A plecat la întâlnirea cu Mareşalul |
| Redacţia ART-EMIS |
 Românii îşi iau rămas bun de la ProfesorFie-i pe veci lumina de odihnă şi cinstire!
Maria Diana Popescu, Director ART-EMIS
Gheorghe Buzatu (1939-2013) – Ştiinţa istorică româneasca pierde una dintre cele mai ilustre personalităţi
Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile Cândea – Presedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Gheorghe Buzatu – un mare istoric şi patriot român
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu
Ne-am despǎrţit la orele 16,15, dânsul plecând la Iaşi, iar eu la Bucureşti. Luni, între 9,15 şi 9,25 mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei, la început de sǎptǎmânǎ. Pe la ora 13,30 am primit telefon de la doamna Stela Cheptea, directorul Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeanǎ al Academiei Române, filiala Iaşi, care mi-a spus cǎ „a murit Buzatu!”. Cu greu mi-am putut reveni, dupǎ care am început sǎ dau telefoane unor colegi, anunţându-le incredibila veste. Personal, am pierdut un prieten drag şi un colaborator apropiat, pe care-l cunoşteam de aproape cinci decenii. Am publicat împreunǎ mai multe lucrǎri, între care „Istoria Românilor în secolul al XX-lea” (Editura Paideia, 1999, 685 p.). Am rǎspuns invitaţiilor sale de a prezenta comunicǎri la conferinţele şi simpozioanele interne şi internaţionale pe care le organiza, dupǎ cum profesorul nu m-a refuzat niciodatǎ şi a fost prezent la manifestǎrile ştiinţifice ale Societǎţii de Stiinţe Istorice, Academiei Oamenilor de Stiinţǎ, Arhivele Naţionale etc. Profesorul Buzatu lasǎ în urma sa o operǎ impresionantǎ, privind o tematicǎ variatǎ: istoria petrolului, istoria marilor spioni, cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial, monografii dedicate lui Nicolae Titulescu şi Mareşalului Antonescu, lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceauşescu şi I. V. Stalin etc., etc. Lucrǎrile sale se întemeiazǎ pe documente de arhivǎ din S.U.A., Federaţia Rusǎ, Marea Britanie şi evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate ştiinţificǎ. Gheorghe Buzatu a format o adevǎratǎ şcoalǎ istoriograficǎ, în calitate de profesor universitar, conducǎtor de doctorat, coordonator al seriei „Românii în istoria universalǎ” din care au apǎrut peste 400 de volume, având câteva zeci de autori. Pentru diletanţi, Buzatu nu a fost un om comod. Cunoscând foarte bine documentele de arhivǎ, nu ezita sǎ-i „sfichiuiascǎ” pe cei care fǎceau din istorie un obiect de propagandǎ politicǎ, sau care urmǎreau sǎ impunǎ anumite „canoane” sau „directive” de la care nimeni nu ar avea dreptul sǎ se abatǎ. „Adevǎrul este cel al documentelor” spunea adesea Buzatu şi-i invita pe „culturnici” sǎ cerceteze, nu sǎ dea directive. Gheorghe Buzatu a fost şi un mare patriot român. Ca urmare, îi veştejea pe cei care-şi fǎcuserǎ o practicǎ din a denigra poporul român, de a prezenta istoria naţionalǎ ca o succesiune de „mituri” . A prezenta istoria adevǎratǎ – cu plusurile şi minusurile ei – a fost crezul pe care l-a slujit cu credinţǎ Gheorghe Buzatu. Pentru adevǎraţii istorici, care nu se ruşineazǎ de faptul cǎ sunt români, opera şi viaţa lui Gheorghe Buzatu rǎmân un preţios reper ştiinţific şi moral. Ne-a părăsit Mareşalul Istografiei Româneşti contemporane
Jipa Rotaru
Rămânem cu amintirea sa de neprețuit și mult, mult mai săraci fără mentorul nostru. Să-l odihnească Dumnezeu și fie-i țărâna ușoară! A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate
Prof. univ.dr. Cristian Troncotă
Regretatul profesor şi cercetător ieşean face parte din categoria acelor istorici contestaţi cu vehemenţă de mai tinerii colegi de breaslă, evident cu burse prin te miri ce străinătăţuri, doar pentru faptul că nu a îmbrăţişat cu toată căldura, aşa-zisul holocaust din România. Ba dimpotrivă, cu argumente ştiinţifice istoricul de la Iaşi a mai ponderat exagerările cu iz propagandistic şi cu ţinte politice antiromâneşti foarte clare ale holocaustologilor de ocazie. Mai mult, a fost unul dintre cei care s-a dedicat cu toată responsabilitatea profesională şi acribia ştiinţifică în studiul holocaustului roşu, o temă neagreată, în mod ciudat, dar nu întâmplător, tocmai de cei care îşi clamează anticomunismul pe toate canalele media şi când e cazul, dar mai ales când nu este cazul, adică sună grotesc şi frizează ridicolul. Anticomunismul de paradă nu ţine de foame, iar poporul, iubitor de cunoaşterea istoriei naţionale adevărate nu îl agrează, iar profesorul Buzatu a sesizat foarte bine acest lucru. Era normal, şi personal m-am aşteptat, ca o dată trecut în lumea veşnică, disputele asupra personalităţii profesorului Buzatu să se reaprindă, chiar la câteva ceasuri după aflarea veştii atât de triste, de data aceasta cu o ferocitate şi o determinare, pe alocuri chiar ură, demne de o cauză mai bună. Sicer mărturisesc că nu am întâlnit până acum un istoric serios şi credibil care să-i conteste tezele sale fundamentale privind rolul românilor în istoria universală cu argumente strict ştiinţifice. Cei care-l acuză de partizanat politic pe marele istoric de la Iaşi, în special pentru activitatea sa dinainte de decembrie 1989, o fac prin invective, care în fond dezvăluie tot un partizanat politic, acela sugerat de mai marii „cunoscători” ai istoriei românilor din afara graniţelor noastre şi care seamănă leit cu ceea ce făceau proletcultiştii obsedantului deceniu al anilor 50. Dacă astfel de critici sunt minoritari şi joacă după partituri sugerate din exterior, majoritatea istoricilor români, şi nu numai, îi apreciază opera şi mai ales dăruirea cu care şi-a dedicat întreaga carieră în slujba apărării şi promovării intereselor naţionale prin scoaterea la lumină şi valorificarea documentelor istorice autentice, ceea ce nu convine desigur, penibililor antinaţionalişti. A-ţi iubi ţara, valorile şi tradiţiile naţionale nu înseamnă altceva decât promovarea unui naţionalism de bună calitate, pe care orice naţiune modernă sau postmodernă îl practică cu oamenii de cultură, şi nu numai cu mintea, dar mai ales cu sufletul. Printre aceştia s-a numărat şi profesorul Buzatu. Odihnească-se în pace. Moartea profesorului Gheorghe Buzatu slăbeşte mult fiinţa naţională românească
