OAMENI DEOSEBIŢI: TATIANA ŢUŢUIANU-TERZI

Tatiana Ţuţuianu-Terzi s-a născut la 24 octombrie 1961 în oraşul Leova, în familie de muncitori, tatăl-Ioan Tudor Ţuţuianu şi mama – Antonia Mihail Ciobanu.

În anul 1969-1979  învaţă  la scoala medie moldovenească nr.2 din oraşul său natal. 

În perioada 1979-1985 învaţă la facultatea de limbi străine, secţia de limbă şi literatură engleză, din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău.

După absolvirea universităţii din 1985-1992, Tatiana Ţuţuianu-Terzi activează ca profesoară în şcolile medii ruse din Căuşeni şi Cantemir, unde predă limba şi literatura engleză.

În perioada 1992-1996 activează în calitate de traducător din/în limba rusă în limba română în cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova. 

Din 1996-2000, activează în calitate de secretar referent/translator-interpret din/în limba engleză în limba română şi rusă în cadrul Unităţii de Implementare a Proiectului  de Reabilitare a Drumurilor, adjudecat companiei italiene de către Ministerul Trasporturilor şi Gospodăriei Drumurilor din Repblica Moldova, finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare.

Din 2000-2012, activează în calitate de consultant în Departamentul Relaţii Internaţionale şi Integrare Eropeană şi translator-interpret din/în limba engleză în limba română şi rusă în cadrul Ministerului Trasporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Repblica Moldova.

În 2000-prezent, activează în Departamentul relaţiilor internaţionale din cadrul Ministeruui Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor din Repblica Moldova.  

În 2003-2009 face studiile în cadrul Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedenţia Republicii Moldova, la specialitatea Relaţii Internaţionale. În 2009 devine majistru în domeniul Relaţiilor Internaţionale.      

In 2008-1912 fregventează, cursul de limbă franceză,cu obiectiv diplomatic organizat de Marele Ducat de Luxemburg, Comunitatea franceză din Belgia şi Organizaia Internţaională a Francofoniei si condus de Alianta franceza din Moldova in cooperare du Ministerul Afacerilor Externe.

  Tatiana Ţuţuianu-Terzi  a publicat în revista  „Funcţionarul Public” a Academiei de Administrare Publică de pe lîngă Preşedenţia Republicii Moldova,   articolul „Transportul apropie oamenii şi ţările” şi a făcut adnotări în limba engleză la mai multe lucrări ştiinţifice. Tatiana Ţuţuianu-Terzi este căsătorită. Are trei feciori. Acestea sunt doar câteva informaţii generale despre distinsa Doamnă.

Am cunoscut-o pe Doamna Tatiana in imprejurări mai triste…la Ambasada Poloniei, când am venit cu un grup de prieteni să exprimăm condoleanţă acestei ţări în legătură cu tragedia organizată de ruşi şi pierderea Preşedintelui Poloniei şi a unui grup de politicieni şi guvernanţi, care-l însoţeau. Din câte-mi amintesc, condoleanţele noastre le-am scris intr-o carte a vizitatorilor…alături de mine mai erau prietenii mei Iurie Nicula, Anatol Croitoru, Constantin Lăpuşneanu, Valentina Ciobanu, Andrei Covrig şi incă alţii câţiva în rândul cărora se afla şi Doamna Tatiana. Apoi am transmis coroana de flori conducerii Ambasadei şi ne-am retras fiecare pe la casele noastre. Mai târziu am aflat că Dânsa scrie poezie interesantă şi am rugat-o să-mi transmită prin poşta electronică câteva lucrări  semnate de ea. Le-am apreciat şi o parte din acestea le pun la judecata Dvs. ,dar nu înainte de a o felicita pe Doamna Tatiana cu versurile frumoase şi reuşite, care ne dovedesc că avem în faţă un poet foarte promiţător, dar încă nevalorificat. Mult Noroc şi multă Inspiraţie Stimată Doamnă Tatiana!

                                                                                   Alexandru Moraru

P.S. Uitasem să-i multumesc Distinsei Doamne pentru poezia-dedicaţie”Cronicarului Inţelept”-numele meu în reţeaua virtuală a regelui Internet.

Crudă-i moartea, frate!

Răposatului frate Grigore (19.08.54-06.09.79)

Durut, cutremurată-s de fiori

Cînd privesc ai fiicii tale obrăjori,

Da, ai plecat în veşnicie

Sălăşnuinţa întruna să te aline.

Desprins ca o frunză de ram

Eu alături nu te mai am.

Mă-înec în amar şi durere,

Cînd  mi-e greu, mă retrag în tăcere.

Prea mult te-am iubit, frate,

Nici timpul nu ne desparte.

Crudă-i moartea, frate,

Tu eşti aici, nu departe.

