GHEORGHE BUZATU:”MOSCOVA NU CREDE ÎN LACRIMI”

Oficial rus: „Românii să nu-şi mai ceară tezaurul, ei au plătit pentru ocupaţia Basarabiei.”

Guvernul de la Moscova şi-a exprimat regretul faţă de încercările României de a impune în atenţia Consiliului Europei problema restituirii celor 93 de tone de aur, evacuate în Rusia în timpul Primului Război Mondial: „Să nu dezgropăm trecutul. […] Parlamentarii români au încercat, încă o dată, să internaţionalizeze aceasta problemă, care demult şi-a pierdut actualitatea. […] Subiectul aurului românesc nu este o temă de dialog între Moscova şi Bucureşti, acesta trebuind să fie dat uitării. […] Considerăm că tentativele de a dezgropa trecutul, în condiţiile actuale, sunt contraproductive şi pot alimenta emoţii nedorite, abătând atenţia de la problemele actuale ale cooperarii bilaterale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Alexander Lukashevici.(RIA Novosti).

Ignorând obligaţiile Federaţiei Ruse faţă de U. E., Consiliul Europei a respins (cu 161 voturi pentru, faţă de 63 împotrivă) solicitarea României – stat membru al Uniunii Europene – recomandându-i  să negocieze direct cu Fedraţia Rusă problema Tezaurului Românesc de la Moscova. Gestul vorbeşte de la sine, a nu ştiu câta oară, că România se află la mijlocul intereselor marilor puteri ale lumii şi că nu va primi niciun sprijin din partea Înaltei Porţi de la Bruxelles. De ce am fost forţaţi să intrăm în acest conglomerat statal? Simplu: pentru a face jocul Noii Ordini Mondiale şi pentru a plăti o cotizaţie imensă. În loc să ne apere interesele, ca stat membru, mai marii U.E. (Noua Uniune Sovietică) s-au debarasat precum dracu’ de tămâie de această problemă delicată, aruncându-ne încă o dată, asemenea lui Churchil, în braţele Federaţiei Ruse. Dar despre versiunile Pactului Hitler-Stalin – Pactul Mekel-Putin şi respectiv ale Dictatului de la Viena – Dictatul de la Bruxelles veţi citi în curând.

 

Revista ART-EMIS vă prezintă astăzi un material extrem de interesant, semnat de marele istoric Gheorghe Buzatu, din care puteţi constata cu uşurinţă că  Nicolae Ceauşescu şi regimul de până în 1989 au avut mai multă demnitate şi preocupare pentru interesele ţării decât trepăduşii postdecembrişti, care de 22 de ani se rotesc la Putere, interesaţi doar de sporirea propriilor averi. Chiar dacă textul, un document de mare valoare istorică, este ceva mai lung decât de obicei, vă rugăm să îl parcurgeţi cu atenţie, până la capăt.(Ion Măldărescu) 

 

 

Nicolae Ceauşescu la Kremlin (1965)[[1]]

 

Similitudinile mai mult decât tulburătoare.

 

Generalul Ion Antonescu a preluat puterea la începutul lui septembrie 1940, iar în 21-23 noiembrie 1940 se prezenta deja la Berlin, fiind primit la Cancelaria Reichului şi angajând negocieri cu însuşi Adolf Hitler şi principalii săi sfetnici. Aidoma, după exact un sfert de veac, Nicolae Ceauşescu – după numai câteva luni de la „investirea” sa, drept urmaş al lui Gh. Gheorghiu-Dej, ca lider al regimului comunist de la Bucureşti, s-a deplasat între 3 şi 11 septembrie 1965, în fruntea unei delegaţii impresionante, la Moscova, tot în „bârlogul lupilor”, dar de această dată la Kremlin, unde a fost întâmpinat de liderul comunist sovietic Leonid I. Brejnev şi colegii, cu care de asemenea a angajat ample discuţii, pigmentate cu scurte excursii şi contacte în restul U.R.S.S.. Fără pretenţii nejustificate, dar de aproximativ un secol mai multe probleme capitale (de ordin teritorial, ideologic ori economico-financiar) se află la originile disputelor dintre Moscova şi Bucureşti[[2]], contradicţiile manifestate conducând într-un rând la un război deschis între 1941 şi 1944. Războiul din Est, angajat de Ion Antonescu alături de Germania şi aliaţii ori sateliţii ei, a purtat de la un capăt la altul (22 iunie 1941 – 23 august 1944) un caracter drept şi naţional[[3]], de eliberare necondiţionată a provinciilor istorice (Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa), ocupate sub ameninţarea forţei de U.R.S.S. în iunie – iulie 1940[[4]].

 

În contextul examinat, problema Tezaurului Băncii Naţionale a României trimis în 1916-1917 la Moscova şi-a aflat, în chip adecvat, rolul său în abordările, preocupările şi acţiunile liderilor politici, diplomatici, militari sau finanţiştilor de la Bucureşti, atât în perioada ce a prefaţat al doilea război mondial ori în anii conflagraţiei din 1939-1945[[5]], cât şi după 1944/1945, când la Bucureşti s-a instalat regimul de dictatură comunistă[[6]]. Nu a fost de fel surprinzător că Nicolae Ceauşescu, abia instalat în martie 1965 şi confirmat de Congresul P.C.R. din iulie 1965 în „vârful piramidei” politice de la Bucureşti, efectuând prima sa vizită la Moscova în calitate de lider, a apreciat necesar să ridice deschis, cu brutalitate chiar, în faţa conducerii de la Kremlin (Leonid I. Brejnev, Alexei N. Kosîghin, Andrei A. Gromîko, Iuri V. Andropov ş.a.) problema Tezaurului.

 

Stenograma întrevederilor de la Moscova din septembrie 1965, publicată fragmentar în anexa prezentului capitol, atestă elocvent – dacă mai era nevoie – în ce măsură Nicolae Ceauşescu, alături ori deopotrivă cu alte chestiuni pendinte între România şi U.R.S.S. în epocă (arhivele P.C.R. de la Moscova, dosarele Dunării de Jos, ale dublei cetăţenii ori ale vizelor reciproce etc.), a insistat asupra Tezaurului. În acest scop, la întrevederile cu liderii sovietici din zilele de 4 şi 9-10 septembrie 1965 Ceauşescu a beneficiat excelent de susţinerea unora dintre colaboratorii săi eminenţi – I. Gh. Maurer, Al. Bârlădeanu şi Paul Niculescu-Mizil, el însuşi asumându-şi – după cum se poate lesne constata din documentele anexate[[7]] – conducerea, de o manieră magistrală, a „ostilităţilor” desfăşurate la Kremlin.  Demersurile lui Nicolae Ceauşescu şi ale colaboratorilor săi la Kremlin, în ciuda virulenţei liderilor comunişti româneşti, au amintit mai degrabă cu „plângerile” de altădată ale domnilor medievali ori ale trimişilor acestora la Marea Poartă, aşadar la Istanbul. Similitudinile de situaţii merg însă şi mai departe: atunci, în plină epocă medievală, ca şi în 1965, în toiul veacului al XX-lea, s-a constatat că nici Istanbulul, şi nici Moscova… nu credeau în lacrimi! 

Anexe

– I –

Fragmente din stenograma discuţiilor desfăşurate la Moscova

între delegaţiile de partid şi de stat română şi sovietică,

4-11 septembrie 1965

Participanţi la discuţii:

– din partea română tovarăşii: Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Paul Niculescu-Mizil, Manea Mănescu, Corneliu Mănescu, Nicolae Guină, Andrei Păcuraru;

– din partea sovietică tovarăşii: L. I. Brejnev. A. N. Kosîghin, N. V. Podgornîi, A. N. Şelepin, I. V. Andropov, A. A. Gromîko, N. V. Novikov, P. F. Lomako, I. K. Jegalin, L. F. Ilicev.

Au tradus tovarăşii: Roşu Gheorghe şi Papkin Alexandr Vasilievici.

Au stenografiat tovarăşii: Mateescu Constantin şi Gheorghiţă Elena.

Discuţiile au început la ora 10,00.