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
În aceste momente triste, încerc să fac un scurt inventar a ceea ce lasă Gheorghe Buzatu urmaşilor. După părerea mea, desigur, opera istorică este pe primul plan. GheorgheBuzatu a abordat toate marile probleme ale epocii contemporane, şi, în ultimii ani şi a celei recente. A avut o deosebită forţă de penetrare şi de înţelegere profundă a evenimentelor. A reuşit mereu să privească în spatele cortinei, în spatele voalurilor ţesute cu grijă de mai marii timpurilor, în scopul ascunderii intereselor şi faptelor lor. Ca istoric al României celui de al doilea război mondial, este adevăratul nostru „pater familias”. Aici a fost neîntrecut şi nu lasă zone neacoperite de cercetare. Declasificarea unor documente din arhivele străine poate completa, eventual, opera sa, dar nu mai poate modifica nucleul vital al interpretărilor sale magistrale. În al doilea rând, după evenimentele din decembrie 1989, Gheorghe Buzatu a fost un intelectual militant activ pentru cauza românismului. Acestei activităţi i-a consacrat mult din preţiosul său timp. A crezut că poate să influenţeze în bine decizia politică privitoare la românism. S-a raliat mişcării naţionale româneşti, atâta cât a fost ea lăsată să se dezvolte, înscriindu-se în Partidul România Mare. În anul 2000, preşedintele partidului, Corneliu Vadim Tudor, a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Senatului României, pentru a i-o oferi profesorului Gheorghe Buzatu. Gestul era făcut de o personalitate cunoscută pentru orgoliul său. Este şi acesta un semn al prestigiului greu egalabil al profesorului. A fost foarte dezamăgit de promovarea pe uşa din dos, ilegal, a Ordonanţei 31/2002, devenită lege mai târziu, în 2006. Ordonanţa antiromânească şi care încalcă dreptul la opinie fusese respinsă de plenul Parlamentului, dar, prin mijloace banditeşti, impuse din afara ţării, a ajuns să fie promovată tacit, procedeu introdus prin modificarea Constituţiei din 2003, act profund ilegal. A suferit mult din cauza politicii impuse României nedemocratic, din afara ţării. A înţeles că prin politică nu poate sluji cauza românismului şi s-a repliat, dedicându-se integral cercetării istoriei, sprijinirii tinerilor istorici, publicării operelor sale, dar şi a operelor unor istorici valoroşi care i-au cerut sprijinul. Faptul că a făcut politică, deţinând şi o funcţie înaltă, l-a afectat profesional, fiind cauza invocată pentru a nu fi primit în rândurile membrilor Academiei Române, acolo unde valoarea excepţională a operei sale îi cerea prezenţa. Gheorghe Buzatu a „căzut” la datorie, în bibliotecă, locul unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii. Nu a avut un loc pe care să-l fi îndrăgit mai mult, mai ales după pierderea familiei şi cred că şi-ar fi şi dorit biblioteca drept loc de unde să treacă în eternitate, dacă s-ar fi gândit vreodată la aşa ceva. Non omnis moriar! Asociația Foștilor Parlamentari din România
O spusă cu care ne-am obișnuit, mereu repetată, susține că nimeni nu este de neînlocuit! Iată că vorba asta nu i se potrivește lui Gheorghe Buzatu. Istoricului și om al Cetății care a fost Gheorghe Buzatu. Cine dintre colegii săi de generație sau mai tineri ar fi scris, gândit sau spus tot ce a spus, a scris, a documentat fără hodină marele istoric?! Și ce ne-am face noi, românii, fără tot ce a scris domnul profesor Gheorghe Buzatu? Niciodată până în zilele noastre, de când există istorici români și istoriografie românească, nu s-a mai întâmplat cu vreunul dintre istoricii noștri să se înalțe atât de sus față de confrații săi, față de colegii săi. Nu cu un cap deasupra tuturor, ci cu întreaga sa statură, cu întreaga sa operă, mii și mii de români îl pun pe domnul Gheorghe Buzatu deasupra tuturor colegilor săi de generație sau mai tineri… Este vorba de generația istoricilor români care, cu toții, au dat bir cu fugiții în fața istoriei! Au făcut de rușine și de ocară nobila misiune a cronicarului! Mai presus de adevărul istoric și de nevoile Neamului au pus măruntele lor interese, de familie sau de individ, ambiția căpătuielii, a dobândirii de onoruri academice. Și au tăcut acești istorici când fala Neamului nostru, eroii cei mai eroi, au fost tăvăliți în noroiul minciunii, al denigrării pătimașe, al diversiunii anti-românești din care face parte și minciuna, ascunderea adevărului despre cei ce ne-au precedat, despre cei din care ne tragem, despre părinții și părinții părinților noștri… Dumnezeu știe cu câți talanți și-a negociat fiecare academic vânzarea sufletului! Noi știm bine doar atât: că dacă nu era Gheorghe Buzatu, minciuna și-ar fi făcut de cap nestingherită și și-ar fi atins bicisnica țintă! Să stăpânim durerea că pleacă dintre noi cel care era cel mai bun… Și să ne bucurăm că Domnul Dumnezeul părinților noștri nu ne lasă singuri și fără apărare dinaintea minciunii instituționalizate, a minciunii devenită profesie onorată și răsplătită de toate academiile și guvernările! Căci Gheorghe Buzatu, ca un adevărat Învățător, a strâns în jurul său o mână de oameni dăruiți puternic, fără șovăială, cauzei Adevărului! Non omnis moriar!, o poate spune cu toată încredințarea Gheorghe Buzatu, cu gândul la cărțile pe care le-a scris, dar și la colegii săi mai tineri, pe care i-a păstorit până în ultima clipă a vieții sale, lăsându-le clar ce mai au de făcut pentru Țară și Adevăr! Și să-i mulțumim încă o dată Domnului că între Adevărul istoric și Cauza Neamului nostru românesc, nu există nicio contradicție, nicio adversitate!… Gheorghe Buzatu pleacă dintre noi împăcat că a slujit cu credință și Neamul, și Adevărul! Iar noi, pentru același motiv, să-i mulțumim Domnului că iată, din nou, la ceas de cumpănă, se nasc în Moldova astfel de oameni, ca Gheorghe Buzatu. Icoana Patriei se întregeşte cu Profesorul Gheorghe Buzatu
