PANTOFII VIITORULUI PREŞEDINTE, STINGĂTORUL PENTRU ROMÂNI, LONDONGRADUL ŞI ARMAMENTUL LIVRAT RUSIEI

                          Lansare cu apă de ploaie

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn plin sezon de cod roşu, o viitură de peste trei metri l-a dus la vale pe premier şi l-a mînat prin Novaci, Bengeşti, apoi spre Polovraci, adică taman în bazinul electoral pesedist, de unde a ieşit în mijlocul localnicilor cu pantofii de lac lustruiţi, cămaşă albă şi pantaloni la dungă, bine costumat pentru un eveniment tragic, de parcă fugise de la vreo nuntă. Nu c-ar fi fost foarte impresionat de tragediile localnicilor, doar nu e străin de ploile provocate, de sistemul geotectonic şi de control al vremii, dar s-a gîndit că prilejul este bun pentru a-şi lansa candidatura la apă. „Să le dăm nişte bani, să repare ce s-a stricat”, a fost formula magică a premierului, de însăilat şi cîrpit dezastrul. Apele furioase înghiţiseră gospodării, animale, culturi, iar premierul se visa în palatul de la Cotroceni. Inundaţiile reprezintă pentru clasa politică ocazii de creştere a popularităţii, iar jalea năpăstuiţilor – o portiţă pe care intră cu lacrimi de crocodil pentru a aduna voturi prin cîţiva lei azvîrliţi cu dedicaţie din partea partidului. În context să ne amintim de primul brevet pentru provocarea ploii controlate cu ajutorul ionilor de argint, primit de o româncă în Franţa anului 1930. Ştiinţific vorbind, primul om care a adus ploaia a fost românca Ştefania Mărăcineanu, fizician, absolventă la Sorbona cu teza „Radioactivitatea artificială”. În vara anului 1934, ziarele franceze publicau articole detaliate cu privire la un experiment senzaţional realizat în Sahara şi în Bărăgan. Tehnologia a avansat enorm şi după ploile torenţiale care au provocat distrugeri uriaşe, HAARP ne va face cadou în luna august, temperaturi de 40°C. Adio recoltă! Exportatorii străini îşi freacă deja mîinile de bucurie! În curînd, marfa lor modificată genetic şi tapetată cu E-uri va lua drumul României.

Fiecare cetăţean va trebui să aibă un stingător în casă!

Calculul din sertarele Guvernului nu se potriveşte sub niciun chip cu cel din tîrg. Iată de ce deficitul bugetar s-a dublat, leul se depreciază puternic, datoria publică a crescut la 60 miliarde de euro, un nivel de 2,5 ori mai mare faţă de cel de la sfîrşitul anului 2008, cînd criza economică mondială se instala în România. Unde s-au dus banii împrumutaţi de la F.M.I.? Locuri de muncă, ioc, sărăcie cît cuprinde, cele mai mici salarii şi pensii din U.E. Sistemul de pensii se aproapie de colaps, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că vor creşte contribuţiile de sănătate cu pînă la 14%, impozitul pe case va creşte şi el, iar F.M.I.-ul, care ne stă în coastă, consideră esenţiale şi justificate astfel de măsuri pentru buzunarul său. Un senator, care precis are vreo firmă de stingătoare, propune într-o iniţiativă legislativă ca fiecare cetăţean să aibă în casă un stingător. Urmînd o astfel de minte îngustă, fiecare cetăţean ar cam trebui să-şi cumpere cîte un dig şi o barcă pentru viiturile care periodic sînt programate să distrugă România.

Zidul de la Tîrgovişte e prea scurt, iar armata nu mai are puşcaşi psihopaţi precum plutonierul Cârlan

În iarna viitoare România nu mai depinde de gazele ruseşti. Reprezentanţii A.N.R.E. spun că s-au disponibilizat încă aproximativ 2,5 miliarde de metri cubi din producţia internă, odată cu sistarea producţiei în fabricile de îngrăşăminte ale miliardarului Ioan Niculae. Acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale alături de alte 40 de persoane, funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul S.N.G.N Romgaz, Ministerul Economiei, A. N. R. în Domeniul Energiei şi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din Bucureşti, Ioan Niculae, un infractor celebru, s-a ales cu sechestru pe fabuloasa avere. În acelaşi dosar este acuzat şi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, nănaşul bordurilor. Infracţiunile lor au produs un prejudiciu de 126 milioane de dolari patrimoniului S.N.G.N. Romgaz S.A. şi bugetului statului, subminînd economia naţională şi punînd în pericol sistemul energetic naţional. Fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a fost asasinat folosindu-se, în mod murdar şi neadevărat, falsul motiv al subminării economiei naţionale. Adică atunci economia duduia de sănătate, nu existau şomeri şi nici exploatarea românilor de către stat şi de către capitaliştii străini. Trădătorii de astăzi, înavuţiţi peste noapte – boieri democraţi din conducerea României cu dosare penale – sînt atît de mulţi şi sînt liberi, iar zidul de la Tîrgovişte este prea scurt şi armata nu mai are puşcaşi precum plutonierul Cârlan, dispuşi să ucidă cu sînge rece la comanda „agenturilor străine”.

