ION MĂLDĂRESCU: „ISTORIA ŞI-A BĂTUT JOC DE NOI,REPETÂNDU-SE!”(2)

„Istoria se repetă prin ea însăşi – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” (Karl Marx 1818 – 1883)

 

Antonescu.IonPentru că ne aflăm într-unul din momentele dificile ale istoriei poporului nostru şi conducându-ne după înţeleapta cugetare a marelui savant Nicolae Iorga: „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”, o lecţie de istorie este, nu necesară, ci obligatorie. Lecturând seria de articole-colaj pe care vi le prezentăm spre luare aminte, veţi observa cu uşurinţă similitudinile realităţii contemporane cu unele momente din trecut. Aspectele sunt atât de evidente încât numai un rău-voitor nu va recunoaşte că „Istoria şi-a bătut joc de noi, repetându-se.” Noi, românii am acceptat. De ce? Până când?

 

Ședința Consiliului de Miniștri din 7 Septembrie 1940 – Discursul generalului Ion Antonescu – continuare

 

Chestiunea evreiască.  Eu m-am ferit, Domnilor, în toate proclamațiile mele de până acum să ating această problemă, pentru că din experiența mea de până acum m-am învățat că cel ce atacă multe probleme în același timp, se încurcă și pierde. Aceasta este o problemă mare pentru noi, dar, în primul rând, trebuie să dau Neamului nostru posibilitatea de a respira liniștit. Am rezolvat criza regală, mai am de lămurit, temeinic, problema internă ce pretinde măsuri de ridicarea moralului poporului și prin autoritatea ce-mi dă trecutul meu voi aduce toate problemele care vor duce la reconstituirea forțelor Statului, la întărirea lor, și aceasta cât mai curând. Să facem toate sacrificiile, să luptăm din toate mijloacele noastre, să transformăm Statul într-o forță reală. Este o necesitate, căci am ajuns să nu știm ce va veni mâine. Sunt oameni care cunosc probleme și care spun că Statul Român foarte curând poate fi chemat să ia parte la o acțiune ca să-și recupereze, în parte, rușinea de care este acoperit azi. Ca să putem face aceasta, trebuie să ne surprindă acest timp pregătiți, capabili să acționăm. Ca să fim capabili să reacționăm,trebuie să  reconstruim forța Statului. Deci, al treilea scop al meu, este să reconstitui și să reîntăresc forța Statului, cât mai repede, aceasta înce-pând cu problema Armatei. Armata trebuie redresată și ca disciplină și ca organizare și ca suflet în conducerea ei. În trecut, un rău de care a suferit Statul acesta birocratic, a fost că toate problemele erau rezolvate după ce problema nu mai exista. Pentru ca problema să ajungă la rezolvare, se ivea un decalaj extraordinar și în tot acest timp, acest monstru birocratic cu mii de capete, lucra, se mișca și apoi când ajungea jos, totul se năruia ca un castel de cărți de joc, soluția nu mai era oportună, nu mai era de actualitate. Prin urmare, vreau să înceteze acest sistem și ceea ce trebuie să urmăriți Dvs. este să faceți ca soluția Dumneavoastră să ajungă jos la timp pentru a fi folositoare. Altfel, degeaba cheltuim banii și pierdem timpul. Aceasta este una din cauzele care m-au făcut să reușesc.

Totdeauna am fost preocupat acolo unde am fost chemat să dirijez, am fost preocupat și mi-am pus întrebarea dacă ce hotărăsc eu aici corespunde exact cu nevoia care este jos și mă întrebam dacă aș primi-o eu – fiind jos – ce aș face. Întrebându-vă și Dumneavoastră atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dumneavoastră. Atunci când dați ordine, dacă ați primi ordinul dat de Dumneavoastră, ați putea să-l executați? Dacă veți face acest dresaj și dacă el este transmis tuturor subalternilor Dumneavoastră, veți vedea că aceste probleme se vor soluționa cu oportunitate și nu vom răspunde cu teorii sau absurdități, la realități, cum se petrecea în cele mai multe cazuri. Chiar pe câmpul de război problemele se soluționează simplu; dar, pentru că fiecare caută să fie cât mai complicat, atunci rezolvarea iese foarte prost și ajunge târziu unde trebuie. Dați problemelor soluțiuni simple, pentru a răspunde jos soluțiunea Dvs., pentru a fi oportună măsura Dumneavoastră. Acesta este principiul.

