POEZIA PATRIOTICĂ A MARIEI BOTNARU: OCTAVIAN GOGA, VERS DE LEAC

OCTAVIAN GOGA, VERS DE LEAC

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Degeaba mă revolt pe cei ce nu vor Țară,
Corabie mi-e trupul, din nedreptăți dă-n pară…
Se-nrourează ochiul, e cârma ce-l conduce
Spre versul tău de leac, ce suferinți reduce.

Acolo unde-ai scris adânc și plin de boală,
Corabia-amorțește , cuvântul o-nfioară,
Palpită suferința ce-ți depășea hotarul
De inimă, de cuget… și valul o doboară…

Din lacrimi de sărmani ți-ai ticluit povara,
Din nedreptăți, din sărăcie, ce împânziră țara,
Și ars-ai în tandem de-a rupe lanțul și cătușa,
Atâta de fierbinte… că până azi ne frige rău cenușa.

Și mândru pân’la cer de acest plai magnific,
Mă legeni, ca pe-o pană, pe valul lin, mirific.
Atâta drag de neam din versu-ți izvorăște,
Corabia, –n extaz… dă-n muguri și-nverzește…

De greul ce îl port prin lanțul ce m-apasă,
Iubitul meu poet, nu pot ajunge-Acasă,
Doar Prutul nu e lat și malul e aproape,
Dar pietrele din cale mă frâng în jumătate…

Și nu că n-am putere, sunt din granit cu firea,
Dacă-ar fi mulți ca noi, demult făceam Unirea,
Până atunci, poete, sorb înțeleapta-ți carte
Și-mi întăresc corabia, să lupte, pân’la moarte!

7 decembrie 2014 Maria Botnaru SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU 

SURSA: http://www.tighinaromaneasca.wordpress.com                               

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în MĂRIA SA - POEZIA ! (dedicaţii şi...), VIBRAŢIA SUFLETULUI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s