OAMENI DEOSEBIŢI: VICTOR GHILAS

        Biografie  M-am născut în anul 1935 în comuna Stodolna din județul Orhei, pe malul drept al Nistrului, într-o familie de gospodari. Familia era formată din opt persoane:Tata (Ion), Mama (Alexandra), trei surori și trei frați. De mici am fost educați să lucrăm pământul și să ne căpătăm bucata de pâine prin muncă cinstită.

Tata, era unul dintre primii în sat, se trezea odată cu cîntatul cocoșilor și se apuca de lucru. Din spusele sătenilor, întodeauna dădea ajutor celor mai săraci. Mama mai mult de ocupa cu creșterea, îngrijirea, educația noastră și munca în gospodărie. După ocupația din anul1940 a întregii Basarabii de către barbarii sovietici, familia noastră cît și a altora, a început să se destrame. Tata a fost judecat la trei ani de detenție pentru că s-a opus să dăruiască casa în folosință sovietului satesc(un fel de primărie sovietică).

Surorile mai mari s-au măritat, fratele Vasile, ajuns în România, învăța la școala militară din Iași,  noi cei rămași cu mama continuam munca și învățătura. După război trecînd prin toate calvarurile de  suferință a foametei, tifosului, colectivizării forțate a înjosirilor morale, am rămas în viață. În anul 1949, mama a fost judecată la cinci ani de închisoare, fiindcă n-a avut de unde da „госпоставка” ,impozitul agricol impus de sovieticii ruși.

Casa, averea, tote obiectele de uz casnic și agricol au fost confiscate, astfel eu la numai 11 ani am rămas  pe drumuri. Rămînînd singur am fost nevoit să părăsesc satul natal, să trăiesc și să învăț la surorile mele care erau căsătorite în alte sate. După moartea călăului sovietic „Stalin”, mama a fost eliberată din închisoare, dar din păcate averea și casa confiscată nu i-au mai fost înapoiate. Eu și mama am închiriat un sarai în Orhei, unde ne continuam existența. După absolvirea școlii medii m-am angajat la serviciu, ca profesor în sat, continuîndu-mi  învățătura prin corespondență la institutul din Tiraspol.

Peste trei ani, participînd la un concurs vocal de la teatrul de Operă și Balet din capiatală, am fost invitat la lucru. Paralel cu teatrul mai continuam și lucrul de profesor. În timpul liber, fregventam cenaclul literar „Tinerele talente”organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova. La acest cenaclul,am făcut cunoștință cu mulți scriitori ca: Andrei Lupan,Petru Cruceniuc,Liviu Deleanu,Petru Zadnipru,și mulți începători ca Liviu Damian, Pavel Boțu, Petru Cărare, Grigore Vieru și alții. Prin anii 1965-1970  mi-au fost publicate o serie de poezii  în ziarele „Tînărul Leninist”și „Tinerimea Moldovei”. Pentru o perioadă am lăsat versurile mai la o parte și am căutat să-mi aranjez viața familiară. Trecînd și aici prin diferite greutăți și ostacole, am primit în sfîrșit o locuință. În anii 1967-1972 am lucrat ca regizor la televiziune. Între anii 1970-2000 am trecut din nou la lucru ca profesor fiind implicat în plin în lupta de eliberare națională. Vă propun câteva versuri scrise în această perioadă.  Victor Ghilas

Fecior Basarabean 

M-am născut la strînsul pîinii,

În pîrguirea spicelor din lan,

Din brazda neagră a țărînii,

Și sunt Fecior Basarabean.

Eu m-am născut la Nistru-n vale

Pe vatra casei părintești,

La focul doinelor de jale,

Sub nucul gîrbov de povești.

Oricît aș fi eu de departe,

Pe cîte drumuri aș umbla,

Tu ai rămas ca prima carte,

Iubita mea! Stodolna mea!

/Poezie publicată în ziarul „Glasul Națiunii” 26.11.1999/

                                            Ție

Tu ești născut pe lume,

De-o mamă și un tată,

Ce-ți dau un falnic nume,

Și-o țară minunată.

Să fii crescut la țară,

La codru, la izvoare,

Prin a Moldovei floră

Sub a Moldovei Soare.

Să porți în suflet cîntul,

Și doina strămoșească

Și să-ți iubești pămîntul

Și vatra părintească.

Să nu distrugem graiul,

Ce-i dat de Dumnezeu,

Că limba ta e raiul,

La bine și la greu.