În lacrima mea în privire,

În fapta mea, în gândire.

Persişti şi incă mai exişti,

Cît adevăr e-n asta,

Eu nu ştiu,

Te  văd frumos,

De parcă dormi într-un sicriu.

Te-aştept să vii.

Prăpastia durerii,

N-are mărginire…

Şi dragostea-ţi de viaţă

Prin lăstăraşi rămîne.

Eternitate

Răposatului tată Ioan Tudor Ţutuianu (25.02.28 – 23.12.06)

Ai plecat de la noi, dragă tată,

De-ai şti de durerea-ţi lăsată,

Chiar şi azi mi s-a spus, că-s a tatei fată,

Mi-am dorit să fiu dinnou la tine în braţe.

Să aud zvâcnetul inimii tale,

Obosita să deie târcoale.

Să întrebi ca şi ieri,

Femeie, mă chemi la mâncare?

Smerit ai plecat, şi grăbit, chiar urgent.

Lăsîndu-ţi doar paşi pe Pământul Superb,

Cuminte, tăcut, fără o mişcare de nerv,

Câştigând în schimb al tău trai etern.

Moarte

Dedicaţie scumpei măicuţe la timp de restrişte

66 ani, 09 mai 2000

Stînge-ţi-sor ochii ţie –

Moarte, crîncenă ce eşti,

Pe-ale mamei plioape grele

Tu aripa-ţi vreai s-o leşi….

Fără milă şi credinţă

Tu orgolioasă-mi eşti.

Las-o pe a ei fiinţă,

Nu mi-o duce-n beciuri reci.

Eu mai sper, că aşa –mi e firea,

Şi mitioasă mi te vreu

Nu, nu-mi răscoli durerea

Crede-mă şi aşa mi-e greu.

Nu-mi răpi a mea comoară

Nu-mi poposi nu te chem

Ocoleşte a ei ogradă

Du-te,du-te, fă-te ghem.

Crez pentru Măicuţa

Dorul lacrima ti-o frînge,

Inimioara rău ţi-o frige.

De ţi-e greu ori de te doare,

Ai pe lume o scăpare.

Copiii pragul să-l  treacă.

Inimioara sa nu-ti tacă.

Nesecat al tău izvor,

Este pururi curgător.

Bunătate şi blândeţe.

Pană acum, la bătrîneţe.

Dumnezeu ţi-a dat mult har,

Lumii să nu-i faci amar.

Să creezi cu iscusinţă

În lumină şi credinţă.

Ţi-a dat graiul omenesc

Să spui tot de necăjeşti.

Cu surîsul, tău, frumos –

Cobori boseala jos.

Toate le faci pe -ndelete,

Tu crăiasa Antoaneta.

Măicuţa mea

Scumpei maicuţei Antonina, 12.06.2007

Mănunchi de roze-ţi dăruiesc,

La ani ce-s nişte salbe,

Să-ţi fie traiul împărătesc

Chiar de ai plete albe.

Să-ţi fie sufletu-împăcat,

Că ai şi fete şi băiat,

Că ai crescut şi nepoţei,

Şi tare mândră eşti de ei.

Ei ţi-au adus şi strănepoţi,

Care – ţi urează mult noroc.

Dor de mamă

Dorul de mamă

Mă frământă iar,

A durat o viaţă

Filă-n calendar.

Chipul tău, mamă,

În suflet l-am purtat.

L-am păzit cu gândul

La Domnul m-am rugat,

Să-ţi mângâie soarta

Om bun şi luminat.

Să-ţi aline viaţa,

Ce rău te-a măcinat

Să-ţi mai ia din chinuri,

Că multe-ai îndurat.

Cu plecăciune

Foaie verde flori de crin,

Ţie maică azi mă-nchin.

Foaie verde măr domnesc,

Azi maicuţă îti mulţumesc.

Greu ţi-a fost maicuţă-n viaţă,

La toate le-ai făcut faţă.

Ai avut grijă de noi,

Să nu ştim de sunt nevoi.

Şi-ai trăit pentru copii,

Să nu plece prin străini.

Foaie verde flori de crin,

Ţie maică azi mă-nchin.

Foaie verde măr domnesc,

Azi maicuţă îti mulţumesc.

Ţi-ai spălat faţa cu rouă,

Să ne fie bine nouă.

Şi-ai robit cât ai putut,

Şi na-i spus de te-a durut.

Frunză de arţar

Frunză de arţar,

Sfînt mărgăritar,

De a mea copilărie,

Mi-aminteşti tu iar.

Frunză de arţar,

Jale şi amar,

Au trecut de-a valma anii,

Şi tot sunt hoinar.

Frunză de arţar,

Fără de-un tipar

Ca şi-a mea măicuţă

Nu găseşti într-o sută,

Blândă, grijulie,

Da nici într-o mie.