Prof. univ. dr. Dumitru Preda – Ambasadorul României în Cuba
Ghiţă Buzatu a fost un OM pasionat de descifrarea hăţişurilor timpurilor contemporane, răbdator şi tenace, cu o viziune amplă asupra rădăcinilor şi destinului Ţării şi oamenilor săi, a ştiut să-şi aplece urechea şi să-şi reţină trăirile fireşti, egoiste, în faţa vocilor milioanelor de semeni răzbătând din colbul istoriei ultimului veac, analizând cu migală şi un echilibru exemplar faptele individuale şi colective, fenomenele în ansamblul şi desfăşurarea lor, pentru a extrage învăţăminte utile pentru cei de azi şi mai ales pentru cei de mâine. Cercetătorul a fost dublat mereu de manager, cu o strădanie consecventă de a crea o şcoală de istorie contemporană la Iaşi (capitală până atunci a studiilor dedicate Antichităţii, Evului Mediu şi începuturilor Epocii Moderne). Impreuna cu un alt mare disparut de prea timpuriu dintre noi – Valeriu Florin Dobrinescu, Gheorghe Buzatu a dat viaţă şi rodnicie şcolii de istorie contemporană, cu o largă deschidere spre dialog şi universal, iar Centrul Academic, care i-a fost o a doua casă până în ultima clipă a vieţii sale, sper să-i continue opera, primindu-i Numele ca simbol şi tărie pentru noile generaţii. V-aş ruga să depuneţi pe mormântul său o lacrimă şi un gând de neuitare din partea mai tânărului coleg şi prieten, care semnează aceste rânduri, de departe, dar mereu aproape de toţi cei care simt şi trăiesc româneşte. Rog pe Bunul Dumnezeu să-l odihneasca în pace![1] Titanii țin Cerul Nației pe umeri
General (r) dr. Mircea Chelaru
Pentru Maestru Meu, istoria a fost ca o mină potrivnică în care a săpat toată viața și din care a scos nămolurile uitărilor fabricate, adevărurile răscoapte sau trunchiate, impunerile de tot soiul scrise de mâna și pe limba cotropitorilor sau a năimiților dinlăuntru. A săpat în fântâna adevărului despurcând-o de uzurparea alogenilor și a dăruit neamului românesc picăturile de apă vie care a început să-l readucă la viață. El nu a aceptat compromisul și a arătat direct, cu rostirea sa domoală dar netremurată, către toți cei ce ne-au dezvrednicit și care continuă să o facă fără opreliști. Avea să-mi spună, dulce dojenitor, întruna din întâlnirile noastre publice: „este vremea să le spunem pe numele lor adevărat, domnule general, tuturor acelora care ne hulesc. Nu mai trebuie doar să facem aluzii indirecte. Ei o fac fără jenă. Ei ne-au pus pe listele lor negre cu numele nostru de botez. Așa că a venit vremea să dăm definitiv cărțile pe față și să le spulberăm cacealmaua”. Alături de alții, la fel de trist înainte plecați, precum Florin Constantiniu, Florin Dobrinescu, Augustin Deac sau Emanoil Emandi, Maestrul Gheorghe Buzatu este deja în Panteonul făuritorilor de conștiință națională, ziditori al dreptului nostru la demnitate, care se ridică în Timpul Superior ca și Columne peste veac a căror prezență nu o mai poate ignora nimeni. Acolo, în Altarul studiilor sale din Centrul de studii Europene, nu a căutat nimic pentru sine. A trudit la Istoria secretă a celui de Al Doilea Război Mondial, a refăcut memoria Mareșalului, a descris sensul devenirii noastre geopolitice prin proprie și sănătoasă viziune. Nu s-a sinchisit de blamul activiștilor simbriași și și-a continuat dramaticul destin chiar în spațiul public politic, alături de alte mari personalități, pe axa consolidării ideii naționale. Nu îndrăznesc să intru în vastitatea operei sale pentru a nu fi ridicol. Cu toate că îmi este cunoscută, accesibilă și dirigiutoare. Pentru că trebuie să ne interzicem să substitui cu câteva vorbe, fie ele pline de sens și îndreptățite, viața și opera unui asemenea Om. Scriu aceste rânduri cu senzație că cel trecut dintre noi mă privește. Mă consolează gândul că voi rămâne vrednic de mărturia sa de prietenie, de dialogurile noastre la obiect, de moștenirea crezului său filosofic și mai ales de împlinirea datoriei de a-L restitui memoriei colective prin dreaptă lucrare publică. Gheorghe Buzatu – In Panteonul marilor oameni se ştiinţă ai Ţării, pe care a iubit-o şi respectat-o cum numai el a ştiut
Şerban Alexianu
A dispărut un mare istoric, un om de o valoare deosebită,un mare şi adevarat Patriot Român, care a făcut totul, fără de rabat, să arate adevărul aşa cum a fost el. Uriaşa saoperă, clădită cu dăruire şi pasiunea unui mare cărturar, a însemnat şi efortul fizic, nu uşor, care probabil i-a ruinat sănătatea. Mai avea multe de spus si de infaptuit, in urma lui ramane o mare pierdere, un gol urias, care va fi greu daca nu imposibil de acoperit. Consternaţi, înmărmuriţi nu putem înţelege şi accepta vrerea soartei nemiloase. Am rămas mai săraci şi parcă mai neajutoraţi, în lipsa pasiunii pe care o punea în munca sa de cercetare, a capacităţii deosebite de a discerne adevărul de minciună şi puterea fără de odihnă ca împreună cu colaboratorii săi atât de pretioşi să facă posibil ca admirabilele şi nesfârşitele pagini de istorie să fie scoase la lumina zile. Locul său trebuie meritoriu să se regăsească în Panteonul marilor oameni se ştiinţă ai Ţării, pe care a iubit-o şi respectat-o cum numai el a ştiut. Ar fi o initiativa deosebita ca Institutul de Istorie al Academiei de la Iasi sa poarte numele ilustru al Profesorului Gheorghe Buzatu. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l aseze în locul ce i se cuvine. O viaţă dăruită istoriei adevărate a românilor. Veşnica pomenire, domnului profesor de identitate naţională!
