CAZ DE SPIONAJ

Cazul de spionaj al generalului Ioan Şerb, prezentat în presa americană
(februarie 1972)

 SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn luna septembrie 1971, generalul-locotenent Ioan Şerb a fost prins în flagrant delict de către ofiţerii Direcţiei a IV-a (contrainformaţii militare) a Departamentului Securităţii Statului. Acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare de către un tribunal militar deoarece a deţinut ilegal, la domiciliul său, mai multe documente (printre care s-au aflat două hărţi cu însemnări) şi a divulgat secrete de stat (spionaj în favoarea Uniunii Sovietice). Din condamnarea respectivă, generalul Ion Şerb a efectuat doar patru ani de închisoare – probabil datorită dorinţei lui Nicolae Ceauşescu de a nu tensiona şi mai mult relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova.[1] Prima ştire de presă despre cazul generalului Ion Şerb a apărut la 28 februarie 1972 în revista americană „Time” şi a avut următorul conţinut: „Povești ciudate au circulat săptămâna trecută despre evenimente misterioase care au avut loc la Bucureşti. Una dintre acestea s-a axat pe o presupusă executare a unui general român, pe nume Ion Şerb, despre care s-a spus că a fost împușcat de un pluton de execuție deoarece a înmânat rușilor secrete militare. De asemenea, au fost rapoarte despre retrogradări bruște. Unul dintre cei mai puternici lideri ai țării, Vasile Patilineț, şi-a pierdut importantul post de secretar al Comitetului Central însărcinat cu apărarea și securitatea internă și a fost numit pe o poziţie minoră, de ministru al Pădurilor (sic!). Alți doi oficiali, inclusiv şeful propagandei țării, au fost, de asemenea, înlocuiţi din funcţii. Ce s-a întâmplat? Mulți experți străini cred că președintele român și liderul partidului, Nicolae Ceaușescu a pedepsit un grup de opozanţi care, în vara trecută, au participat la un complot eşuat de înlăturare a sa. După ce Ceaușescu s-a întors dintr-un turneu mai lung efectuat în China și Extremul Orient în luna iunie [1971], au existat zvonuri despre o tentativă de lovitură de stat la București. În cadrul unei şedinţe de o zi cu liderii locali de partid, Ceaușescu a fost criticat – s-a spus că a fost şi huiduit – pentru faptul că a făcut declarații emoţionante pro-chineze în timpul călătoriei sale, care au iritat în mod inutil pe ruși. Pentru moment, Ceaușescu rămâne la putere. Însă lipsa de succes a experimentelor sale economice orientate spre Occident, combinată cu neplăcerile de durată create de Moscova asupra politicii sale independente, par cu siguranţă să-l țină într-o poziție relativ tulbure”[2].

Trei ani mai târziu, după semnarea Acordurilor de la Helsinki (1 august 1975), cazul generalului Ioan Şerb a fost menţionat din nou în paginile aceleaşi publicaţii – într-un articol dedicat analizei politicilor promovate de Erich Honecker, Iosip Broz Tito şi Nicolae Ceauşescu faţă de Uniunea Sovietică, precum şi faţă de Occident – astfel:„Sovieticii au încercat cel puţin o dată să penetreze armata română şi să încurajeze elemente anti-Ceauşescu, însă efortul respectiv s-a sfârşit cu un eşec şi neplăceri în anul 1972, când un om aparent al Moscovei din armata română, generalul Ion Şerb, a fost prins şi judecat de curtea marţială”[3]. În acelaşi articol s-a menţionat faptul că Strobe Talbott a informat opinia publică despre încercările autorităţilor române de a achiziţiona în secret armament din Occident, inclusiv avioane americane de vânătoare „Northrop F-5″. Corespondentul revistei „Time” afirmase că discuţia despre acel subiect a fost deschisă de generalul Ion Coman, şef al Marelui Stat Major, cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o la Washington în luna martie 1975, iar partenerul său de discuţie ar fi fost omologul său american, generalul Frederick Carlton Weyand. Reprezentantul S.U.A. s-a arătat interesat de a încheia un protocol de colaborare militară limitată cu România, care să nu includă livrări de armament modern ce putea să ajungă ulterior în mâna sovieticilor şi astfel să fie dezvăluite o serie de secrete tehnologice americane.

