COLONELUL (r) ANDREI COVRIG: O PRIVIRE ÎN URMĂ

                                                            Andrei Covrig, colonel în rezervă

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUZieie recente în arhiva personală am desocperit nr. 7(267) al ziarului „Независимая Молдова» din miercuri,  20 ianuarie 1993. Pe prima pajină este şi articolul meu. Про хлопцев в широких шароварах и Жану д`Арк”. Vorba e de unele impresii proaspete atunci din una din cele două participări la războiul de la Nistru. După douzeci şi unu de ani am găsit de cuviinţă să-l traduc în romănă. Exesul de modestie este o prostie, m-am prins cu găndul că cele expuse cu două decenii în urmă nu şi-au pierdut actualiatea.

 

Despre cazacii în pantaloni largi și Jeanne d`Arc”

 

            În povestirea  „Până la al treilea cântat al cocoșilor” de Vasili Şukşin este  un episod pe cât de hilar, pe atât de sugestiv. Încornorații, care au huzurit, au mâncat și au băut pe săturate în paradis, ies la poarta raiului, unde se aflau sfinții și preoții. Pe aceștia, cu ceva timp în urmă, dracii i-au izgonit din rai. Obosiți de atâta dezmăț și orgii, la un moment dat le propun foștilor sălășluitori ai raiului să revopsească „picturile” găsite aici, incrustând pe ele mutrele lor, adică ale dracilor. „Ce fel de picturi?, – exclamă revoltat un preot, –  doar acestea sunt icoanele cu chipurilor sfinților?!”. „Și ce dacă?, – îi răspunse un deținător de codiță bârligată. – Ieri i-ați pictat pe unii și v-ați închinat în fața lor, iar azi e timpul să ne faceți și nouă pocloane!”.

Metafora șukșiniană se pretează întocmai stării de lucruri de azi din Republica Moldova, atunci când vine vorba de elucidarea luptei poporului nostru din lunile martie-iulie 1992, altfel spus, a războiului de la Nistru pentru independența și integritatea tânărului stat, desprins  din tentaculele imperiului sovietic. Născocitura e prezentată ca realitate, iar trădarea – ca o faptă nobilă. Acestea, din păcate, sunt realitățile sumbre din mass media ruse.  Oița, grație unor mâini dibace ale  „gazetarilor” imperiali, de fapt, niște măscărici,  e prezentată  în fața lumii ca un animal de pradă, iar lupul – ca un mieluț nevinovat.

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn luna iulie a anului 1992 la Tighina au apărut posturi mixte ale militarilor moldoveni și ai Armatei a 14-a. Ele au fost formate cu scopul  stăvilirii traficului de arme, a munițiilor, combatanților, grupărilor paramilitare, precum și al asigurării  liniștii până la introducerea forțelor de menținere a păcii în zona de securitate. La unul dintre aceste posturi, situate între tranșeele gardiștilor transnistreni și cele ale combatanților moldoveni, supus permanent tirurilor, m-am aflat și eu.  Consider că, într-un fel, am avut noroc, oricât de ciudată pare a fi această afirmație. A fost o șansă unică de a mă întâlni cu oameni care au avut de suferit în acest război, precum și cu cei care au transformat arma în mijloc de reglare a conturilor și  apărare a  intereselor meschine. Până la sfârșitul zilelor îmi voi aminti de acei, pentru care prezența și participarea la război a fost o virtute morală, dar și de acei, pentru care aflarea pe câmpul de luptă de la Bender a fost o banală neghiobie.

Informațiile false ale unor pretinși martori ai evenimentelor din  Tighina sunt publicate fără nici un fel de scrupule  în ziarele centrale rusești. Cântă la unison „corala” formată din ziarele șovine ruse „Deni” și „Russkii Vestnik”,  publicația comunistă „Pravda”, publicațiile pretins democratice „Izvestia” și „Komsomolskaia Pravda”, precum și  „Krasnaia Zvezda”, organul de presă al complexului militar-industrial rus. Aceste ziare publică fără nici un discernământ scârnăvii care lezează demnitatea și onoarea poporului băștinaș al Republicii Moldova. Dar  face oare să ne mai mirăm, când e știut lucru că în fața acestor ridicoli „soliști” stă o „partitură” zămislită în birourile din Kremlin de către oficialii ruşi, „partitură” care poartă numele de „Transnistria”. „Komsomolskaia Pravda”  descrie  Benderul ca pe o „veche cetate turcească, în care veți  găsi o garnizoană rusă în calea spre Tiraspol – capitala autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene”. Adevărul despre Tighina (Bender), vechi oraș medieval moldovenesc, este trecut cu vederea în mod intenționat. Să înțelegem că gazetarii hăbăuci de la publicația rusă destinată tineretului au recroit cu de la sine putere hotarele țărilor europene,  revendicând actele summitului de la  Helsinki? Cu mai mult temei am putea vorbi despre Kaliningrad – Königsberg ca despre o veche cetate prusacă la Marea Baltică, un bastion al statului est-german, situat între țările suverane Lituania și Polonia, la edificarea căruia rușii nu au avut barem o cât de neînsemnată  contribuție. Doamne, ce farsă amară și urâcioasă a istoriei ni se joacă prin jonglarea obsesivă cu aceste pretinse  „cetate turcescă”, „garnizoană rusă”, „republică moldovenească nistreană”! Ca și în timpurile de tristă pomină, românii din Republica Moldova și pământul lor dumnezeiesc sunt victimele unui imperiu mușchiulos care continuă să-și promoveze aici interesele geopolitice.

