BĂNCILE, PARASTASUL ŞI INSTITUTUL

BĂNCILE, PARASTASUL ŞI INSTITUTUL

Maria Diana Popescu, Agero

 Altă dată puternică şi unită, azi decimată, dezbinată şi exploatată în fel şi chip, clasa de mijloc este ca un miel care îşi aşteaptă rândul la abator, de parcă am trăi în epoca fabianistă. Valorile fundamentale sunt aproape desfiinţate, economia preluată ostil,  ce ieri era blamabil azi devine lăudabil. E timpul să ne trezim! Resursele ţării sunt la mâna firmelor de bloc şi în buzunarele chiaburilor autohtoni şi străini. Înainte de lovitura de stat din 1989 se extrăgeau 22 de milioane de tone de minereu, cu tehnologia amărâtă  de atunci.  Astăzi minerii nu mai au identitate socială, iar bogăţiile subsolului au fost înstrăinate cu concursul F.M.I. Nici comuniştii nici legionarii nu au atentat la drepturile fundamentale ale românilor. Mii de pensionari din ţară, singurii care se mai revoltă, au dat Statul în judecată pentru procedură  confiscatorie. Statul a furat de la oameni, băncile i-au furat pe oameni. Trebuie să plătească! Acum zece ani Argentina a alungat F.M.I-ul, mai apoi, afirmându-se ca putere economică. Protejate de legislaţie, în spatele ghişeelor, băncile prezente pe teritoriul ţării produc cele mai mari fraude, furturi, infracţiuni şi contravenţii, prejudiciind grav persoanele juridice şi fizice. Nu puţini directori de sucursale au fugit cu banii clienţilor. Prin serviciile prea secrete şi prin celelalte ramificaţii ale sistemului judiciar, Statul s-a îmbolnăvit de orbul găinii, când vine vorba de evaziunea din sistemul bancar. Băncile, peste patruzeci la număr, care căpuşează populaţia României, la prima mânărie constatată ar fi trebuit arse zdravăn la buzunare şi trimise de unde au venit, domule prim- ministru! Dacă bancherii vor ca românii să le plătească restanţele, Statul trebuie să le ofere  slujbe plătite cu 1200 euro pe lună. De nu, să vină bancherii să lucreze în locul lor pentru 80 de lei lunar sau să trăiască fără nici un venit, din care să achite taxele şi impozitele (cele mai multe şi mai mari din Europa), facturile la utilităţi, medicamentele, hrana, creşterea şi educarea copiilor. Atunci bancherii ar protesta în faţa propriilor sedii în favoarea românilor ruinaţi de datoriile crescute fraudulos, odată cu creşterea suspectă a cursului de schimb şi cu desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă. Statul nu şi-a falimentat acoliţii, nici firmele în cârdăşie, cărora le-a şters datoriile.
 Nu lor, ci miilor de români daţi afara de la lucru, condamnaţi la mizerie şi foame, trebuia să li se şteargă datoriile. Degeaba îmi bat gura, acesta este falimentul controlat al naţiunii. Mă întreb câte parale au luat ziariştii de la bănci şi câte parale fac ei, ca oameni, de au trecut în tabăra cămătarilor, ieşind iarăşi la atac cu articole ameninţătoare. Cu cât i-au plătit firmele de recuperare, pardon de cămătărie, pe ziarişti, ca să sperie  şi să ameninţe românii? Sunt sigură,  vom citi în curând în aceleaşi ziare despre falimentul băncilor şi fuga lor din România. Dacă recuperatorii au epuizat intimidarea şi ameninţarea, iar românii nu-şi pot jupui pilea să le-o dea, probabil le vor tăia câte un deget şi le vor duce băncilor trofeu, ca în filmele cu mafioţi. Recuperatorii se bazează pe intimidare, ameninţare, pe naivitatea sau neputinţa clientului. Firmele de recuperatori nu au bază legală, sunt o altă reţea de trântori care se pricopsesc din alchimia haosului şi hoţiei, din firimiturile de la masa bancherilor şi din teama sărmanilor. In multe cazuri, aceste firme represive apelează la rândul lor la executorii judecătoreşti, care şi  refuză, conştienţi că de la românul falimentat de stat nu se mai poate recupera nimic. Colecta fărădelegilor la bugetul băncilor şi al statului ar trebui să devină obiectiv strategic al guvernului. Domnule primier, băncile au întins numeroase capcane românilor neprotejaţi de lege, care se schimbă după ingineriile financiare ale Puterii. România nu are nevoie de atâtea bănci pe teritoriul ei! In vechiul regim fiinţa o singură bancă pentru popor , C.E.C., şi nici vorbă de fraudă. Milioane de români şi-au cumpărat, pe când economia ţării duduia de sănătate, case cu împrumut la CEC, cu rate şi dobânzi mai mult decât rezonabile.