General (r) Aurel Rogojan
Inainte de toate, istoricul Gheorghe Buzatu a fost un spirit temerar. Un ilustru cavaler al istoriei naţionale, profesorul univ. dr. Gheorghe Buzatu s-a ridicat la Dumnezeu, întru slăvirea neamului său. Luni, 20 mai 2013, marele dascal de identitate naţională şi permanentul competitor în lupta pentru adevărurile incomode ale naţiei sale a căzut la datorie, în atelierul de cercetare de la de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană – Iaşi al Academiei Române, alături de colaboratori şi înconjurat de cărţile şi manuscrisele sale. Pe 6 iunie ar fi implinit 74 de ani. In noaptea ce a precedat plecarea dintre noi a blândului om, la ora 00,57 mi-a trimis un ultim E-mail din lunga serie a corespondenţei cu care m-a onorat în jumătatea de an de când ne-am cunoscut personal. Peste şase ore şi trei minute, punctual cum a fost întreaga viaţă, a intrat în biroul de lucru, să-şi continue temerara operă de cercetare şi reabilitare a a adevărurilor istorice ascunse, falsificate, confiscate ori negociate la masa învingătorilor vremelnici, în bătălii încă nedecisive ale marelui razboi pentru istoria adevărata a românilor. Istoricul Gheorghe Buzartu a fost un spirit temerar care, în condiţiile dificile ale perioadei regimului trecut şi-a asumat riscurile investigării subiectelor „tabu”, care atrăgeau automat punerea cercetătorilor la index. Cercetările sale în arhivele occidentale, preponderent din S.U.A., au relevat fapte de reală demnitate naţională, de care cei care au scris istoria celui de Al Doilea Război Mondial nu au ţinut seama. După 1990, profesorul Gheorghe Buzatu a fost deschizător al adevărurilor secrete ascunse în arhivele de la Moscova. Şi de aceasta dată, interesul său a fost tot pentru subiecte pe care nicio parte oficială nu le-ar dori tranşate, astfel ca trecutul să nu ne mai rezerve surprizeî viitor. Finalitatea intreprinderii temerare a cercetării istoriei secrete ascunse prin arhivele străine a fost, poate în mod oarecum paradoxal, redescoperirea faptelor din arhivele naţionale care privesc personalităţile puternic contestate ale perioadei interbelice şi a celei postbelice, până la instaurarea regimului politic impus de ocupaţia lui Stalin, cu acceptul marilor puteri aliate occidentale. Regimuri politice aflate în ireconciliabilă opoziţie-cel comunist, anterior anului 1990 şi cel – sau cele, de după – au avut aceiaşi pozitionare faţă de Corneliu Zelea Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România şi faţă de mareşalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 . Atât în primul caz, cât şi în al doilea, interese de factură externă au dictat care sa fie atitudinea oficială a statului român fata de cele două incontestabile figuri istorice. Istoricul Gheorghe Buzatu a căutat răspunsul paradoxului în faptele istorice şi a pus în circuitul informarii publice zeci de volume de documente, până la acel moment închise în cutiile prăfuite ale Arhivelor Naţionale, unele nedeschise de la constituirea fondurilor arhivistice. Explozia informaţională brută, fără comentarii, lasă cititorilor libertatea propriilor opinii. Din acest motiv, profesorul Buzatu a atras „mania proletară” a noilor cominternişti. Chiar în saptamana dinaintea plecării „blândului om”, descendentul militantului stalinist Leon Tismeneski s-a lansat intr-un ignobil atac la adresa marelui istoric, pângăridu-ne, astfel, unul dintre simbolurile sublimului naţionalism. Odată cu trecerea în nefiinţă a a profesorului Gheorgeh Buzatu, istoriografia naţionala pierde unul dintre marii apărători ai identităţii nationale, un combatant cu armele ştiinţei pe fronturile noului razboi informaţional, ale cărui resorturi secrete le-a descifrat şi adus în lumină, cu preţul unei vieţi puse pe altarul Neamului Românesc. Schiță de portret în culorile duhului unui neam Prof. univ. dr. Ilie Bădescu
O pierdere majoră pentru istoriografia românească
Prof. univ. dr. Petre Ţurlea
Gheorghe Buzatu, istoric savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio Prof. univ. dr. h.c. Gheorghe C. Mihai
Prin toate mijloacele media se inoculează ideea că nu avem personalități adevărate, că nu promovăm valori autentice, iar despre decesul neașteptat al lui Gheorghe Buzatu nu suflă nimeni un cuvințel. Așa, în ultimul deceniu ne-au părăsit discret mari matematicieni, mari fizicieni, filosofi, juriști, biologi, sociologi și psihologi, acoperiți de o tăcere jignitoare și vinovată prin lamentațiile orăcăitoare că nu avem personalități creatoare, nu avem valori autentice. Ba avem, avem bătrâni de staturi amețitoare, avem tineri care crează major în spațiul cultural mondial, în contextul în care școala românească e mereu arătată cu degetul că e de proastă calitate, e ineficientă. Avem școlile de istorie și matematică de la Iași, școlile de medicină și arheologie de la Cluj, școlile de