MAREŞAL ION ANTONESCU CĂTRE ROMÂNI

MAREŞAL ION ANTONESCU  CĂTRE ROMÂNI

  SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUBocet pentru Ion, cel fără de mormânt

„Ioane, Ioane, Ioane, Ioane/ Ai murit ca milioane/ Ioane trupul ţi l-au frânt/ Ioane, fără de mormant.// Ioane, ai murit soldat/ Unde te-or fi ingropat/ Că-ţi rămase ţara oarbă/ Să intrebe-un fir de iarba.// Unde-i Ion, copilul meu/ Care m-a iubit mereu/ Care nu s-a dus cu duşii/ Care s-a bătut cu ruşii?// Cine să-mi răspundă, cine/ Ţării tale nu-i fu bine/ C-au venit oştiri străine/ Precum, noaptea nopţii vine.// Ne-au scos morţii din morminte/ Ne-au distrus biserici sfinte/ Şi apoi ne-au dat pe noi/ Cu un secol înapoi.// Şi în tine Ioane dragă/ Au pus potera sa tragă/ Tu te-ai stins netemător/ Şi privind in ochii lor.// Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,/ Dar istoria, proscrisa,/ Iaraăşi adevăr promis-a/ De la Nistru pan’ la Tisa…// Uite vremea cum mai trece,/ Vine ceasul doisprezece,/ Nu putem continua/ Fără de Maria Ta,// Nu dorim decţt atât:/ Să aflăm numai decât/ Unde ţi-i mormântul, Ioane,/ Intr-atâtea milioane,/ Vrem să-ţi punem flori pe el/ Şi umbruţă de drapel…/ Să dormi, Ioane, liniştit,/ Neamul tău nu a murit!// Nu ni-i fapta cât ni-i zisa,/ Dar istoria, proscrisa,/ Iarăşi adevăr promis-a/ De la Nistru pan’ la Tisa.” (Adrian Păunescu)

Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinâită cu sudoarea muncii strămoşeşti,
Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.

De douăzeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de douăzeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei. Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmâtorilor şi a tuturor cotropitorilor.

Am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmâtorilor şi a tuturor cotropitorilor

Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.
Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate.
Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui. De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă.
N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă

Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă. Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caract erizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului.[1]
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.

Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate

Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie.
Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi.
Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-ţi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate.

Neamul Românesc, popor de muncă şi nu parazitar, vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care, conştient sau inconştient, îi împiedică drumul viitorului.
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.
În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei.
Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.
Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţii le şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.

Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului profesional de vieaţă.
Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.
Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor.
Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social, ci pentru a le supune toate, din libera lor pornire, marilor comandamente naţionale.
Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui.
România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.
La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară şi muncitorul de la oraşe, funcţionarul şi lucrătorul.
Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării.
Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă.
Pe plan social, la temelia Statului stă familia.[2] Pe plan spiritual credinţa.

Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune creatoare.
Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri.
Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre.
Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.
Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.
Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolul care li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete.
Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi.
Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele.[3]

Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.

Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.

Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului.

Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine. Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice. Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi[4]într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României. Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine.

Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie

Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă. Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti.
Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei.
Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului.
Nu vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri. Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat.
N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă.

Un regim nou de viaţă curată, un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi;[5] un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forţe creatoare: este o muncă grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie. Dacă o faceţi cinstit, dacă nu umblaţi după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaţi cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor cari sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba Patriei, dacă lăsăm ambiţiile şi păstrăm proporţiile, vom reuşi. Nu oricine e pregătit pentru această împlinire, ci numai acei care n-au mâinile pătate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare. Toţi pot însă s-o ajute, pentru că este Casa Neamului la care toţi au datoria să zidească.

Familia, Şcoala, Biserica, Justiţia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească.
Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulţumire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieţii.
Viaţa omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi casei
altuia sunt valori pe care veacuri de civilizaţie le-au împietrit în fiinţa popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.

Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat.[6]Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri.[7]

Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului

Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia să fi e ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost, veac de veac, este şi va rămâne crezul adevăraţilor Români. De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinţei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire, prin minciună şi perfidie, prin înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei care au dus Ţara şi instituţiile ei acolo unde ştim, simţim şi suferim că sunt. Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninţarea şi ura, acestea le urâţi cu toţii, o ştiu, şi eu le urăsc cel dintâiu.
Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplină, respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aţi voit, iată ce trebuie să întemeiem în noul Stat.
Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârşit decât dacă este o unire desăvârşită între noi, unire care să pornească din sufletele şi din minţile noastre şi care să se traducă în acţiune.[8] Numai procedând astfel vom putea să salvăm acest nenorocit atât de încercat Neam. Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastră va trebui să fie mai mare, munca noastră mai încordată şi voinţa noastră de a învinge mai fără de limită.

Deschideţi înainte larg porţile casei voastre şi primiţi pe toţi acei c are vin purtaţi de puterile lor, de trecutul lor nepătat, de dârzenia lor românească şi de voinţa lor de înfrăţire, de muncă şi de luptă.
Nu duşmăniţi pe nimeni, nu îndepărtaţi pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata şi credinţa politică până azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui înălţare, pentru ca vreuna să rămână în afară.

Alte ţări au sfărâmat în ruine, au scăldat în sânge si au plătit cu jertfe de fraţi actele reparatorii şi înnoirile din temelie ale alcătuirilor lor. Noi să le împlinim numai cu frământarea sufletelor noastre şi în liniştea faptelor noastre.
Un Neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii.
Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului. Ea zideşte nu numai cultura, dar înalţă şi întăreşte conştiinţa naţională, prin cultul credinţei în Dumnezeu şi în puterile Patriei.
Învăţământul este şi şcoala vieţii şi şcoala luminii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatră.

Să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o Ţară frumoasă, o Ţară puternică înlăuntru şi respectată în afară

Să ascultăm porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi, în sfârşit, o Ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii.
Şcoala românească trebuie să plece de la baza structurală românească, care este ţăranul. Prin cultură omul capătă conştiinţa adevărată a rostului său în viaţă şi în naţiune, află puterea muncii şi curajul răspunderii şi dobândeşte conştiinţa rostului naţional în mijlocul celorlalte popoare. Imitând o cultură străină, nu se poate întemeia o adevărată cultură naţională.

Universităţile trebuie să fie pentru noi zidurile nevăzute ale veşniciei româneşti, iar pentru cei din afară, cetăţile adevărului, ale drepurilor şi ale mândriei noastre naţionale.
Slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, să fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru.[9] Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exem plul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor.

Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge. Împletiţi-vă şi înfrăţiţi-vă cu această brazdă, staţi înfipţi în ea şi pregătiţi-vă să muriţi cântând pentru ea.[10] Nici o altă ţară, din acelea care au aceleaşi angajamente, nu s-a ţinut de ele cu acelaşi zel ca noi. Aproape acelaşi procent de minoritari a răsturnat, când s-a prezentat momentul, o monarhie de care erau legaţi prin legături, tradiţie şi cultură de mai multe ori seculare. Cum putem să ne facem noi, care n-avem nici organizarea, nici prestigiul, nici administraţia Austro-Ungariei, iluzia că nu ne vor răsturna şi pe noi?
Cum putem să pretindem Ungurilor de la noi să se bată în contra fraţilor lor? Măsura pe care am luat-o de a-i trimite atât în timp de pace, cât şi la începutul războiului, pe alte fronturi, este şi plină de consecinţe şi puerilă. Este plină de consecină e dezastruoase fiindcă a încurcat mobilizarea armatei, producând haosul. A creat spectacolul continuei vânturări de soldaţi, care circulă necontenit pe socoteala Statului, de la un cap la altul al Ţării. La mobilizare aceşti oameni, mergând la corpurile unde vor fi chemaţi, vor arunca pe toate căile sămânţa anarhiei, se vor deda la acte de sabotaj, vor răspândi panica, vor practica spionajul şi trădarea, iar cei care vor ajunge la unităţile lor, vor antrena la defetism, la predări şi la dezertări în masă. Este puerilă fiindcă măsurile de repartizare iniţială a forţelor nu pot avea la război durată. Realităţile lui ne vor forţa să aducem, din prima săptămână, forţe de peste tot şi de oriunde, pentru a conjura pericolul. Iată atât adevărul cât şi perspectiva.

