AL DOILEA STALINGRAD AL ARMATEI ROMÂNE…23 AUGUST 1944 (1)

b_300_472_16777215_0___images_stories_istorie_Maresal-Mihai-Palatul-RegalAdevărul istoric nu poate fi exprimat doar prin alb şi negru. El cuprinde întreaga gamă de cenuşiu. S-au împlinit 71 de ani de la evenimentele consumate în ziua de 23 august 1944, ziua trădării poporului român de către regele său „prefaţată” de Operaţiunea Iaşi-Chişinău cu iresponsabila ei paranteză cunoscută şi sub denumirea „Poarta Iaşilor”, acţiune sugerată regelui de către o clică nemulţumită şi revanşardă, girată de infantilul rege. Înfăptuită de generalii Aldea şi Racoviţă la ordinul regelui după înlăturarea suspectă şi încă nedesluşită integral a generalului Avramescu, comandantul Armatei a 4-a, operaţiunea trădării a fost finalizată cu ajutorul „baionetelor şi tancurilor sovietice” – aceleaşi care, trei ani mai târziu, l-au forţat pe suveranul complotist să abdice. Consecinţele au fost pe măsura imprescriptibilei fapte: invazia sovietică, instaurarea brutală a comunismului şi decimarea elitelor militare şi intelectuale ale României. Regele a nesocotit opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului – şi de facto, al Armatei – a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc. Un important procent din vinovăţia producerii actului de la 23 august 1944 o are şi Statul Major German din Bucureşti, care a neglijat, a ignorat chiar, toate avertismentele primite din partea serviciilor secrete române şi germane. Poate că evenimentele ar fi luat cu totul alt curs dacă Wehrmachtul ar fi avut măcar o unitate de tancuri în Bucureşti. Deși critică în acel moment, soarta războiului nu era încă decisă, pentru România fiind încă posibile negocieri în condiţii relativ rezonabile de rezolvare a situaţiei. România nu ar fi intrat sub jaful sălbatic al Armatei Roșii şi sub teroarea cozilor lor de topor venite de la Moscova, dar România avea prea mulţi duşmani şi prea puţine rezerve. Altfel spus, citându-l pe regretatul profesor Gheorghe Buzatu, atunci, ca şi astăzi, „România a fost (este – n.n.), prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”[1], dar nici cu S.U.A. nu mi-e ruşine. N-au vrut românii să vină americanii? Au venit… dar după mai bine de jumătate de secol. Opera trădării a fost „brodată” cu andrelele lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi ale lui Iuliu Maniu, care, inconştienţi de consecinţele catastrofale au pregătit distrugerea României în anticamera biroului regal. Au contribuit: Emil Bodnăraş, adăpostit în taină în camerele castelului de la Bran de principesa Ileana, seria nemernicilor continuând cu: Ana Pauker (Hannah Robinson), Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu, Silviu Brucan (Samuel Bruckner), Walter Roman, Leon Tismineţki, Denis Patapievici şi toată haita alogenă care a preluat conducerea României, cu aprobarea regelui iresponsabil. După război, Istoria a fost rescrisă de M. Roller, astăzi, de Boia, Cioroianu & Co.

În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate încheia un armistiţiu rezonabil cu Aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-l asigura de sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia – chiar a doua zi, armistiţiul -, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: „Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate”[2] fapt amintit şi în declaraţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: „După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu”[3] . Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.

La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: „…Răspundeţi: acceptaţi sau nu? Nu mai poate interveni din partea dvs. încă o amânare!”,generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, răspunzându-i surăzâtor: „Drăguţă… eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă”. Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului, Regele a decis să facă el armistiţiul, „Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul – a spus Regele – ne va ţine iar sub papuc”[4]. Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa – prin telefon – a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor – aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta – făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif – o încăpere îngustă, fără aerisire – în interiorul căreia, i-a spus să aducă o măsuţă şi două scaune. „În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”[5]. Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar „Coroana” s-a rostogolit lamentabil. Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal vorbesc de la sine.

Regele a nesocotit opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului – şi de facto, al Armatei – a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc. Complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă sau de serviciile secrete ale ţării. După marea infamie – arestarea Mareşalului -, Regele a mai comis imensa şi condamnabila eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a „Proclamaţiei către Ţară” întocmite de comunişti prin Lucreţiu Pătrăşcanu (conform afirmaţiei lt. col Traian Borcescu, de către Niculescu-Buzeşti şi aprobată de rege), echivalentă cu capitularea necondiţionată a României:

