MARIA POPESCU- EROISMUL UNEI FEMEI !

EROISMUL MARIEI POPESCU

 IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

   Trece timpul, fug anii, așa de iute e goana lor… Parcă mai ieri alergam desculți prin iarba mătăsoasă și jilavă de rouă, parcă mai ieri am terminat școala și, cu ochii împânziți de vise, cu fruntea împovărată de versul lui Eminescu, Păunescu, Vieru, cu planuri unul mai năstrușnic decât altul, am pășit pragul Universității „Ion Creangă”(pe atunci Institutul Pedagogic) din Chișinău. Anume de aici am făcut primii pași în viață, timizi, neîncrezuți, dar de una singură, fără grija părinților, fără povețele surorii și fratelui mai mare.

  La finele studiilor am fost repartizată în orașul Tighina, la școala N3, situată chiar pe malul râului Nistru. Bătrânul Nistru… râul ce mi-a purtat în spate atâțea ani dorul de părinți, de baștină, de copilărie. Din apele lui am învățat o rostogolire intensă prin digurile vieții, încât am ajuns mamă a trei copii cuminți și harnici în toate. Și datoria mea de mamă a devenit o obsesie pentru restul vieții. Anii, zilele, clipele au căpătat doar un sens: copiii mei. Poate de acea de câte ori mă ciocnesc cu niște întâmplâri extraordinare în legătură cu soarta unei femei, a unui copil rămân profund emoționată.

    În vâltoarea unor întâmplări am dat de cartea „IN MEMORIAM  În memoria eroilor căzuți la Nistru (1992)”, apărută la editura Universul, Chișinău, sub egida Guvernului Republicii Moldova, Biroului pentru Reintegrare al Ministerului Apărării. Lucrarea a fost elaborată în cadrul Centrului de Cultură și Istorie Militară și aprobată de Consiliul Științific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM  și cuprinde materiale despre eroii naționali, căzuți în războiul moldo-rus din așa numita regiune Transnistria,  ce datează de fapt din anul 1990 până în 1992 și nu din martie 1992 până în august 1992. (Fac o paranteză pentru a aduce la cunoștința cititorului că în vâltoarea evenimentelor din 13 decembrie 1991 au căzut eroic primii polițiștii moldoveni, primele victime ale acestui razboi ruso-moldovenesc-Gheorghe Casu, Valentin Meriniuc, Arnaut Mihail, Ghenadie Iablocichin, dar nu știu de ce aceste evenimente nu sunt încadrate în perioada respectivă.)

  Răscolitor și greu, materialul te copleșește prin abundența de fotografii,  ce te țintuiesc cu privirile sincere,  deschise. Bărbați în toată firea, flăcăi în floarea vârstei îți amintesc cât de scump au plătit pentru ambiția celor, ce nu au știut a aplana conflictul, ca să nu se ajungă până la sânge.  La pagina 178 privirea mea a fost stopată și ochii au încremenit pe poza unei femei, Popescu Maria Dumitru, (născută în anul 1950 la Taraclia, Căinari, mobilizată din respectiva localitate și decedată la 24 mai 1992 tot aici.) Sub fotografie găsesc un text: „Jur să-mi apăr țara cu prețul vieții…” Am închis ochii și am vizualizat tabloul – o femeie pe câmpul de lupte… creierul mi se înfierbânta, pumnii se încleștau, iar lacrimile curgeau fără stăvilă, vroiam doar să țip,  să sparg liniștea nopții: „Dumnezeule, oare câți bărbați au rămas în spatele acestei firave ființe, care a lăsat acasă trei copii, dintre care cel mic avea doar 9 anișori și a plecat să cunoască dezastrul războiului. Care este acea ființă ce a semnat ordinul de mobilizare a unei femei, în timp ce mii de bărbați își duceau viața liniștit și comod alături de familii și prieteni, înventau boli, cumpărau certificate, doar să-și salveze propriile vieți…

 

Maria s-a născut la Taraclia, Căinari, la 18 ianuarie 1850,  a învățat la școala medie din localitate și după absolvirea ei, a terminat cu succes și Școala de medicină din or. Tighina în a. 1972. A lucrat ca soră medicală la spitalul din sat, s-a căsătorit cu Popescu Ștefan Alexandru și a născut și crescut 3 copii: fiica Ecaterina – 1971 a.n, feciorul Iurie – 1973 a.n. și feciorul Valeriu – 1983 a.n.  A decedat la 24 mai 1992 în satul natal.

Am căutat ceva informație despre această femeie-erou și dintr-o sursă de nădejde, am aflat cum a fost caracterizată de primarul localității, T.Gangurean: „Și-a făcut serviciul de urgență medicală cu suflet mare de om.  În condițiile războiului cu separatiștii și cazacii,  se străduia să salveze viețile soldaților grav răniți. Îndeplinindu-și datoria, a căzut răpusă de un glonte dușman,  a murit pentru independența Republicii Moldova.”   A fost  pomenită numai de bine Maria, că-și făcea datoria excelent, că era ordonată și bună gospodină, că le reușea de minune pe toate și ca mamă, și ca soție. Și nici o vorbă despre responsabilitatea statului pentru soarta celor 3 copii, orfani de mamă.  Reiese că avem doar datorie față de Patrie și nici un drept, nici o apărare…! M-am întrebat atunci, dacă a fost ea ultima soră de urgență din Moldova, nu mai existau bărbați medici sau erau toți pe câmpul de lupte? A trebuit ruptă o femeie, o mamă  din sânul familiei? A cui este răspunderea, Domnilor Generali și Demnitari de stat?

     Mult timp n-am putut finisa această povestire, creierul meu nici azi nu înțelege:  la  numai 42 de ani să mori din ambiția unor cu putere, pentru care omul nu are nici o valoare? Această ființă plăpândă a demonstrat încă odată, că nu are Moldova bărbați să fie apărată, nu are Basarabia un viitor fără Unirea cu Țara.

 Locuiam pe atunci la Tighina, la 19 iunie 1992,  înainte de începerea evenimentelor, am plecat în satul meu de baștină împreună cu cei trei copii, pentru a sărbători ziua de naștere a mamei. Sufletul meu era plin de presimțiri grele, de frică, de deznădejdi din cauza evenimentelor ce se derulau din martie pe arena politică a Moldovei și în loc de o sărbătoare frumoasă, am avut o seară de groază și de lacrimi, privind la televizor tot haosul ce se dezlănțuise… Când am revenit, am văzut tabloul real al evenimentelor și cea ce se vorbea între cunoscuții ce au suportat situația, nu semăna de fel cu o apărare cinstită și serioasă, mai mult cu un joc politic nechibzuit. Dar asta a rămas pe conștiința celor ce au folosit-o pe Maria Popescu, mamă a trei copii, și pe mulți alții, ca instrument pentru a-și demonstra ambițiile și puterea. Sper mult să le dea Dumnezeu pentru asta adânci remușcări și multe coșmaruri, că au lăsat pe acest pământ atâția părinți îndurereați, atâțea copii orfani, atâtea văduve și oceane de lacrimi…

 Dumnezeu să-i odihnească pe cei ce au apărat Patria cu prețul vieții și pe Femeia-EROU, MARIA POPESCU, ce a dat dovadă de înaltă vitejie, care nu a trebuit  nimănui și doar sărmanii orfani o plâng și o cheamă în vis mai des…

 2 martie 2013    Maria Botnaru

Imagine din volumul In Memoriam.În memoria eroilor cazuţi la Nistru în 1992, Chişinău, 2012

Sursa:www.tighinaromaneasca.wordpress.com

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în PRIETENII M-AU INFORMAT:. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s