UNIREA CEA MARE ŞI FIREASCĂ

Romania_de_la_Nistru_la_TisaLa 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană fiind rupte, „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. În aplauzele deputaţilor şi ale mulţimii care participa la dezbateri, Kogălniceanu accentua: „Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă!”. Independența României a fost recunoscută de marile puteri pe 13 iulie 1878[1].

În urma depunerii jurământului de credinţă în faţa Adunării Reprezentative a Principatelor Române de către Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, data de 10 mai 1866 devine Ziua Naţională a României. Patru ani mai târziu, la 10 mai 1881 se sărbătoreşte, cu bucurie şi grandoare, trecerea ţării de la principate unite la Regatul Român recunoscut internaţional. Aceştia au fost anii de mari transformări istorice şi de pornire a poporului român spre marele său ideal naţional, unirea firească a tuturor românilor într-un stat naţional unitar, ştiut fiind ca mai mult de jumătatea poporului român trăia, compact şi majoritar, în provinciile istorice Banat, Ardeal, Crişana, Maramureş, Bucovina şi Basarabia sub asuprire străină ale marilor imperii ce ne înconjurau: otoman, rusesc, austro-ungar. Odată, consolidat nucleul regatului românesc, cărturarii patrioţi şi biserica creştină română, atât din regat cât şi din părţile stăpânite de imperii, au strâns legăturile în vederea unirii celei fireşti într-un stat unitar pe Vatra Daciei, pe care neamul a supravieţuit cu stoicism, când îndârjit, când vlăguit de copleşirea barbarilor şi a imperiilor. În tumultul european al începutului de Secol XX, românilor, pentru împlinirea idealului lor naţional, le trebuia sprijinul unor puteri europene, altele decât cele trei imperii ce în decursul istoriei cotropiseră şi stăpâneau marea parte a teritoriului şi poporului român. Privirile majorităţii unioniştilor întregitori ai patriei, pe care o vedeau drept Dacia Redivivus, se îndreptau cu nădejde spre puterile Antantei; Franţa şi Anglia.

La o lună după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Saraievo, începe Primul Război Mondial prin declaraţia de război a Austro-Ungariei împotriva Serbiei din 15 iulie 1914. În mai puţin de o lună toate marile puteri europene sunt în război, România îşi declară neutralitatea în urma Consiliului de Coroană convocat şi condus de regele Carol Întâi, datorită pactului secret pe care-l avea cu Austro-Ungaria, pact impus cu brutalitate de Bismark. Neutralitatea ţine până în august 1916, când Antanta promite guvernului român satisfacerea revendicărilor lor de unire cu românii de pe partea cealaltă a arcului carpatic, dacă intră în război alături de ele. Ca urmare a acestor promisiuni, în 17 august 1916 are loc la Bucureşti o convenţie si semnarea unui tratat între Antanta şi guvernul condus de I.C. Brătianu. În urma acestei convenţii Regatul Român declară război imperiului Austro-Ungar, în 27 august 1916, pentru eliberarea conaţionalilor lipsiţi de elementarele drepturi cetăţeneşti, supuşi unei maghiarizări intensive. Armata Română, cu entuziasm şi uşurinţă, trece prin trecătorile carpatine ajungând până la Braşov, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorghieni, Orşova. În acest timp Germania, Turcia şi Bulgaria declară război Regatului Român. Comandamentul Suprem al Armatei Române face câteva greşeli tactice dezastroase în faţa noilor duşmani, conduşi de doi strategi prusaci, fiecare în fruntea unei armate superior echipate şi instruite. Generalul Eric von Falkenhyn atacă prin Ardeal iar generalul August von Makensen prin Bulgaria. Prinsă în cleşte, Armata Română pierde şi bătălia de apărare a Bucureştiului în decembrie 1916. Coroana şi guvernul se retrag în Moldova dar Armata Română rămâne stăpână pe trecători şi linia Mărăşeşti-Galaţi. O iarnă tristă, grea şi plină de nevoi, dar ataşamentul de neclintit al regelui Ferdinand (german de origine) şi al Reginei Maria (britanică) faţă de români devine exemplul urmat de toţi, dar mai ales de Armata Română. Singura excepţie fiind fiul lor, prinţul Carol ce dezertează, trecând în Rusia, să se căsătorească!

