POLITICIENII NE CONSIDERĂ PROŞTI…ŞI AU DREPTATE! IATĂ DE CE

vdf-586x319

Leul se duce naibii. Euro urcă la cote inimaginabile, la fel și dolarul, iar banii din Banca de Economii se evaporă ca apa pe asfalt într-o zi de caniculă. Drăguțan, Shor și compania sunt în spatele unor înțelegeri mai mult decât dubioase, toată lumea știe asta, nimeni nu face nimic. Între timp, ratele se plătesc în euro, chiriile la fel, iar la nunți banul care se pune pe masă este în moneda europeană. Deși salariul de 3000 de lei nu valorează decât 146 de euro, moldovenii nu zic nimic.

Papuc este condamnat la închisoare cu executare, dar nu este prezent în sală când judecătorul face anunțul ”suprinzător”. Așa că nu-l vedem pe criminal în cătușe, băgat în dubiță și dus la mine, la Rezina, unde stau cei mai periculoși moldoveni. După câteva zile în care autoritățile statului se joacă de-a cine trebuie să-l aresteze pe Papuc, încep chipurile căutările. Criminalul este de negăsit, s-a evaporat ca un sărut fugar după prima întâlnire. Autoritățile declară că îl caută și bortă de șarpe, dar nimeni nu-i crede. Nici ei nu se iau în serios. Cu toate acestea, moldovenii nu zic nimic.

Gheorghe Crețu, fostul vicepreședinte al Curții de Apel, cel care a omorât un om în timpul vânătorii din Pădurea Domnească, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Nu o să facă însă nici măcar o zi de mititica. De ce? Judecătorul, un fost ”coleg” de-al domnului Crețu, a decis că pedeapsa este cu suspendare. Adică nu intra la zdub. Procurorul ceruse 4 ani cu executare. Dar nu a fost convingător. Domnul Crețu susținea la un moment dat că glontele ar fi ricoșat din… mistreț. Între timp, Sorin Paciu putrezește la doi metri sub pământ. Rudele sale nu spun nimic. Unul de-al lor a fost omorât, fie și prin imprudență, dar ei nu au nimic împotrivă. Până și soția tace. Cum ne-am obișnuit deja – restul moldovenilor nu scot niciun cuvânt.

La 2 luni după ce au votat că vor în Uniunea Europeană, moldovenii văd că visul lor se destramă. Partidele proeuropene nu se înțeleg între ele. Se ciondănesc ca niște cumetre, se păruiesc pe la televizor, își arată limbile și se scuipă ca maimuțele de la Zoo. În loc să facă tot posibilul să creeze un Guvern puternic, ajung la un Guvern minoritar. Minoritar sexual în condițiile în care comuniștii – noii aliați – nu vor sta mult pe gânduri când vor avea ocazia să le-o tragă. Este paradoxal, cei care promiteau să verse sânge pe străzi, cei care au mutilat tineri prin beciurile comisariatelor de miliție au revenit astăzi la putere. Au fost ajutați de cele trei partide proeuropene. Ce fac moldovenii când văd că idealul pentru care au votat, pentru care au murit și au fost mutilați este preș de șters picioarele pentru politicieni? Tac. Moldovenii nu zic nimic.

Aș continua să spun și alte lucruri incredibile despre Moldova. Chestii care frizează logica, absurdul, bunul simț, legea și morala, dar articolul s-ar lungi la infinit. Ce este important de reținut? Politicienii ne cred proști. Politicienii se bazează pe faptul că noi putem înghiți mizeriile lor, dar și corupția statalizată cu ajutorul căreia își cumpără Porsche-uri și Q-uri cu nemiluita. Știți ceva? Au dreptate. Cât timp îi răbdăm și nu spunem nimic – suntem proști. Ne merităm soarta. Sunt convins, dacă ar ști că facem scandal, că suntem nemulțumiți cu adevărat de porcăriile lor ar lăsa-o mai moale. Numai că moldovenii sunt ca mămăliga și, după cum se știe, aceasta nu explodează. Fierbe bolborosind surd.

VITALIE COJOCARI

SURSA: http://www.independent.md

 

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în PUNCTE DE VEDERE, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la POLITICIENII NE CONSIDERĂ PROŞTI…ŞI AU DREPTATE! IATĂ DE CE

  1. Pingback: POLITICIENII NE CONSIDERĂ PROŞTI…ŞI AU DREPTATE! IATĂ DE CE | INFORMAŢII BOMBĂ DE LA CRONICARUL ÎNŢELEPT

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s