BLESTEMUL MILITARILOR ROMÂNI

BLESTEMUL MILITARILOR ROMÂNI

„Dacă Patria mă va trimite sub pământ şi acolo mă voi duce pentru ea”. (General Nicolae Dăscălescu) Macovei-Remus-art-emisZiua Rezervistului Militar a constituit o excelentă ocazie pentru politicienii români de a emite aprecieri elogioase la adresa militarilor în rezervă. Preşedintele Traian Băsescu consemnează valorile pe care aceştia le-au afirmat pe parcursul a decenii la rând, pe timpul îndeplinirii cu abnegaţie a îndatoririlor de cetăţeni şi ostaşi ai României: „ataşamentul faţă de ţară, dârzenia, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare”.[1] La rândul său, ministrul apărăririi naţionale, domnul Mircea Duşa arată că: „Întotdeauna, armata în rezervă a fost preţuită şi apreciată nu doar de către militarii activi, ci de către întreaga societate.”[2] Să fi uitat aceşti politicieni dezonorantele acţiuni pe care vremelnicii conducători ai României, de după 1945, le-au desfăşurat împotriva celor mai oneşti cetăţeni, vinovaţi doar pentru că şi-au respectat întocmai legământul făcut cu ţara, odată cu depunerea jurământului militar? Vajnicii militari români, indiferent dacă au făcut parte din armata regală, armata populară sau din armata de profesionişti, au fost condamnaţi, umiliţi şi batjocoriţi în funcţie de interesele unei clase politice tot mereu indiferentă la problemele miltarilor. Acţiunile iresponsabile ale clasei politice au reprezentat „blestemul militarilor români”. Acesta este un adevăr de necontestat! Armata regală În perioada interbelică conform articolului 88 al Constituţiei din 1923 Regele era capul armatei. Toţi militarii jurau credinţă Ţării şi Regelui, „supunere legilor şi îndatoririlor militare, în toate ocaziunile în timp de pace, ca şi în războiu”.[3] La declararea mobilizării din anul 1940, România avea sub arme: 15.383 ofiţeri activi şi 16.611 de rezervă, 26.153 subofiţeri activişi 7.601 de rezervă, 1.195. 366 de soldaţi şi gradaţi.[4] Toţi aceşti militari erau pregăţiţi să respecte prevederile jurământului militar, chiar dacă pentru apărarea intereselor României ar fi fost nevoiţi să îşi sacrifice şi viaţa. De remarcat ar fi şi faptul că în Codul de Justiţie militară erau prevăzute sancţiuni deosebit de aspre împotriva celor care nu îşi îndeplineau îndatoririle militare în timp de război (vezi Carte IV – Crime, delicate şi pedepsele lor).[5] După trei ani, zece luni şi douăzeci de zile de război Armata Regală a Românie, care a pierdut un număr de 794.562 militari (92.620 morţi, 333.966 răniţi 367.966 dispăruţi), se va confrunta cu o situaţie inedită.[6] Ocupantul sovietic, cu sprijinul cozilor de topor locale, va trece la aplicarea directivei lui Stalin: „Acolo unde calcă Armata Roşie se impune şi sistemul social comunist”.[7] Unul din obstacolele majore în realizarea obiectivelor social – politice dorite de sovietici era reprezentat de Armata Regală, al cărui corp de comandă, format din generali şi ofiţeri cu o pregătire profesională impecabilă şi cu cariere militare impresionante. Elita Armatei Române, formată la 25 octombrie 1944, conform statisticilor oficiale din 19.642 generali şi ofiţeri[8], va fi distrusă treptat printr-o multitudine de procedee. Iniţial a fost adoptată o legislaţie care a permis arestarea celor „vinovaţi de crime de război sau împotriva umanităţii, precum şi de dezastrul ţării şi al armatei”.[9] Ulterior această legislaţie a fost completată cu reglementări care permiteau „arestarea celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, celor care primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de stat sau organele sale sau celor care puteau deveni eventuali duşmani ai noii orânduiri”.[10] În baza acestei legislaţii 161 de generali şi mii de ofiţeri vor fi condamnaţi. În închisorile comuniste sau în lagărele de muncă de la Canal aceştia au fost supuşi unui regim de exterminare şi unor umilinţe greu de închipuit. Generalul Nicolae Dăscălescu a povestit unor membri ai familiei, la eliberarea din închisoare, despre directorul închisorii Jilava, un anume Maromet, semianalfabet, fost paznic într-o grădină publică, numit de noile autorităţi director al penitenciarului Jilava, care avea o adevărată „slăbiciune” pentru generalii şi foştii ofiţeri decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, punându-i adeseori pe aceştia „să care hârdaiele – closet pe care trebuiau să le verse în gropile de deasupra fortului”.[11] În anul 1952, tot la penitenciarul Jilava, pe timpul vizitei ministrului Justiţiei, deţinuţii, în mare majoritate foşti generali, sunt puşi să defileze prin faţa acestuia în pielea goală.[12]