psihologie și lingvistică de la București, școlile de economie și agronomie de la Timișoara, avem savanți uriași la Sibiu, la Craiova, la Arad și Constanța, dar constant se profesează ideea că nu există valori autentice, nu personalități. Dimpotrivă, domnilor, ele există, sunt de o forță copleșitoare, dar sunt ideologic împărțiți în „ai noștri” și „ai voștri”, în politic „buni” și „răi”. Gheorghe Buzatu, istoricul, este „rău”, „al vostru”, un iubitor de deplină devoțiune pentru națiunea română, de un atașament nețărmurit în continuitatea spiritului național. Mă întreb ce o fi zis marele matematician Viorel Barbu de nu se mai știe nimic despre el? Dar profundul fizician Ion Bica? Neîncadrabilul fizician Liviu Sofonea? Dar filosoful Mircea? Dar atâția alții, uitați până și în moarte? Cine să ne trezească altcineva decât noi înșine? E o durere în nerăspunsul nostru, celor care încă mai suntem, în răspunsul generațiilor care poartă povara continuării a ceea ce a făcut Gheorghe Buzatu pentru cultura noastră, pentru naţiune. Da. Un mare român cu statură de istoric naţional Dinu Săraru
Mareşalul Adevărului Istoric Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist – Chişinău
Este o pierdere irecuperabilă pentru ştiinţa istorică şi pentru oamenii care l-au ştiut. A plecat dintre noi cel mai bun Om pe care l-am cunoscut, dar cărţile lui vor face din ce în ce mai multă lumină în lumea noastră plină de minciună. Cu tristeţe şi deznădejde, Dumnezeu să se îngrijească de sufletul său. Expresia desăvârşită a naţionalismului sublim Victor Roncea
Durerea este grea. O tragedie pentru istoriografia românească, ai cărei stâlpi de rezistenţă cad rând pe rând, lasând loc liber brigăzilor roşii de epigoni şi venetici. Gh. Buzatu a fost un cavaler neîntrecut al Adevarului absolut. Un mare luptător pentru cauza naţională. După mine, Profesorul Gheorghe Buzatu a fost şi rămâne expresia desăvârsita a naţionalismului sublim, a naţionalismului cult, a naţionalismului viu, care arde ca o flacără ce nu va putea fi stinsă niciodată. Pentru ca reprezintă Istoria reală, aşa cum a fost şi cum a scris-o marele istoric al României trecute, prezente şi viitoare, Gheorghe Buzatu: Sine ira et studio. Am avut bucuria dumnezeiască să lucrez cu Profesorul la editarea volumelor „Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu”, o lucrare la care a ţinut foarte mult. „De abia de acum, de la publicarea Documentelor din Arhiva Codreanu, începe cu adevărat cercetarea istorică privind fenomenul Mişcării Legionare. Nimeni nu le va mai putea ignora de acum încolo”, spunea adeseori Profesorul, invocând şi faptul că primul interesat de aceste arhive, aflate în trecut sub lacăte grele, în posesia Securitatii şi apoi a S.R.I., înainte de a ajunge la C.N.S.A.S., a fost unul dintre foştii ambasadori americani în România, chiar la începuturile anilor ’90. Durerea este prea mare. Singura noastra consolare este că Profesorul a plecat acum la regăsirea cu marii săi colegi, N. Iorga, V. Pârvan, P.P. Panaitescu, C. Daicoviciu, Gh. I Brătianu, Florin Constantiniu… Apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român
Ion Petrescu
Când a primit, în semn de supremă cinstire, a întregii sale cariere de istoric naţional, sabia înmânată celor distinşi cu titlul simbolic de Cavaler de Clio, a scos-o printr-un singur gest, viguros, aidoma felului în care a mânuit condeiul cu care a descătuşat lucrurile tăinuite despre idealurile şi finalul vieţii mareşalului Ion Antonescu. Semn al unui luptător până în ultima clipă a existenţei sale. De Român Demn. S-a stins din viață un OM
Mircea Vâlcu-Mehedinți
Tot ce a scris el, era viu, nu a scris niciodată, așa cum o fac o mulțime de „istorici”, precum vorba noastră românească, născută din practica celor întâlnite: „cărți din cărți se fac”. Ori, acest eminent istoric, neegalat în timpurile noastre, nu a scris decât, repet, după studii îndelungate, cercetări inimaginabile în arhive şi biblioteci, nu numai din ţară. Fiecare dosar pe care l-am cercetat eu, avea scris în opisul obligatoriu, numele de Gheorghe Buzatu. Și numai eu, pentru lucrările pe care le-am publicat, am cercetat peste o sută de mii de documente! Acesta era marele istoric, fără egal în ultimele decenii. A fost unic!. Și, deodată, am aflat dureroasa veste: s-a stins la datorie! Inima i s-a oprit, fiind la Institut, în biroul său, la masa de lucru. Am urmărit posturile de televiziune. Toate comentau arestarea lui Becali, dar niciun cuvânt despre cel care se stinsese, despre Eminentul Om de Ştiinţă, cel mai mare istoric al românilor și românității! Așa apreciază șleahta care conduce tot ce mișcă în România! Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în pază. Îl plâng din suflet. S-a mutat în Veşnicie asemenea unui apostol
Prof. Zoe Bratu