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARURăzboiul moldo-rus a accentuat instinctele primare ale unor inși pentru care masacrul de la Tighina, la fel ca oricare altul, a devenit un mijloc comod de a-și soluționa  interesele  meschine. Într-o după-amiază i-am surprins pe doi  gardiști ruși discutând aprins. Alexei, unul dintre ei, era îmbrăcat într-un „camuflaj” verde, iar în loc de cizme ostășești, purta adidași. Din timpurile aflării mele  în Afganistan știam că, spre  deosebire de cizme, în această încălțăminte este mai comod să te miști, nu produce zgomot, este elastică și diminuează impactul loviturii. Altfel spus, chirurgii mai lasă câte ceva din picior, dacă, din nefericire, ai călcat pe o mină antipersonal.  Gardistul povestea cu vădită plăcere cum se poate provoca o omucidere cu un ziar obișnuit. Când i-am replicat că nu e o mare ispravă, ambii gardiști s-au arătat surprinși. Dar Alexei și-a continuat cu tupeu perorația, dându-se cu părerea că pentru acest lucru, adică pentru a ucide un om, s-ar potrivi chiar și Gazeta tiraspoleană „Pridnestrovskaia Pravda” („Adevărul Transnistriei”). Nu este nimic surprinzător: nu doar la Tiraspol se citește „Combatantul fortunei”. Apoi gardistul, de fapt, un mercenar rus mitocan, a schimbat brusc tema discuției,  mărturisind cu vădită insatisfacție că în Republica Moldova în viitorul apropiat nu mai are pe cine să prindă, pentru că acțiuni de luptă nu se prevăd. „Va trebui să merg în statele baltice, deoarece acolo e necesar să-i punem la respect pe estonienii îngâmfați și pe letonii aroganți”- a conchis tipul. Evident, pentru bani! Pentru foarte mulți bani! O, tempora! O, mores!

Acest lefegiu rus știa bine ce spune: Moscova a devenit, între timp, un arbitru pentru Țările Baltice, dar și pentru Republica Moldova. Elțin cerea de la experții ONU să studieze situația minorităților naționale, de fapt, a populației rusofone din statele baltice. Iar la scurt timp după aceasta vom afla că în Estonia majoritatea rusofonă din trei orașe a programat un referendum privitor la așa-zisul statut special pentru aceste localități. Se „cocea” și acolo un fel de „transnistrie”, una estonă. Peste ani, răvășind aceste amintiri și încercând să le aștern pe hârtie, îmi vine involuntar întrebarea: pe unde vei fi fiind, Alioşa, hazardatul meu interlocutor din Tighina? N-aș vrea să cred că actualmente te afli în Tadjikistan, „apărând” cu arma-n mâini inviolabilele „frontiere” sudice CSI-iste. Sau, poate, ți-ai găsit „de treabă” în Caucazul de Nord, sau muștruluiești  interfrontiștii din Estonia în spiritul „nemuritoarei” discipline de a învinge cu orice preț, acea „știință a biruinței”,  probată decenii la rând pe câmpurile de luptă cu gherilele din Polonia? Dar, poate, Alexei, te-ai liniștit și ai înțeles  că nimic nu poate fi mai plăcut decât baștina și nu ținuturile străine de peste mări și zări, că nu este pe lumea aceasta nimic mai de preț decât familia și copiii? Aș vrea să cred că te-ai schimbat, însă rațiunea-mi șoptește: Nu-ți face iluzii! În spațiul fostului imperiu, cu republici „libere”, adunate pentru „totdeauna” de Rusia măreață, există încă destui (și nimeni nu știe cât timp vor mai exista)  cavaleri ai demonului  morții,  ghidați, vorba generalului rus Nicolai Stolearov,  de „ideea patriotică sănătoasă”. 

