CONSTANTIN STERE „MARELE RĂZBOIU”

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU „MARELE RĂSBOIU” DE CONSTANTIN STERE, ED. „LUMINA”, BUCUREŞTI 1918 Erwin Lucian Bureriu Conform Political Intelligence Department din Londra: „Constantin Stere, care a fost asociat cu Revoluţia din 1905 (Rusia, n.n.), exilat ulterior în Siberia, de unde a reşit să scape după câţiva ani, odată întors оn România a nutrit cele mai dure sentimente de opoziţie faţă de guvernul rus…” Proeminentul gazetar şi om politic şi-a adunat articolele privind intrarea României în război, publicându-le sub forma unei cărţi în 1918, când evenimentele erau în toi şi încă departe de acel deznodămînt favorabil ţării. Este o carte uitată, nedorită nici în trecut nici azi. Despre C. Stere a apărut în 1989 o amplă lucrare de Z. Ornea. Viața, activitatea, ideile, în ultimă instanță destinul dramatic al acestui important demnitar se opresc, în acest prim volum la anul 1913. Autorul este cât se poate de prudent, întrucât despre poziția lui C. Stere vizaci de intrarea României în Primul Război Mondial este mai incomod de scris. Oricum, înainte de a cita din cartea uitată a lui Stere, merită să remarcăm unele considerente ale lui Z. Ornea: „Nu putea rămâne indiferent nici față de războiul balcanic, în care România trebuia să aibă un cuvânt greu de spus. Considera, cu dreptate, că această conflagrație nu trebuia considerată un război local. (1912, n.n.). Era o consecință a disputei dintre cele două imperii, habsburgic și țarist. O spune textual, RIVALITATEA CELOR DOUĂ IMPERII NE APARE, ÎN LUMINA ACESTUI CONFLICT IREDUCTIBIL ÎNTRE FORȚELE PROGRESULUI DIN APUS ȘI FORȚELE REACȚIUNII DIN ORIENT. Evoluţia spre progres și modernizare în Balcani nu s-a putut soluționa pentru că nu a fost înglobată într-un conflict mondial… În 1913 arbitrul situației nu putea fi decât România, de implicarea ei depindea soluționarea războiului. Guvernul român decretează mobilizarea, în ciuda demersurilor pacificatoare ale Austro-Ungariei. România intră în război pentru a aduce pace (!) оn zona balcanică. Zadarnic a sperat diplomația austriacă alăturarea țării noastre unei alianțe austro-bulgare contra Serbiei și Greciei. Armata noastră înaintează spre Sofia, Bulgaria, dându-și seama de de situație anunță România că acceptă tratative, propunând să aibă la București loc conferința de pace. De peste tot veneau elogii și mulțumiri pentru rolul pacificator al României. Numai Austro-Ungaria nu a vrut să recunoască tratatul de pace, declarând că numai un război general va aduce o soluție convenabilă.” Despre rolul României în această intervenție din 1913 am consultat Istoria Bulgariei, apărută la Corint, autori P. Pavlov, I. Ianev și D. Cain, din care aflăm că războiul își avea deja soarta clarificată, când România “neaşteptat se amestecă, pătrunde neоmpiedicată, ajunge până aproape de Sofia. Lovitura pe la spate obligă armistiţiul, urmat de tratatul de la …Bucureşti. Dobrogea de Sud e dată vecinei de la Nord.” Din alte surse, despre Antanta Balcanică aflăm că „ alianţa a permis Rusiei să prevină un mare război european. Austro-Ungaria şi Germania nu mai puteau să acţioneze liber împotriva niciunei ţări din alianţă şi nici împotriva Rusiei, pentru că a fost înfiinţată o puternică „Antantă balcanică”. Din păcate, toate aceste state, Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru, România, şi-au urmărit interesele lor naţionale ca să existe Marea Bulgarie, Marea Serbie, etc. Drept urmare, în pofida opoziţiei Rusiei şi personal a împăratului Nikolai al II-lea, Bulgaria a atacat teritoriul Serbiei şi chiar a încercat să introducă trupele. Ulterior, aceste state s-au unit împotriva Bulgariei”. Totul sau