Sub pretextul trecerii armatei la regimul de pace prin repetate deblocări, licenţieri şi reduceri de personal vor fi îndepărtaţi abuziv din armată marea majoritate a generalilor şi ofiţerilor care participaseră la cel de al doilea război mondial. Astfel până în 1955 din cei 19.642 de ofiţeri mai rămâseseră în activitate aproximativ700.[13] Ei au fost înlocuiţi cu aproximativ 35.000 de ofiţeri cu origine socială sănătoasă, devotaţi partidului, formaţi în cele 26 de şcoli de ofiţeri, unde au urmat cursuri cu o durată cuprinsă între câteva luni şi un an. 60% dintre aceştia erau absolvenţi a doar 4 clase.[14] Motivele îndepărtării din armată au fost următoarele:
– convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
– starea materială a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;
– existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv;
– deţinerea de către rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist; existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate;
– efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică; refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român;
– atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist;
– considerente etnice.[15]

Celor arestaţi le era confiscată averea, iar pensionarilor militari şi celor deblocaţi le-au fost tăiate abuziv pensiile militare, astfel că foştii generali şi ofiţeri ajunseseră muritori de foame, unii dintre ei fiind siliţi, pentru a supravieţui, să lucreze ca văcsuitori de pantofi, vânzători ambulanti de ziare, salahori, zidari, spoitori, portari, şoferi etc.[16] După 1965 o parte din generalii şi ofiţerii condamnaţi au fost reabilitaţi, anii de umilinţe, suferinţe şi numeroasele boli cu care aceştia se aleseseră în închisorile comuniste, reprezentând pentru autorităţi regretabile erori. Pentru ceilalţi militari care au fost îndepărtaţi abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 s-a adoptat, mult prea târziu, Legea 226/2011 prin care supravieţuitorilor abuzurilor   regimului comunist le sunt acordate reparaţii morale şi materiale. Niciunul din cei vinovaţi de suferinţele miilor de generali şi ofiţeri, vinovaţi doar pentru că şi-au respectat jurământul militar, nu a fost tras la răspundere pentru abuzurile comise în această perioadă. Armata populară Conform prevederilor Constituţiei din anul 1952, „Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate (art. 1)”.[17]Misiunea forţelor armate ale Republicii Populare Române era de a sta „de strajă hotarelor ţării, suveranităţii şi independenţei poporului român, securităţii sale şi păcii”.[18] Începând cu 1949 conţinutul jurământului militar era următorul: „Eu, …cetăţean al Republicii Populare Române, intrând în rândurile Armatei, jur să fiu devotat poporului muncitor, Patriei mele şi Guvernului Republicii Populare Române. Jur să fiu gata oricând, la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea patriei mele, Republica Populară Română, să lupt cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor. Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Populare Române şi să-mi atrag ura şi dispreţul oamenilor muncii. ”[19] Potrivit prevederilor art. 1 al Constituţiei din anul 1965 „România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar”.[20] Forţele armate ale R.S.R. au misiunea „să apere independeţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei, precum şi cuceririle revoluţionare ale întregului popor”.[21] Conţinutul noului jurământ militar este următorul: „Pentru îndeplinirea datoriei sacre, de apărare a patriei, înscrisă în Constituţie, eu…. Cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândul forţelor armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele socialiste. Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei, atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca juramântul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România”.[22] Deosebit de interesant este faptul că ambele Constituţii, cea din anul 1952 (art.92) şi cea din 1965 (art.41) aveau o prevedere comună: „călcarea jurământului militar constituie una din cele mai grave crime faţă de popor şi este pedepsită cu toată asprimea.” Odată cu „democratizarea armatei”, prin introducerea aparatului politic, armata devine un instrument docil, supus conducerii politice. Urmare a reducerilor de efective, în 1955 sunt îndepărtaţi din armată 2.234 de ofiţeri, iar în 1956 alţi 2.114. Pentru aceştia, prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri, au fost aprobate norme privind drepturile care le erau acordate şi modul de plasare în câmpul muncii.