Înainte de a ajunge în Republica Moldova, am avut un dosar care ținea de apărarea onoarei și demnității unui coleg. Ofițerul, fiind impus de circumstanțe, a rănit mortal într-o acțiune de autoapărare pe un oarecare Becauri. Decedatul a fost o natură zbuciumată. Mult timp urmele tipului, de fapt, ale unui mercenar, se pierduseră în Tbilisi unde, participând la răsturnarea președintelui georgian Gamsahurdia, intrase în posesia unui mare capital financiar. Din aceeași cohortă de  acaparatori de capital și de averi fac parte și cazacii de pe Don, din Siberia și din regiunea Kuban. Mercenarii poposiți la Nistru în 1992 s-au condus nu doar de ideea edificării  unei Rusii mărețe și de dobândirea de  teritorii în Crimeea, Transnistria și Abhazia, ci și de pofte mercantile, de dorința de a se căpătui cu bani, cu mulți bani, pentru a-și satisface nestingherit până și cele mai rudimentare dorințe. Așa-zisul lor patriotism nu i-a  împiedicat pe purtătorii de dungi multicolore pe pantalonii largi cu bice la glezna cizmei să bea vinuri bune din Crimeea sau Moldova, ca apoi să târâie în tufișuri ucrainence sau moldovence tinere și să le violeze, lărgindu-și astfel palmaresul faptelor „mărețe” de protecție a minorităților rusofone.

Apropos, despre sexul frumos. În timpul deplasărilor mele prin Tighina, de la un post la altul, am dat de două tinere înarmate cu pistoale-automat, care umblau de colo colo. Deseori mă întrebam cum au nimerit aceste femei în iureșul evenimentelor, pentru că  și după acordul de încetare a focului continua să se împuște, iar angajații cimitirelor au avut de lucru până la început de toamnă. Gardiștii erau destul de  toleranți cu aceste muieri și nu le scoteau în zonele primejdioase. Apoi, cu un singur încărcător la Kalașnikov, în maiou sportiv și chiloței pentru ciclism în loc de armură grea, multă treabă nu se putea face. Mai târziu am aflat că aceste „eroine” au fost prezentate la TV „Ostankino”, fotografia lor a fost postată în ziarul „Deni”  al șovinului Prohanov. Exista și o explicație mult mai prozaică a prezenței acestor „amazoane” pe plaiurile moldave. Nu doar ideea de a lupta împotriva „fasciștilor moldoveni” le-a făcut să ia arma-n mâini, pentru cele două  mămici singure războiul de la Nistru le-a oferit posibilitatea de a câștiga un bănuț. Pentru aceasta ele rămân și până azi recunoscătoare lui Igor Smirnov și  Galinei Andreeva.

Setea de bani l-a adus la gardiști și pe Iurie, un locuitor din Anenii Noi de pe malul drept al Nistrului.  De la aceștia cetățeanul respectiv a nimerit în rândurile vecinilor noștri  din armata a 14-a. Câteva luni s-a aflat la Cocieri și Coșnița, în componența subunităților separatiștilor. Apoi comandamentul armatei a 14-a i-a  transformat peste noapte în  „pacificatori” ruși pe Iurie și pe alții ca el. Straniu comportament în condițiile în care majoritatea locuitorilor sănătoși la cap din Tiraspol, Bender și Dubăsari au  preferat să plece departe, să se refugieze, să nu participe în jocurile mârșave ale tandemului Smirnov-Andreeva. Mult timp Iura a ascuns de camarazii de arme de unde a venit, însă într-o zi s-a scăpat cu vorba. Nimeni nu l-a condamnat, însă sentimentul de dizgrație față de el îl aveau mulți. Chiar și colegii din grupul „rusesc” de infanterie.

Este puțin probabil ca presa imperială  să-l facă erou pe acest tip, un fel de  Milos Obilic. De sub căciula lui Iura se ițesc urechiușele  nu doar ale lăcomiei și  poftei de bani, ci și ale prostiei. Putem spune cu certitudine că „eroi ai zilelor noastre”, băgați prin manuale de istorie rusă contemporană, vor fi făcuți gardistul Alexei, cele două Jeanne d`Arc moderne, cu pistoale-automat în mâini, precum și alți luptători împotriva „naționaliștilor fasciști moldoveni”. Dar întrebarea mea este: cine sunt în raport cu  baștina voluntarii de la Varnița și Fârlădeni? Cine sunt pentru poporul Republicii Moldova comisarul de poliție Gusleakov şi colonelul de armată  Karasev?

A.Covrig

Независимая Молдова”, nr. 7(267), 20 ianuarie 1993

P.S.

Azi, 26.02.2014,

Mă întreb: ce avem la moment?

Aceiaşi ţară dezbinată, nu de noi, de Kremlinul duplicitar şi cozile de torpor, jen Smirnov, Şevciuk, Furmuzal, Stepaniuc, Dodon şi Ko. La Nistru de gloanţele militarilor ruşi mor  tineri moldoveni, băştinaşii sunt umiliţi şi trădaţi în continuare, Tiraspolul se poartă ca păduchele pe vîrful sulii, iar cazacii de la Dubăsari (Doamne, ce sfidare!) pleacă la Jocurile Olimpice la Sochi „să asigure ordinea şi liniştea”.  To be contnued?

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în FĂRĂ COMENTARII:, MILITARI DE CARIERĂ:. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s