Nicolae Bălcescu ne spunea că „Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-ânsa îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.” Prin remarcabila sa operă de o viaţă Istoricul Gheorghe Buzatu a scris un fundamental capitol în „Biblia Istorică” a Neamului Românesc, mutându-se în Veşnicie asemenea unui apostol şi lăsându-ne ca testament, nouă tuturor, trei cuvinte: „Basarabia e România! „. Marele Maestru al Demnităţii naţionale a plecat la „Întâlnirea cu Mareşalul”
Ion Măldărescu
Ne-am întâlnit, profesorul Gheorghe Buzatu, prof. Jipa Rotaru, prof. Ion Coja… şi cel care semnează aceste rânduri, cu mulţi ani în urmă – ca membrii fondatori Ligii „Mareşal Ion Antonescu”, la prima Conferinţa Naţională a acesteia, desfăşurată sub preşedinţia de onoare a profesorului Josif Constantin Drăgan, la Bucureşti. Anii au trecut şi, străbătând aceleaşi cărări ale adevărului, legăturile cu profesorul au depăşit cu mult statutul de colaborare. Vreme de peste 23 de ani, lichelele, mercenarii, veleitarii, holocaustologii, măsluitorii şi făcătorii de istorie – din ce în ce mai numeroşi şi mai agresivi – au atacat în permanenţă, „la baionetă”, România, adevărul istoric, documentele, mărturiile trăitorilor şi mărturisitorilor de bună credinţă ai unor întâmplări din tulburatul nostru trecut, mai ales cel „modern” şi/sau „recent”. Şi, lichelele sunt numeroase! În acest păienjeniş ostil românităţii, dar slugarnic faţă de noii învadatori ai Ţării, profesorul Buzatu a devenit o atentă santinelă a Neamului Românesc. Cu înţelepciune, cu argumente şi cu dovezi bazate pe temeinicia cunoaşterii adevărului istoric, a luptat şi a ţinut piept pângăririi istoriei naţionale, atacurilor asupra demnităţii noastre, şi a importantelor personalităţi ale Neamului. Aşa cum „Tot ce-i românesc nu piere!”, Profesorul va „trăi” în fiecare bun român, ultima sa carte constituind, de fapt, un veritabil „testament” pentru urmaşi: „Istoria să judece!”. Cinste Marelui Maestru al Demnităţii noastre naţionale, plecat la Întâlnirea cu Mareşalul, pe care l-a apărat ca nimeni altul! 
Grafica – Ion Măldărescu; Fotografia „Bun rămas” – Cristina Nichituş Roncea Sursa: art-emis.ro |
Se aud clopotele bătînd în bisericile noastre. O veste grea s-a răspîndit ca un ţipăt sfîşietor din instituţii şi universităţi pînă în zare. S-a stins din viaţă cel mai respectat istoric şi cercetător, de mare probitate ştiinţifică, un corifeu din galeria valorilor de patrimoniu naţional, un mare patriot şi iubitor de Ţară, savantul care a luptat toată viaţă de partea dreptăţii şi a adevărului, Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, care, deşi a pierdut lupta cu viaţa, a cîştigat-o pe cea cu adevărul. Pentru că din adevăra se îndulcea ca din aghiazmă.
În ziua de 20 mai 2013 a încetat din viaţă Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanţi istorici români, ale cărui contribuţii ştiinţifice au vizat o arie problematică foarte largă. Istoria petrolului, primul şi mai ales cel de-Al Doilea Război, activitatea unor personalităţi precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu.
Veste morţii lui Gheorghe Buzatu, în ziua de luni 20 mai 2013, m-a uluit. Am participat împreunǎ, duminicǎ 19 mai, la „Zilele Culturale ale Bârladului”. Profesorul a fost în formă, activ, incisiv şi documentat, ca de obicei.
Cu profundă durere am aflat ieri despre încetarea din viață a celui ce a fost profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu, erudit istoric, profesor și om de știință de o aleasăprobitate morală și profesională. Pentru a-l prezenta la adevărata sa valoare nu sunt suficiente câteva pagini. Ar trebui să se scrie și probabil că așa se va și întâmpla, tomuri întregi. Ne-am întâlnit și am colaborat fructuos pe baricadele slujirii muzei Clio. Am avut în comun un subiect drag amândorura – Mareșalul Ion Antonescu. Împreună am descifrat tainele acestei inconfundabile personalități. Pentru acest subiect, la fel ca și Mareșalul, s-a sacrificat petrecându-și ani buni, zile întregi între rafturile și colbul arhivelor, adunând noi și noi date, fapte și evenimente din viața și activitatea „celui mai mare român”, cum îi plăcea să se pronunțe despre Mareșalul împușcat de conaționalii săi comuniști la 1 iunie 1946 din ordinul călăului I.V. Stalin.
S-a stins din viaţă, la onorabila vârstă de 74 de ani, profesorul ieşean Gheorghe Buzatu, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii şi carierei sale: în sala de lectură a bibliotecii. Nici nu se putea altfel. Profesorul Gheorghe Buzatu lasă în urmă o operă impresionantă: 55 lucrări de autor, 70 volume coordonate sau în colaborare, peste 500 de studii și articole, la care se adaugă o lungă listă de eseuri, recenzii, prefețe, note, semnale editoriale ș.a. Colecția „Românii în istoria universală”, ete o altă operă istoriografică monumentală care a ajuns la volumul cu numărul 163 şi pe care profesorul Buzatu a coordonat-o de mai mulţi ani.