Prea mult ne închinarăm,

Supuși fără mîndrie,

Și capul ni-l plecarăm

Oftînd de sărăcie…

De-a limbii sărăcie,

Ce-o suportăm cu toții,

De sfînta noastră glie

Ce ne-o mai fură hoții.

Suntem urmași ai Putnei,

Și nu născuți din teze,

Deci vrem a noastră limbă

În veci să se păstreze.

/Poezie publicată în ziarul „Glasul Națiunii” 26.11.1999/

Nostalgie

Vîntul toamnei suflă,

Frunzele pe drum,

Nu mai sunt eu tînăr

Sunt bătrîn de-acum.

Picături de ploaie

Bat tiptil la geam,

S-a dus tinerețea,

Nu mai pot s-o am.

Păsările-n stoluri

S-au pornit în zbor,

Le privesc din casă,

Cu-n nostalgic dor.

Dor de tinerețe,

Dor de-ai mei amici,

Mulți s-au stins din viață,

Nu mai sunt aici.

Tare-aș vrea pe-o clipă

Să-i mai văd puțin,

Să mai stăm de vorbă,

Să cinstim un vin.

Cîntece străbune

Falnic să cîntăm,

Hora reunirii

Mîndri s-o dansăm.

Reunirea mare

Ce-o visăm cu toții,

Cred că o vor face-o

Fii și nepoții.

               /Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 30.12.1999/ 

     Nu-i plîngeți

Nu-i plîngeți azi pe-acei ce mor

Ei pleacă toți pe drumul lor,

Iubiți pe cei ce au rămas,

În lumea asta de necaz,

Lipsiți de viitor.

Nu vă certați, nu vă iudiți,

De venitici veți fi striviți,

Uitînd de rude și de frați

Veți fi complect asimilați,

De nimeni ocrotiți.

Umblînd pe drumul fără rost

Rămîneți fără adăpost,

Mîncundu-vă ca niște cîini

Cerșind de lucru la străini

Uitînd a-i cui ați fost.

Înfometați veți blestema

Fiind străini ca nimenia,

Neavînd nici casă, nici pămînt

O cale-a fi înspre mormînt

Și ei s-or bucura.

Uniți-vă și fiți stăpîni,

Și veți scăpa de cei hapsîni

Nu-l suferi pe venetic

Căci vă socoate un nimic.

Fiți între voi blajini!

       /Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 20.09.2001/

Pe limba preotului Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară

Moștenită din bunici,

Azi o macină la moară

Fel de fel de venetici.

Limba noastră- foc ce arde,

Și-n jăratic se călește,

În cătușe-o duc la moarte

S-o sugrume mișelește.

Limba noastră-i graiul pîinii,

Arsă-n vetre și cuptoare

Au scuipat-o toți păgînii

Și-au călcat-o în picoare.

Limba noastră-i frunză verde,

Seva plaiurilor mele,

Ce în văz la toți se pierde

Și-i prădată fără jele.

Limba noastră-i limbă sfîntă

Vrînd de drepturi s-o lipsească,

Toți lingăii mi-o frămîntă

Apoi vor s-o răstignească.

Limba noastră-i o cunună

Reînviată din uitare,

Și sub imnul ei ne-adună

Cînd suntem în dezmembrare.

/Poezie publicată în ziarul „ Glasul Națiunii” 20.02.2002/

      Nucule bătrînule

Nucule, bătrînule,

Ce stai trist și-ngîndurat ?

Știm precis că-n cursul vieții

Tare multe-ai îndurat.

Te-au bătut mereu cu bățul

Și cu pietre-au aruncat,

Tu ai rezistat la toate

Fiind binecuvîntat.

La veșmîntul umbrei tale

Multe doine s-au cîntat,

Și cu lacrime de jale,

Rădăcina ți-au udat.

Chiar și-n clipele mai grele

Cînd credeam că ne-am pierdut,

Tu ne-ai îndrumat la bine

S-o pornim de la-nceput.

Să fim solidari în luptă

Și orgoliul să-l lăsăm,

Sub drapelul reunirii,

Pe urmași să-i îndrumăm.

Să iubească pragul casei ,

Și meleagul părintesc,

-Mulțumesc Măriei tale

Nuc bătrân, nuc stămoșesc.

Eu îi urăsc pe oamenii fățarnici

Eu îi urăsc pe oamenii fățarnici

Când una spun și alte lucruri fac,

Acestor trădători de neam și Țară

Ar trebui să le găsim vre-un leac.

Doresc să-i văd cu lacrima pe față

Cu mîna-ntinsă și cerșind ceva,

Poate atunci și ei vor înțelege

Ce-nseamnă viața pentru-a exista.

