Adrian Severin despre “Epistola sfântului ambasador Klemm către români”…

Adrian Severin despre “Epistola sfântului ambasador Klemm către români”: Cum să nu te apuce nebunia când cel care zi de zi îi îndeamnă pe români să se urască între ei, să își renege și să își distrugă elitele, le cere să îi iubească pe străini?!

Hans Klemm

Fost ministru de externe și parlamentar european, Adrian Severin s-a remarcat în ultima vreme prin luări de poziții extrem de curajoase împotriva establishment-ului de la București.

Ultimul exemplu în acest sens îl constituie răspunsul adresat ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, care postase un editorial pe pagina de internet a instituției, un fel de scrisoare deschisă adresată poporului român.

Adrian Severin numește scrisoarea reprezentantului SUA drept “Epistola sfântului ambasador Klemm către români”. “Acestea sunt câteva dintre ingredientele cocktailului de sentimente insuflate de fabuloasa epistolă a Excelenței Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, domnul Hans Klemm, transmisă unui român fictiv cu numele James Bond”, scrie Severin pe blogul său.

Acesta afirmă că “descoperirea faptului că reprezentantul cel mai înalt al Americii pe lângă una dintre națiunile cele mai pro-americane din lume, nu știe nimic și dacă știe nu înțelege nimic despre cine este, ce apără și pentru ce luptă această națiune. Pe de altă parte, reconfirmarea faptului că Ambasadorul SUA în România lucrează cu hărnicie împotriva intereselor țării sale aici”, îi provoacă perplexitate.

Fostul demnitar îl acuză pe Klemm că nu înțelege istoria poporului român și a Europei.

“Este uluitor să constați că SUA au trimis în România un ambasador care nu înțelege diferența între modul de formare a națiunilor central-europene – pe criteriul etnic și pe baza unui trecut comun – și cel în care s-a format națiunea americană – pe criteriul civic și pe baza unui proiect de viitor comun. Istoria statelor europene este lungă și fără aportul ei identitar viitorul este de neimaginat. Istoria SUA este scurtă și de aceea, memoria neavând obiect, imaginația se dezvoltă nestingherită de constrângeri identitare. Orizontul european este fragmentat; cel american este global. Poate că este mai plăcut și mai eficient să fii american decât european. Este mai confortabil să poți spune că patria ta este acolo unde îți este bine (ubi bene ibi patria) decât să vrei cu tot dinadinsul să fie bine în patria în care strămoșii tăi și-au zidit casa. Nu le poți cere însă europenilor să facă saltul imposibil peste propria umbră numai pentru că tu nu ai umbră și vrei ca toți să îți fie asemeni”, notează Severin.

Autorul îi mai transmite lui Hans Klemm că visul românilor a fost mereu pacea și nu dominarea altora, precum visul american.

“Cu privire la națiunea română, domnul ambasador nu știe că naționalismul său a fost totdeauna de natură geopolitică, românii urmărind mereu să își consolideze securitatea iar nu să își afirme superioritatea față de alte comunități etno-culturale. Creștinismul românesc (și aici includ și cea mai mare parte a minorităților naționale) este inspirat de Dumnezeul iubitor și milostiv al Noului Testament iar nu de cel războinic și răzbunător al Vechiului Testament cu care au venit în bagaje pionierii americani. Biserica ortodoxă română este o biserică apostolică și prin aceasta aristocratică, respectiv una tolerantă și laică (sic!), lispită de tentații politice sau practici prozelitiste, cum este cazul majorității confesiunilor americane.

Ca stat, deși fondată pe principiul naționalităților, România este astăzi o națiune civică, seculară și multiculturală. În mod tradițional ea este un spațiu de imigrare iar nu de emigrare (cu excepția relativă a ultimei jumătăți de secol), care nu se teme de străini tocmai întrucât i-a asimilat în mod pașnic pe toți cei care s-au stabilit pe teritoriul ei. Că au venit aici ducând în mână ramura de măslin sau au cerut pământ și apă, toți străinii ajunși pe ceea ce este astăzi teritoriu românesc, s-au făcut, vorba poetului, o apă și-un pământ. În felul ei România este un creuzet cultural (melting pot) ca și America, cu mențiunea că în el nu se topesc și se amestecă identități diferite ci identitățile sosite mai târziu se integrează într-un fond preexistent care astfel se transformă mereu rămânând în esență același (sic!). Spre a-și feri supușii de o asemenea asimilare, Imperiul Otoman le-a interzis musulmanilor să se stabilească la nord de Dunăre, în Principatele danubiene, să își întemeieze aici afaceri sau să își construiască moschei. De aceea peisajul românesc nu este marcat de prezența pitorească a minaretelor, cum se întâmplă în Balcani. “Visul românesc” a fost pacea; spre deosebire de “visul american” care a fost dominația”, scrie Adrian Severin.