 

Demobilizare. În cadrul acestui principiu m-am gândit la demobilizarea armatei și în acelaș timp să pregătesc lucrurile, să dau posibilitatea ca jos și pe toată suprafața țării să putem lucra, pentru ca la anul să avem hrană. Am dat deja instrucțiuni d-lui General Niculescu și Domnia Sa împreună cu Domnul Pantazi trebuie să procedeze foarte serios la acest lucru. Decongestionarea Statului, atât sub raportul cheltuielilor, dar mai ales mă gândesc la producție, la brațele de muncă ce sunt necesare la țară și ca aceste brațe să fie puse la timp la muncă, nu după aceea; să ajungă la locul destinat din vreme și pe toată suprafața țării să se întâmple acest lucru. Foștii conducători nu s-au gândit deloc la acest lucru. S-au făcut rechizițiuni grele; în toate părțile am văzut fel de fel de mijloace de transport, fără să facă nimic. Am plimbat o armată de pe o poziție pe alta și am cheltuit miliarde ca să nu facem nimic cu ea. Năruiam Statul din punct de vedere material cu aceste deplasări, fără să facem nici o acțiune, distrugând în același timp căile de comunicație, distrugând căile ferate. Aceasta a dus la consecințe fatale pentru căile ferate, nici nu a mai putut face față nevoilor ei. De aici, o repartizare insuficientă a bogățiilor.

 

 Căci, în mare măsură, criza economică de azi este o problemă de repartiție. Nu este admisibil într-un Stat organizat, ca la Dorohoi să cumperi cartofii cu 60 bani kgr. și la București să dai 6 lei pe acelaș kgr. de cartofi. Dacă repartiția ar fi bună, prețurile s-ar nivela de îndată. Și pentru a soluționa acestea, trebuie să lucrăm într-o perfectă armonie. Să nu mai întrebuințăm, Domnilor, referate. Eu nici în armată și nici în Ministerul de Război, nu am rezolvat problemele cu referate, cu comisiuni. Unde este comisiune, nu este dorință de a rezolva problema, ci numai dorința de a se acoperi de responsabilitate și de a încasa bani. Să vă luați responsabilitatea toată și ca să lucrați cum trebuie, să fie fiecare la locul său și să muncească acolo. Pentru că pe plan militar ne-am prăbușit în mare măsură fiindcă a fost un șef de Stat Major care când supunea o chestiune, spunea pur și simplu: „se va aviza”, în schimb își caligrafia numele pe patru coloane și pentru a scrie aceste simple cuvinte „se va aviza”, avea titlul pompos de care se folosea dânsul. Pierdea două minute ca să pună soluțiunea și zece minute pentru a-și enumera titlurile. În chestiunea Basarabiei, acest General cu presiuni enorme asupra căilor ferate, s-a împins tot fierul țării românești – și toată țara știe; sunt munți de fier care s-au dus acolo, ca să nu facem nici o fortificație. În schimb, propaganda cea mai exagerată a umplut lumea întreagă cu fotografii de fortificații românești. Această rușine nemaipomenită se datorește acelorași oameni nepricepuți care au concentrat toată armata să sape în mocirlă, ca tot ceea ce făcea iarna, primăvara când au venit apele mari să niveleze tot, și iar o luam de la cap. Acestea au fost fortificațiile, fortificații despre care Regele spunea: „am închis România într-un brâu de foc”.