[23] Odată trecuţi în rezervă, ofiţerii s-au confruntat cu abuzurile celor destinaţi să aplice aceste prevederi legale. Şi în acest caz cei vinovaţi de aceste fapte nu vor fi sancţionaţi. În perioada în care trupele sovietice erau prezente în România, militarii români erau pregătiţi   în special pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau în cadrul Tratatului de la Varşovia, sub comandă sovietică. În perioada imediat următoare influenţa sovietică în armată va fi diminuată. După 1968 s-a elaborate o legislaţie şi s-a creat un sistem naţional de apărare, care avea ca principal scop apărarea României împotriva oricărui agresor extern. Sistemul naţional de apărare era susţinut de o industrie de apărarea capabilă să producă majoritatea categoriilor de armament şi tehnică de luptă. România participă la Tratatul de la Varşovia, trupele române în caz de război urmând a acţiona numai sub comandament naţional. Militarii armatei populare, dat fiind faptul că România nu a fost implicată în conflicte militare, au avut şansa de a nu lupta în niciun război. În august 1968 militarii români, în urma măsurilor de ridicare a capacităţii de luptă a armatei, s-au aflat concentraţi în raioane de luptă, fiind în măsură, culmea, să îşi sacrifice viaţa pentru apărarea ţării, împotriva aliaţilor din Tratatul de la Varşovia.  În decembrie 1989 militarii români au fost puşi într-o situaţie ingrată. Juraseră să execute întocmai ordinele comandantului suprem, care depăşit de evenimente, ordonase înăbuşirea manifestaţiilor prin forţă. În acelaşi timp juraseră credinţă nestrămutată poporului român, care se revoltase împotriva comandantului suprem. Generalii români, în frunte cu Vasile Milea, au transformat, din păcate , armata română în principala forţă de represiune. Militarii de la eşaloanele mici, cei care au fost trimişi să acţioneze în stradă împotriva manifestanţilor, vor înţelege că altul este locul şi rolul lor şi vor fraterniza cu aceştia. După 22 decembrie 1989, fără aportul militarilor români, noile autorităţi nu s-ar fi putut instala.  Armata de profesionişti Potrivit Constituţiei din 1991, revizuită în 2003, România a devenit „stat de drept, democratic şi social” (art.1), iar „Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a întegrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale” (art.118).[24] După 1990 au fost adoptate trei variante de jurământ militar, conţinutul celui în vigoare astăzi fiind următorul: „Eu… jur credinţă patriei mele România. Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”[25] În urma unui îndelungat proces de restructurare şi modernizare s-a urmărit construcţia unei armate de mici dimensiuni, flexibilă, mobilă, formată exclusiv din militari profesionişti.Efectivele au fost reduse în 1995 de la 320.000 la 230.000, în 2005 – la 140.000 (112.000 militari şi 28.000 de civili), astăzi armata română fiind formată din 75.000 militari şi 15.000 civili. În acestă perioadă apare o nouă categorie de militari, disponibilizaţii, cei care în urmara restructurării sunt trecuţi în rezervă, la vârste cuprinse între 40 şi 55 de ani. Numai în cadrul Forţelor Terestre, în anii 2004 şi 2005 , au fost disponibilizaţi 5.000 de ofiţeri pe an.[26] Concomitent cu luarea unor măsuri coercitive – nu s-a mai acceptat rămânerea ofiţerilor pe funcţii inferioare gradului, trecerea în poziţia „la dispoziţie” a celor care doreau să rămână în armată, odată cu anularea sporurilor, ceea ce avea consecinţe financiare serioase la trecerea în rezervă – s-a elaborat şi adoptat în C.S.A.T. o strategie pe termen mediu şi lung pentru rezolvarea acestei spinoase probleme. S-au acordat, urmare a aprobării unor legi şi ordonanţe de guvern, pensii corespunzătoare vechimii şi funcţiilor îndeplinite, cumulul pensiei cu salariul era permis şi s-a promis un ambiţios plan de reconversie profesională pentru militarii disponibilizaţi. În scurt timp toate s-au dovedit simple promisiuni. Începând cu anul 2009, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu şi a membrilor guvernului Boc, sa dezlănţuit campania împotriva „salariilor şi pensiilor nesimţite”. Printr-o campanie mediatică abjectă, ale cărei idei directoare au fost: „militarii din perioada comunistă nu au fost militari, ci doar activişti comunişti […] militarii români nu s-au ocupat decât cu strânsul recoltelor”, „militarii sunt doar nişte puturoşi care stau cu mâna întinsă”, politicienii români au indus opiniei publice dispreţul faţă de militarii din perioada comunistă, care nu-şi justifică nicicum pensiile primite.