El consideră că Hans Klemm încalcă normele statului de drept, dar asta nu-l împiedică să dea lecții altora despre așa ceva.

“Cum să nu te revolți atunci când îl vezi pe ambasadorul american că îți vorbește sfătos despre statul de drept, în timp ce încalcă fără remușcări normele dreptului internațional codificate în Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state?! Cum să nu te cuprindă o sfântă indignare când același domn te îndeamnă să îi primești cu căldură și chiar să îi naturalizezi cu generozitate pe imigranții arabo-musulmani, la numai câteva săptămâni după ce tot el ne explica cu aceeași convingere că ridicarea vizelor de călătorie pentru români în SUA este exclusă și în timp ce țara sa a înălțat un zid (asemănător celui construit de comuniști la Berlin în timpul Războiului Rece) pentru a opri imigrația mexicană!? (Imigrație care înseamnă de fapt revenirea mexicanilor pe pământurile de unde au fost izgoniți prin forța armelor de nobilii înaintași ai dlui Klemm.) Cum să nu ți se urce sângele la cap când reprezentantul SUA ne îndeamnă să căutăm un Einstein printre sărmanii refugiați arabi fugiți din calea haosului ucigaș pe care tocmai necugetata politică americană l-a stârnit dar nu suflă o vorbă despre repatrierea Einstenilor români din Sillicon Valley, răpiți nouă în detrimentul viitorului „vechii Românii”!? Cum să nu te apuce nebunia când cel care zi de zi îi îndeamnă pe români să se urască între ei, să își renege conducătorii și să își distrugă elitele, le cere să îi iubească pe străini?! Nerușinarea se pare că nu are margini”, spune Severin.

Iată textul integral al lui Adrian Severin:

Motto:
„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
​​​ Radu Gyr

Perplexitate, teamă, revoltă, durere, dispreț, milă, ilaritate, disperare… Acestea sunt câteva dintre ingredientele cocktailului de sentimente insuflate de fabuloasa epistolă a Excelenței Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, domnul Hans Klemm, transmisă unui român fictiv cu numele James Bond.

Am fost avertizat că dacă voi da expresie publică amintitelor sentimente soarta mea nu va fi deloc bună și pentru o clipă m-am speriat. Mi-a apărut atunci înaintea ochilor imaginea lui Corneliu Coposu care spunea că față de suferințele îndurate de acest neam pentru a supraviețui cu demnitate, câțiva ani de pușcărie nu contează. Mi-am amintit și cuvintele Președintelui american Franklin-Delano Roosevelt care avertiza că în situații limită singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși. Cu acestea în cuget am început să scriu.

1. Perplexitatea mea are două cauze. Pe de o parte, descoperirea faptului că reprezentantul cel mai înalt al Americii pe lângă una dintre națiunile cele mai pro-americane din lume, nu știe nimic și dacă știe nu înțelege nimic despre cine este, ce apără și pentru ce luptă această națiune. Pe de altă parte, reconfirmarea faptului că Ambasadorul SUA în România lucrează cu hărnicie împotriva intereselor țării sale aici.

Este uluitor să constați că SUA au trimis în România un ambasador care nu înțelege diferența între modul de formare a națiunilor central-europene – pe criteriul etnic și pe baza unui trecut comun – și cel în care s-a format națiunea americană – pe criteriul civic și pe baza unui proiect de viitor comun. Istoria statelor europene este lungă și fără aportul ei identitar viitorul este de neimaginat. Istoria SUA este scurtă și de aceea, memoria neavând obiect, imaginația se dezvoltă nestingherită de constrângeri identitare. Orizontul european este fragmentat; cel american este global. Poate că este mai plăcut și mai eficient să fii american decât european. Este mai confortabil să poți spune că patria ta este acolo unde îți este bine (ubi bene ibi patria) decât să vrei cu tot dinadinsul să fie bine în patria în care strămoșii tăi și-au zidit casa. Nu le poți cere însă europenilor să facă saltul imposibil peste propria umbră numai pentru că tu nu ai umbră și vrei ca toți să îți fie asemeni.