 Băncile nu mai dau credite, anunţă  presa cumpărată de bancheri. Foarte bine, nici românii nu sunt nebuni să mai ia credite, chiar de ar mânca pită cu ceapă şi apă. Aşa că, băncile ar trebui să îşi ia lumânări pentru înmormântare şi parastas şi să suporte efectul şomajului, al sărăcirii şi fraudării clienţilor. Spuneţi NU mprumuturilor!, dragi români. Îmi vine să-i plâng pe şefii de bănci. Nu le mai dădeai de nas, aveai nevoie de programare ca să discuţi cu un şef de sucursală. Iar ofiţerii de credit, bine instruiţi, mai-mai să-i ducă acasă cu maşina pe clienţi, doar-doar îi va convinge să mai ia un împrumut sau să deschidă cont la ei. Am un sfat pentru bănci: să-şi recupereze creditele restante, mă rog, neperformante, şi banii virtuali de la angajaţii lor, Începând de la directori până la ofiţerii de credit, care le-au băgat clienţilor pe gât comisioane şi dobânzi crescătoare pentru suma împrumutată, care de la an la an s-au dublat, triplat, au crescut de patru, de cinci, de şase ori.  Un calcul isăresc fraudulos a făcut ca românii cinstiţi să fie vânduţi cămătarilor mondiali. Dobânzi extrem de mari, dobânzi frauduloase la dobânzi, comisioane de întârziere, comisioane la comisioanele de întârziere! O datorie de 500 de euro a devenit una de 5.000 de euro. Doar 10% din datoria creată artificial reprezintă împrumutul. Instituţionalizând cămătăria, Guvernul a manifestat grijă vitală faţă de popor! Asta e partea  ilegală şi hidoasă a capitalismului românesc: chiar dacă nu mai vrea cetăţeanul să se împrumute, statul se împrumută în numele lui. Şi mă refer la datoriile făcute de statul român pentru bunăstarea Puterii, care doarme cu somn de intenţie, astfel ca străinii care au mituit-o, să secătuiască şi mai mult  naţiunea.  Marea problemă e că rasă degenerată a Puterii de după 1989 a distrus absolut orice activitate economică productivă şi, odată cu acestea, nucleele sindicatelor muncitoreşti, de care se temeau, transformând România într-o colonie de bănci, moll-uri, marchet-uri, farmacii, cu o populaţie sărăcă, îngropată în datorii. Ce se va întâmpla când nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon, de privatizat? Probabil, se va trece la privatizarea organele interne ale românilor. Preambulul acestei operaţii se numeşte <<card de sănătate>>.
 Aruncaţi o privire şi în curtea Cantacuzino, singurul institut producător de seruri şi vaccinuri a devenit pricină de sfadă. Sunt interese mari în joc, iar terenul de sub el valorează milioane de euro, de dolari, nici eu nu mai ştiu. La naiba cu toate vaccinurile! Fie că le producem sau le importam, tot un atentat la sănătatea cetăţeanului sunt. Însă, institutul, cârpit şi improvizat în cei douăzeci de ani de capitalism, nu trebuie desfiinţat la invocata lipsă de rentabilitate. Doar nu e o fabrică de pioneze, inutilă economiei de târg, şi trebuie demolată! Ba că nu e la standarde europene, ba că nu are prestigiu, ba că nu e competitiv. Aiurea! Se dă cu praştia pentru că stă pe un teren de aur în centrul Capitalei. La mijloc sunt interese imobiliare. Ce importanţă are cercetarea ştiinţifică pentru rechini? În fapt se urmăreşte anihilarea totală a Cercetării în România. Vor distrugerea institutului ca să îmbogăţească Companiile farmaceutice străine şi pe rechinii imobiliari. Uriaşe sunt mizele şi scandalurile acestui an electoral!, iar Puterea se poartă ca la uşa cortului. Guvernarea poporului se reduce la interese de partid şi de clan. Demagogie, duplicitate, ipocrizie, populism, mult clamatul interes naţional a ajuns un focar de corupţie parafat de justiţie. Scandalul numirii judecătorilor Biroului Electoral Central, al votului uninominal pur, al revizuirii constituţiei, al retrocedării proprietăţilor naţionalizate, al revocării Robertei din fruntea Camerei de furat voturi, al demisiei şefului de la ANAF. Ultimul, o rocadă menită să distragă atenţia de la afaceri necurate. Dumnezeu şi-a întors faţa către români!  Se demite. Se promite. Se  numeşte pionul,  un avocat bogat, priceput la tranzacţii, gata  să relanseze piaţa imobiliară, astfel ca metrul pătrat de teren în Capitală şi în ţară să coste cât la Monte Carlo! Aferim chiaburule! Ex ministrul mititel a fost demis prin telefon de către preşedinte, actualul, însuşindu-şi lecţia, Îl demite tot prin telefon pe şeful ANAF. Nu-i bai, a avut grijă să-şi înfiinţeze un post la Direcţia de Verificare a Marilor Averi. O funcţie mai mică în grad pe o leafă mai mare în aceeaşi instituţie. Schimbarea şefului ANAF, citat în dosare de corupţie, devenise necesară pentru Putere. Fiind an electoral, situaţia risca să explodeze, cu consecinţe devastatoare. El ştia totul despre maşinăriile finanţării costisitoare a campanii electorale. De aici compromisul. Demiterea de faţadă şi recompensa pentru tăcere: şefia Departamentului de Control al Marilor Averi. Chipurile, alungat de la stână, lupul a fost numit paznic pe acelaşi imaş, la mioarele bătrâne.
Maria Diana Popescu, Agero

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s