 

Tov. L. I. Brejnev: Permiteţi-mi să exprim satisfacţia noastră comună pentru faptul că aţi găsit timp să veniţi în U.R.S.S. Ne cunoaştem, toţi sunteţi prietenii noştri vechi. Încă o dată vă salutăm în mod cordial, aici, la Kremlin. Ne exprimăm satisfacţia pentru faptul că avem posibilitatea să facem un schimb de păreri deschis, în mod frăţesc, într-un cerc larg de probleme legate de întărirea prieteniei noastre. Sunt convins că ne vom referi şi la probleme ale situaţiei internaţionale care interesează ţările noastre, partidele noastre. Desigur, în cadrul discuţiilor vom atinge şi problemele care interesează în mod nemijlocit cele două ţări ale noastre. Aşa cum v-am spus şi atunci când am fost la dv., la congres, toţi tovarăşii noştri vor să vă vadă aici. Ieri şi astăzi dv. aţi văzut confirmarea celei mai mari satisfacţii a noastre. Este foarte bine că acordaţi un timp. Deşi nu prea mare, călătoriei prin ţara noastră. Consider că acest fapt are o mare importanţă. Dv. Puteţi vedea succesele noastre şi ceea ce este important, vă veţi întâlni cu oamenii muncii. Aceasta, de asemenea, are o mare importanţă. Conform tradiţiei care s-a statornicit la noi, tratativele încep prin acordarea cuvântului, mai întâi, oaspeţilor. Dacă această practică vă este acceptabilă, propunem ca şi astăzi să continuăm tradiţia statornicită la noi. 

Tov. N. Ceauşescu: De acord. Mai întâi dorim să exprimăm, încă o dată, satisfacţia delegaţiei noastre pentru invitaţia de a vizita Uniunea Sovietică şi de a avea convorbiri cu conducerea de partid şi de stat sovietică, cu tovarăşii Brejnev, Kosîghin şi celorlalţi tovarăşi. Cu acest prilej, permiteţi-mi să transmit conducerii partidului, guvernului, poporului sovietic şi personal tovarăşilor Brejnev, Kosîghin şi celorlalţi tovarăşi, un salut din partea conducerii partidului şi guvernului nostru.

 

Tov. L. I. Brejnev: Vă mulţumesc.

Tov. N. Ceauşescu: Şi noi considerăm că este bine că ne-am înţeles să facem această vizită, să avem aceste discuţii. Suntem bucuroşi că astăzi ne aflăm aici şi începem discuţiile. De la început vreau să subliniez că delegaţia noastră a venit în Uniunea Sovietică animată de dorinţa sinceră de a face un schimb deschis de păreri asupra problemelor care pot face obiectul discuţiilor noastre. Sunt probleme de interes comun care privesc în primul rând partidele, guvernele şi popoarele noastre. Sunt însă şi probleme de interes general care, de asemenea, interesează popoarele, partidele şi guvernele noastre şi sunt desigur probleme ale situaţiei internaţionale care trebuie să ocupe un loc important în discuţii. Eu aş dori să subliniez faptul că în problemele fundamentale ale contemporaneităţii părerile noastre sunt aceleaşi sau în orice caz foarte apropiate. Mă refer la problemele luptei pentru pace, luptei pentru socialism, luptei împotriva imperialismului, pentru eliberare naţională ş. a. m. d. De aceea, considerăm că pornind de la acestea, discuţiile noastre vor avea rezultate bune.

În ce priveşte problemele din România, aţi fost la Congresul nostru, aţi văzut preocupările, munca partidului, a poporului nostru. N-aş vrea să mă opresc în mod deosebit asupra acestor probleme, dacă, bineînţeles, nu sunt probleme care vă interesează şi despre care v-am putea informa.

După ce aţi plecat, am adoptat Constituţia, am schimbat denumirea ţării în Republica Socialistă România. Hotărârile luate la Congres au fost primite cu entuziasm de întregul popor şi, desigur, de abia acum începe munca pentru realizarea lor. Avem însă toate condiţiile ca hotărârile Congresului să fie îndeplinite.

 

Situaţia economică, în general, este bună. Pe primele şapte luni ale acestui an, planul a fost depăşit şi probabil că şi până la sfârşitul anului vor fi ceva depăşiri per total. În industrie, lucrurile merg deocamdată bine. Desigur, sunt domenii în care ne gândim să aducem ceva îmbunătăţiri, în sensul celor arătate la Congres: îmbunătăţirea planificării, a conducerii economiei, întărirea controlului – măsuri pe care în prezent le studiem, pentru a aduce îmbunătăţiri continui muncii noastre. Însă, în general, trebuie spus că nu sunt probleme deosebite în acest sector. În agricultură, lucrurile nu merg tocmai ca în industrie, însă în general, situaţia este satisfăcătoare. Dacă avem în vedere ceea ce dorim şi ceea ce poate da agricultura, noi nu suntem mulţumiţi. Recolta de grâu din anul acesta este bună; după calculele de până acum este cea mai bună recoltă pe care am avut-o vreodată. În ce priveşte producţia de porumb, situaţia se pare că va fi ceva mai proastă decât anul trecut, deoarece în ultimele două luni am avut secetă.

Tov. L. I. Brejnev: În ce priveşte recolta de grâu, dacă îmi aduc bine aminte, media pe ţară este de 2 700 kg la hectar.

 

Tov. N. Ceauşescu: Media pe ţară este de 2 000 kg la hectar. În gospodăriile de stat media este mai mare.

Tov. L. I. Brejnev: Este o recoltă bună.

Tov. N. Ceauşescu: În general, ne asigurăm necesarul şi probabil vom avea şi ceva disponibil.

În sensul celor ce am discutat la Congres, ne gândim să aducem unele îmbunătăţiri în ce priveşte cooperativele agricole de producţie, prin crearea unor organe speciale raionale, regionale şi a unui organ central de conducere a cooperativelor agricole de producţie. Acum, se studiază aceste măsuri şi până la sfârşitul anului dorim să le discutăm şi la o plenară a Comitetului Central.

 Tov. L. I. Brejnev: În raport şi în cuvântările ţinute la Congres, s-a vorbit de măsurile şi perspectivele irigaţiilor. Tovarăşii au dat exemple în sensul că există resurse locale de apă care pot fi folosite pentru irigaţii.

 

U.R.S.S. şi România, în cadrul Tratatului de la Varşovia

De la cooperare la discordie

Tov. N. Ceauşescu: Deocamdată, stăm prost cu irigaţiile. În ce priveşte apa avem posibilităţi, avem şi mijloace materiale ca să facem mai mult în această direcţie, ca să nu mai aşteptăm ploaie de la Dumnezeu.

 

Tov. L. I. Brejnev: Acolo unde am stat, la 40 km de Bucureşti, am văzut suprafeţe masive cu porumb irigat cu ajutorul aspersoarelor.

 

Tov. N. Ceauşescu: Acestea sunt câteva idei în ce priveşte situaţia economiei.

Aprovizionarea populaţiei este bună; în general starea de spirit a întregului popor este bună. La fel în ce priveşte partidul. Aţi văzut la Congres că partidul îşi îndeplineşte în bune condiţii rolul de conducător, se bucură de încredere şi de sprijin în mase.

Aşa cum s-a subliniat şi la Congres şi cu alte ocazii, baza politicii externe a ţării noastre o constituie colaborarea cu toate ţările socialiste. Acordăm o atenţie deosebită şi considerăm că prietenia şi colaborarea cu Uniunea Sovietică este o problemă primordială a politicii noastre externe. Partidul şi guvernul nostru apreciază că colaborarea dintre ţările noastre se desfăşoară pe principii juste. Avem ţeluri comune, suntem vecini şi avem toate condiţiile ca să dezvoltăm şi să întărim relaţiile noastre de colaborare în toate domeniile de activitate. Între partidele noastre au loc schimburi de vizite, de experienţă, de delegaţii pe linia organizaţiilor obşteşti. Într-un cuvânt, putem spune că avem toate condiţiile pentru ca prietenia şi colaborarea dintre partidele şi popoarele noastre să se dezvolte continuu.  Sigur că mai apar probleme şi vor mai apare; aşa este viaţa. Dar acestea nu pot împiedica ca între partidele, popoarele, ţările noastre să fie relaţii bune, de colaborare.