Zece ani s-a zbătut această țară cu o problemă care era rezolvată: puterea Regelui, pe care eu am dat-o jos fără să am pe nimeni în spate. Nici pe domnull Crainic, nici chiar pe domnull Mihai Antonescu. Numai cu două persoane l-am dat jos și aș fi făcut acest lucru mai de mult dacă găseam înțelegere la un om politic român. L-am dat jos păstrând la loc toate organele pe care se spijinea, blocându-i pe toți în ultimul moment. Dacă Argeșeanu era aici, făcea baie de sânge, dar îl trimisisem cu 24 de ore înainte în Dobrogea, iar Generalul Popescu dormea aici (la Președinție) într-o cameră în pijama, spunându-i că trebuie să fie aici; îl căuta Palatul și nu-l putea găsi. Când se va scrie vreodată istoria acestei lovituri de Stat, se va vedea că au fost lucruri bune de opera comică. Căci manifestațiile de 200 de tineri și cele câteva focuri de armă ce s-au tras nu pot fi socotite ca o revoluție autentică. Deci, demobilizare generală, Pantazi, repede și în perfecte condițiuni de organizare și de pregătire, ca să nu dăm acel spectacol de altădată, să ne dăm aerul de victorioși deși eram o armată înfrântă. Deci, ordine și să se înceteze cu rechizițiile neomenești, să nu se mai ia din curțile oamenilor cai, căruțe, instrumente de tot felul etc. Fără măsură și să se cerceteze toate abuzurile ce s-au comis. Se rechiziționau automobile nu pentru interesul armatei – se știe acest lucru și cunosc cazuri concrete (să le stabilești și   d-ta, Pantazi) – se rechiziționau automobile de milioane și anumiți domni plecau cu ele să facă petreceri și chefuri la Snagov; venind nebunește s-au ciocnit cu alt automobil, să zicem,și au chemat pe propietar să dea declarațiune că mașina i-a fost dată înapoi în bună stare. Nu pot defini aceasta altfel, decât jefuire a cetățenilor și cum avutul Statului se compune din avutul fiecăruia, Statul însuși era păgubit. Toți domnii aceștia vor fi scoși la iveală și îi voi destitui pe toți.