Mințind pe-acei ce i-au crescut din fașă,

Ei au uitat de unde-au provenit

Și de mai multe ori  lor nu le pasă

De-acest popor supus și umilit.

Manipulînd cu turma rătăcită

Ei au urcat pe trepte tot mai sus,

Acum stînd alături de satană,

Sunt gata să-L vândă pe Iisus.

Dar va sosi și timpul răzbunării

Cînd oropsiți se vor răscula,

Și vor distruge gașca parazită,

Nicicînd iertarea nu le se va da.

        /Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 07.06.2007/ 

Te văd și-acuma, tată !

    (Versuri dedicate tatălui meu, deportat în 1940 de tiranii ruși)

Te văs și-acuma ,tată,

Cum sus mă ridicai

C-o caldă duioșie

Tu fața-mi sărutai.

Te văd și-acuma ,tată,

Venit de la arat,

Ducîndu-mă cu tine

Spre Nistru, la scăldat.

Te văd și-acuma, tată:

Zîmbind mă dezmierdai,

Că sunt mezinul casei,

La toți te lăudai.

Te văd și-acuma, tată,

Cum ei te-au arestat,

Și ultima bomboană

Prin gratii tu mi-ai dat.

Te-au dus vampirii roșii

Acolo în Sibiri,

Iar tu-ai rămas cu mine

Pe veci în amintiri.

    /Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 12.06.2008/

       Năframa

Nu-i nimic mai scump pe lume

Decât dragostea de mamă,

Ea de mici pe toți ne crește

Sub iubita sa năframă.

Cînd afară bate vîntul

Și natura-i agitată,

Ea pe toți ne-adună acasă

Sub năframa înflorată.

Dacă haitele străine

Țara noastră o destramă,

Ea ne-ndeamnă iar la luptă

Pentru scumpa  sa năframă.

Să păstrăm năframa mamei

Ce ne-a ocrotit pe toți,

S-o păstrăm și mai departe,

Viitorilor nepoți !

                Răspuns ocupanților

Ocupanți cu ceafa groasă

Și cu ochii bulbucați.

Trîmbițați prin lumea toată

Că am fost eliberați…

Două secole întruna

Ne-ați mințit fiind furați,

Trîmbițați în lumea toată

Că am fost eliberați.

Milioanele de oameni

Prin Gulaguri împușcați,

Trîmbițați în lumea toată

Că am fost eliberați.

Încărcați ca pe-animale

Duși la muncă, deportați

Trîmbițați în lumea toată

Că am fost eliberați…

Astăzi tinerii din țară,

Vin la voi fiind argați,

Trîmbițați în lumea toată

Că am fost eliberați.

Voi ne ignorați și limba

Făcînd ură între frați,

Trîmbițați în lumea toată

Că am fost eliberați.

Am o singură dorință:

Voi să nu mai trînbițați,

Și s-aveți aceiași soartă,

Ca și noi „eliberați” !!!

/Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 28.06.2012/

                   Orfanii

Voi ați văzut cum plînge via,

Cînd vița-i este retezată…?

Cam tot așa plîng și copiii

Lipsiți de mamă și de tată.

Ei au rămas plîngînd acasă,

Și-n sobă nu prea arde focul,

Speranța lor e la bunica,

Mîhniți și așteptînd norocul.

Părinții sunt plecați în lume

Muncind la greu peste hotare,

Ca să le aducă lor hăinuțe

Și niște bani pentru mîncare.

Dorința lor e lîngă mama

Să-i simtă calda mîngîiere

Și să se bucure de viață

Și să mai scape de durere.

Ei împreună cu bunica,

Spun Tatăl Nostru la culcare,

Rugînd ca Domnul să-i aducă

Pe-alor părinți din depărtare.

              Patria mea, Mamă

O,Patria mea, mamă,

Ecou de peste Prut,

Cu lacrimi în năframă

Eu mîna îți sărut.

Ești dezmembrată-n două

Și aruncată-n vînt

De undele barbare,

Ce ne-au dorit mormînt.

Ei ne-au distrus credința

Și dragostea-ntre frați.

Ei au ucis virtutea

Ce vine din Carpați.

Azi limba strămoșească

Ce o păstrăm în noi,

Ei vor să ne-o arunce

În lada de gunoi.

Dar va sosi momentul

Când toți ne vom trezi

Și alungînd barbarii

Cu Țara ne-om uni.

/Poezie publicată în ziarul „Literatura și Arta” 01.03.2012/

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în MĂRIA SA - POEZIA ! (dedicaţii şi...), OAMENI DEOSEBIŢI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s