Copilărie

Departe eşti de mine

Şi nu te voi uita,

Privelişte curată

Vei sta în calea mea.

Ce, dor, mistuitor…

De – al nostru cel medean,

De-a noastră râpă adâncă,

De susurul din stâncă….

De – al nostru lin pârău

Şi iazul nătărău,

Ce ne scălda în ape

De muschi vii populate.

De salcia rotată,

Pentru pedeapsa-mi dată.

Tu, să nu crezi, măicuţa,

Că uit a mea căsuţă,

Şi falnicul izvor

De-a pururi curgător,

Unde alergam eu fată

Cu ghîţa dezlegată.

 

Candelabrul de castan

Un candelabru de castan,

Ce viaţa-mi lumina,

Se aprindea din an în an,

Destinul mi-l veghea.

Se aprindea,  ardea-n făclii,

Impunător, prozaic,

Şi-mi depăna misterios,

Al meu calvar feeric.

Tu, candelabru de castan,

De ce-mi urmezi cărarea,

Răbdare, ştii, cu tine n-am,

Mă pierd în disperare.

Tu iute pleci, mereu grăbit,

Şi timpul curge-n grabă,

Te rog, mai stai,

Vreau să te admir,

Bijuterie rară.

Să te admir cu mult alai,

A dragostei comoară,

De ce o mistui cu elan,

Pe-a noastră lume oarbă.

Tu, candelabru de castan,

Stai, să-ţi termini povestea,

De ce se stinge al tău jar,

Doar pana-n vara timp mai este.

Tu, candelabru de castan,

Îmi eşti favorul vieţii,

Eu altă dragoste nu am,

Lumină clară a dimineţii.

Dorinţa

Lumea e plină de vise

De dragoste-i devastată.

 

Lumea-i o scenă închisă,

La care cortina-i lăsată.

Se – ntămplă, să ai  o dorinţă,

Dar te alegi cu – ntristări.

Păcat, să te laşi zdrobită,

Sensibilă  în căderi.

Ţesută din  fir de noroc

O soartă ca aceasta nu este,

Ajunsă-n ziua de azi,

O schimbi în ziua de ieri,

Iar mîine soseşte în prag.

Ţesută din stofă mai rară,

Cu pietre-mărgăritare,

Spoite cu frunze de dor,

Trecînd din fecior la fecior.

E fir de noroc ce mă leagă,

De semeni, de vatră, de neam.

De Omul, ce-n viaţa-i pribeagă,

Numit a fost Anemon.

Ţesută din fir de noroc,

Viaţa îmi pare acuma,

O carte cu file – un tipar

Închegată ca cerul şi luna.

Ţesută din fir de noroc,

Mistere şi vise de gheaţă,

Sunt liberă astăzi să spun,

Pe toate le port pe faţă.

O soartă ca asta nu este,

Ajunsă-n ziua de azi,

O schimbi în ziua de ieri,

Iar mîine soseşte în prag.

Scinteia

Se aprinde o scinteie

Între ceruri şi pămint,

Ea  ne dăruieşte viaţă,

Un trai sfînt şi un legămint

Îi admir a ei faptură,

Sufletul ce mi-l înalţă,

Care multe ar  vrea să spună,

Despre vise şi speranţe.

Ca un gănd sublim  apare

Se dezlănţuie în văpăi,

Cu a inimii ardoare,

Ostenită în bătăi.

Încolţeşte o pasiune,

Între mine şi cuvint,

Cunoscînd a ei vîltoare

Mă inchin mult spre pamint.

Apoi iute viaţa-mi trece,

Ştergînd an cu an,

Mă tot mir de-mi izbuteşte,

Să renasc elan. 

Jurat a fost să fie aşa

Aveam doar 20 de ani

Cînd cuplul noi formasem

Jurat a fost să fie aşa,

Că nu-s  azi bucuroasă.

Am devenit mireasa ta,

Tu, mire-mi eşti de-o viaţă,

Gustasem ambii cu nesaţ

Din cupa de dulceaţă…

Din tinereţe ne-au pornit

Semeţi lăstari de viţă,

Pe nume Saşa, Jenia

Şi ultimul Coliţă.

I-am ocrotit, i-am înălţat,

De rele i-am păzit,

Să aibă cuget luminat

Şi suflet alb-curat.

De tine, eu, la fel, cătam,

Cu stimă şi tandreţe,

De care des noi vom vorbi,

La ani de bătrîneţe.

Cu gîndul sunt mereu la tine,

În mintea mea îmi stai,

Nu, nu îndrăznesc să-l sperii,

Doar tu pe mine aşa mă vreai.

De altfel, nu-s cu tine.