„Români,
În ceasul cel mai greu al datoriei noastre, am socotit, în deplină înțelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea Țării dela o catastrofă totală: eșirea noastră din alianța cu Puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. Un nou Guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărîtă a Țării, de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americei. Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice precum și starea de războiu cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența Țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită.
Români,
Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s’ar împotrivi hotărîrii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al Neamului nostru. Ordon Armatei și chem Poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței Poporului și este un trădător de Țară.
Români,
Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noui în care drepturile și libertățile tuturor cetățenilor Țării sunt garantate și vor fi respectate. Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele Națiunii, vom trece hotarul impus prin actul nedrept de la Viena pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupație străină.
Români,
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Țării noastre.
Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc, să pășim hotărîți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite.
Mihai I, Regele României”

Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944 – perioadă în care România s-a aflat în război atât cu vechiul inamic, U.R.S.S., cât şi cu Germania -, să ia în prizonierat între 130.000 şi 175.000 de ostaşi şi ofiţeri români, completând pe cei capturaţi în luptele de pe Frontul de Est[6]. De teama represaliilor forţelor militare germane, dovedind „marele său curaj” Regele a fugit din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub controlul sovietic.

Consecinţele nesăbuitului act al lui Mihai

O însemnată parte dintre istoricii noștri, dar şi cei occidentali – mai puţin cei sovietici -, au apreciat că efectele trădării de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o înfrângere mai severă decât cea de la Stalingrad [7]. Conform statisticilor Marelui Stat Major al Armatei Române, actul de la 23 august 1944 a provocat Armatei Române pierderi în oameni și material militar considerabil mai mari decât cele pe care le îndurase în bătălia din Cotul Donului, parte integrantă din ansamblul operațiunilor de la Stalingrad. Conform unei statisticii M.St.M., putem compara:
– de la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioadă celor mai dure confruntări cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armată Română a înregistrat 353 ofițeri, 203 subofițeri și 6680 soldați morți în luptă, 994 ofițeri, 582 subofițeri și 30175 soldați răniți în luptă și 1829 ofițeri, 1567 subofițeri și 66959 soldați dispăruți, în marea lor majoritate căzuți în prizonierat sovietic;
– mult mai ridicate au fost pierderile Armatei Române din perioadă 1 iunie – 31 august 1944, cu precizarea că între 1 iunie și 19 august, data declanşării ofensivei sovietice, frontul din Moldova și Basarabia de Sud a fost staționar și nu s-au purtat lupte cât de cât semnificative. Efectiv, de data această a fost vorba de pierderi însumând 509 ofițeri, 472 subofițeri și 10262 soldați morți, 1.255 ofițeri, 993 subofițeri și 33.317 soldați răniți și 26.28 ofițeri, 2.817 subofițeri și 171.243 soldați dispăruți, în mare majoritate capturați de sovietici după ce regele proclamase la radio un armistițiu inexistent[8].

Antonescu nu a fost un lider incompetent, aşa cum susţin unii mercenari ai Istoriei, ci o mare personalitate pusă în faţa unor situaţii extrem de dificile şi dramatice. A marşat pe Frontul de Est, chiar dincolo de Nistru – graniţa de răsărit a României – cu ferma convingere că astfel va putea elibera şi alipi la trupul ţării teritoriile pierdute ale României, inclusiv Ardealul de nord-vest. Pe timpul guvernării sale economia a funcţionat eficient pentru starea de război. În timp ce ţările Europei suportau drastic vicisitudinile conflictelor militare, exceptând unele măsuri imperios necesare -, populaţia României se comporta ca în vremuri normale, de pace., iar rezerva de aur a fost cea mai mare din istoria B.N.R. (uriaşă faţă de cea actuală, de „prosperitate” postdecembristă sub cârmuirea guvernatorului-aiatolah Mugur Isărescu). Abili, ruşii au negociat „la doua capete”: pe de o parte cu Antonescu fiindca avea Armata în subordine directă şi controla ţara, iar pe de alta, prin S.U.A. şi Anglia, cu trimişii regelui Mihai un naiv infirm moral care nu controla nimic, dar conştienţi de de pozitia regelui faţă de Antonescu. Ruşii nu doreau să-şi epuizeze forţele în România, ţinta lor fiind să ocupe cât mai repede Germania şi cât se putea din treritoriul Europei şi să întârzie cât mai mult înaintarea Aliaţilor.