Semnarea decretelor. Domnilor, când am discutat deplinele puteri am hotărât că în cadrul prerogativelor regale, Regele semnează un singur decret: este Înaltul Decret de numirea Primului Ministru. Toate celelalte mi-am rezervat să le semnez eu, de ce să mai pierdem timpul cu contrasemnări. Prin decizii se rezolvă toate problemele, până ce vom organiza Statul. Trebuie să înlăturăm stagnarea ce a fost totdeauna în funcționarea mecanismului Statului, din cauza așteptării cu ceasurile a Miniștrilor în Cabinetul Primului Ministru, a directorilor la cabinetele Miniștrilor. Și când așteaptă directorii acolo, așteaptă alții și mai jos și pierdem prea mult timp. Dacă ar fi vreodată o putere omenească ca să stabilească vremea ce se pierde de cetățeni la ușa miniștrilor, la ușa directorilor de cabinet, la discreția ușierilor etc., vă dați seama că acest timp poate fi evaluat în miliarde. Eu am avut ca metodă de lucru pe care am aplicat-o și o voi aplica: tot ce vrea să vi se aducă la cunoștință, să se facă scris.  Tot ce vedeți aici, sunt lucruri scrise de mine și alți câțiva domni, pe care nici nu i-am cunoscut până acum, dar care mă ajută foarte bine. Cine scrie, însemnează că vrea să-și ia o răspundere și nu trebuie să ezitați de a vă lua răspunderea, fără răspundere nu se poate progresa. La mine, întrebuințați metoda aceasta și vă rog să luați dispozițiuni: Nimeni să nu mai stea la ușa unuia care este mai mare decât el și nimeni să nu intre la altcineva în timpul cât lucrează și să nu-l întrerupă, să i se adreseze numai prin scris. Făcând altfel, nimeni nu lucrează, fiindcă tot timpul sună telefoanele, se trântesc ușile, este deranjat la fiecare pas și munca devine atunci o adevărată acrobație; mi se pare că din această pricină – comunicări verbale și telefonice – am ajuns o națiune de nebuni și nu mai facem nimic complect. Am început o chestiune, trebuie să mergem până la sfârșit, putem să dăm ceva care să aibă o suită normală. Și atunci, dacă aveți un dosar aici, altul sub el și astfel puse toate dosarele, rezolvați o chestiune puneți dosarul alături ș.a.m.d. Eu nu ascult niciodată pe cineva care își spune verbal o chestiune. Mie să-mi dați hârtia, să-mi dați lucrarea scrisă. Dacă hârtia este bine studiată și făcută simplu, lapidar, ea va fi rezolvată (nu pe 20 de pagini) căci atunci nimeni nu le mai citește, mor în etrnitate pe birourile Dumneavoastră, mor în toate părțile. Vă repet, lapidar; cine nu este în stare să prezinte lapidar o problemă, însemnează că nu este locul lui acolo unde se găsește. Nu am nevoie de referate. Veți avea scrisoarea mea către Rege, 20 de rânduri, atât, dar sunt în aceste rânduri tot sufletul, tot creierul și toată musculatura celui ce vorbește astfel. După ce ați umplut coșul, sunați ușierul, care le împarte la birouri. Sunt chestiuni scurte pe care le puteți cerceta cu șeful Dumneavoastră de cabinet, care nu este acolo pentru a face intrigi, a fuma sau a primi cucoane, el stă acolo pentru a face legătura între Dumneavoastră și lucrările subalternilor. Sunt probleme care au nevoie de explicațiunile celor ce le-a rezolvat, dar eu desfid să mi se prezinte mie o problemă bine studiată,indiferent de specialitate, dacă se prezintă sub această formă, eu o înțeleg și dacă mi-a dat Dumnezeu acest creier întreg și bine compartimentat, pot să dau soluțiunea celei mai delicate probleme. Deci, simplificați, acționați și soluționați dvs. problema, dar soluționând să nu creați noi probleme, ca să fie scurt timpul în care se rezolvă între cel de jos și cel de sus, atunci soluțiunile vor fi oportune.

 

Să încetați, chiar de mâine începând, să mai stea cineva la ușile Dumneavoastră – și voi face vizite speciale pentru aceasta. Când eram la Statul Major, pe sălile mele nu era nimeni. Nu are nevoie ca țăranul din Dorohoi să vină la București pentru a-și aranja o socoteală. Eu am înființat în toate instituțiile în care am fost, ca pentru fiecare cerere ce mi se face să se dea un număr dintr-un chitanțier și pe care de altă parte eu aveam un registru de control pentru aceste cereri, unde vedeam când a intrat chestiunea, când s-a soluționat și când a ajuns la destinație, iar când găseam un decalaj anormal, înțelegeam că undeva a fost trândăvie. Cum acest control este totdeauna posibil, subalternii își vor face permanent datoria și toată lumea se va pune pe lucru. Aveam birouri unde nu intram șase luni, dar fiecare așteptându-se să fie controlat dintr-un moment într-altul, muncea cu sârguință.În dorința mea de simplificare, voi reduce numărul Ministerelor, căci mai înainte se creea postul întâi și după aceea se puneau scaunele și mesele, apoi secretarii și în urmă de tot hârtiile. De hârtie se ocupau treizeci sau patruzeci de funcționari. Lipsa de organizare din trecut și lipsa de control ne-au fost fatale și au făcut să pierdem multă vreme. Organizarea va ușura exercitarea controlului și ca să puteți economisi timp trebuie să simplificați și pentru aceasta trebuie să suprimați. Să suprimați fără milă tot ce este parazit.

