ALEXANDRU CHIRILENCO LA 40 DE TOAMNE

 ALEXANDRU CHIRILENCO LA 40 DE TOAMNE

                          LA MULȚI ANI   LOCOTENENTE !

 SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn modesta listă imaginară a oamenilor cărora le port un respect deosebit se numără și un bărbat tânăr cu un aspect fizic plăcut, cu un intelect imprimat pe faţă, cu o voce domoală, o ţinută şi un comportament civilizat, care fără să vrea trădează faptul că cei şapte ani de acasă n-au trecut în zadar şi că această bază serioasă primită în copilărie în familie de profesori a fost dezvoltată la nivel academic.

Numele acestui Domn este Alexandru Chirilenco, care astăzi, 4 octombrie sărbătoreşte cea de-a 40 toamnă.

 

Născut în  satul Cazangic de prin părţile Leovei, Sandu Chirilenco a absolvit cu succes şcoala medie din satul natal, apoi facultatea de arte plastice a Universităţii Pedagogice de Stat„Ion Creangă” din Chişinău. Încă în anii de studenţie a dat dovadă de un talent select, care a dovedit că facultatea a fost aleasă corect.

 Mai mult decât atât, fiind un student harnic şi cum am mai menţionat talentat, Sandu nu rata nici o ocazie să execute câte o comandă în arta picturii, indiferent care n-ar fi ea portret, peizaj sau alte subiecte. Şi pot să destăinui un secret, vocaţia Dânsului pentru arta aleasă întotdeauna a fost mai presus decât goana după bani sau avere. Cu toate acestea, pe mulţi pereţi ale apartamentelor sau caselor din capitala Moldovei sunt atârnale lucrări excelente executate de pensula lui Alexandru Chirilenco.

A lucrat în cadrul Muzeului Armatei Naţionale, apoi un timp în Grecia pentru a soluţiona problema locuinţei pentru familia sa. Uitasem să vă spun, are o soţie frumoasă şi grijulie şi o fiică dulce şi deşteaptă, cu care se mândresc ambii părinţi.

În prezent, locotenentul Armatei Naţionale, Alexandru Chirilenco munceşte în funcţie de şef al Muzeului Militar în cadrul Centrului de Cultură şi Istorie Militară condus cu succes de colonelul dr. Vitalie Nicolae Ciobanu.

La amenajarea Muzeului Militar şi a expoziţiei permanente omagiatul a depus un efort major alături de conducătorul Centrului. Acest efort s-a încununat de lauri la 2 martie 2013, când a fost deschisă expoziţia apreciată înalt de miile de vizitatori.

Domnul Alexandru Chirilenco este un Om Deosebit, săritor la nevoie şi cu respect faţă de persoanele în etate, este un Om îndrăgostit de Pictură, Muzică şi Istorie; este un Om care se ţine de cuvânt şi este un militar exemplar. Probabil că majoritatea subalternilor şi-ar dori un conducător cum este locotenentul Alexandru Chirilenco.

Cu ocazia Zilei de naştere îi dorim LA MULŢI ANI LOCOTENENTE şi multe succese pe viitor.

Sperăm ca în anul următor să putem spune: LA MULŢI ANI CĂPITANE, chiar dacă la mijloc mai este gradul de locotenent major.

 

                                          Din numele colegilor şi prietenilor, Alexandru Moraru

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în FELICITĂRI, OAMENI DEOSEBIŢI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s