nimic” a declarat regele Ferdinand al Bulgariei respingând toate propunerile Rusiei privind reglementarea paşnică. El era convins că Macedonia, jumătate din populaţia căreia erau bulgari, va intra оn componenţa ţării sale. Însă această euforie războinică a fost de scurtă durată. După Serbia, Grecia şi Muntenegru, România a intrat şi ea în război. Mai mult de-atât, în război a intrat şi Turcia, care a fost învinsă cu puţin timp în urmă. Bulgaria nu a avut nici un fel de şanse şi a fost forţată să accepte condiţiile Tratatului de la Bucureşti. Desfiinţarea Alianţei Balcanice şi Tratatul de la Bucureşti au sporit şi mai mult tensiunea în regiune. Ulterior, ea a devenit una din cauzele declanşării Primului Război Mondial.” După această paranteză, ne vom întoarce la cartea lui Constantin Stere, la anul 1914. Politica externă românească e urmărită cu ochi critici timp de patru ani; un capitol special se referă la Pacea de la Bucureşti şi instaurarea guvernului Marghiloman, aşa că nu ştim în ce măsură ideile „germanistului” Stere s-ar mai fi modificat după Tratatul de Pace şi formarea României Mari. Ne rămâne să-i studiem opiniile în perioada în care nici măcar nu făcea o apologie neutralităţii, ci o critică directă a intrării ţării alături de Antanta în conflagraţie. Fără îndoială, o carte cu asemenea concepţii nu credem că s-a mai tipărit, având curajul de a înfrunta Puterea de la Bucureşti… Conform lui C. Stere, Anglia se transformase, din „fabrica lumii” într-o imensă bancă, strângând capital din toată lumea, şi având pretenţii de putere globală, în vederea exploatării resurselor din colonii şi stăpânirii mărilor. Dar în calea ei se ridică Germania, prin ştiinţă, progres tehnic, muncă paşnică. „Perfidul Albion urmăreşte să-şi înlăture rivalul, cum a făcut cu Spania, Franţa, Olanda”. Pe de altă parte se creează un antagonism şi între Germania plus Imperiul Habsburgic şi Rusia, care-şi dorea o expansiune în Balcani şi Strâmtori. „Acţiunile Germaniei au caracter defensiv. Anglia avea nevoie de război pentru răpirea coloniilor germane, Rusia viza ieşirea la Mediterana (…) Alsacia şi Lorena sunt o simplă dispută între două ţări; germanii au anexat în 1871 aceste provincii care au aparţinut timp de două secole Franţei. Dar francezii revendică un pământ băştinaş german, ai cărui locuitori se simţeau solidari cu germanii din Imperiu”. Oare ajutoarele acordate de Franţa Rusiei aliate nu vizau tocmai intrarea în acţiune a panslavismului pentru ca francezii să profite în final şi să-şi recupereze provinciile? Sfârşitul războiului a confirmat această tendinţă. „În aparenţă acest răsboiu a fost aprins din cauza conflictului dintre Austro-Ungaria şi Serbia. Serbia refuzând satisfacţia pe care i-o cerea guvernul de la Viena, Rusia a declarat că nu poate rămâne indiferentă şi nu va tolera ca Serbia să fie strivită. Intervenţiunea Rusiei automatic a determinat şi acţiunea Franţei, dezlănţuind catastrofa”(pg.351). Trebuie să adăugăm aici, la contextul vremii, faptul că Anglia a declarat război Germaniei, mânată în mare parte de nesecata poftă de conflict armat a ministrului Churchill, întreţinută de apetitul bachic non-stop(n.n.). „Am fost legaţi de Puterile Centrale printr-un tratat de alianţă şi o convenţie militară”, continuă Stere. „Ani de zile statele majore din Bucureşti şi Viena au lucrat de acord. Rolul României era bine precizat în cazul unui conflict armat între Rusia şi Austro-Ungaria: trebuia să formăm aripa dreaptă a frontului comun împotriva Rusiei…Brătianu îmi declara că pentru România nu poate fi altă politică decât respectarea tratatului de alianţă, acţiunea alături de Puterile Centrale”. Stere primeşte chiar dezlegarea de a face o vizită premierului austriac Czerny, după declanşarea ostilităţilor, în 1914, ducându-i acestuia asigurările de loialitate ale guvernului român, iar peneriştilor naţionalişti le transmite cuvвntul de ordine: „Fiţi alături de împăratul vostru!”