Despre cazul de spionaj în care Ioan Şerb a fost implicat, generalul Nicolae Pleşiţă – fost şef al Direcţiei a V-a Securitate şi Gardă – a declarat în anul 1999 astfel: „Generalul Şerb a fost demascat ca agent al ruşilor. [Românii] l-au închis la Aiud. Când l-am arestat, era reprezentantul nostru în cadrul comandamentului Tratatului de la Varşovia. [Şerb] A fost pus să sustragă documente, hărţi şi să le dea ruşilor. L-am prins în flagrant. [Nicolae] Ceauşescu s-a explicat cu Brejnev, iar la proces i s-a reproşat lui Şerb doar încălcarea regulilor de folosire a documentelor secrete. Era o măsluire ca să nu se cunoască adevărata cauză. Ruşilor le-a convenit să nu-i demascăm printr-un proces, dar n-au încetat activităţile contra noastră (subl.n.)”[4]. După cum se poate observa, informaţiile din publicaţia americană şi declaraţia generalului Nicolae Pleşiţă conţin o serie de inadvertenţe. De exemplu, Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă (U.M. 0666 Bucureşti) nu s-a ocupat niciodată de urmărirea spionilor străini sau de prinderea lor în flagrant delict. Aceste operaţiuni erau executate de către ofiţerii Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii Militare (U.M. 0644 Bucureşti), în colaborare cu procurorii militari. Totodată, generalul Ion Şerb nu a fost nici pe departe un dizident al regimului comunist din România. După eliberarea din penitenciar, acesta a fost numit în funcţia de director al Întreprinderii de mecanizare a lucrărilor din cadrul Combinatului Minier Rovinari (judeţul Gorj). Informaţia respectivă este confirmată într-o notă nesemnată („albă”) din 31 august 1979, astfel: „În Gorj, la Combinatul minier de cărbune – Întreprinderea de transporturi auto[,] tovarăşul Vasile Patilineţ a numit ca director pe Şerb Ion, fost general, în prezent soldat”[5]. Şi putem presupune faptul că desemnarea sa în acea funcţie nu a avut loc fără acordul lui Nicolae Ceauşescu.

La rândul său, analistul american Larry L. Watts s-a străduit să descrie cazul de spionaj al generalului Ioan Şerb, menţionând printre altele faptul că a fost recrutat de generalul Gheorghi Pavlovici Romanov, reprezentantul pe lângă armata română al comandantului suprem al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. După patru luni de la arestarea lui Ion Şerb, comandantul Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a efectuat o vizită oficială la Bucureşti. Cu acel prilej, mareşalul Ivan Iakubovski a propus lui Nicolae Ceauşescu înlocuirea din funcţie a generalului Gheorghi Pavlovici Romanov (19 ianuarie 1972). În opinia noastră, este posibil ca propunerea comandantului suprem al Forţelor Armate Unite să fi avut legătură cu implicarea lui Romanov în cazul de spionaj al lui Ion Şerb. Noul reprezentant al comandantului Forţelor Armate Unite pe lângă armata română, generalul-colonel A. A. Dementiev, a preluat funcţia respectivă în luna martie 1972 şi a avut, ca personal ajutător, un locţiitor cu gradul de general, un ofiţer translator, un ofiţer cu cifrul, un subofiţer (care se ocupa de problemele administrative) şi o dactilografă. Revocarea din funcţie a generalului-colonel A. A. Dementiev s-a produs în luna august 1976 „datorită încheierii termenului de serviciu în afara graniţei”, în locul său fiind numit generalul-locotenent Vasili Karpovici Diatlenko – prim-locţiitor al comandantului trupelor Regiunii Militare Moscova şi, apoi, locţiitor al şefului apărării civile a Uniunii Sovietice.[6]
––––––––––––––––––––––––––––

[1] Ionel Gal, Raţiune şi represiune în Ministerul de Interne, 1965-1989, vol. I, Editura Do-minoR, Iaşi, 2001, p. 231-232; Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO, Bucureşti, 2011, p. 523.
[2] Intrigue in Bucharest [Intrigă la Bucureşti], în „Time”, 28 februarie 1972, p. 3. Pentru a evita două erori din articolul nesemnat apărut în revista americană, menţionăm că Vasile Patilineţ a devenit ministru al Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții la 24 ianuarie 1972, pierzând postul de şef al Secţiei C.C. al P.C.R. pentru controlul muncii la M.F.A., M.A.I. şi Justiţie.
[3] After Helsinki: Balkan Jitters [După Helsinki. Demoni balcanici], în „Time”, 18 august 1975, p. 3.
[4] Marian Oprea, Viorel Patrichi, În culisele Securităţii cu şi fără generalul Pleşiţă, Editura Lumea Magazin, Bucureşti, 2004, p. 86-87.
[5] Nota respectivă a fost întocmită în cadrul anchetei efectuate de către comisia specială care a analizat cauzele şi consecinţele „defectării” generalului Ion Mihai Pacepa în luna iulie 1978. Vezi Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii: 1978-1980, studiu introductiv, selecţia documentelor şi indice de nume de Liviu Ţăranu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009, p. 379.
[6] Pentru detalii, vezi Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 163-167.

Sursa: http://www.art-emis.ro

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la CAZ DE SPIONAJ

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s