Cu privire la națiunea română, domnul ambasador nu știe că naționalismul său a fost totdeauna de natură geopolitică, românii urmărind mereu să își consolideze securitatea iar nu să își afirme superioritatea față de alte comunități etno-culturale. Creștinismul românesc (și aici includ și cea mai mare parte a minorităților naționale) este inspirat de Dumnezeul iubitor și milostiv al Noului Testament iar nu de cel războinic și răzbunător al Vechiului Testament cu care au venit în bagaje pionierii americani. Biserica ortodoxă română este o biserică apostolică și prin aceasta aristocratică, respectiv una tolerantă și laică (sic!), lispită de tentații politice sau practici prozelitiste, cum este cazul majorității confesiunilor americane. Ca stat, deși fondată pe principiul naționalităților, România este astăzi o națiune civică, seculară și multiculturală. În mod tradițional ea este un spațiu de imigrare iar nu de emigrare (cu excepția relativă a ultimei jumătăți de secol), care nu se teme de străini tocmai întrucât i-a asimilat în mod pașnic pe toți cei care s-au stabilit pe teritoriul ei. Că au venit aici ducând în mână ramura de măslin sau au cerut pământ și apă, toți străinii ajunși pe ceea ce este astăzi teritoriu românesc, s-au făcut, vorba poetului, o apă și-un pământ. În felul ei România este un creuzet cultural (melting pot) ca și America, cu mențiunea că în el nu se topesc și se amestecă identități diferite ci identitățile sosite mai târziu se integrează într-un fond preexistent care astfel se transformă mereu rămânând în esență același (sic!). Spre a-și feri supușii de o asemenea asimilare, Imperiul Otoman le-a interzis musulmanilor să se stabilească la nord de Dunăre, în Principatele danubiene, să își întemeieze aici afaceri sau să își construiască moschei. De aceea peisajul românesc nu este marcat de prezența pitorească a minaretelor, cum se întâmplă în Balcani. “Visul românesc” a fost pacea; spre deosebire de “visul american” care a fost dominația.

Dacă ar fi știut toate acestea, domnul ambasador al SUA ar fi înțeles că actuala problemă a refugiaților arabo-musulmani nu are pentru români caracter cultural ci ține de securitate. În consecință ea nu are a fi rezolvată în termeni morali ci din perspectivă geopolitică. A o aborda din alt unghi este egal cu a le spune românilor că parteneriatul strategic româno-american nu valorează doi bani. Or, dezamăgirea românilor și americano-scepticismul subsecvent ei sunt în defavoarea Americii, mai ales în contextul celui de al treilea război mondial în curs de desfășurare.

2. Sentimentul de teamă are și el două rațiuni.

În primul rând, convingerea că antiamericanismul în creștere galopantă al românilor, pe focul căruia toarnă gaz prin panseurile sale însuși ambasadorul american, reprezintă o gravă amenințare la adresa securității naționale a României.

În al doilea rând, teama descinde din revelarea faptului că planul SUA nu ar fi acela de a avea în România, cu bunele și relele ei, un partener strategic ci de a demola identitatea „vechii Românii” pentru ca pe ruinele ei să clădească, după expresia dlui Klemm, „o nouă Românie”; nu neapărat islamică ci anațională și prin asta neeuropeană. Această Românie nu este descrisă de ambasadorul american de manieră afirmativă, substanțială și pozitivă, ci de manieră exclusivă, procedurală și negativă. „Noua Românie” nu oferă ci exclude – exclude „corupția”, adică, potrivit Codului lui Klemm, pe toți cei care apără identitatea și interesele „vechii Românii” – și nu zidește ci ordonează – adică instaurează teroarea statului așa zis de drept, prin care știm deja că, în virtutea aceluiaș Cod, se înțelege „complexul militar-judiciar” fundamentat pe concepții autoritar-populiste, care se învârte în jurul axei DNA-SRI.