 

Este cunoscut că, în ultimii ani, au intervenit unele lucruri care, dacă se poate spune aşa, au produs anumite animozităţi sau au umbrit într-o anumită măsură relaţiile bune. În orice caz, ele n-au servit cu nimic întăririi prieteniei şi colaborării. Noi considerăm că ester bine ca în cadrul discuţiilor noastre să clarificăm toate problemele care s-au ivit şi împreună să căutăm soluţionarea lor, corespunzător intereselor ambelor noastre partide şi popoare, prieteniei dintre partidele şi popoarele noastre. Considerăm că este bine şi necesar să punem deschis toate problemele chiar atunci când unele dintre ele nu sunt chiar aşa de plăcute. Dacă vom proceda astfel, vom găsi căile de limpezire a acestor probleme. În felul acesta vom netezi căile pentru dezvoltarea continuă a prieteniei noastre. Desigur, tovarăşi, noi avem în vedere că este posibil ca în anumite probleme părerile noastre să nu fie chiar aceleaşi, dar consideră că aceasta nu împiedică discutarea problemelor respective. Dacă nu vom reuşi ca în toate problemele să ajungem la un punct de vedere comun, o să le lăsăm de o parte şi vom vedea. Viaţa va confirma, va ajuta la clarificarea lor. În orice caz, considerăm că părerile deosebite într-o problemă sau alta nu trebuie să dăuneze relaţiilor de colaborare şi de prietenie dintre popoarele noastre. Dimpotrivă, tocmai relaţiile de prietenie dintre partidele şi popoarele noastre fac necesar ca toate problemele care se ivesc să fie discutate deschis, în spiritul încrederii şi respectului reciproc.

În acest spirit, la tratativele şi discuţiile de astăzi, şi în zilele următoare, delegaţia noastră va aborda problemele care consideră că este necesar să fie lămurite împreună. Suntem convinşi că discuţiile dintre delegaţiile noastre vor ajuta la clarificarea problemelor şi vor contribui la dezvoltarea colaborării şi prieteniei dintre ţările noastre.

 

… Lărgirea schimburilor economice

 

Acum aş dori să mă refer la câteva probleme pe care noi le denumim „bilaterale”. Aş începe cu problemele economice. În ce priveşte problemele colaborării şi ale schimburilor economice în anii următori, acum câteva zile, conform înţelegerii pe care am avut-o, a fost aici tovarăşul Bârlădeanu. El a ridicat problemele referitoare la lărgirea schimburilor economice pe perioada 1966-1970. Nu vreau să mă opresc asupra acestor probleme, deoarece faţă de ceea ce s-a spus cu această ocazie, n-avem nimic în plus. Desigur, aşteptăm răspuns don partea dv. la problemele ridicate de noi.

 

Problema uraniului A doua problemă este problema uraniului, de asemenea, ridicată de tovarăşul Bârlădeanu. El a mai pus problema înţelegerii care există între noi privind metalul. Nici referitor la aceste probleme nu vreau să mai spun nimic, pentru că urmează, de asemenea, să primim răspuns. Tot cu această ocazie, tovarăşul Bârlădeanu a ridicat problema privind sistemul de plată a creditelor pentru tehnica militară. Nu voi ridica aici nici această problemă.

În legătură cu colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre ţările noastre propunem să înfiinţăm, dacă şi dv. vreţi fi de acord, o Comisie mixtă permanentă guvernamentală de colaborare economică. Considerăm că această Comisie ar prezenta importanţă pentru întărirea colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice.

O altă problemă, pe care noi am dori s-o ridicăm este problema tezaurului care se află în păstrare în Uniunea Sovietică încă din 1917. Dacă sunteţi de acord, tovarăşul Bârlădeanu va arăta câteva aspecte legată de această problemă.

 

Problema tezaurului român depozitat la Moscova

 

Tov. Alex. Bârlădeanu: Problema tezaurului român depozitat la Moscova este suficient de cunoscută şi această situaţie îmi dă posibilitatea să fiu scurt şi să mă mărginesc numai la împrospătarea câtorva elemente esenţiale. În cursul Primului Război Mondial, în condiţiile când o parte in teritoriul român era ocupat de trupele germane, între guvernele român şi rus din acea perioadă a intervenit o înţelegere prin care, pentru a pune în siguranţă şi a se evita o eventuală cădere în mâinile germanilor, urma să se depoziteze în Rusia tezaurul de aur şi alte valori ale economiei noastre naţionale, precum şi valorile aparţinând Casei de Economii şi Consemnaţiuni române. Ca urmare a acestei înţelegeri, în decembrie 1916, au fost transportate la Moscova un număr de 1 738 casete conţinând aproape întregul tezaur al Băncii Naţionale Române, precum şi două casete cu bijuterii ale fostei Case regale. Toate casetele au fost depozitate la Kremlin, într-un compartiment rezervat Băncii de Stat a României, aici în Sala Armelor.

 

În iulie 1917, s-a efectuat un al doilea transport, conţinând 188 casete cu restul tezaurului în aur şi cu alte valori ale Casei de Depuneri. În total, s-au depozitat la Moscova 93 452 kg aur fin, aproape în întregime format din monede de aur şi o serie de valori istorice şi artistice. În timpul Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie şi în perioada care a urmat, guvernul sovietic nu a restituit acest tezaur. Lenin, într-o telegramă din 1918 către V. A. Antonov-Ovseenko, scria: (citez după ediţia rusă, volumul 50, pagina 44): „Bogatele valori ale guvernului român trebuie păstrate cu cea mai mare grijă spre a fi predate în bună stare poporului român după doborârea contrarevoluţiei române”. În două rânduri, în 1935, după reluarea relaţiilor diplomatice şi în 1956, ne-au fost restituite o parte din aceste lăzi depuse, conţinând arhivă, documente istorice, opere de artă, unele din ele importante pentru ţara noastră, însă nu a fost restituit tezaurul de aur al Băncii Naţionale care reprezenta acoperirea monedei naţionale şi o mare avuţie a poporului român. Astăzi, în cadrul relaţiilor noi existente între ţările socialiste, între două popoare care construiesc socialismul şi comunismul, noi ridicăm faţă de dv. problema restituirii acestui depozit de aur către adevăratul său proprietar – poporul român. Considerăm că această restituire, în afară de o anumită importanţă economică pentru ţara noastră, are şi o deosebită semnificaţie politică, atât prin faptul că se înfăptuieşte ceea ce încă Lenin considera că trebuie înfăptuit, cât şi prin faptul că ar ilustra relaţiile de înaltă principialitate pe care se bazează prietenia şi colaborarea frăţească dintre popoarele noastre.

 

Tov. N. Ceauşescu: Cu aceste probleme eu aş epuiza aşa-zis grupul de probleme economice bilaterale. Sunt câteva probleme pe care le-am intitula probleme politice pe care, de asemenea, vrem să le punem în faţa dv. Prima problemă se referă la modificarea articolului 20 din Convenţia privind administraţia Dunării de Jos. Pentru a expune această problemă, dacă sunteţi de acord, dau cuvântul tovarăşului Maurer.

Tov. L. I. Brejnev: Vă rog.

Tov. I. Gh. Maurer: Aceasta este, de asemenea, o problemă foarte cunoscută. Articolul 20 din Convenţia Dunării pe care am semnat-o cu toţii în 1948 prevede crearea unei administraţii mixte româno-sovietice în vederea executării lucrărilor de hidroamelioraţii şi de navigaţie în sectorul Brăila – braţul Chilia. În felul acesta, Uniunea Sovietică a obţinut dreptul să participe direct la administraţia unui sector al Dunării de 174 km, deşi este riverană pe 54 km, iar lucrările hidrotehnice sunt necesare numai pe braţul Sulina, care este un teritoriu exclusiv românesc. În 1957, s-a încheiat un protocol între ţările noastre. Prin acest protocol, Uniunea Sovietică se retrage din administraţie, fără însă să se modifice articolul 20 din Convenţia Dunării, care prevede caracterul mixt româno-sovietic al acestei administraţii. Printr-o scrisoare anexată la acest protocol, Uniunea Sovietică s-a angajat să ceară modificarea articolului 20 din Convenţia Dunării, însă situaţia politică nu făcea tocmai oportună modificarea, în acest moment, a articolului 20 din Convenţia Dunării. Acesta a fost şi motivul pentru care nu s-a procedat imediat la modificarea lui. La cererile părţii române Uniune Sovietică a răspuns că deşi consideră necesar ca acest articol 20 să fie modificat, nu este indicat să se aducă modificări Convenţiei Dunării, existând pericolul ca şi alte state să propună modificări eventual neconvenabile.