E timp în urmă să privim,

Să corijăm purtarea,

Erori in doi noi am admis

Rugăm să avem iertare,

Pentru furtuni ce le-am stîrnit

Pe – amîndoi ne doare,

Mustratu-ne-a copiii dragi

Cu inima lor mare.

Urmau să vadă barca grea

Cum arde în văpaie,

Cum valuri rău o legănau,

Şi stînci ieşise-n cale.

De lumea rea noi ne-am ferit,

Ce ne dorea căderea

Ambii la Domnul am venit

Să cîştigăm  putere.

Răbdare multă am avut

Să trecem de bariere…

Ştiut, căci omul este conceput

De mamă şi durere.

Toamna celor 20

Văzui cum toamna a bătut la geam

În mâini ţinând doar 20 de trandafiri,

Nevinovată a intrat în casă

Şi ţi i-a dat cu zâmbetul pe faţă.

Iar tu-nfloreşti de bucurii, te bucuri de prieteni

Şi copii-n fericire,

Căci ai avut o soartă de a te naşte

Şi de a trăi pe acest pământ.

Si să dea Domnul ca pe viitor

Să te atragă dulcele amor,

Să creşti copii cuminţi de felul lor.

Să ţi înflorească casa-n fericire,

Să vă ndulciţi în viaţă cât trăiţi

Si calmi să fiţi la orice greutate.

Nu vă-nvrăjbiţi şi nu vă duşmăniţi,

Căci viaţa-i numai una,

Nu-i o noutate.    

Păpuşa

Cînd inima-mi doreşte,

Astămpăr eu nu am.

Şi cine mă urăşte,

Habar eu n-aş avea .

Eu, nu am fost nemernică

Oriunde n-am  jucat,

Ştiam,  că o vorbă merit,

Aveai de – apreciat.

Păpuşă aş fi pe sîrmă

Şi-n mîna altuia,

Să-i simt un pic căldură,

O, dacă aş putea.

Eu, nu am fost faţarnică,

Chiar teatru de jucam,

Părea un joc zadarnic

Să fiu cu altcineva.

Cînd inima-mi iubeşte

E-un basm denecrezut,

Alerg, mă podidesc,

Dar rolul nu mi-l uit.

Un vis ciudat 

Aroma teiului mă-mbată,

De fericire huzuresc,

Mă las purtată cu tandreţe,

Acuma  simt, da, azi trăiesc.

Mă năruie un gînd ciudat

Ce-aş face eu de-aş fi bărbat,

Aş răscoli in lung si-nlat

Şi n-aş lăsa un drum ratat.

Aş construi palat,

Pentru soţii lăsate.

Si-aş construi un zid

Pe soţi răi să-i închid.

Aş revărsa şi ape,

Ca monştrii să se adape,

Să zboare pînă-n ceruri

Să – nveţe adevăruri.

Voi şti, e vina mea

Mi-ai oferit mai mult

Decît chiar ţi-am cerut.

Am vrut să-mi fii fidel,

Tu, om nepriceput.

Tu un cireş amar,

Iar eu o mură dulce,

Erai oricând avan,

Cu gândul de-a te duce.

Şi dacă te-am pierdut,

Voi şti, e vina mea,

Te-am dat doar cu împrumut,

S-o bucuri şi pe ea.

„El” şi „Eu”

El mişună aici şi colea în auto,

Eu zic – mersi, pentru nurcă-manto.

El cu statut de pensionar,

Eu doar un simplu funcţionar.

Cu banii stă bine şi-i merge în plin.

Eu cu efort mult, greu îi obţin.

El om de vază în vis se vede,

Eu  mereu în profundă  durere.

Abii alergăm într-un cerc vicios,

În veacul de azi, oare este vre-un rost?

Egoul

Îţi place viaţa şi tot ce te-nconjoară,

Eşti jertva sufletului  tău.

Iubeşti să chefui şi să bengui,

Că eşti grozav,

Că eşti bărbat.

Dar ce bărbat lasă femeia

La vatra casei singurea,

Şi nici nu-încearcă a înţelege,

O lasă pradă altuia…

Ce poate ai şopti izvorul,

Cu apa-i rece cristalină,

Decât, că drastic este omul,

Iar viaţa- crudă şi haină.

Ce chip de femeie, de mamă,

Poate mânia răbda,

Ce ploaie torenţială,

Suflet de piatră  ar muia?

Decepţionare

 

Tu mă purta-i atunci de mână,

Mă prezenta-i, că-s zîna ta,

Acum în toate-ţi sunt de vină,

E clar, în gînd o ai pe alta.

Aceea, are scut şi pază-

Mie griji îmi aparţin.

Tu te consideri om de vază

Eu toată-s în suspin.

 

Amurgul 

Cînd ţi-ai trădat credinţa,

O luase-i şi pe a mea.