Germania, Franţa şi Marea Britanie exportă armament Rusiei

Trecînd graniţa la prietenii germani, vedem cum, în faţa situaţiei din Ucraina, Germania îşi mută greutatea de pe un picior pe altul. Berlinul a declarat că a suspendat toate contractele militare cu Rusia, salvînd, motivează aceasta, pacea şi stabilitatea în zonă. Este vorba despre exportul de armament de 5 milioane de euro către Rusia şi de baza de antrenament militar construită la Kazan. Reporterii de front spun însă că baza este încă operaţională şi că acolo s-au antrenat 50000 de militari ruşi. Istoria se repetă! Înainte de 22 iunie 1941, militarii Wehrmachtului se antrenau în U.R.S.S., iar industria sovietică fabrica blindate pentru Germania nazistă. Conform Reuters, în zilele noastre, Germania, cea mai puternică economie a Europei, a vîndut Rusiei în 2013 produse economice în valoare de 36 de miliarde de euro, adică o treime din exporturile U.E., conform Reuters. Franţa şi Marea Britanie rămîn pe poziţie şi derulează în continuare exporturile de armament către Rusia, respectiv contractul de 1,2 miliarde de euro pentru navele franceze Mistral şi exportul de armament britanic în valoare de peste 165 milioane de euro. Anglia are 251 de licenţe de export de armament către Rusia (puşti cu lunetă, armament uşor de asalt, muniţii, protecţii antiglonţ, echipament de comunicaţii militare).

Londongrad, un paradis fiscal pentru oligarhii ruşi

Londra îşi poartă cu cinste porecla de Londongrad, pentru că în ultimii ani a devenit paradis fiscal şi investiţional pentru oligarhii Rusiei, un centru financiar european preferat de marii deţinători de capital din lume, datorită reglementărilor legale favorabile. Bunăstarea economiei britanice se sprijină riscant de mult pe investiţiile ruseşti şi pe influxul de capital asigurat de oligarhii ruşi şi străini. Pînă la urmă Rusia face tot ce vrea şi îşi va lua ce-i aparţine în competiţie. Bogătaşii Rusiei, unii dintre aceştia, apropiaţi ai regimului Putin şi îmbogăţiţi de pe urma sa, au acaparat sectorul financiar şi o mare parte din fluxul de capital al Marii Britanii. Publicarea notiţelor unui consilier al premierului David Cameron, care arătau că Marea Britanie „nu va închide centrul financiar al Londrei pentru ruşi” a provocat un scandal diplomatic imens, iar bogătaşii ruşi rămîn în continuare invadatorii de lux din Londongrad, cu toate că ziarele britanice se temeau şi scriau în mod ingrat despre o invazie a românilor. Apropo de Londra, doar investiţiile marilor deţinători de capital din lume au făcut economia britanică să meargă mai bine. Încă de pe vremea lui Margaret Thatcher, Anglia era un model economic bazat pe consumism, alimentată prin îndatorare, alături de un boom imobiliar subvenţionat de stat, iar capitalul pe care s-a bazat acest model a fost atras în Marea Britanie prin arbitraj internaţional – reglementări laxe ale produselor financiare, scutiri de taxe pentru rezidenţii străini bogaţi, un sistem legal atractiv pentru marii proprietari şi taxe foarte mici pentru proprietăţi, consemnează „Foreign Affairs”.

Guvernul britanic este speriat

„Prezentând Londra ca pe un loc unde oligarhii pot investi şi cheltui banii fără prea multe întrebări, guvernul britanic este acum prea speriat să conteste aceste privilegii, de frica inversării fluxului de capital”. Un avantaj imens oferit de britanici investitorilor şi de care ruşii au profitat din plin sunt vizele de reşedinţă. Marea Britanie oferă vize pe trei ani, de tip „investitor”, pentru persoanele care investesc peste un milion de lire sterline în bonduri guvernamentale. După doi ani, aceşti investitori pot achiziţiona proprietăţi de reşedinţă în Marea Britanie, în valoare de pînă la 10 milioane de lire sterline, dacă şi-au păstrat bondurile guvernamentale în portofoliu. Conform „The Economist”, oligarhii ruşi sînt cei care au profitat cel mai mult de aceste facilităţi. În total 433 de ruşi au primit astfel de vize britanice, între 2008 şi 2013. Ruşii sînt urmaţi de chinezi, cu 419 investitori de mare calibru care au obţinut viza britanică de investitor. Doi dintre primii cinci cei mai bogaţi oameni din Marea Britanie sînt ruşi: Alişer Usmanov şi Roman Abramovici. Prosperitatea multor oraşe din Vest este întreţinută de banii ruşilor şi ai chinezilor. Iată de ce în războiul din Ucraina o mînă spală pe alta, iar eu nu pot crede în manipulările media.

MARIA DIANA POPESCU

Grafica – ion Măldărescu

SURSA: http://www.art-emis.ro

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Documente, PRIETENII M-AU INFORMAT:, SFATURI PENTRU PRIETENII MEI, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s