Ce-i de făcut?

 Jilava-1-iunie-1946-2Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm. Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne
fie mortală.
Cred şi mărturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Cristos a înviat!
Neamul Românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
ROMÂNI,
Sus inimile!

Notă: Textul prezentat este Testamentul politic al Mareşalului Ion Antonescu, redat prin înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de idei citate pentru fluidizarea lecturii, fără ghilimele din scrierile: „Îndemnuri româneşti” şi „Către români”.
Grafica – Ion Măldărescu
–––––––––––––––––––

[[1]]Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că ins tituţii ca Poşta, Căile Ferat e, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.? Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu. Cercetând însă structura organismului nost ru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigm ei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transfor mat, în ce ea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari. Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine. Căci, să ştii bogatule că aver ea ta ne e scumpă … dacă est e curată … fiindcă e a ţării; că lucruril e casei tale, pe care alţii nu le au, ne încr edinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

[2] Familia românească, cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi re spectul ce vi se cuvine. Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebuiesc îndreptaţi pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste. Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul.

Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă. Să-i deprindeţi să cr eadă în Dumn ezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri . Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintel e strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdea una sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam. Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta. Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoăilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins de cât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată. Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trec e vieaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui. Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude. Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. În altfel le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru. Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi c red în El.

[3] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milost enie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.

[4] toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţi Românii întregi

[5] În acest sens, orice şef trebuie să se poarte cu sub alternii săi cu omenie. Acest sentiment nu poate şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate. Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de muncă, încreder e în şefi, în vigoarea morală în toate acţiunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discuţiunile ocazionale, în viaţa socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful es te dator să-şi trat eze subalternii în cadrul legilor, însă urban şi civilizat – nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos. Iar când e vorba de a cumpăni dreptatea, să aibă în vedere că aceasta se dă după legiuiri scris e, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc şi că nu se poate admite ca cin eva să aibe dreptate şi să nu i se dea. Altfel, subordonaţii nu vor voi să aibă iniţiativă, iar a avea iniţiativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate. În cadrul legilor, iniţiativa cea mai largă trebuie să anime pe toţi cei câţi fac parte dintr-o in stituţie civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se ţină în seamă în exercitarea iniţiativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor.

[6] Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor. Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale. Ca magii, cărora singuri le-a dăruit Domnul taina drumurilor de lumină, aceşti despicători de poteci noi îşi duc harul pentru împliniri de taine. Cu cât un neam îşi poate împodobi mai mult istoria cu apariţiile acestea neobişnuite, cu atât el e mai glorios şi mai mare; şi cu cât un neam este mai sterp în înţeleger ea şi în crearea eroilor şi a martirilor, cu atât prezenţa lui în Istorie est e mai măruntă şi mai trecătoare. De aceea, popoarele trebuie să aibă o adevărată religie închinată oamenilor predestinaţi, eroilor şi martirilor.

[7] Adică Neamul Românesc trebuie să se întoarcă la izvoarele lui; fapta lui să oglindească toate virtuţile strămoşeşti.

[8] Nu uitaţi că statul Naţional înseamnă topirea tuturor credinţelor şi a tuturor forţelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru veşnicie şi din temelie a Neamului nostru.