Aşa cum am mai afirmat şi cu alt prilej, „În istorie « dacă » şi « poate »” nu-şi găsesc locul. Vă propun, totuşi, un exerciţiu de imaginaţie, răspunzând la fireasca întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă Mareşalul Antonescu ar fi reuşit să semneze pactul cu ruşii în condiţiile mult mai favorabile României – acceptate în principiu de Stalin – decât cele prevăzute în actul armistiţiului-dictat semnat la Moscova, în 12-13 septembrie 1944? Răspunsuri posibile:
– conform înţelegerii, fiindu-i creat un coridor în nordul ţării pentru a putea urma direcţia spre Germania, Armata Sovietică nu ar mai fi invadat întregul teritoriu al României, situaţie în care ar fi putut fi evitate multe din jafurile şi umilinţele la care au fost supuşi românii în timpul celor 14 ani de ocupaţie sovietică;
– Antonescu ar fi reprezentat Armata Română de pe poziţia unei ţări cobeligerante, ceea ce nu a mai fost posibil prin umilitorul armistiţiu oficial;
– cei cca. 175.000 de militari români luaţi prizonieri în perioada 23 august-12 septembrie 1944 nu ar mai fi ajuns în lagărele din Siberia, în minele din Donbas, ori în Kazahstan;
– este mai mult decât probabil că regele, care şi-a salvat tronul pe pielea românilor, ar fi fost detronat înainte de negociata abdicare din 1947;
– cele 3 miliarde (oficial) plătite de România după război ar fi avut altă cotă;
– este posibil ca abia la încheierea războiului, Ion Antonescu să fi sfârşit fie asasinat pentru „trădarea” de a ataca Uniunea Sovietică (aşa cum s-a întâmplat), fie aruncat în temniţă;
– comuniştii ar fi ajuns la putere în România fiindcă aşa se stabilise prin înţelegerea dintre cei trei: Roosevelt, Churchil Stalin (vezi notiţa olografă a lui Churchil, pe care a prezentat-o spre acceptare lui Stalin, la Yalta).

În aceeaşi măsură este inevitabilă şi o altă întrebare – pentru unii, nepotrivită: ce s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi câştigat războiul? Consecinţe posibile:
– în cazul rezistenţei pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi, forţele militare româno-germane, ar fi întârziat înaintărea Armatei Roşii spre Vest până în februarie 1945 (cele şase luni ştiute), ar fi permis înaintarea Aliaţilor astfel încât ruşii să nu mai poată ajunge la Berlin şi să ocupe o parte a teritoriului Germaniei;
– un fapt extrem de important care este ignorat aproape în totalitate este acela că un răgaz de jumătate de an ar fi permis oamenilor de ştiinţă germani să finalizeze anunţata armă (bomba atomică) înaintea americanilor, dar şi producerea noilor avioane cu reacţie şi a altor creaţii ultra-performante pentru acea vreme ale tehologiei gemane, preluate de Aliaţi după capitularea Germaniei (vezi Operaţiunea „Paperclip”).
– „dacă românii nu părăseau Axa în august 1944 şi luptau până la capăt alături de germani, războiul s-ar mai fi prelungit cu încă cel puţin şase luni, timp suficient ca industria germană să finalizeze proiectul de fabricare a armei lor secrete, adică a bombei atomice nemţeşti”, iar soarta războiului ar fi fost alta. Sunt destul de mulţi germanii care nu-i pot „ierta” pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944, pentru consecinţele acelei zile fatidice. Se poate spune că în acea zi Hitler l-a pierdut pe aliatul său european cel mai serios, singurul dintre aliaţii europeni pentru care Hitler avea un respect autentic, deplin”[9]. – poziţia României ar fi fost una privilegiată, Armata Română fiind a doua după Wehrmacht, care a suportat eforturile de război;
– pe lângă recuperarea Teritoriilor pierdute: Basarabia, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, răpite de U.R.S.S. în 1940, Hitler (care, după cum se ştie îl respecta pe Antonescu pentru verticalitatea sa), ar fi răspuns afirmativ revizuirii solicitate a Diktatului de la Viena, mai ales după executarea în Ungaria hortystă a Operaţiunii „Margareta 1″ din 19 martie 1944;
– Va urma –

ION MĂLDĂRESCU
Grafica – Ion Măldărescu

SURSA: http://www.art-emis.ro
–––––––––––––––––––––-
[1] Gheorghe Buzatu, Paradigme ale Tragediei Basarabiei, Ed. Vicovia, 2011. http://www.art-emis.ro/analize/647-paradigme-suntem-prea-aproape-de-rusia-si-prea-departe-de-dumnezeu.html
[2] Josif Constantin Drăgan, Mareşalul Antonescu şi răsboaiele de reîntregire, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.381-382.
[3] Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, Bucureşti, Ed. Saeculum & Europa Nova, 1995.
[4] Ibidem, p. 370; vezi şi Memoriile lui Gh. Brătianu.
[5] Ibidem, p.375.
[6] Raportul M.St.M. 1946;
[7] Josif Constantin Drăgan, Mareşalul Antonescu şi răsboaiele de reîntregire, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371.
[8] Fond C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie – Dosar 215/1944 ; Revista ART EMIS http://www.art-emis.ro/istorie/1778-inedit-23-august-1944.html şi Mircea Vâlcu-Mehedinţi, „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I, 2014
[9] http://www.art-emis.ro/analize/86-23-august-1944-ziua-catastrofei-sau-a-salvarii-germaniei.html

 

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, IN MEMORIAM, MILITARI DE CARIERĂ:, PRIETENII M-AU INFORMAT:, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s