 

Noi trebuie să mărturisim aici părerea noastră în conformitate cu care socotim că această Convenţie a Dunării are destule lucruri nepotrivite cu relaţiile juste întemeiate între state, întrucât cuprinde reglementări care tind să dea Comisiei Dunării un caracter suprastatal. Dar, problema care se pune în momentul de faţă este să abrogăm articolul 20 din această Convenţie care, în fapt, prin înţelegerea dintre noi, nu mai are nici un obiect, dat fiind faptul că Uniunea Sovietică s-a retras din această administraţie mixtă şi a convenit să ceară modificare articolului 20.  Iată pentru ce, delegaţia noastră socoteşte că este bine să punem ordine şi în această treabă, făcând acum ceea ce ne-am înţeles să facem, adică să scoatem din Convenţia Dunării acest articol. Nu este nici un fel de primejdie ca vreun stat dintre semnatarii Convenţiei să se opună acestei modificări, întrucât ele au luat act de retragerea Uniunii Sovietice din această administraţie, fără a protesta.

Tov. L. I. Brejnev: Nu cunosc conţinutul exact al articolului 20 şi vorbesc numai pe baza celor spuse de tovarăşul Maurer şi anume că articolul 10 dă dreptul pentru o zonă de 120 km …

 

Tov. I. Gh. Maurer: 174 km.

 

Tov. L. I. Brejnev: În timp ce teritoriul nostru pe Dunăre este de 54 km.

Am înţeles eu just că problema constă în modificarea sferei de acţiune a administraţiei de la 174 km, la 54 km?

Tov. I. Gh. Maurer: Să se modifice în sensul de a se lăsa prescripţiunile generale ale Convenţiei Dunării, în conformitate cu care, fiecare stat administrează malul care este al său şi, sigur, navigaţia pe partea de fluviu care constituie partea sa. Atunci nu este nevoie de nici un fel de administraţie mixtă şi nici nu mai este de fapt din 1957; fiecare stat administrează malul său în conformitate cu obligaţiile care îi revin din Convenţia Dunării: întreţine navigaţia.

 

Tov. L. I. Brejnev: Această problemă se referă numai la interesele ţărilor noastre sau şi [la] ale altor ţări riverane?

 

Tov. I. Gh. Maurer: Administraţia Gurilor Dunării de Jos se referă la navigaţie în general. Înainte de toate, această problemă priveşte ţările noastre pentru că administraţia este mixtă conform articolului 20.

 

Tov. L. I. Brejnev: Am vrut numai să precizez.

 

Tov. I. Gh. Maurer: De fapt, administraţia a devenit unică pentru că Uniunea Sovietică s-a retras din ea şi administrează numai malul său, iar România administrează malul său. Este vorba pur şi simplu de consacrarea în text a unei situaţii pe care noi am stabilit-o încă din 1957.

 

Tov. L. I. Brejnev: Bine, vom studia.

 

Tov. N. Ceauşescu: De fapt această problemă se referă la un lucru care este reglementat printr-o înţelegere între noi din 1957. Conform acestei înţelegeri, Uniunea Sovietică a considerat că nu este justă această administraţie mixtă şi ca atare a propus s-o desfiinţăm. Problema a fost ridicată de Uniunea Sovietică. Deci, ar fi bine să facem şi în Convenţie modificarea respectivă.

 O altă problemă pe care am dori s-o ridicăm se referă la arhiva ilegală a Partidului Comunist Român, care se găseşte la Moscova de pe timpul când o parte a conducerii noastre lucra aici la Comintern. Este vorba şi de arhiva de stat, din care o parte, de asemenea, se găseşte la Moscova.

Dacă sunteţi de acord, dau cuvântul tovarăşului P. Niculescu-Mizil, care va arăta în ce constă această problemă.

Tov. Paul Niculescu-Mizil: Tovarăşi, după cum este cunoscut, partidul nostru a trimis de-a lungul anilor secţiei noastre a Internaţionalei Comuniste la Moscova materiale privitoare la mişcarea muncitorească din România, la activitatea Partidului Comunist Român. Aceste materiale au constituit arhiva secţiei române a Internaţionalei Comuniste.

După eliberarea ţării noastre, două grupe de cercetători ai Institutului de Istorie a Partidului nostru, cu aprobarea Comitetului Central al P. C. U. S., au cercetat o parte a acestei arhive şi au primit microfilme după unele dintre documentele care se află la dv.

 

Ce problemă ridică delegaţia noastră?[[8]]

(Problema arhivelor româneşti de la Moscova)

 

Aceste arhive cuprind materiale care oglindesc întreaga istorie a partidului nostru de la înfiinţarea sa până la eliberarea ţării. Pentru a ne da seama de valoarea ei, mă voi referi la cuprinsul unora dintre materiale: referate şi scrisori provenite de la membrii Partidului Socialist din România – fracţiunea ilegală a acestui partid din 1919-1920; rapoarte, dări de seamă, scrisori ale organelor locale de partid, sindicale către Comitetul Central al Partidului Comunist Român; informări şi rezoluţii despre Congresele partidului – Congresul al III-lea, Congresul al IV-lea; stenogramele şi documentele unor conferinţe de partid; ale plenarelor Comitetului Central al Partidului Comunist Român; scrisori ale Secretariatului Comitetului Central către Biroul Politic; scrisori ale unor cadre de conducere ale partidului către forurile conducătoare ale partidului; instrucţiunile conducerii partidului către organele sale. De asemenea, au fost trimise ziarele editate de partid, ilegale, legale sau semi-legale, începând cu gazete de uzină şi sfârşind cu organele centrale de presă.

 

Arhive asemănătoare s-au format din documentele organizaţiilor de masă, ale U.T.C.-ului, sindicatelor. Ajutorul Roşu: unele materiale ale Ajutorului Roşu sunt, de exemplu, scrisori ale umor deţinuţi politici sau către deţinuţi politici din regimul burghezo-moşieresc. Vă daţi seama, tovarăşi, ce imensă valoare pentru partidul nostru, pentru cunoaşterea şi studierea istoriei partidului au aceste documente. Vreau să subliniez că foarte multe din aceste documente sunt absolut unicate. În anii aceia de ilegalitate, nu se păstra arhiva în ţară, pentru a nu cădea în mâinile organelor de represiune. Trimiterea acestor materiale la Moscova era legată de nădejdea, că după eliberarea ţării, ele vor constitui fondul de arhivă al partidului nostru.

Părerea partidului nostru este că toate materialele trimise din ţară către secţia română a Internaţionalei Comuniste constituie fonduri de arhivă ale partidului nostru şi ele trebuie să fie organizate şi gospodărite de partidul nostru. De aceea, delegaţia noastră ridică problema trimiterii acestor materiale în original în ţara noastră.

– A doua prolemă este următoarea. În afara documentelor despre care am vorbit, în arhiva Internaţionalei Comuniste sunt numeroase materiale care cuprind date despre mişcarea muncitorească din România, despre activitatea partidului nostru. Mă refer la materialele organelor de conducere ale Internaţionalei Comuniste, analize asupra situaţiei din România, hotărâri etc.

– A treia chestiune. La Congresele şi plenarele Cominternului, în aparatul acestuia, au lucrat activişti ai partidului nostru. Solicităm să se pună la dispoziţia partidului nostru autobiografii, fişe biografice sau alte materiale biografice despre aceşti tovarăşi.

 

Tov. N. Ceauşescu: În legătură cu această chestiune, am dori să ni se dea documentare privitoare la unii activişti ai partidului nostru, care în perioada 1936-1937 au fost condamnaţi aici. Noi n-am clarificat, până acum, situaţia lor şi avem obligaţii în ţară; ei au familii, rude şi trebuie să le clarificăm situaţia.

 

Tov. Paul Niculescu-Mizil: O ultimă chestiune este în legătură cu arhivele de stat. În arhivele de stat din Uniunea Sovietică sunt numeroase materiale care se referă la aspecte importante din istoria ţării noastre, la relaţiile de-a lungul timpurilor între Ţările Române şi ţara dv. Întrucât aceste materiale sunt de un deosebit folos pentru studierea problemelor istoriei ţării, ridicăm problema de a primi sprijin pentru cercetarea acestor arhive ale statului de către cercetătorii din ţara noastră şi a primi acele documente sau materiale după documentele care cuprind relatări, informaţii despre ţara noastră.

Documentele despre care am vorbit, îndeosebi cele de partid, au pentru noi o mare însemnătate pentru elaborarea istoriei partidului şi a patriei noastre.