Cînd ai lovit în soartă,

A plîns şi maică-ta.

Cînd ţi-ai tradat căminul,

Găsita-i adăpost.

Cînd m-ai lăsat să plec,

Pierduse-ţi tot ce a fost.

Cînd mi-ai adus mulţi crini,

Deja era -n amurg.

Iertare

La Domnul iertare,

Tu poate-ai avea,

Dar asta n-o face inima mea.

Cruzimea, mînia pe care le ai,

Nu-ţi face faţă –ori cum tu n-u o dai.

Zgîrceala te rupe, te duce hăt…

De eşti lîngă mine, eu nu te văd.

Obraznicia nu-ţi are hotar,

Ştiu , că de mine,tu n-ai habar.

Viclean, avar şi-îngînfat,

Cel care-şi face plăcerea din bani.

Eu nu am astîmpăr,

Las gîndul să spere…

Atunci cînd mi-e greu

Mă retrag, şi mă rog în tăcere.

Atunci cănd în jur e numai gheaţă

Mai poţi visa la o altă viaţă?

Atunci cănd în jur e ură şi foc,

Viaţa se pierde, îÎnsă ea nu-i un joc.

Vreai să păşeşti, să trăieşti, dar nu poţi

Cu omul ce-n sufletul său este hoţ.

E greu să pui carul pe roate

Aproape fiind , dar totusi departe,

Ce blestem, ce necaz la mijloc

Aşteptarea e fără de rost,

Odată ce frîntă soarta mi-a fost.

De ce mă-întreb am pornit acest drum

Plin de scîntei şi de flăcări acum.

Ai mamei 3 bujori

Aievea tu ferice

Ar fi bine să fii,

Că ai născut pe lume

O ceată de copii.

I-ai zămislit din humă

Din lacrimă şi dor,

I-ai alinat cu gândul

Înaripat de zbor.

Ai pus în ei mult suflet

Să-ţi fie de ajutor.

E clar ca buna ziua,

Ai mamei trei bujori.

Ţărână cînd m-oi face

Voi mult veti regreta,

Că maica voastră-n  viaţă

Povară grea purta.

Necazuri şi griji

Mereu v-a purtat,

Dar cine-a ştiut

Şi a înţeles-o pe ea.

Târziu va fi,  dar sper orişicum,

Cănd din mine a rămâne ,

Doar cenuşă şi scrum.

Lacrima fericirii

Fiului Saşa  la 18 ani

 

Mai e o oră pînă te vei naşte

Să scapi de urgie,

De veşnica noapte.

O, dacă ai şti,

Cît te-am aşteptat,

Cîte speranţe şi vise,

Sufletul meu le-a păstrat.

***

Micuţ plăpînd şi firav,

Odrasla mea frumoasă,

Ai vrut atunci să sufăr,

Zbughit-ai de acasă.

Şi nu – ţi păsă, copile,

De măicuţa ta…

De frica, că te-a pierde,

Habar atunci n-aveai.

Tu te-arătai om mare,

Şi mult mai înţelept.

De aceea, cînd mă doare,

Pragul să-mi calci aş vrea.

Să vii de-ţi va fi jale,

În şoaptă să-mi vorbeşti.

Să-ţi mai destăinui multe,

Fi-i sigur te iubesc.

Scrisoare

Ţărână m-oi face

Atunci ai să crezi,

Că maica-ta-n  viaţă

N-avuse puteri.

Necazuri şi griji

Mereu v-a purtat,

Dar cine-a ştiut

Şi a înţeles-o pe ea.

Târziu va fi să-nţelegi, dar oricum,

Din om nu rămâne nimic,

Decît scrum. 

Miez de toamnă

Scumpilor mei copii în ziua nunţii

În miez de toamnă

Începe calendarul vieţii,

Cu un Făt Frumos

Şi-o splendidă tandreţe.

Inima îmi cîntă, dragii mei copii,

Să aveţi parte doar de bucurii.

Fie-vă destinul de soare luminat,

Fie-vă căminul de Domnul legănat.

Să înflorească muguri,

În plină primăvară,

Să vă trăiască pruncii,

A dragostei comoară.

Pocroavele

p/u Coliţă – fiului mezin la 18 ani

 

Toamna a şters frumuseţea din noi,

Aşternând un covor de amintiri pentru doi.

Toamna la drum lung ne-a chemat,

Ea, toamna, mezinului nostru viaţă i-a dat.

Ei, Toamnei, din suflet îi mulţumesc,

Ei, Toamnei, mult, prea mult îi datorez.

Dedicaţie

fiului Eugen la 25 de ani       

24 decembrie 2011

Să-ţi fie viaţa ta un crin

De soare răsfăţat.

La Domnul astăzi

Mă-închin, cu drag al meu băiat.