[9] Dacă gândul vostru nu este cu totul dăruit Cre atorului, dacă inima voastră nu se frământă cu adevărat pentru păcatele oamenilor, atunci şi zidurile bisericilor sunt re ci şi chipuril e sfinţilor de pe icoane sunt crunte şi clopotele sună spart şi lumânările par stinse. Faceţi în aşa fel, încât oam enii să simtă nevoia să meargă la Biserică şi să dorească ceasul de rugăciune ca o mare liniştire suflet ească. Evanghelia Mântuitorului este faptă. Ea nu a fost s crisă ca să fie, ci pentru că a fost trăită. Viaţa lui Hristos-Dumnezeu a fost supusă trudei legilor omeneşti, a acc eptat pecetea pedepsei divine şi a luptat pentru răscumpărarea noastră. Aşa că din ea şi numai prin ea să tălmăciţi viaţa credincioşilor. Ascultaţi poverile lor şi arătaţi-le că toate au fost trăite şi înfruntate de Dumnezeu pentru biruinţa lor. Cel mai mic sbucium din viaţa oricăruia făceţi-l să intre, să se regăsească şi să se aline prin Evanghelie. Şi veţi vedea că rostul vieţii nu le va mai fi străin, că durerile le vor primi şi suferi cu credinţa că o fac întru biruinţa slavei cereşti. Tălmăciţi în fie care zi de sărbătoare, pe înţelesul tuturor, prin predici scur te şi înţelepte, Evanghelia. Învăţaţi-i să asculte şi să folosească în faptele lor de fiecare clipă, tot ce această carte a suferinţei a înscris numai din dragoste de oameni. Numai astfel vor înţelege îndatoririle la care îi cheamă viaţa faţă de ei, faţă de familia lor, faţă de se menii lor. Învăţăturile Evangheliei să se de sprindă din fapta voastră. De aceea, vă cer în viaţa de toate zilele:

Să fiţi cei mai iubitori.

Să fiţi cei mai buni.

Să fiţi cei mai drepţi.

Să fiţi cei mai cinstiţi.

Să fiţi cei mai muncitori.

Să fiţi cei mai gospodari.

Să nu alergaţi niciodată după bani, fiindcă ei vă fac să alunecaţi pe panta patimilor omeneşti. Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul pe mânuitorii de bani. Să o goniţi şi pentru voi şi pentru drept- credincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această Ţară. Ea v-a învrăjbit fiindcă, politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om , ca să-l dai la o parte; un loc ca să-l ocupi fără merit; un lucru ca să ţi-l însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie ca să ajungi cât mai repede şi să te îmbogăţesti peste noapte.

[10] Vă mărturisesc însă că lealitatea aceasta dusă la limita firii v-o voi putea cere cu inima uşoară abia atunci când rândurile voastre vor fi alcătuite numai, sau cel puţin aproape numai, din etnici români. Am instruit, în ul timii ani, aproape 400.000 de minoritari. Prin acest sistem am fă cut o armată inamicilor noştri. Informaţiuni certificate au stabilit că Ungurii contează, în carnetel e de mobilizare ale unităţilor de la est de Tisa, pe Ungurii instruiţi de noi, pe care speră de sigur să-i primească şi înarmaţi. Est e probabil că aceleaşi speranţe şi calcule le nutresc şi le fac atât Bulgarii cât şi Ruşii. Am executat cu o conştiinţă care e ste păcat că nu am generalizat-o în toată activitatea noastră publică, angajamentele internaţionale care le-am luat, de a creea condiţiuni egale la drepturi şi îndatoriri tuturor acelora care trăiesc la noi. Astăzi, armata noastră are, şi mâine la războiu va avea, în medie, în rândurile ei, aproximativ 30% minoritari. În războiul trecut, şi numai unităţile de moldoveni au avut patru la sută evrei. Se ştie de toţi ce au păţit armata, administraţi a şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma ac estor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraţii noştri de sânge. În spatele panicilor, trădărilor, predării unităţilor, alarmismului, defetismului, maltratării populaţiei şi a ofiţerilor noştri prizonieri erau totdeauna. S-au uitat toate acestea. Uităm uşor. Este o crimă că o facem, fiindcă o vom plăti foarte scump. Ce vom păţi mâine este uşor de prevăzut. Să încetăm a instrui minoritarii, cel puţin pe cei din categoria periculoşilor. Să-i scoatem din lucrările de mobilizare şi să-i întrebuinţăm în unităţi organizate, după o sumară şi de formă înstrucţie, la lucrăril e de redresare a Statului; să-i folosim în serviciile secundare. Cine poate să-şi ia răspunderea să apere fruntariile Tării şi independenţa neamului cu o armată în a cărei compunere vor intra 30 la sută minoritari? Eu nu.

Sursa: art-emis.ro

 

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE NECOMENTATE, OAMENI DEOSEBIŢI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la MAREŞAL ION ANTONESCU CĂTRE ROMÂNI

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s