Anul 1917 a fost placa turnantă a războiului: Ruşii s-au săturat de război şi s-au apucat de revoluţii, din februarie până în octombrie s-a ales praful de imperiul Romanovilor, americanii odihniţi, simţind ca războiul nu va mai dura trei ani, au aranjat de un pretext ca sa intre în război, iar naţionalităţile din Austo-Ungaria au devenit tot mai insistente să se despartă definitiv de habsburgi. Românii s-au trezit între ciocanul bolşevicilor şi nicovala prusacă, dar cu o dăruire desăvârşită apără trecătorile, obţinând victorii la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz oprind armata germană să intre şi să cucerească Moldova. Datorită haosului bolşevic şi menşevic din Rusia, românii sunt obligaţii să accepte armistiţiul impus de Germania, în noiembrie la Focşani, pentru a se apăra de ruşi, care din foştii aliaţi au devenit jefuitori bolşevici. Adio, tezaur românesc! În Anul 1918 începe deznodământul războiului prin discursul preşedintelui american, Woodrow Wilson, intitulat Paisprezece Puncte, în care impune autodeterminarea naţiunilor înglobate prin forţă şi tratate nejust în Austro-Ungaria. După aflarea acestui discurs democratic american, la Roma, în Martie 1918, are loc Congresul Naţionalităţilor din Austro-Ungaria care adoptă moţiunea de susţinere a dreptului fiecărei naţiuni la autodeterminare şi ori să devină stat independent ori să se unească cu statul de aceiaşi naţionalitate deja existent. O luminare şi o cale larg deschisă, încurajatoare pentru Romanii din Austro-Ungaria la autodeterminare. Dar, înaintea lor, a venit surpriza, surprizelor: autodeterminarea naţiunilor o susţineau şi bolşevicii şi astfel la 27 Martie 1918, Basarabia devenise independentă de Rusia şi se reuneşte cu Moldova lui Ştefan cel Mare, fiindcă numai atât mai rămăsese din Regatul Român în acea primăvară. Trebuie subliniat că Germania l-a adus la putere pe Lenin în Rusia, ca să o scoată din război, să le fie mai uşor germanilor în vest unde se tocaseră fără victorii, se epuizaseră material şi apăruse demoralizarea în rândul militarilor. Din aceste motive Germania a încheiat „Pacea de la Bucureşti” recunoscându-i României teritoriul cu care a intrat în război, minus Dobrogea, în schimb impunând demobilizarea armatei şi păstrarea controlului asupra resurselor şi al economiei ţării. Tratatul nu a fost ratificat în parlament şi nici promulgat de Regele Ferdinand. Degeaba, s-a retras Germania în spatele trecătorilor carpatine, trăgând după ea slabele armate austo-ungare, fiindcă în urma lor a venit corpul expediţionar al generalului francez Franchet d’Esperey care a scos din luptă pe bulgari şi pe turci, astfel încă un imperiu murea. Zilele imperiului Austro-Ungar, un hibrid penibil şi steril, erau numărate. Naţionalităţile ce îl formau se organizează tot mai temeinic pentru autodeterminare.