Venită telefonic, vestea decesului fulgerător al profesorului Gheorghe Buzatu mi-a indus o stare specială de suferinţă amară. Nu a fost atât o surprindere, întrucât cunoşteam majoritatea problemelor de sănătate ale profesorului, din ultimele două decenii. Cu doisprezece ani în urmă, mi-a mărturisit şi şocurile extraordinare prin care a trecut când şi-a pierdut familia. Mi-a relatat şi cum a pierdut toate economiile de o viaţă. A avut parte de multă ingratitudine din partea unor colaboratori şi a unor foşti subalterni, chiar şi din partea unora care au beneficiat de sprijin din partea lui. La un moment dat, din această cauză, scârbit, a ales calea „exilului” la Craiova. Şi acestea au produs efecte devastatoare asupra sănătăţii sale. Apoi, a fost munca extenuantă de cercetare, iar după 1989 a fost şi suferinţa permanentă pe care a avut-o datorită eroziunii dirijate a românismului, la care a ţinut atât de mult şi pe care îl va sluji şi în continuare, nu numai dintre îngeri, dar şi prin opera colosală pe care o lasă urmaşilor, pe pământ. Personal, încerc multe şi diverse sentimente. Am amintirile mele despre ilustrul profesor. Discuţiile şi corespondenţa purtate sunt mereu vii. Când am primit vestea cea tristă, într-o unitate scurtă de timp, toate mi s-au rederulat prin memorie. Chiar şi fapte pe care nu mi le mai reamintisem de multă vreme.
Să stăpânim durerea… Și să mulțumim Domnului că printre noi, nevolnici și păcătoși cum suntem, a fost să se nască un Gheorghe Buzatu, căci altul nu s-ar fi găsit să facă tot ce a făcut, ce a scris, ce a vorbit de la catedră marele istoric!
Scriu sub şocul profund produs de vestea dispariţiei fizice a Istoricului şi Profesorului Gheorghe Buzatu, de care mă leagă o prietenie de peste 35 de ani. […] Plecarea lui spre alte tărâmuri, la scurt interval (un an şi o lună) de la despărţirea de Florin Constantiniu, reprezintă o pierdere grea, prea grea pentru tabăra Istoricilor Români, a celor cu adevărat istorici, care înainte de toate au în inima Icoana Patriei şi care luptă, cu mijloacele ştiinţei şi cu conştiinţa pusă mereu în serviciul cauzelor nobile, pentru a se apropia de Adevăr, pentru a-l face cunoscut, chiar atunci când acesta aduce la lumina slăbiciuni, greşeli sau trădari, educând, totodată, în spiritul Devotamentului faţă de Ţara şiNeamul căruia îi aparţin, dar deschis către valorile fundamentale ale Credinţei şi Umanităţii.
Veștile vin și pleacă. Din cele rele rămân însă durerile neîduplecate. Așa se întâmplă și acum când scriu aceste rânduri la primirea zguduitoarei știri, strecurată ca fapt divers pe ecranul de televiziune, despre plecarea forțată dintre noi a unui martir. Nu doar opera maestrului este mărturia peste timp a dăinuirii sale ci sacrificiul sinelui pentru dobândirea adevărului națiunii române, adesea deposedată de drepturile sale istorice. Maestrul Gheorghe Buzatu, cumintele Om din Iașul memoriei culturii românilor, a plecat în Timpul Înălțării, luând cu el propria-i Cruce. Mulți își spun istorici doar pentru că au căpătat o diplomă în facultate și reproduc, repetitiv, datele manualelor sau, în cel mai fericit caz, spusele vreunui cercetător autentic.
Cuvintele nu au cum să acopere uriasa şi nedreapta durere în faţa dispariţiei fizice surprinzătoare a Profesorului Gheorghe Buzatu.
Omul care s-a înălţat la gloria cerească, după destule poveri ale nerecunoştinţei în viaţa pământeană, s-a născut la data de 6 iunie 1939. După absolvirea studiilor de 10 clase ale şcolii elementare, medii şi la Liceul Regele Ferdinand din oraşul Râmnicu Sarat (1946-1956), a urmat cursurile Facultatii de Istorie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1956-1961). După absolvirea facultăţii, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol” al filialei Iaşi a Academiei Române (1961-1992), apoi, ca cercetător ştiintific principal I al „Centrului de Istorie şi Civilizatie Europeana al Filialei din Iaşi a Academiei Române” (1992-1997), profesor de „Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale” la Universitatea din Craiova (începând din anul 1997), iar până la 20 mai 2013, profesor consultant la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. In paralel, a îndeplinit şi funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului „A. D. Xenopol” din Iaşi (1975-1990), precum şi pe cea de director al Centrului de Istorie şi Civilizatie Europeana al Filialei Iaşi a Academiei Romane (din 1992). In legislatura 2000- 2004 a fost senator al României.
Gheorghe Buzatu a fost unul dintre luptătorii exemplari pentru apărarea dreptului la gândire. Formula sa de personalitate face parte din marea familie de spirite libere ale istoriografiei românești postbelice, în particular, postdecembriste, care au refuzat să se supună ordinului de îngenunchiere a gândirii românești și de automutilare identitară, așa cum cereau insistent cei ce s-au insinuat în fruntea culturii române călărind pe creasta de val stârnită de revoltații care l-au dat jos pe Ceaușescu în decembrie albastru.Ceaușescu trebuia să cadă, fără îndoială, dar nu ca să vină la pupitrele conștiinței românești profesorii de antieminescianism, de antiromânism etc. și nici pentru ca unii să poată visa liber la un plan de o așa de teribilă zdruncinare a poporului român încât să nu-și mai poată reveni, nu 20 de ani, cum a proorocit Brucan, ci 100 de ani, cum li se arată și cum năzuiesc următorii lui. Într-un asemenea câmp de încrâncenări răzbate pe linia din față a frontului minunatul Gheorghe Buzatu. Grăbindu-se să dezgroape documente în arhivele de la Moscova, știind ce preț are clipa cea repede, istoricul și deopotrivă patriotul fără pereche ne-a oferit una dintre primele lucrări de gravă analiză asupra Cominternului prevenindu-ne asupra primejdiei reconquistei cominterniste, ceea ce s-a și întâmplat, din nefericire. Gheorghe Buzatu este între istorici cel mai aporpiat de formula istoriografică ilustrată de Nicolae Iorga, aceea a unui istoric de largă cuprindere a domeniilor, astfel că a scris despre marile personalități riscând să ia în piept curentul ca în cazul cărții despre Antonescu, a elaborat cele mai complete monografii asupra unei dintre chestiunile cheie ale istoriei, chestiunea petrolului, ilustrând astfel formula celebrelor monografii asupra chestiunilor cruciale pentru istoria unui spațiu, ale aceluiași Nicolae Iorga etc. Gheorghe Buzatu n-a râvnit la castraveții Egiptului și n-a cedat nici unei ispite care l-ar fi desfigurat spre a înmulți tabăra holeriților unei culturi. A traversat cu o uluitoare demnitate necazuri insuportabile, neîncovoiat, asemenea unui brad bătrân, cum așa de frumos s-a exprimat marele Iorga. El este emblema de demnitate a unei epoci nefericite din istoria noastră, este cheia de înțelegere a dramei intelectualității autentice a României, este un om care s-a pus pe sine susținere deznădejdilor care ne dau târcoale tot mai strânse. Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatul s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții acestui popor, Amin!