Să ai de toate, ce-ţi doreşti,

Să fii iubit şi să iubeşti.

Povara-i grea

Eu cine sunt în faţa ta?

Doamne, eu sunt a ta mamă,

Sau, cum nu vezi, odrasla mea,

Mă crezi de-acum o oarbă?

Mă doare mult, povara-i grea.

Cad des în disperare,

Eu ştiu, a cui, nu-i vina ta,

Mă rog să am iertare.

Da,  ştiu aici, nu-i vina ta,

De vină e cel mare,

Un tată-vitreg de-ai avea,

N-aş  cere alinare.

Cel, din prostie conceput,

Apare-n astă lume,

Om lacom, multe şi-a dorit,

Că nu le ştiu pe nume.

Să-mi facă viaţa mea un chin

Ferm scopul şi l-a pus.

Să-mi verse-n suflet mult venin,

În drum spre Paradis.

De ce priveşti cu ochi străini,

La mama ta curată,

Tu capul uiţi să ţi-l inchini,

Cu fruntea-n jos plecată.

De rele, rău te-am îngrijit.

Acum înghit amarul,

De ce  păcatu- ai împărţit,

De Domnul nu ti-e teamă?

Tu le raporţi la bani pe toate,

Crezănd, că-s de valoare,

Băiete, banii te-nşală,

Te fac să uiţi de mama.

De ce in bani valoarea-o pui,

Uitând de omenie?

Cu care-n suflet, de o ai,

Păşeşti în veşnicie.

Fiului Eugeniu

Era o iarna aspră,

Cînd mama te-a născut,

Vroiam să am o fată,

Dar soarta-mi mult te-a vrut.

Ai tras din mine seva,

Cînd sînul mi l-ai supt.

Apoi, ai tras din suflet

Şi tare m-a durut.

Prin multe alte grele

Noi ambii am trecut,

Şi numele tău, Jenia,

De mine ti-a fost pus.

Ţi-am dat nume de fată,

Mai tandru, mai blajin

Dar tu o luasei razna,

Des emanai venin.

A mamei bucăţică,

Scumpete, suflet bun.

Ce ai acum de bengui,

De ce mi te opui.

Eu n-o să-ti mai trec calea,

De vrei, vino şi-acum,

Nu-mi încerca răbdarea,

Scumpete, suflet bun.

Nu eşti de vină, poate,

Să judec n-am puteri,

A fost problema vieţii,

De astăzi şi de ieri.

În inima-mi curată,

E loc şi pentru tine

Nu căuta în lături,

În suflete străine.

Noian de fericire,

O oază de iubire,

Ţi-oi oferi mereu,

Chiar cît mi-a fi de greu.

O rază de lumină

Nepoţelului Dmitrii,3 ani

O rază de lumină

Din ceruri a căzut

Au coborât  mulţi îngeri

Când Dimca s-a născut.

Au alergat la el să vadă

Al lui chip blând feeric

Care de – a – bea sosise,

Ieşise din întuneric.

Se risipise spaima

Ce noaptea-l legăna

Se-ngrijora şi tatăl

Fiind alături, da.

Ce poate fi mai dulce

În basmul cel de vis

Ce bucurie-n suflet,

Şi-un salt în Paradis

Cu tril de turturică

Acel glas s-a desprins

Simbolizând, că Viaţa

O mâna i-a întins

Aprilul primăveri

Dansa de fericire

Adio-ei durerii

În ochi ardea sclipirea.

Cu braţele deschise

El trupu-şi desfăta

Căci drum prea lung parcurse

Către măicuţa sa.

Aparenţe

Aparenţele ne-n-şală,

Consecinţele ne dor,

Cînd a dragostei cunună

Presurată e de flori.

Blândă ca o căprioară

Ea se iscă în calea ta

Te încântă, te doboară,

Cu al său val îmbătător

Te încurcă-n zăpăceală

Şi tu zici preplex, uşor

Mamă, mâne mă-nsor.

Fii precaut, înţelept

Dragul mamei , scump băiet

Tulpina vieţii

Dedicaţie pentru surioară Lidia, 40 ani 

Tulpina vieţii s-o-nvîrstezi,

Cu ineluşe-n şir.

Care-ţi vor da puteri să crezi ,

În har şi cuceriri.

Din cupa plină-ţi să sorbeşti

Mult farmec, mult noroc.

Să ai şi-o parte din destin,

Mai paşnic, mult  mai lin.

Fie-ţi lumina ochilor – foc îndrumător,

Fie-ţi luciul ochilor de jar îmbătător,

Fie-ţi oglinda inimii umbrită de amor.

Să-ţi ardă focu-n vatră, de noi să-ţi fie dor.

Să nu te văd în lacrimi,

Să nu te văd în chin,

Iar pentru sănătatea ta,

La Domnul mă-nchin.