La New York are loc Congresul sârbilor, croaţilor, cehilor, slovacilor, românilor, polonezilor, rutenilor a cărui rezoluţie impune ideea democrată a desprinderii totale de al treilea imperiu depăşit istoric, muribund. Comitetul Naţional Român de la Paris se lărgeşte în Consiliul Naţional Român Central cu sediul la Arad, iar Alexandru Vaida Voevod în data de 18 octombrie 1918, citeşte în Parlamentul de la Budapesta declaraţia de autodeterminarea a românilor din Ardeal şi Banat. La Viena, Iuliu Maniu detaşează din armata autro-ungară un corp de 70.000 de voluntari români şi-i aduce în Ardeal, în vederea desprinderii totale atât de imperiul austriac, cât mai ales de Ungaria care, la rândul ei, se rupe de Austria, dar vrea să menţină, în continuare, înglobat, Ardealul. În următoarele zile, deznodământul Primului Război Mondial se precipită iar cehii şi solovacii se unesc în Cehoslovacia şi-şi declară independenţa, în timp ce în Sud se formează noul stat unit şi independent al Slovenilor, Croaţilor şi Sârbilor. La 11 noiembrie 1918, se încheie armistiţiul pe frontul de vest, iar în 13 noiembrie 1918 pe frontul balcanic, după care Ungaria este obligată de puterile Antantei să-şi retragă trupele din Ardeal şi să permită trupelor române să le înlocuiască. Consiliul Naţional Român Central nu ajunge la nici o înţelegere cu delegaţia ungurească la Arad şi hotărăşte Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la Întâi Decembrie 1918, în cinstea lui Mihai Viteazul care a intrat în Cetatea Alba Iulia, în noiembrie 1599, ca unificator al celor trei principate Muntenia, Moldova şi Transilvania şi în memoria Răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan. Înaintea acestui eveniment, Congresul General al Bucovinei, cu mare majoritate, a emis rezoluţia de unire necondiţionată cu Regatul Roman. Astfel o altă parte a Moldovei lui Ştefan cel Mare se reuneşte cu neamul ei.

Adunarea de la Alba Iulia, prin cele 1228 de delegaţii alese din toate comitatele romaneşti a dat adunării un statut de plebiscit şi acestor delegaţii s-au alăturat o sută de mii de români, veniţi din toate satele şi comunele romaneşti din Bucovina şi Basarabia, din Maramureş şi Banat, din Crişana şi Ţara Moţilor, din Haţeg până-n Caraş au transformat-o în Marea Adunare Naţională a Românilor ce au vroit şi au realizat statul naţional unitar. Rezoluţia Unirii citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu cuprinde: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Rezoluţia mai cuprinde şi libertate naţională pentru popoarele conlocuitoare, deplină libertate confesională, înfăptuirea unui regim democratic în toate domeniile vieţii publice, reformă agrară radicală, legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Istoricul consemnează: „La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită”. Această rezoluţie este prezentată Regelui Ferdinand de către o delegaţie condusă de Miron Cristea episcop de Caransebeş, alături de Iuliu Hossu episcop greco-catolic de Gherla, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod şi Caius Brediceanu. Trebuie menţionat şi reţinut că, Adunarea Generală a Germanilor din Transilvania şi Banat ce a avut loc la Mediaş aprobă decizia românilor, ei cunoscând istoria Ardealului Românesc şi drepturile majorităţii cetăţenilor, pe când Adunarea Generală a Ungurilor, ţinută la Cluj, a reafirmat loialitatea lor faţă de Ungaria, pentru prima dată stat independent de la 1526. Trupele române intră în Cluj în 24 decembrie 1918 fără să întâmpine rezistenţă din partea lor.

În recenta istorie a Românilor, Întâi Decembrie 1918 stă alături de Unirea lui Mihai Viteazul, Unirea lui Alexandru Ioan Cuza, Războiul de Independenţă, de încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba Iulia. Oglindind aceste mari evenimente istorice. Ziua Naţională a României s-a serbat la 10 mai până în 1947. Din 1948 s-a fixat ca Zi Naţională, data de 23 august, o zi comunistă de tristă amintire (ziua trădării regelui Mihai – n.r.). După evenimentele de la Timişoara şi lovitura de stat de la Bucureşti, din 1989 paleo-comunistul Ion Marcel Ilici Iliescu a propus ca zi naţională 22 decembrie, ce avea aceiaşi valoare ca şi 23 august. Din fericire, a fost contracarat istoric şi combătut până ce a fost obligat să promulge legea prin care Întâi Decembrie să fie Ziua Naţională a României.

CORNELIU FLOREA

SURSA: http://www.art-emis.ro
–––––––––––
[1] http://ziarulfaclia.ro/9-mai-1877-proclamarea-independentei-romaniei-1877-1878/

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, FELICITĂRI, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s