Îmi exprim speranţa că examinarea lor va prilejui găsirea soluţiilor celor mai potrivite pentru dezvoltarea acestei situaţii.

 

Tov. N. Ceauşescu: mai sunt două probleme pe care am dori să le ridicăm pentru a fi studiate şi pentru a stabili de comun acord cum să fie rezolvate. Prima se referă la problema cetăţenilor care au dublă cetăţenie – română şi sovietică.

Noi am propune să ne gândim la o convenţie care să lămurească şi să stabilească principiile de soluţionare a acestei probleme. Desigur, această problemă ar urma să fie rezolvată de ministerele de Externe şi când se va ajunge la o soluţie acceptabilă, s-o examinăm. În momentul de faţă, propunem să cădem de acord în mod principial, urmând ca ulterior să se găsească soluţiile practice de rezolvare.

 

Tov. A. N. Kosîghin: Aveţi în vedere şi pe cei care au plecat din Uniunea Sovietică şi anume ca ei să primească cetăţenia dv.? Noi avem o lege conform căreia nu le putem retrage cetăţenia.

 

Tov. I. Gh. Maurer: Aceasta este problema care comportă oarecare delicateţe sub aspecte juridice. Tocmai pentru aceasta este bine să se întâlnească reprezentanţii ministerelor de Externe, care sunt mai versaţi în problemele acestea, şi să găsească o soluţie, căreia îi vom da consacrarea pe care o vom crede de cuviinţă. Trebuie menţionat că propunerea a fost făcută de dv. şi noi suntem de acord să rezolvăm această problemă.

 

Tov. L. I. Brejnev: O să dăm însărcinări în această privinţă.

 

Tov. N. Ceauşescu: A doua problemă este în legătură cu încheierea unei convenţii pentru desfiinţarea vizelor de intrare şi ieşire, precum şi a vizelor de tranzit. Propunerea a fost făcută de Uniunea Sovietică cu un an în urmă. Noi suntem de acord. De asemenea, ar urma ca ministerele de Externe să găsească soluţionarea acestei probleme.

Tov. L. I. Brejnev: De acord. 

Tov. N. Ceauşescu: Cu aceasta am epuizat prima parte, pe care noi am intitulat-o probleme bilaterale. Dacă sunteţi de acord, aş trece mai departe la problemele pe care noi le-am denumit multilaterale, adică probleme care privesc şi alte ţări socialiste.

[…]

 

Tov. L. I. Brejnev: […] Aceasta [problema tezaurului României la Moscova] este o chestiune foarte mare. De aceea, noi [partea sovietică] am ajuns la concluzia să considerăm această problemă îngropată, pornind de la ideea colaborării noastre frăţeşti în continuare.

 

Tov. A. N. Kosîghin: […] Consider justă propunerea tovarăşului Brejnev de a socoti problema închis; aceasta nu este o chestiune pe baza căreia trebuie să întărim prietenia dintre noi.

 

Tov. L. I. Brejnev: […] Iată de ce, având în vedere situaţia de fapt – transportarea acestui tezaur şi de fapt jefuirea de către albgardişti a acestor valori, având în vedere vechimea de 50 de ani a problemei şi noile relaţii socialiste care s-au stabilit între noi -, are dreptate tov. Kosîghin care a spus că nu este folositor nici pentru Dv., nici pentru noi să scoatem la suprafaţă această problemă. Noi suntem convinşi că aceasta nu va sluji ca un exemplu bun pentru nimeni.

 

Tov. I. Gh. Maurer: Aşa dori să spun numai un cuvânt. A continua discuţia în momentul de faţă mi se pare că este fără sens. Impresia mea este că în momentul de faţă nu putem avea nici un fel de idee că vă convingem de punctul nostru de vedere. Trebuie să mărturisesc cinstit, nici ceea ce Dv. aţi spus nu ne-a convins că nu avem dreptate. În aceste împrejurări a continua să discutăm ar însemna să pierdem vremea degeaba. Faptul însă este foarte clar şi acest fapt mi se pare că trebuie să-l înregistrăm: spun, problema este deschisă, ea va trebui rezolvată în cadrul unei discuţii viitoare. Între timp vă mai gândiţi şi Dv., o să ne mai gândim şi noi şi va trebui să găsim o soluţie.

Iată ce mi se pare că ar fi bine de făcut.

 

Tov. A. N. Kosîghin: Atunci se ridică problema pretenţiilor reciproce şi aceasta o să ne ducă dracu ştie unde.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vreau să completez. Tov. Kosîghin pune problema decontărilor între guvernul ţarist şi guvernul român de atunci. Noi nu problema aceasta o ridicăm, pentru că asemenea socoteli s-ar putea ridica multe. Noi am ridicat un lucru simplu: între două guverne a intervenit un acord semnat de miniştrii de Finanţe de atunci; aceste valori au fost date spre păstrare, nu au fost date drept gaj în contul unor datorii.

După normele internaţionale şi interne, dacă îi dai cuiva să păstreze ceva, el este obligat să ţi-l înapoieze. Consiliul Comisarilor Poporului – din care, după câte îmi amintesc, făcea parte şi Lenin – a considerat că trebuie să-şi asume răspunderea că va păstra şi va înapoia poporului român aceste valori, adoptând în acest sens o hotărâre specială. Aceasta este o dovadă a respectării dreptului internaţional, a dreptului unui alt popor, pentru că, într-adevăr, aşa cum se spune aici, acest tezaur aparţine poporului român. […]

Noi aici nu ridicăm decât problema de a se restitui ceea ce a fost depozitat şi ceea ce puterea sovietică a spus că va restitui poporului român. Nu înţelegem de ce să ridicăm problema decontărilor. Aceasta într-adevăr nu are nici un rost. Nu înţelegem să legăm problema aceasta simplă [a tezaurului] de problemele celui de-Al Doilea Război Mondial.

[…]

Noi ne dăm seama că acum problema [tezaurului] nu poate fi lămurită. Suntem de acord s-o amânăm, să nu o considerăm ca o problemă de neînţelegere între noi, dar asupra ei trebuie, şi unii şi alţii, să reflectăm; ea trebuie să-şi găsească rezolvare şi va servi numai întăririi prieteniei între partidele şi popoarele noastre.

[…]

Nu vreau să mai revin asupra acestei probleme. Noi considerăm că problema aceasta va rămâne de rezolvat. Nu sunt de acord cu raţionamentele tovarăşului Kosîghin, ele nu pot fi legate de tot ce a urmat după 1918, nu au nici o legătură. Iar, dacă vreţi să ştiţi părerea mea, în legătură cu ce ar spune poporul sovietic, iată: ar spune că guvernul nostru îndeplineşte una din obligaţiile asumate ale puterii sovietice. Dar asupra cestei probleme am putea discuta mai mult …[[9]]

– II –

11 septembrie 1965 – Stenograma şedinţei Comitetului Executiv al CC al PCR

 

Analiza rezultatelor vizitei efectuate la Moscova de o delegaţie a PCR, avându-l în frunte pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu

 

Au fost prezenţi următorii tovarăşi: Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Alexandru Drăghici, Constantin Drăgan, Leonte Răutu, Gheorghe Rădulescu, Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec, Iosif Banc, Petre Blajovici, Dumitru Coliu, Florian Dănălache, Janos Fazekaş, Ilie Verdeţ.

Au fost invitaţi tovarăşii: Manea Mănescu, Paul Niculescu-Mizil, Vasile Patilineţ, Virgil Trofin.

Prezidează tovarăşul Nicolae Ceauşescu.

Tov. N. Ceauşescu: Am vrea să facem o scurtă informare, tovarăşi, despre rezultatele vizitei în Uniunea Sovietică, pentru că luni dimineaţa plecăm în vizită în RP Bulgaria şi ne întoarcem abia sâmbătă. Cunoaşteţi cu ce probleme am plecat. Primirea, mitingul, plecarea s-au transmis la televiziune, aşa că asupra acestor lucruri nu am de spus nimic. În general, primirea a fost bună. Deşi ploua, pe şoseaua pe care am trecut până la Kremlin a fost lume multă, au fost zeci de mii de oameni.

 

Tov. Al. Bârlădeanu: Cam pe o distanţă de 14 km.

