TINERE TALENTE: VASILICA HÂNCU

            TINERE TALENTE: VASILICA HÂNCU

VASILICA HANCU portretAșa s-a întâmplat, că în viața mea am cunoscut mai multe talente, pe atunci necunoscute și datorită încărcăturii emoționale primite de la citirea lucărilor acestora  și intuiția, care-mi este cea mai bună prietenă, după Dumnezeu și Logică, am incercat să le promovez, să le insuflu încredere, că ce fac este frumos. Mai mult decât atât, la unele din respectivele talente,acum personalități, după proiectele mele le-am scos și cărți și deschis portaluri în Internet, care au fost apreciate de multă lume bună din Republica Moldova și România.

O parte din acești oameni au fost și sunt recunoscători, deoarece am fost mărinimos,  i-am descoperit și promovat dezinteresat. Alții, după ce s-au văzut cu portaluri electronice și cărți, au uitat de unde au pornit și actualmente povestesc tot felul de trasnaie, cum de mici copii scrieau versuri, dar cu regret, acele caiete nu s-au păstrat…Sigur că nu mă supăr pe ei, nici gând, deoarece n-am întins o mână de ajutor, pentru careva favoruri morale sau materiale, ci pentru a da posibilitatea unui talent autentic să fie cunoscut în lumea artelor. Un regizor cunoscut de la televiziune, chiar mi-a propus să organizeze o emisiune cu cel care va scrie aceste rânduri, avându-i invitați pe cei promovați de mine  pe parcursul a mai multor ani…am refuzat politicos, motivând prin faptul că este prematură o asemenea emisiune și că într-o apropiată perspectivă vom putea reveni la această discuție.

10411060_867403206682076_9188578825034571519_nPrincipiul vieții mele este foarte simplu și modest: Cine, dacă nu eu? Cine-i va depista, promova, ai scoate în lumină pe acele persoane, pe care Dumnezeu i-a inzestrat cu un har deosebit, care merită atenția publicului. Fiecare din noi  e dator să facă cât mai multe lucruri frumoase în favoarea copiilor, părinților și a Neamului nostru românesc din Basarabia pentru a avea la activ, cât mai multe bile albe  în fața Judecătorului Suprem.

În speranța că prezentând astăzi un alt tânăr talent, cred eu un poet promițător, voi mai primi într-o apropiată  perspectivă o bilă albă, la cele adunate de mine pe parcursul vieții.

DSCN3477Este vorba de Vasilica Hâncu, o Doamnă tânără, frumoasă și talentată, care peste câteva zile va sărbători ziua de naștere, mai precis la 17 decembrie. Deși în actele oficiale este scrisă cu numele de Vasilina, credem noi, că în lumea poeziei, dar și în viață mai mult i se potrivește Vasilica, fiindcă atunci când un nume se schimbă la feminin are anume această structură, de exemplu Valeriu- Valerica- Valeria și nici decum Valerina. Cu toate acestea în zilele noastre nu ne mai miră nimic în prostiile pe care le fac funcționarii statului, inclusiv cei de la starea civilă. În anul 1974, când s-a născut micuța Vasilica, era al treilea copil în familie, deși după ea au mai urmat încă  patru copii, în total șapte din care cinci fiice și doi feciori. Frumosul nume  viitoarei distinse doamne  i l-a ales tatăl său Ștefan, un om simplu, dar foarte harnic, care a muncit întreaga viață în postură de șofer în parcul auto al gospodăriei agricole din satul Cornești, din părțile Hânceștilor. Mama, cu excepționalul nume Maria, muncea și ea cu toată inima în respectiva gospodărie în sectorul legumicultură. Părinții, deși  munceau ambii, avea în grija lor 7 copii, de diferite vârste, care trebuiau nu numai hrăniți și îmbrăcați, ci și educați, misiune pe care au îndeplinit-o cu cinste. Una din acești copii era Vasilica(sau Vasilina, dacă vreți!), care a copilărit și învățat studiile gimnaziale în satul natal, iar studiile medii le-a finisat cu succes în satul vecin. Ulterior, și-a continuat studiile la un colegiu din regiunea Moscova, specializat pentru industria textilă.