Lauri meritaţi

Cronicarului înţelept

Plăcut la suflet şi la chip,

De când V-am cunoscut.

Eraţi şi vrednic,

Precum sunteţi,

La toate priceput.

Să Vă  dea Domn-n viitor,

Mult har şi mult, mult spor,

Să da-ţi bineţe tuturor,

Şi-o mînă de ajutor.

Fie -Vă traiul liniştit,

La care a-ţi râvnit,

Fie-Vă visul împlinit,

Şi anii fericiţi.

Fie-Vă gîndul  luminat,

Şi cujetul curat,

Fie-Vă pasul cumpătat,

Şi simţul împăcat.

Să strângeţi roadă, s-o înmulţiţi,

În multe cuceriri,

Ce vor adauga puteri,

Şi lauri meritaţi,

 

 

Vatra neamului

Florile de ruj,

De-acum la poartă nu-s,

Iar nucul cel avan,

În vis mi-apare iar.

Cu găndul sunt la tine,

În ochi mereu îmi stai,

Căsuţa de pe vale,

De ce tu grai nu ai.

Să-mi desfăşori cortina,

Să-mi depeni an cu an.

Să mai revăd odată.

Al nostru dulce plai.

Îţi multumesc măicuţă,

Că m-ai făcut drăguţă

Iar tatălui de sus-

Să-i spun,  ca tine mame,

În toată lumea nu-s.

Grijulie şi blajină

Şi acum ne porţi de mînă.

Pentru noi aprinsei ruguri,

Să avem hrana cea de-a pururi.

Şi de multe învăţăminte

Des le vom purta in minte.

Bogăţia te coboară

Omenia azi e-n fală,

Este lucrul cel mai sfînt

Fost creat pe acest pamînt.

Multe vor zvoni ulcioare

Însă acelea vor fi goale,

Însetaţi de-adevăr

Mulţi noi, toţi, rîvnim la cer…

Să ne-ajute şi să uite

De rele, de noi făcute

Să trimită a lui poveţe

Sprijin sfînt la bătrîneţe.

Să rămînă-n urma noastră

O planetă pură, albastră,

Să doinească peste ani

Omul harnic moldovean.

Să trăiască mic şi mare

Într-o ţara înfloritoare,

S-aibă a soarelui cunună,

Vatra mea şi a ta  străbună.

Chişinău

Oraşul meu de pe coline

De ani de zile strămutat,

Care în doinele lui Mustea,

Cu duioşie ai fost cântat.

Cu tril de ciocârlie

Botgros te-a alinat,

Ai pus în el mult suflet

De aceea – i  meritat.

Te-au plămădit din muze

Şi zâne din poveşti,

Te-a adorat mult Doga,

Compozitor ceresc.

Actor de stofă rară,

A fost Emil  Loteanu.

Chip efemer, de ţară

E dânsul, hotineanul.

Ai fost slăvit în proză

De meşteri făurari.

A căror farmec – slova,

N – a cunoscut hotar.

În limba sacră a păcii

Vorbeşti, tu, capitală,

Ce-şi primeneşte haina

Şi chipul -n primăvară.

Cand teiul te iununda,

Cu mereasma sa,

Ma regesesc in basme

Mă simt craiasa ta 

Cîntec p/u Doina Sulac

Măicuţă, spune-mi und (e) s-ajung,

Să bucure şi tata,

Să vadă sufleţelu-i scump

Prin cântec cum se-înalţă….

Nu – nţelegeam, că o să-l aştept

Plângând în disperare,

Şi crucea ce-o avea la piept,

S-o port de-apuc vre-o cale.

Un  drum de Domnul hărăzit,

Căci sunt al tatei fată,

Şi fata mea îl va cânta

Slăvit să fie tata.

Măicuţă ce ma-i legănat

Ursit ţi-a fost de soartă …

Să-ţi iasă-n cale acel bărbat

Si moartea să-l răpească.

Îndurerat e chipul tău –

Icoana lui cea dragă

Ce a sfînţit-o Dumnezeu

Pentru o lume întreaga.

Un  drum de Domnul hărăzit,

Căci sunt al tatei fată,

Şi fata mea îl va cânta

Slăvit să fie tata.

 

Cioroiul

Se iscă un cioroi printre hulubi

Şi croncăneşte , croncăneşte

Pân viaţa rău le-o curmă.

El mîndru e de felul lui,

De felul cum se poartă.

Tot croncăneşte-nflăcărat

Prin lumea ce-o străbate,

Se crede alb -imaculat

O dalbă păpădie,

Ce traversează-n lung şi-n lat

A noastră blîndă glie.

El ferecă-n lanţuri tari,

Hulubi şi oameni laolaltă

Doboară-n cale păsări mari

Cu a sa avană croncăeală .