 

Tov. N. Ceauşescu: La fel a fost şi la Stalingrad, la Leningrad. Deci primirea a fost bună, folositoare. Mâine va apare Comunicatul în presă. In ce priveşte Comunicatul, probleme deosebite nu am avut cu ei. Chiar proiectul iniţial dat de ei avea, în general, lucruri acceptabile, n-au pus probleme deosebite despre care ştiau că noi avem altă părere. Singura problemă pe care au încercat s-o introducă a fost conflictul dintre India Pakistan, însă noi am spus că nu are ce căuta într-un asemenea Comunicat. În rest nu au pus probleme deosebite, să spunem aşa, cum a fost cu Nasser, de exemplu. A fost ceva mai mult cu Germania, dar aceasta s-a eliminat, noi am făcut observaţiile noastre, am subliniat poziţia noastră mai clar şi, în general, au acceptat în întregime. Nici aici n-au fost probleme deosebite. Comunicatul e bunicel, pune problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, ale principiilor pe baza cărora să fie relaţiilor între ţările socialiste. Discuţiile au început sâmbătă. Noi le-am expus părerea noastră timp de două ore. Noi le-am explicat pe scurt despre situaţia de la noi, le-am spus că au fost la Congres şi cunosc situaţia de la noi, aşa că le-am expus în treacăt. Despre relaţiile noastre cu ţările socialiste, tot aşa, în treacăt, le-am expus, apoi am vorbit despre partidele comuniste şi muncitoreşti şi am venit apoi la problemele pe care noi vroiam să le ridicăm – problemele economice, care se refereau la lărgirea relaţiilor economice. Azi-dimineaţă s-a semnat un protocol cu o majorare a schimburilor în cadrul economic, ajungându-se la un miliard cinci sute de mii de dolari, aceasta pe 5 ani. In legătură cu utilajele, ei au venit în întâmpinarea noastră, aşa că ai noştri sunt mulţumiţi de felul cum au decurs tratativele. Am enumerat aceasta pentru că problema era discutată de când a fost Bârlădeanu acolo. În legătură cu tehnica militară, am propus ca aceasta să fie plătită cu produse ale industriei constructoare de maşini, însă ei n-au înţeles bine, pentru că noi am enumerat-o în treacăt. Le-am spus poziţia noastră în problema aceasta şi le-am ridicat problema restituirii Tezaurului care se găseşte la ei din 1916.

 

Tov. AI. Bârlădeanu: E vorba de 93 000 de tone de aur[[10]]

Tov. N. Ceauşescu: Ceea ce reprezintă 150 de milioane de dolari. In legătură cu problemele economice, am ridicat problema uraniului, am spus că problema aceasta a fost expusă de tov. Bârlădeanu şi rugăm să ni se spună rezultatul. Acesta a fost grupul de probleme economice pe care le-am ridicat. Pe urmă am ridicat probleme politice privind relaţiile bilaterale, să anuleze articolul 20 din Convenţia dunăreană, privind Administraţia Dunării de Jos. Pe urmă, ei au ridicat problema vizelor, problema dublei cetăţenii. Noi am mai cerut să ni se restituie arhiva partidului. Apoi am trecut la problemele Tratatului de la Varşovia. Noi am spus că nu prea suntem mulţumiţi cum a funcţionat, că a funcţionat prost, formal şi că am dori ca el să-şi îmbunătăţească activitatea, că dorim ca problemele să fie temeinic pregătite, în spiritul în care le-am spus – şi le-am propus chiar că poate ar fi bine să se creeze un secretariat tehnic, care să facă oficiul de a primi materiale, să se consulte, nu cui îi trăsneşte prin cap să facă convocarea. În legătură cu Statul Major, am spus că în principiu suntem de acord să rezolve militarii problemele acestea, dar ne-am gândit că ar trebui să avem un Consiliu Militar în locul unui comandant suprem şi problemele să le hotărască Consiliul, că trebuie să pornim de la ideea că armatele naţionale sunt armate naţionale şi comandantul să nu mai fie şi ministru adjunct al unui minister. Am spus că problemele Tratatului de la Varşovia sunt probleme care nu depind de noi, că noi vrem să avem un schimb de păreri şi dacă ajungem la aceeaşi concluzie să le susţinem împreună. Aceasta a fost cu Tratatul de la Varşovia. Am propus ca şedinţele Comitetului Politic Consultativ să se ţină în fiecare ţară, nu într-un singur loc. Cu aceasta au fost de acord. Am ridicat apoi problema cu participarea Albaniei şi cu observatorii, cam tot în felul acesta. Cam acestea au fost problemele pe care le-am ridicat în faţa lor. Într-o formă am subliniat că am sosit acolo animaţi de dorinţa să găsim soluţii reciproc acceptabile. La sfârşit am ridicat problema privind organizaţiile internaţionale: sindicat, femei, tineret. Le-am expus care e situaţia, că şi pe alţii îi preocupă, le-am spus şi de discuţia cu Colombo, că e bine să găsim soluţii de a democratiza activitatea acestor organizaţii pentru refacerea unităţii, că dacă e vorba să rămânem numai comuniştii atunci, nici nu e nevoie de ele. Cu aceasta am terminat.

La problema Tezaurului a vorbit Bârlădeanu. În problema Arhivei, Mizil a prezentat situaţia pe larg, iar cu privire la articolul 20, tov. Maurer. Am vorbit apoi şi de faptul că sunt oameni care au suferit represiuni, sunt membri ai partidului şi am dori să ne înţelegem să ne dea situaţia acestora. Cu acestea am terminat de fapt de discutat şi am plecat în provincie, unde au avut loc adunări, întâlniri, discuţii. Primirea a fost bună, prietenească. Din acest punct de vedere nu a fost nimic. Joi la ora 14,00 ne-au dat ei răspunsul. A vorbit Brejnev, în total 5 ore, între timp am întrerupt discuţiile pentru a pleca la recepţia noastră. Apoi am reluat la 19,30 până la 1,30, deci aproape 6 ore şi ceva a durat convorbirea. Ne-a făcut o expunere largă de o oră şi jumătate, chiar ceva mai mult, despre situaţia din Uniunea Sovietică, despre industrie, cum s-a dezvoltat, ce reprezintă ş.a.m.d., ce au ei acolo. În legătură cu dezvoltarea ştiinţei au spus că e adevărat că americanii au tehnică mai bună, că unii vor să cumpere de la americani, dar că şi ei au unele lucruri mai bune ca americanii.

 

Tov. Al. Bârlădeanu: Hidroenergie au. Unde au, au.

Tov. N. Ceauşescu: Din punct de vedere tehnic, aceasta e realitatea şi trebuie să avem în vedere acest punct de vedere în comerţul nostru. Eu vorbesc de ce ne-a spus el. Pe urmă ne-a vorbit despre agricultură ceva. Ne-a vorbit mult de ce a obţinut din 1918 pînă acum, dar că anul acesta lucrurile merg mai prost din cauza secetei. În general agricultura merge bine, au avut şi depăşiri.

Tov. Al. Bârlădeanu: Au spus că a crescut şeptelul.

Tov. N. Ceauşescu: Că la ei e un teritoriu vast şi clima le face întotdeauna greutăţi. Apoi au vorbit despre situaţia economică, au arătat eforturile pe care le fac ei pentru apărare, că fac cheltuieli mari, 18% din buget, plus ceea ce pun pe seama celorlalte ramuri. Au arătat câţi oameni lucrează în cercetări într-un singur sector, cam 20.000 oameni, că cheltuiesc mult, că fac eforturi ş.a.m.d. Aceasta a fost despre partea economică. În expunerea sa, Brejnev a spus că ei vor să se delimiteze de Hruşciov, că ei ştiu că acesta a vrut să-i înveţe pe români cum să cultive porumbul şi cum să taie porcii şi că ei consideră că aceasta a fost o greşeală. Apoi a vorbit despre relaţiile între partide. A spus că între partidele noastre au fost relaţii bune, schimburi comerciale mai multe, că acum sunt mai puţine, că în general e bine să avem multe schimburi şi multe relaţii. În centrul acestei chestiuni a spus că trebuie să facem aceasta fără birocratism, că dacă e nevoie să se întâlnească primii secretari să se întâlnească imediat, în două ore se poate ajunge, discutăm, stăm 4-5 ore, mâncăm şi apoi venim acasă, chiar aşa a spus, şi dacă din ce a propus Ceauşescu numai 40% e bun, tot e bun şi asta. Zice: ce să umblăm cu birocraţia, cu scrisorile, acum trebuie să rezolvăm altfel lucrurile între noi. A spus că trebuie să întărim schimburile între noi, că ei au înţeles bine că noi n-am vrut să ridicăm aici unele probleme, zice, trebuie să vă spun că nu vrem nici noi să indicăm, însă vrem să spunem, aţi scris lucrarea lui Marx, Însemnări despre români, dar aceasta nu are valoare ştiinţifică, nici nu e a lui Marx, e a unui oarecare bonapartist Regnault. Ce trebuie aceasta? Cu aceasta am întrerupt şi am mers la recepţie. Am spus: hai să mergem la masă şi să continuăm după aceea! Ne-am dus acolo, am băut vreo trei ţuici, vorbea patetic, am stat vreo oră şi jumătate, iar după aceea ne-am întâlnit la 7,30. Am reluat discuţiile cu problemele economice. Ne-au comunicat că sunt de acord să facă schimb, acesta trebuie să se îmbunătăţească, reieşind că schimburile au scăzut oarecum cam din cauza noastră.