10653765_294537517407583_3954870114006172847_nAnume atunci și acolo, participând la diferite secții de activitate artistică, a fost observată de câțiva profesori ai școlii muzicare din oraș și i s-a propus de a continua studiile la instituția nominalizată, dar cu regret, protagonista noastră a refuzat din mai multe motive, deși vocea ei, cântecele interpretate de ea, au cucerit multe săli de concerte  din Regiunea Moscova, dar și în Moldova. Drept dovadă puteți vedea Diploma de Mențiune atașată la acest material, care confirmă vocea ei frumoasa, cristalină , ce te captivează  chiar de la primele note muzicale.

În anul 1996, Vasilica Hâncu s-a căsătorit, și în familia nou formată au apărut doi copii frumoși și deștepți, cu numele eminesciene de Mihai și Veronica, despre care cu siguranță că vom mai auzi lucruri deosebite.

Poezioare și îngânări de melodii le făceam chiar din fragedă copilărie, dar mereu fiind cuprinsă de timiditate, îmi încetineam glasul, când se apropia cineva- îmi relata într-una din zile Doamna Vasilica Hâncu.

10600412_317129058481762_2355772254930654923_nȘi încă ceva, Distinsa Doamnă este o persoană foarte activă nu numai  în viața culturală a municipiului Chișinău, dar și în viața social-politică, implicându-se în diferite campanii electorale în scopul de a contribui la o schimbare spre binele țării.

Sper, ca cititorul nostru să nu fie prea sever cu primele poezii publicate ale tinerei autoare de versuri Vasilica Hâncu, deoarece, toți care au început a scrie, au făcut acest lucru cum se zice de la simplu la compus. Sunt sigur, că într-o perioadă scurtă, măestria poetică a tinerei poete se va afla în permanentă ascensiune.

Vă propun câteva poezii ale Doamnei Vasilica Hâncu, în speranța că o să vă placă, dar nu înainte de a o felicita cu primele versuri  publicate virtual  și cu apropiata zi de naștere. La Mulți Ani stimată doamnă Vasilica, multă inspirație și o viață plină numai de bucurii!

Alexandru Moraru

     Suflet flamind de lumina…

Este trist ca-n viacul nostru,

unde tot ne este clar.

Unde știm ce-n seamnă carte,

mai există om vulgar.

 

Mai există cel ce-n șeală,

mai există cel ce vrea,

Ca al său frate să moară

Și să-i ia averea sa…

 

Cel ce-și părăsește fiul,

părăsindu-și mama lui.

Se îngroapă-n întuneric,

își dă suflet răului.

 

Anturajul cel de spaimă,

răutăți și viclenii.

Lor în creier doar le murmură:

Să faci rău, să faci hoții !

 

Ei sunt tari, dar au și frică,

De Lumina din Altar,

De parfumul de tămîie,

De Clopotnița din deal.

 

Nu ai să faci cale lungă,

să te-n departezi de rele.

Doar a ta voință pune,

un închin o rugăciune.

 

Și în vechea Mănăstire,

Plecînd capul ia și pune,

Lumînarea ca să fume

Și tămîea să profume.

 

E superb cînd luminița,

în tot sufletul apare.

Cu a ei putere mică,

îl dă jos pe ,,răul,, tare.

 

Și-ți îmfibge rădăcina,

în al neamului pădure.

Tu fiind cu suflet pur

Nu-i avea frică de nimeni.

 

Și ve-i fi de Domn primit

Și Icoana-ți v-a surîde.

,,TU,, om bun ve-i fi numit,

Clară-ți v-a fi a ta minte.