( Opinii similare avea chiar şi Vaida Voevod, peneristul de mai târziu, premier pentru scurt timp desemnat pentru Pacea de la Paris. Sextil Puşcariu se reîntoarce în Transilvania pentru a se înrola în armata Austro-Ungară, n.n.). La intrarea în război, după tradiţia dâmboviţeană, nu este consultat poporul, nici parlamentul sau Consiliul de Coroană; „România a fost băgată în război prin lovitură de stat…România n-a fost atacată de nimeni; a avut un singur scop, cucerirea Ardealului”. Petre Carp ar fi spus: „Pentru mine e un răsboiu de durere. Fiii mei vor pleca pe front. Dar nu le pot dori victoria. Alianţa de care aţi legat ţara îi este fatală”. C. Stere susţine că, în ceea ce priveşte propaganda antantistă, Rusia a transmis sume importante de bani presei aservite. În acest sens este citată o telegramă din Stockholm: „Agenţia telegrafică din Petersburg despre dosarul corupţiunii din România: ministrul Poklevski transmite d-lui Take Ionescu un ajutor în sumă de 350.000 franci pentru coruperea presei româneşti…” N. Petrescu Comnen, iniţial un antantist afirmă: „Înfrângerea României a fost scontată, pregătită de politicienii din Petrograd, care se temeau pentru Basarabia lor, un oarecare Polivanov spunându-i ţarului Romanov: Acum îi avem în mână, nu ne vor mai scăpa!” România, în viziunea guvernului dâmboviţean trebuia să iasă din război mărită, fără risc şi sacrificii, la braţ cu învingătorii, „la pleaşcă”(cf. expresiei lui Stere), după o expectativă ce urmărea de partea cui e biruinţa. O mare parte din text este dedicată problemei basarabene. România, conform autorului, fusese în anii războaielor balcanice preocupată mai degrabă de soarta macedonenilor decât de raptul unei părţi din Moldova săvârşit de Rusia. Reântregirea cu acele judeţe nici nu putea fi concepută, atâta timp cât armatele română şi rusă cooperau împotriva Puterilor Centrale. Iată însă că revoluţia din 1917 punea acel rest ce mai rămăsese din ţară în situaţia de a lupta pe două fronturi: cu germanii şi cu nişte militari ruşi trădători. Nu în acest fel visase Stere că se va trece Prutul, prin lupte violente. Basarabia deja îşi declarase autonomia şi nu mai avea intenţii unioniste, pentru moment. Pe de altă parte, Tratatul de la Brest-Litovsk nu putea decât să antreneze şi România, rămasă descoperită pentru moment, nevoită să încheie Pacea de la Bucureşti. Controversată de Antanta, dar unica soluţie de a mai păstra ceva din ţară. Până în acest punct, pesimismul lui Stere e de înţeles. Ulterior, evenimentele au evoluat în sens favorabil României, până la preluarea noastră sub umbrela URSS. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. . EPILOG ( din Sinteza serviciului de informaţii britanic): „…Pe 1 martie 1918 trupele austriece şi germane au intrat оn Kiev; Odesa a căzut pe 10 martie. Astfel Basarabia era înconjurată din toate părţile de germani. Era evident că Basarabia unită cu România avea şanse mai mari să aibă un tratament mai corect din partea germanilor. Blocul Moldovenesc nu a ezitat să se decidă în favoarea unirii. Dar pe de altă parte nu exista dorinţa unei anexări; unirea trebuie făcută aşa cum doreşte Basarabia.Trupele româneşti din Basarabia nu au fost suficient de atente la susceptibilitatea populaţiei şi s-au purtat ca şi cum s-ar afla într-o ţară cucerită. Ca urmare basarabenii au impus o serie de condiţii pentru a accepta guvernul Marghiloman (reacţionar şi ultraconservator) şi pentru a vota în favoarea unirii.”