Corpul Statului s-a umplut de paraziți, dar cum nu pot să las funcționarii pe drumuri, o să creăm un cadru disponibil în care vom trimite pe toți cei de prisos și din ei vom umple tot ce se va ivi necesar, nu vom chema alții din afară. Vom fi foarte severi cu acei care au intrat în funcții pe care nu le meritau prin nepotism, polițism, hoțism, etc. Există Domnilor, sergenți de stradă, feciori de oameni bogați; aceasta nu însemnează că și-au pus vreodată tesacul acolo, ci merg numai să-și ia leafa odată pe lună. Sunt neveste de general care odată pe lună se duceau la serviciul secret și încasau 20 sau 30 mii lei, pentru că spuneau unor indivizi anumite informații. Nu mai departe decât aici în Președinția noastră de Consiliu, un om era în două comisii de aici și lua de la una 50 mii lei pe lună și de la alta 30 mii lei, în afara salariului, în timp ce un ministru abia are 40 mii lei pe lună. Sunt așa de rușinoase aceste lucruri, că nici în Honolulu nu cred să le poți întâlni. Am ajuns Asia Europei; noi vedeam că nu mergeau bine lucrurile, dar nu ne îngrijeam să le îndreptăm. Domnilor, luați în brațele sufletului Dvs. de români angajamentul de a rezolva aceste lucruri, care angrenează Statul nostru.

Justiția. În privința vinovaților, eu nu sunt dispus să trag un văl peste responsabilitățile politice, morale, istorice și responsabilita-tea materială, însă nu o voi face cu răzbunare, nu în mod arbitrar. Voi repune justiția în cadrul ei, în care trebuie să stea Statul. Statul a căzut și pentru faptul că omul, cetățeanul, a pierdut încrederea în rolul pe care trebuia să-l aibă justiția, în speranțele pe care cel ce are dreptate și le pune în casele dreptății. Ori, toată lumea, la un moment dat, nu a mai avut convingerea că la tribunale se poate găsi justiția. Mie chiar,pentru a mi se distruge situațiunea ce ocupam, mi s-a făcut un proces faimos de bigamie, despre care ați auzit, mie, care nu am primit în viața mea o observație pentru integritatea mea sufletească. Am plecat de la 10 ani de acasă fără cămașă pe mine și neprimind nici un consiliu de administrație și neluând de la nimeni nici un ban, trăind cum am putut, dar totdeauna în modul cel mai corect și nu am pierit trăind astfel. Când eram în Școala de Războiu, deseori nu-mi erau suficienți banii și mă culcam fără să mănânc, dar nu mi-a trecut prin gând să vând casa părintească.

Să ne învățăm fiecare să trăim cu mijloacele noastre și să nu ne lăsăm prinși de dorința bogăției, a câștigului, nici prin cărți sau așa zisa înalta societate. Mai ales domnii ce dau dreptatea, să fie animați de cele ce am spus și să reflecteze la ele. Deci, justiția trebuie pusă pe baze sănătoase, și aceasta într-un timp scurt, ca să nu mai avem judecători și chiar prim-miniștrii care să spună solemn că Regele Carol al II-lea era „Regele Soare al României”. Și astăzi îmi sună în urechi acest lucru. După cum nu am putut uita că domnul procuror general Viforeanu, întorcându-se de la locul crimei ce se făcuse, a spus: „s-a făcut dreptate”. Nu am făcut omor decât pentru a apăra Statul, pe câmpul de luptă. Am refuzat ieri să trag în lumea de pe stradă ce manifesta, deși toată lumea îmi cerea să trag. Este foarte ușor să tragi în mulțime și să omori 10 sau 20 inși, dar când faci aceasta să-ți iei și responsabilitatea gestului, iar nu unul să ordone crima și alții să-și ia răspunderea. Cunoașteți cu toții ușurința cu care mai înainte se trăgea în cei ce manifestau. Eu am vrut ca nici Tronul și nici strada să nu fie pătate de sânge, căci aș fi fost cel mai nenorocit om ca să cuceresc frâiele Statului, cu sânge. O făceam cu sânge, dacă nu puteam altfel, căci trebuia să scap țara aceasta de pacostea în care căzuse.