       Noiembrie cu soare

Noiembrie cu soare,

Noiembrie în floare.

Cu mugur de migdalie ,

Cu păpădia-n albie.

 

Zăpada întârzie,

Colina să-și mîngîie.

Cu plapuma ei albă,

Cu argintiia-i salbă.

 

Vezi zboară albinuța,

slăbită de puteri.

O păsărică cîntă ,

Ca-n zi de primăveri.

 

Un tractoraș își țese,

Covorul său de brazdă.

A sa culoare neagră,

Dă la țăran nădejde.

 

Îi zice: pleacă-n pace,

și odihnește iarna.

Căci numai azi nu-i mîine,

Și-apare primăvara.

 

Și ve-i căta cu zbucium,

Pe toate să silești,

Și-acel noembrie cu soare ,

Din nou să-l regăsești.

URĂTURĂ…

Aho-Aho cu Sfîntul Vasile

Să-i urăm pe cei cu vile,

Cu bordeie mari luxoase,

Limuzini pe lîngă case.

Să-i urăm să li se-n moaie,

Inimile lor de paie.

Să le dea și la săraci,

Tot ce au furat cu saci.

 

În ocol țăranul are,

Vaci și porci, chiar și mioare.

Cred că nu le v-a strica

Și Leuți de ar avea.

L-ar primi în cămărica,

Și pe domnul dolărică

l-ar primi pe covoraș

Și pe domnul euraș.

 

Căci de felul său țăranul,

Este ospătos, dar banul,

Cam răruț îi calcă pragul ,

Înzadar nu-i a lui dracu

 

Voi țărani de prin vîlcele,

Ian ieșiți de sub troiene.

Luați clopotul și plugul,

Și urați voi parlamentul.

Cereți poate vi s-a da,

De nu azi, poate cîndva.

Nu acum, poate la anul .

E deprins deja țăranul.

 

Voi acei din cârma Țării !!!

Subjugați de mama-avere.

Ian schimbați-va cu locul,

La arat porniți cu plugul.

Căci cândva și Sfîntul Vasile,

Și-a împlut traista cu grâne

Și-a luat plugul și boii

Și-a pornit contra ninsorii.

A arat, a semanat,

Grâușor de cel curat.

A  mpărțit la fiecare,

Cel ce dă, acela are!

 

Porniți plugul, hai cu toții,

Să v-audă strănepoții

Mânați măi, hăi, hăi…!

Dornici de primăvară

Într-o zi de primăvară,

Iese albinuța afară

Și prin zborul ei vestește,

Primăvara că sosește.

 

Ne zâmbește toporașul,

Murmură și izvorașul.

Păsările cântă triluri,

Mielușei zburdă pe dealuri.

 

Cățelușul cel vărgat,

și-a schimbat al său lătrat.

Nu mai stă în a lui cușcă,

Ba de-l zădări, chiar te mușcă.

 

Veverița cea voioasă,

Stă pe-o creangă nu prea groasă.

Ronțăind o alunică,

Ce-i rămase-n scorburică.

 

Orice vietate-n grabă,

Grabnică-i făr de zăbavă.

Nimeni nu-i să nu voiască,

Primăvara s-o ntâlnească!

   Iepurașul

Am codiță, dar micuță.

Am urechile mai mari.

Am blăniță cenușie

Piciorușe zvelte am.

 

Dințișori-mi sunt puternici,

și auzu-mi de-ajutor.

Când simpt dușmanul pe-aproape,

Iata –am fost… și nu mai sunt.

 

Toată viața mi-e o fugă,

Iarna, vara, toamna chiar.

Vi s-a întâmplat vre-o dată,

Ca-n grădină la bunici,

Să dispară morcov, varză?

Voi v-ați întreba cu toții:

Cine-a fost oare pe-aici?

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în MĂRIA SA - POEZIA ! (dedicaţii şi...), TINERE TALENTE, VIBRAŢIA SUFLETULUI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s