Preşedinţii blestemaţi ai României (3)

PresedintiiRomaniei41_art-emisPe plan extern, şi Bush, şi Băsescu şi-au câştigat aceeaşi „reputaţie” negativă, prin faptul că ambii au adus ţărilor lor prejudicii serioase de imagine. Anunţul făcut de Băsescu la inaugurarea primului mandat, că axa Washington-Bucureşti va fi vectorul exclusiv al politicii externe a României în viitor, a stârnit imediat critici vehemente la principalele cancelarii vest-europene, a dus la instaurarea spontană a unei carantine politice şi diplomatice împotriva României, în vestul şi estul Europei. A început lungul „îngheţ” al politicii externe româneşti, durează şi acum, după 11 ani. România luată ostatică de Băsescu în decembrie 2004 a involuat mult pe plan intern, la fel pe plan extern, deficitul de imagine internaţională a ţării este şi în prezent mai adânc şi pare mai de neremediat ca oricând în trecut: porţile spaţiului Schengen rămân zăvorâte; cooperarea regională este aproape zero; proiectele de dezvoltare şi integrare continentală zac neatinse. Împreună cu cele ale ţării, bunul nume şi imaginea externă ale instituţiei prezidenţiale sunt precare. La Bucureşti, clona prezidenţială Băsescu a îmbinat în mod strălucit experienţa trecutului său comunist, ca informator al fostei securităţi şi membru local V.I.P. al partidului unic, cu experienţa familiei prezidenţiale Bush, tată şi fiu, şi a instaurat în România cel mai eficient şi mai temut sistem de supraveghere, şantaj şi control politic din toată Europa de Est, de după căderea comunismului. „Dosariada naţională”, să-i spunem aşa, inaugurată de Băsescu la debutul primului său mandat, în decembrie 2004, a continuat până la sfârşit şi a costat România zeci de miliarde de lei noi din banii publici, în infrastructuri şi ore-lucru la Preşedinţie, Parlament, guvern, ministere, C.S.M., procuraturi, parchete, D.N.A., A.N.I., tribunale, judecătorii, instanţe superioare, poliţie, penitenciare, servicii secrete, mii şi mii de mandate de interceptare şi milioane de ore de înregistrări şi ascultare (în iulie-august 2012, la solicitarea poliţiei politice DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a aprobat de 80 de ori mai multe mandate de ascultare vizând demnitari, decât în aceeaşi perioadă a anului trecut!), secretizări, filaj pedestru, auto şi electronic, comunicaţii terestre şi spaţiale etc. S-au monitorizat telefonia fixă şi mobilă, internetul şi e-mailurile populaţiei, s-au instalat instrumente de supraveghere în maşini personale, s-au verificat conturi personale de bancă, tranzacţii locale şi internaţionale etc.

În privinţa justiţiei, Traian Băsescu a procedat la fel ca Bush jr., dar şi-a întrecut cu mult „profesorul”. În cursul mandatelor sale a numit peste 4.600 de procurori şi judecători noi, în toată ţara, de peste 50 de ori mai mulţi decât toţi preşedinţii României dinaintea sa, luaţi împreună. Controlul lui asupra justiţiei, la toate nivelurile (Consiliul Superior al Magistraturii, parchete, procuraturi, instanţe judecătoreşti etc.), îngreunează enorm şi acum debăsificarea justiţiei, a administraţiei, a întregii Românii. Băsescu, la fel ca „bunul său prieten” Bush, a înlăturat şi el de la conducerea agenţiilor de informaţii directori care vedeau lucrurile altfel, şi-a subordonat şi a transformat comunitatea de informaţii naţională într-un serviciu propriu, pentru susţinerea şi apărarea intereselor sale politice sau personale. A fost deosebit de grav faptul că Băsescu a folosit în aşa fel serviciile secrete încât echilibrul dintre securitatea naţională şi drepturile constituţionale şi libertăţile civile ale cetăţeanului român a fost rupt. Bush jr. a redus la tăcere aproape toată media; de pildă nimeni nu a întrebat şi nu a comentat nimic despre pregătirile pentru războiul din Irak, în 2003. La fel, Băsescu a reuşit să controleze o bună parte din media românească şi să o transforme într-o mascaradă. A fost susţinut de câteva televiziuni, de ziare, agenţii de presă şi de o mână de lichele, croite de vremuri, interese şi propria lipsă de caracter după chipul şi asemănarea stăpânului.

Am mai spune doar că Băsescu s-a impregnat în asemenea măsură de ideea parteneriatului cu fosta administraţie americană încât până şi cuvintele, retorica şi stilul de conducere au semănat cu ale lui Bush. Îl priveai pe preşedintele de la Bucureşti şi aveai senzaţia că vezi un film cu preşedintele de la Washington în anii 2002-2006, în vremea pregătirii războiului, a invaziei şi a împotmolirii din Irak. Spunea Bush că luptă contra terorismului şi că securitatea Americii se joacă în Irak? Spunea şi Băsescu că „securitatea României depinde de rezolvarea situaţiei din Irak” (?!). Spunea Bush că luptă în Irak pentru democratizarea acelei ţări? Spunea şi Băsescu la 4 iulie, pe şoseaua Kiseleff, sau la alte ocazii, că românii se află în Irak „cu scopul democratizării”. A controlat Bush o bucată de vreme Congresul? S-a zbătut totdeauna şi Băsescu să controleze Parlamentul. A crezut Bush că militarismul său „macho” va compensa nemulţumirile americanilor, provocate de situaţia internă? La fel a crezut şi Băsescu, maimuţărindu-se în haine de camuflaj pe la televiziuni, la întâlniri cu soldaţi români, acasă, ori în Irak. Când lucrurile au început să meargă prost în Irak, s-a închis Bush în biroul său şi a încetat orice dialog cu toţi şi a ajuns cel mai izolat preşedinte din timpurile moderne ale Americii? La fel a făcut şi Băsescu, a evitat orice dezbatere democratică, nu a discutat situaţia dificilă a ţării cu nimeni, cu opoziţia, sau cu propria-i Alianţă D.A., cea care l-a adus la putere; s-a închis în cercul lui tot mai strâmt de penali, impostori, foşti tovarăşi de furăciuni, muieri deocheate, ţigani de catifea, clienţi cu foamea-n gât, magistraţi şantajaţi şi şantajabili ş.a.m.d.

Traian Băsescu. Un fost preşedinte eşuat, detestat şi repudiat de propriul lui popor. Un fost preşedinte blestemat. În urmă cu un an, Klaus Iohannis a devenit cel de al cincilea preşedinte al României. Un preşedinte – deocamdată – controversat, constrâns la o confruntare şi o coabitare incomodă cu un prim-ministru, un guvern şi o majoritate parlamentară P.S.D., tradiţional potrivnice. Abia de curând, un nou guvern, de „tehnocraţi”, al lui Dacian Cioloş, propus de Cotroceni – condus de un premier suspectat a fi omul lui George Sörös, multimiliardar cu activităţi internaţionale şi o reputaţie îndoielnice -, a trecut de plenul Parlamentului şi, astfel, drumul spre cooperarea palatelor Cotroceni şi Victoria a fost deschis. Viitorul nu prea îndepărtat ne va spune dacă speranţa şi normalizarea vor mai poposi în România sau nu.

RADU TOMA

SURSA: http://www.art-emis.ro

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, PRIETENII M-AU INFORMAT:, SFATURI PENTRU PRIETENII MEI, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s