În contrast cu aceştia au fost prezentaţi militarii profeşionişti care îşi riscă viaţa în teatrele de operaţi din afara teritoriului naţional. Ca urmare a acestei campanii pensiile militare de serviciu au fost desfiinţate, fiind înlocuite cu pensii recalculate în baza principiului contributivităţii, iar celelalte oportunităţi aprobate în perioada anterioară au fost anulate. Cei care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii, cei care au crezut în onestitatea conducătorilor politici, au fost din nou minţiţi, umiliţi şi batjocoriţi. Din nou militarii români au căzut pradă cinismului, duplicităţii şi incompetenţei clasei politice. O parte a efectelor „experimentului Boc” vor fi anulate începând cu luna octombrie 2013, sub impactul   protestelor vehemente şi a zecilor de mii de procese declanşate de rezervişti militari. Niciunul din cei care în această perioadă au comis ilegalităţi şi abuzuri grosolane nu va răspunde în faţa legii, justiţia subordonată politic având misiunea de a acoperi aceste acţiuni. Astăzi, militarii români profesionişti, aflaţi şi ei sub puterea jurământului militar,   sunt consideraţi „ca cea mai bună generaţie de luptători” pe care a produs-o România.[27] Garantează cineva că asupra lor nu se va abate mai devreme sau mai târziu „blestemul militarilor români”? ––––––––––––––––

[1] Mesajul preşedintelui Românie, domnul Traian Băsescu, transmis cun ocazia sărbătorii Zilei Rezervistului Militar,Comunicat de presă, 31 mai 2012
[2] Mesajul ministrului apărării naţionale cu ocazia Zilei rezervistului militar, 30 mai 2014, Comunicat de presă al M.Ap.N.
[3] Remus Macovei – Condamnările generalilor, Ed. Dacoromână, Bucureşti, 2012, p.118.
[4] xxx – Statul Major General – 1859 – 2004 – Istorie şi transformmare, Ed. CTEA, Bucureşti, 2004, p.161
[5] Remus Macovei – Legalitate acţiunilor armatei în situaţii de criză internă, Ed. Muntenia, Constanţa, 2002, pag.122 – 131
[6] Cornel I.Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş, Cornel Andonie, Ioan Dănilă, Romeo Avram – Armata Română- 1941-1945, Ed. Rai, Bucureşti, 1996, pag. 96
[7] xxx – Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste. Comunicări prezentate la Simpozionul Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; p. 18-29
[8] Mirela Corlăţean – Elita militară, o epurare perfectă, cotidianu.ro, 12 octombrie 2006
[9] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – Drama generalilor români (1945-1964), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.11
[10] Col.Petre Otu – Armata în vizorul biroului politic (1945 – 1960), Revista Document nr. 3(11)/2000, pag. 54-59.
[11] Nicolae Dăscălescu – Nicolae Dăscălescu, generalul soldat, Ed. Militară, Bucureşti, 1995, pag.201.
[12] Ibidem, pag.203
[13] Mirela Corlăţean – op.citate
[14] Florin Şperlea – De la Armata Regală la Armata Populară. Sovietizarea Armatei Române (1948 – 1955)
[15] Legea 226/2011, art.3
[16] Dan Cernavodeanu – Dramatica situaţie a membrilor armatei regale în anii comunismului, Conferinţă ţinută la Cluj (3 mai 1996) la Simpozionul “Armata română în comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj
[17] Constituţia Republicii Populare Române, Buletinul Oficial nr.1/27septembrie 1952
[18] Ibidem
[19] Florin Şperlea – op. Citate, pag. 116
[20] Constituţia Republicii Socialiste Române, text republicat în Buletinul Oficial nr. 65 din 29 octombrie [21] Legea nr. 14/1972, art.26, Buletinul Oficial nr. 160/29 decembrie 1972.
[22] Remus Macovei – Condamnările generalilor, pag.118
[23] xxx – Statul Major General, 1859-2004. Istorie şi transformare, Ed. Ctea, Bucureşti, 2004, p.219 -220
[24] Constituţia României, Monitorul Oficial nr.767 din 31 octombrie 2003
[25] Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Monitori’ul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006
[26] Gen.dr. Ioan Sorin – Aspecte de parcurs în drumul spre NATO, Gândirea Militară Romnânescă nr. 2/2014, p.21
[27] Răzvan Marica – Active News, Declaraţie Joe Biden, 20 mai 2014
Col. (r) REMUS MACOVEI
Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Documente, MILITARI DE CARIERĂ:, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s