Revenind la justiție, vă rog să-mi dați numele persoanelor ce au judecat strâmb, care au judecat din ordin, care au fost chemați de domnul Urdăreanu, pentru a-i sancționa cu toată severitatea pe toți acești domni magistrați, în orice situație s-ar găsi acum, fiindcă nu merită să rămână și nu mai au ce căuta în acel loc. Personal, nu am nimic cu acești oameni, regret că nu-i pot păstra, dar statul acesta vreau să respire și vreau să se înțeleagă că justiția se pedepsește. Am fost consternat, să vină domnul Viforeanu de la locul crimei și să spună – dânsul, care trebuia să interpreteze în gradul cel mai înalt justiția intr-o țară – să spună: „Domnilor, vin de la locul crimei și am contatat că s-a făcut dreptate”?! Cum s-a făcut dreptate când ei nu apăruseră în fața nici unui Tribunal? Vă amintiți, asasinul lui Doumergue, care era un adevărat simbol pentru Franța, care îsi pierduse toți fiii pe câmpul de onoare, căci de aceea îl alesese Franța, doi ani a judecat justiția franceză, pentru a da o hotărâre de vinovăție. În Germania, Domnilor, nici astăzi nu s-a dat hotărârea contra celui ce a aruncat le München sala celebră de întâlnire a vechilor național-socialiști. Vedeți cum se judecă într-un Stat civilizat, așa să fie și la noi. Să se dea soluțiile la vreme și să înceteze arbitrarul. Dacă cei pedepsiți vor fi numeroși, nu ne vom speria, căci avem invazia judecătorilor ce ne vin din teritoriile părăsite. Veți avea aceeași atitudine severă în toate departamentele cu acei care au făcut nedreptăți: în poliție, în finanțe și chiar în Ministerul de Externe, fiindcă și în acest minister se petreceau multe fapte nepermise; miniștri care au plecat cu toată argintăria legației, alții care și-au însușit covoare.

Lucrurile trebuiesc publicate și reprimate de opinia publică. Domnul Manoilescu să sancționeze imediat pe vinovați, și Domnia Sa știe la cine fac aluzie. Să se știe, domnii Miniștri din străinătate nu sunt trimiși acolo să facă averi și să trimită telegrame – când cu puțin timp înainte se dau după toți pomii, ca să nu se întâlnească cu acest Antonescu. Este o rușine!

Funcționarii. Funcționarii aceștia care au complicat aparatul de Stat și l-au anchilozat, vor fi scoși de acolo de unde sunt inutili, căci vom creea noi posibilități.

Alte Ministere. Între alte Ministere, unul la care corupția a fost fără pereche, este Ministerul Muncii. Fără milă au speculat banul muncitorului, fără milă voi fi cu activitatea acestor satrapi din trecut. Deocamdată rog pe domnul Ghițescu să înceapă o purificare. Eu am o memorie drăcească și când voi veni acolo și voi vedea că nu s-a făcut nimic, fără să am obiceiul de a amenința, voi trece la fapte. L-am pedepsit eu pe acela căruia i se spunea „câine roșu” și nu m-am plecat nicicând în fața unuia mai mare, dar care nu merita să fie mare. De când mă știu duc această luptă, care apoi prin numele meu și prin mijloace legale au făcut să reușesc și Dumnezeu m-a ajutat.

ION MĂLDĂRESCU

Sursa: http://www.art-emis.ro

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în DOCUMENTE NECOMENTATE, PUNCTE DE VEDERE, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s