Tov. Al. Bârlădeanu: Zice: noi am remarcat… 

Tov. N. Ceauşescu: Au spus că sunt de acord cu crearea unei Comisii Mixte de Colaborare Economică, care îşi are importanţa ei şi că dacă noi vrem să se scrie şi în Comunicat acest lucru ei sunt de acord.

Tov. Al. Bârlădeanu: Noi ne-am expus problemele sâmbătă şi ei ne-au răspuns joi. Fapt e că au avut 5 zile de gândit.

 

Tov. N. Ceauşescu: În legătură cu uraniul, ne-au comunicat că sunt de acord ca (,) contractul să fie abrogat şi specialiştii să se întâlnească, pentru a pune la punct detaliile. În ce priveşte metalul, au spus că până la ultimul gram a fost consumat şi nu pot să ne dea nimic. Au spus că acum sunt în situaţie să ne comunice că au rezultate bune în ce priveşte centralele atomice de 400 MW şi că dacă noi vom dori ei sunt gata să ne ajute, specialiştii pot studia situaţia. Adică ne-au spus că sunt gata să ne ajute dacă va fi convenabil pentru noi. În ce priveşte problema uraniului, au propus ca noi să le dăm minereu, iar ei să ne livreze metal, pregătit pentru centrale până la ultimul gram. Aceasta a fost cu uraniul. Ne-au spus de articolul 20, că sunt de acord, să găsim formele potrivite, că acolo mai sunt şi alte chestiuni, adică au fost de acord. În legătură cu tehnica militară au înţeles că noi vrem să schimbăm sistemul şi ne-au spus că (,) cu toată lumea sistemul de plăţi este acelaşi, că numai cehii plătesc totul imediat, dar în rest se plăteşte în aceleaşi condiţii. Cu aceasta au terminat cu problemele economice.

Tov. Al. Bârlădeanu: Noi am spus problema dacă sunt de acord să le plătim cu produsele construcţiilor de maşin

Tov. N. Ceauşescu: Aceasta a doua zi când ne-am lămurit noi şi a trecut la Tezaur, spunând că le-am provocat o mare surprindere, nedumerire că noi le-am ridicat o asemenea problemă de acum 50 de ani, că e vorba de un lucru care s-a produs între ţar şi guvernul regal, că ei au studiat problema, că e adevărat că nişte necunoscuţi din România au dus ceva lucruri pe acolo prin Herson, dar că toate acestea au ajuns prin Caucaz, prin Siberia şi în fond nu a mai rămas nimic, că ceea ce a rămas a fost dat înapoi şi că Gheorghiu-Dej a trimis chiar şi o scrisoare de mulţumire. E adevărat, zice, că atunci când s-au făcut sondaje în lăzile predate s-au găsit ceva, nişte pantofi, nişte coliere, sigur, zice, ne-am documentat, erau şi ceva cantităţi de aur, cam atât cât spune tov. Bârlădeanu, însă le-au furat albgardiştii, nu sunt la noi, zice. Dar, în definitiv, dacă e vorba că dvs. ridicaţi asemenea probleme trebuie să ştiţi că dacă am începe socotelile, apoi dvs. trebuie să ne mai daţi 270 de mil. de dolari, pentru că sunt decontări neîncheiate de armament livrat de Rusia ţaristă guvernului regal român înainte de 1916 şi dacă ne apucăm să facem socoteli trebuie să le plătiţi. Dar, zice, nu trebuie să uitaţi un lucru: că în aceşti 50 de ani s-au întâmplat multe, a fost războiul, că acolo s-a jertfit, la Odesa, Crimeea, Armata Română a fost acolo din ordinul lui Hitler şi a împuşcat populaţia civilă, că nu e vorba că numai soldaţii s-au împuşcat, ci populaţia a fost împuşcată şi jefuită, că au fost distrugeri de zeci de miliarde şi cât a plătit România ca despăgubiri nu reprezintă decât ceva simbolic şi dacă ne-am apuca, zice, să spunem toate acestea, ce ar zice populaţia noastră, care nu a uitat şi nu poate uita că aceste fapte nu se pot scoate din istorie. Că aceasta ar duce la dezlănţuirea patimilor cu urmări grave, că cel mai bine ar fi să încheiem toată problema aceasta şi să nu se mai ridice. Cu aceasta s-a terminat problema tezaurului.

 

Tov. Al. Bârlădeanu: Că ridicând această problemă, creăm o situaţie nedorită şi nu corespunde prieteniei dintre noi.

Tov. N. Ceauşescu: Aceasta cu Tezaurul. Au venit după aceea cu Arhiva. Zice, ce, dvs. vreţi arhiva? Dar ea a fost dată de Comintern, au semnat cei 14 inşi ca să fie dată în păstrare Uniunii Sovietice şi că partidele au dreptul să folosească numai pentru munca lor, că aceasta nu se poate restitui, că în ce situaţie s-ar găsi ei. Aceasta a fost cu arhiva, că e o problemă politică şi aşa mai departe […] În legătură cu uraniul, ne exprimăm satisfacţia pentru înţelegerea de a renunţa la acord, iar în ce priveşte livrarea de uraniu, am rugat să mai reflecte că pentru noi problema e de mare importanţă. Am spus să se mai gândească, am spus că suntem de acord să trimitem un grup de specialişti care să examineze problema centralelor atomice, iar în legătură cu tehnica militară am întrebat dacă am putea plăti în utilaje. Ei au spus că sunt de acord, a intervenit tov. Kosîghin şi a spus da, dar chiar totul nu o să putem. Noi am spus cât o să fie posibil, iar ei au spus că sunt de acord. Am remarcat într-adevăr că se vede că şi ei sunt de acord cu crearea Comisiei mixte propusă de noi, că noi nu suntem împotrivă să se scrie în Comunicatul comun despre asta. În legătură cu articolul 20, am spus că e foarte bine să fie scos, după aceea am revenit la Tezaur. În legătură cu aceasta am spus că nu putem împărtăşi considerentele spuse de tovarăşul Brejnev chiar şi din punct de vedere juridic, acesta a fost dat dv. şi noi nu-l scoatem de pe ordinea de zi, va rămâne, noi nu renunţăm. 

Între timp, găsisem şi o hotărâre a Comisariatului Poporului cu privire la ruperea relaţiilor cu România, din 26 ianuarie 1918, în care se spunea că fondul de aur al României care se păstrează la Moscova e declarat intangibil pentru oligarhia română. Partea sovietică îşi asumă răspunderea pentru păstrarea acestui fond şi îl va preda în mâinile poporului român. A spus că tov. Bârlădeanu a interpretat greşit, că Lenin nu a vorbit de aur, ci de valori mari ale României. Li s-a spus şi de faptul că aici nu mai e vorba de înţelegerea dintre guvernul ţarist şi guvernul regal român, ci de puterea sovietică care a recunoscut şi şi-a luat angajamentul. Am spus că noi nu împărtăşim considerentele spuse de ei, nu putem fi de acord cu ele, că Tezaurul a fost dat spre păstrare, nu a fost dat drept gaj, ca să-1 legăm de datorii, că dacă ar fi vorba să ridicăm problemele acestea şi noi am putea spune multe despre ţarism şi să nu le amestecăm, să nu le legăm cu alte probleme. E clar, a fost dat spre păstrare, uite puterea sovietică ce a spus şi se cunoaşte şi în ţară şi în străinătate şi o să ne întrebe: bine, ce face puterea sovietică acum? O să-i putem spune, uite, tovarăşe Brejnev, ce a răspuns? Le-am spus cum am procedat noi cu polonezii, că au avut la noi aur şi puterea populară din România l-a restituit Poloniei.