În lumea aceasta abia-ncepută

Cioroii se întrec cu pluta,

De-ar fi vopsea pentru cioroi

Aceştia n-ar fi printre noi.

Orologiul

Ce se-ntîmplă,

Nu se poate,

Orologiul nu bate.

Ce ai frate?

Ce ai frate?

Tu ceasornic fără de ace…

Ne îndemni de zor la treabă

Tot purtîndu-ne în grabă.

Grăbeşte-te

Grăbeşt-te, fată dragă

Grăbeşt-te, dar încet,

Treaba făcută în grabă

E bună şi o accept.

Grăbeşt-te, fată dragă

La apogeu să ajungi,

Dar şi atunci, fată dragă,

Vei spune, că ai porunci.

Grăbeşt-te, fată dragă

Lumea s-o îmbrăţişez

Aceasta te priveşte

În ţintă să ocheşti.

Doamne, Doamne, Oameni.

Doamne, doamne, oameni,

Pe ale cui altare puneţi vieţi?

Doamne, Doamne,  Oameni,

Ce-n zări de dimineţi,

De valoarea timpului,

Voi grijă nu aveţi?

Doamne, Doamne,  Oameni,

De zor pînă-n amurg,

Umblaţi de dorul tîrgului,

Voi grijă nu aveţi?

Doamne, Doamne, Oameni,

Încotro şi unde mergeţi,

Înfruptaţi de atîta ură si dezmăţ?

Voi grijă nu aveţi?

Doamne, Doamne, Oameni,

Oare cît o să domine,

Acest calvar prozaic?

Voi grijă nu aveţi?

Doamne, fă să vină,

Acea lumină clară,

Coboaro-n dimineţi,

Ce s-a pierdut în beznă.

Voi grijă, Oameni, de ea o să aveţi?

Verde Împărat

Verde Împărat e încă la putere

Abia când se-nălţase,

Căzuse într-un basm de  întuneric…

Cu el şi lumea toată,

Sărmana noastră gloată.

Verde Împărat

Acum e în cădere,

Şi cade , cade, cade,

Mai jos nici nu se poate.

Noi nu-i dorim cădere,

De rele să ne scape.

Noi, obosiţi de haos,

Nu –i vom dori căderea,

Să-l slugărim pe Împăratul Roş,

Nu mai avem putere.

Că-i de obîrşie murdară,

Şi de oligarhi ne este plină ţara.

Ei  în armuri s-au mbrăcat,

În straie roşi de Împărat.

Roşii, muşamalizate,

De la Ţarul rus lăsate.

Vor în frîu ţara s-o ţină,

Să rămânem în neghină,

Odraslele ca nişte sfinţi

Şă doarmă în străzi flămînzi.

C-au plecat ai lor părinţi

Să muncească prin străini

Să le facă căpătîe,

Nu ca altor- limuzine.

Vino Adevăr – lumină.

Şi ridică-i pe cei slabi,

Întăreşte-i, fă-i tu tari…

Pe acei răi dă-i la o parte,

Cu măciuca dăle–n spate

Fă ca să avem dreptate.

Verde, verde

Salut culoarea verde

Şi tot ce-nverzeşte,

Vernil e şi ea verde,

Dar nu-i atât de clar,

Nu poartă-n ea esenţa

Unui politician.

 

Armonia

Această armonie

A blânzilor culori,

Străpunse umilinţa,

Cu – a dragostei fior.

E cântul viu al gliei,

Te-nalţă,

Vrei să zbori,

Şi-atunci cînd frunza pică,

Se –aşterne într- un covor.

Suspină trist vioara,

Şi lacrima ei zace,

Amurgul lin coboară,

Misterul său desface.

Sfârşit de iarnă

Ţărâna se trezeşte

Din amorţirea iernii,

Şi iarba se aşterne

Cu prospeţimea sa.

***

Iute viaţa-mi trece,

Şterge an cu an.

O face vicleneşte

Cu nespus elan.

***

Ramurii dau în muguri,

Cu atîta, zău, risipă.

Şi cocostărcii harnici,

Nu-şi mai jelesc aripa.

Autor: TATIANA ŢUŢUIANU-TERZI

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în MĂRIA SA - POEZIA ! (dedicaţii şi...), OAMENI DEOSEBIŢI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la OAMENI DEOSEBIŢI: TATIANA ŢUŢUIANU-TERZI

  1. Mihail Turcu zice:

    Imi spune Valeriu Pacalev il caut pe Tutuianu din Leova str. Sadoveanu 9 acum are 61-60 ani adica nasut 1954-1955 Am vacut serviciul militar Estonia Racvere 1973-1975 Pacalev Valeriu Chisinau
    tel 0694 02 663

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s