ar vedea că el este absolut benefic pentru toţi şi este menit să asigure un mecanism clar de garantare a egalităţii cetăţenilor în drepturi.”

Specific guvernanţilor, Efrim manipulează mîrşav. Acesta îi numeşte pe cetăţenii creştin-ortodocşi din Moldova care s-au ridicat împotriva încercărilor regimului de guvernare de a a vota cu orice preţ acest proiect de lege drept „un grup” care nu merită atenţie, întrucît Uniunea Europeană şi „partenerii externi ai lui Filat” cer altceva decît ceea ce cere poporul Moldovei, de mai bine de 4 ani deja (primul protest de amploare împotriva „legii nediscriminare” a avut loc pe 3 octombrie 2008). Demagogia pe care o foloseşte Efrim pentru justificarea „necesităţii” şi „importanţei” acestei legi este atît de primitivă, încît nu mai miră pe nimeni. Respectivul nu se sinchiseşte să-şi arate atitudinea sinceră faţă de cetăţenii care nu înghit minciunile sale şi ale şefilor săi verzi, vorbind despre oameni ca despre o turmă de boi idioţi care nu înţeleg „binefacerile” enorme ale legii homosexualizării. De cînd acest proiectul de lege a fost retras din Parlament în urma protestelor societăţii, s-au expus în public nenumărate analize şi comentarii competente despre pericolul real şi deosebit de grav pe care îl comportă această lege (a se vedea şi la sfîrşitul acestui material).

Următoarele şedinţe ordinare ale guvernului vor avea loc pe 4 şi, respectiv, pe 11 aprilie. După spusele lui Efrim, în aceste şedinţe ar putea fi aprobat proiectul de lege privind homosexualizarea ţării.

Sursa: Situl MDN.MD

Pentru a ajunge in Europa trebuie sa acceptam „valorile” necuratului ?

sau ?

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s