Tov. Al. Bârlădeanu: În anul 1939 polonezii ne-au adus o parte, din Tezaur în România şi nemţii au vrut să-i ia, iar Banca Naţională l-a ascuns, nu i-a predat nemţilor şi în 1948 i-a restituit puterii populare din Polonia.

Tov. N. Ceauşescu: Am spus că tov. L. Brejnev s-a referit în legătură cu Tezaurul la alte probleme, legate de războiul din 1944, că nu vrem să discutăm problemele acestea, dar nu putem fi de acord cu toate, aceste probleme, că în definitiv ce rost are să discutăm despre ceea ce au făcut fasciştii, că doar noi nu eram atunci la conducere. Am spus că comuniştii, ei înşişi, au fost împuşcaţi de Antonescu. Au spus că ei depun o muncă mare, au lămurit poporul despre necesitatea întăririi prieteniei cu România, că în mai, la a 20-a aniversare, în raportul său s-a referit la contribuţia adusă de partidul nostru la întărirea prieteniei. Noi am spus că nu ar fi bine să reamintim aceste probleme. Am spus că şi comuniştii români au luptat, în ilegalitate am dat jertfe, am luptat, că în definitiv ce-aţi spus dvs. nu s-a adresat lui Antonescu, pentru cine poate să agraveze situaţia, că doar Antonescu a fost împuşcat de noi, că cele spuse s-au referit nu la Antonescu, ci la cei care sunt acuma la conducere şi deci cum poate fi considerat acest lucru decât ca o încercare de intimidare. Le-am spus că în aceste condiţii nu se poate discuta, că pe această bază nu se pot duce discuţii şi întreţine relaţii prieteneşti. După aceea ei au spus că nu au înţeles aşa. Am spus din nou că problema Tezaurului a fost pusă, o menţinem, să vă mai gândiţi asupra ei şi când veţi ajunge să vă gândiţi bine o s-o mai discutăm, că noi considerăm că Tezaurul este al României. Apoi am venit cu Arhiva, am spus că e Arhiva Partidului nostru şi ce fel de relaţii între partide sunt acestea că ne ţineţi arhiva acolo? Dacă dvs. nu vreţi, noi tot o vom avea, am semnat declaraţia de desfiinţare a Cominternului şi nu aveţi dreptul s-o reţineţi. O să ne adresăm tuturor care au fost atunci, şi în ce situaţie o să vă puneţi voi când reţineţi cu forţa arhiva? Au spus că n-au fost bine informaţi, că au pus mai mult formal problema şi să nu considerăm aceasta ca un punct de divergenţă.

Am venit cu Tratatul de la Varşovia, am spus că suntem de acord să-l îmbunătăţim, iar în problema unanimităţii să fie clar că nu vom accepta nici o hotărâre unde noi nu suntem de acord. Am spus: dvs. aţi fi de acord ca majoritatea să hotărască ce să facă Uniunea Sovietică? Zice: nu. Au spus că să găsim forme, dar să nu scriem în mod expres – unanimitate.

Şedinţa s-a terminat la orele 20,00.[[11]]

Text extras din volumul: Gh.Buzatu, „Nicolae Ceauşescu”, Iaşi, Tipo Moldova, 2011

 

Grafica – Ion Măldărescu


[[1]] Cap. VI/1, p. 395 si urm

[[2]] Vezi, în mod special, Grigore Gafencu, Preliminarii la Războiul din Răsărit, traducere, Bucureşti, Editura Globus, 1996 (ed. originală – Fribourg, 1944); Georges Cioranescu şi colaboratori,  Aspects des relations russo-roumaines, I, Paris, Minar, 1967; Gh. Buzatu, România şi Marile Puteri, 1939-1947, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003 (cu referi la tentativele Mareşalului Antonescu de-a captura Tezaurul de la ruşi în 1941-1942, p. 202 şi urm.). Pentru istoriografia epocii, cf. Gh. Buzatu, Gh. I. Florescu, România şi al doilea război mondial. O bibliografie, Iaşi, Editura Academiei, 1981; ed. a II-a anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010 (cu trimiteri la zi pentru contribuţiile consacrate participării României la Campania din Est, 1941-1944).

[[3]] În nici un caz nu a fost, cum se mai afirmă pe ici-pe acolo, în mod complet eronat, că ar fi fost în discuţie un … „război antisemit”?! (cf. Emilian Bold, Răzvan Ovidiu Locovei,  Relaţiile româno-sovietice, 1918-1941, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2008, p. 295).

[[4]] Cf. Gh. Buzatu şi colaboratori, eds., Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional = 1940. Omagiu Profesorului Ioan Scurtu, I-II, Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2010, passim.

[[5]] Vezi Mihail Gr. Romaşcanu, Tezaurul român de la Moscova, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2002 (ed. originală – Bucureşti, 1934); C. I. Băicoianu, Istoria politicii noastre monetare şi a Băncii Naţionale, 1914-1920, vol. III, Bucureşti, 1933; Viorica Moisuc şi colaboratori, eds., Tezaurul României la Moscova. Documente (1916-1917), Bucureşti, Editura Globus, 1993; Viorica Moisuc, Romania´s Treasure  Evacuated to Moscow in 1916 and Confiscated by the Soviets. A Present International Problem, Timişoara, Editura Augusta, 2001; Cristian Păunescu, Marian Ştefan, eds., Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, 1999; Gh. Buzatu, România şi marile Puteri, p. 202 şi urm.

[[6]] Vezi acad. G. Oprescu şi colaboratori, Studii asupra Tezaurului restituit de U.R.S.S., Bucureşti, Editura Academiei, 1958; Gh. Buzatu, Românii în arhivele Kremlinului, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996; ed. a II-a anastatică, Iaşi, Tipo Moldova, 2010; Lavinia Betea, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Bucureşti, Editura Evenimentul Românesc, 1998; Cristian Păunescu, Marian Ştefan, eds., Tezaurul BNR, passim; Petre Otu, Sub semnul marilor dispute. Prima vizită a lui Nicolae Ceauşescu la Moscova, în „Revista de Istorie Militară”, nr. 2/2001; „Dosarele Istoriei”, 11/2001, număr special – Problemă a trecutului, problemă a prezentului: Tezaurul României la Moscova; Mioara Anton, Limitele suveranităţii. Vizita lui Nicolae Ceauşescu la Moscova, septembrie 1965, I-II, în „Arhivele Totalitarismului”, 36-37, 38-39/2002-2003; Pavel Ţugui, Hruşciov, Gheorghiu-Dej şi Tezaurul României de la Moscova, în „Dosarele Istoriei”, nr. 6/2003, p. 55-61.

[[7]] Acestea reprezentând fragmente din stenogramele dezbaterilor de la Moscova şi procesul-verbal al reuniunii Comitetului Executiv al CC al PCR din 11.9.1965, imediat după revenirea delegaţiei de la Moscova (text valorificat şi în cotidianul „Tricolorul”, 17.11.2010, p. 3). Menţionăm că, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 13.11.1989, N. Ceauşescu a revenit asupra celor discutate cu L. I. Brejnev şi colaboratorii săi la Moscova în problemele Basarabiei şi Tezaurului (cf. Petre Opriş, în Gh. Buzatu şi colaboratori, eds., Iluzii, teamă, trădare şi terorism internaţional = 1940. Omagiu Profesorului Ioan Scurtu, II, p. 443-446).

[[8]] Mioara Anton, Limitele suveranităţii. Vizita lui Nicolae Ceauşescu la Moscova, septembrie 1965, I, în „Arhivele Totalitarismului”, X, 36-37, 3-4, 2002, p. 206 şi urm.; Cristian Păunescu, Marian Ştefan, eds., Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova. Documente, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Magazin Istoric, 1999, p. 80-85

[[9]] Potrivit surselor folosite, documentul original integral, descoperit de dr. Petre Otu, se află la A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar 145/1965 (Cristian Păunescu, Marian Ştefan, op. cit., p. 72).

[[10]] În fapt, 92,5 tone.

[[11]]ANIC, fond CC al PCR, Cancelarie, Dosar 129/1965, f. 2-15 

Sursa: http://www.art-emis.ro

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s