O pierdere majoră pentru istoriografia românească este dispariţia fiinţei pământeşti a profesorului Gheorghe Buzatu.
A încetat brusc din viață una din cele mai viguroase, mai profunde, mai creatoare personalități ale spiritualității românești, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, istoric ieșean de anvergură europeană, autor a zeci de cărți și sute de studii de analiză a istoriei României moderne și contemporane, cel care a publicat documente incredibile din perioada 1935-1950. Avea 74 de ani. Savant curajos, cercetător minuțios sine ira et studio, profesorul Gheorghe Buzatu lasă generațiilor viitoare o operă care, chiar neterminată, va rămâne vie în patrimoniul culturii universale. Pentru eram în relații excelente, schimbul nostru de idei prin e-mail devenise captivant după ce am publicat cartea „Convorbiri dialogale privind temeiurile dreptului”.
A plecat în lumea drepţilor un bărbat harnic care o viaţă întreagă s-a bătut cu scrisul şi cu glasul său să facă dreptate istoriei noastre naţionale. A fost şi rămâne un mare istoric care, pentru verticalitatea lui, pentru vocaţia lui în numele sincerităţii şi a adevărului istoric, pentru răbdătoarea lui cercetare îl pun alături de acad. Florin Constantiniu. Va fi greu să egaleze cineva, foarte curând, statura sa de istoric naţional.
Mentorul, prietenul şi colegul meu de breaslă, Gheorghe Buzatu, a fost un Mareşal al Adevărului Istoric. Din rarele întâlniri şi foarte desele noastre mesaje am învăţat mai mult decât în anii universitari. Cred că nici un savant român din Ţară n-a făcut atât de mult pentru Basarabia şi basarabeni cât a făcut Marele Gheorghe Buzatu.
Blândul nostru Profesor Gheorghe Buzatu a plecat spre ceruri. A plecat de „la muncă”, unde se găsea, de altfel, zi de zi, începând cu orele 7.00, lucrând neobosit şi neîntrecut pentru Neamul sau, în slujba adevărului istoric. A plecat de la masa sa de lucru, înconjurat de cărţile sale, unde se afla alături de bunii săi colegi de la Centrul de Istorie şi Civilizatie Europeană – Iaşi al Academiei Române. Pe 6 iunie ar fi împlinit 74 de ani.
Ultima oară l-am văzut pe profesorul Gheorghe Buzatu – apărătorul istoriei nemăsluite a poporului român, aşa cum a fost, în cel de-Al Doilea Război Mondial -, la Maia, acolo unde, anual, unul dintre discipolii săi, distinsul profesor Jipa Rotaru, organizează reuniuni de excepţie, pentru mintea, inima şi adevăratul trecut al devenirii naţiunii noastre. Magistrul Gheorghe Buzatu stătea în aer liber, la o masă, pe un tăpşan cu iarbă verde, nu departe de cortul militar în care îi plăcea să îi asculte pe mai tinerii confraţi. Privirile sale erau ale unui om împăcat cu soarta lui. Răbdător cu cei din jur.
L-am cunoscut pe Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu în anul 1993. Atunci am început eu să cercetez documentele din Arhivele Naționale. Intrând în sala de studiu, am găsit un loc lângă un cercetător. Nu-l cunoșteam, nu știam cine este. Într-o pauză, am intrat în vorbă. S-a prezentat, simplu: Gheorghe Buzatu. Pentru mine a fost cea mai mare surpriză. Nu-mi venea să cred. Oare acest cercetător să fie renumitul istoric, Gheorghe Buzatu? Da, dânsul era! De o modestie rară, neîntâlnită de mine în viață (atunci aveam 72 de ani). Acest MARE Om, era renumitul istoric, Gheorghe Buzatu, cel care scrisese sute de articole despre Istoria neamului nostru, publicase zeci de cărți. Și toate erau scrise după izvoare, după materiale documentare originale, pe care le studiase în Arhiva Națională.
Cu adâncă smerenie, ne înclinăm în faţa celui ce a fost marele iubitor de Adevăr Istoric, Profesorul universitar doctor Gheorghe Buzatu.
Atunci când ne confruntăm cu o pierdere ireparabilă, cum este cea a eminentului istoric şi cercetător Buzatu, de aceeaşi mărime contemporană cu regretatul acad. Florin Constantiniu, zestrea spirituală românească pare să se împuţineze. Poate cineva exprima sau compensa finalul pământean al unei fiinţe nobile? Mi-e teamă că nu! Neamul Românesc se desparte de un mare Român, un mare OM, un mare Istoric, un mare Patriot! Avem însă, Opera sa, care rămâne – cel puţin, pentru o lungă vreme – o inegalabilă lecţie de istorie adevărată şi de românism. Singura „recompensă” prin care îi putem cinsti eforturile este preţuirea armei defensive şi drepte a adevărului istoric pe care ne-a lăsat-o moştenire, a muniţiei generoase pe care marele cercetător a adunat-o cu perseverenţă de-a lungul deceniilor, depozitând-o cu minuţiozitate şi mai ales, cu efort şi trudă de Sisif, între filele cărţilor sale. Parte integrantă a arsenalului naţional şi forţa supravieţuirii noastre ca popor!
Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.