Analizând mesajele simbolice ale recentului bilanț al DNA am dovedit că acestă instituție și universul al cărui centru este, dezvoltă o mentalitate de tip totalitar. Nu mai revin asupra argumentelor. Cum atunci când vorbește de „stat de drept” dl Klemm totdeauna la acest univers se referă, înțelegem ce are în vedere atunci când ne spune că proiectul „noii Românii” are ca obiectiv principal omnipotența „statului de drept”. Dacă Lenin se pare că dorea să organizeze statul ca pe o pușcărie perfectă în care urmau a fi reduși la neant dușamnii de clasă ai proletariatului, „statul de drept” al domnului Klemm, inspirat de ideologiile dreptei radicale, ambiționează realizarea unui cadru similar dar pentru exterminarea dușmanului de rasă. Nu este vorba de rasă în înțelesul etnic, căruia naziștii îi dădeau o conotație biologică, ci în înțeles cultural. Tot ereditatea este în discuție dar nu cea biologică ci cea culturală. Iată ce ni se pregătește. Să spunem lucrurilor pe nume.

3. Sursele revoltei față de acest mesaj sunt multiple. Cum să nu te revolți atunci când îl vezi pe ambasadorul american că îți vorbește sfătos despre statul de drept, în timp ce încalcă fără remușcări normele dreptului internațional codificate în Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state?! Cum să nu te cuprindă o sfântă indignare când același domn te îndeamnă să îi primești cu căldură și chiar să îi naturalizezi cu generozitate pe imigranții arabo-musulmani, la numai câteva săptămâni după ce tot el ne explica cu aceeași convingere că ridicarea vizelor de călătorie pentru români în SUA este exclusă și în timp ce țara sa a înălțat un zid (asemănător celui construit de comuniști la Berlin în timpul Războiului Rece) pentru a opri imigrația mexicană!? (Imigrație care înseamnă de fapt revenirea mexicanilor pe pământurile de unde au fost izgoniți prin forța armelor de nobilii înaintași ai dlui Klemm.) Cum să nu ți se urce sângele la cap când reprezentantul SUA ne îndeamnă să căutăm un Einstein printre sărmanii refugiați arabi fugiți din calea haosului ucigaș pe care tocmai necugetata politică americană l-a stârnit dar nu suflă o vorbă despre repatrierea Einstenilor români din Sillicon Valley, răpiți nouă în detrimentul viitorului „vechii Românii”!? Cum să nu te apuce nebunia când cel care zi de zi îi îndeamnă pe români să se urască între ei, să își renege conducătorii și să își distrugă elitele, le cere să îi iubească pe străini?! Nerușinarea se pare că nu are margini.

4. Textul ambasadorului Klemm este pentru mine și o sursă de imensă durere. Sunt inițiatorul parteneriatului strategic româno-american. Ideea acestui parteneriat s-a născut în biroul meu de la Ministerul Afacerilor Externe, în discuțiile cu consilierii mei și ea a fost dusă de mine la Washington cu prilejul vizitei efectuate acolo în aprilie 1997. Atunci am afirmat o dorință care sintetiza o întreagă filosofie politică: „prefer ca România să devină membru NATO ca partener strategic al SUA decât să devină partener strategic al SUA ca membru NATO.” Tot atunci – și de atunci încoace fără încetare – le-am spus compatrioților mei că parteneriatul cu SUA reprezintă principala garanție a securității noastre și că dacă nu dorim ca marile puteri euro-atlantice și euro-asiatice să facă tot felul de tranzacții peste capul nostru și pe seama noastră (aceasta incluzând strivirea noastră în cleștele geopolitic ruso-german), este esențial să menținem o relație specială cu Washingtonul, bazată pe inserarea utilă a României în strategia americană din regiunea Mării Negre și la gurile Dunării. Aceste idei, analizate și acceptate de principiu cu omologul meu, Secretarul de Stat Madeleine Allbright, și adjunctul acesteia, Strobe Talbott, au fost confirmate odată cu vizita oficială a Președintelui Bill Clinton la București, în iulie 1997, și transpuse în limbaj tehnic prin documentul convenit de mine cu asistentul Secretarului de Stat, Mark Grossman, tot la București, în toamna aceluiaș an. La baza parteneriatului așezasem cu mândrie și speranță cei patru „C”: comunicare, consultare, concertare, cooperare. Ulterior aveam să coprezidez împreună cu fostul Secretar american al apărării, William Perry, Comitetul de acțiune al parteneriatului strategic româno-american.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi un asemenea proiect năruindu-se sub povara aroganței, frivolității, stupizeniei și iresponsabilității strategice dovedite de urmașii celor care l-au construit?! Ce poate fi mai trist decât constatarea că „parteneriatul celor patru C” se transformă într-un jalnic protectorat care nici măcar nu urmărește salvarea României istorice ci înlocuirea ei cu o „nouă Românie” fără trecut și vitregită de identitate, proiectată în laboratoare neromânești, inspirată de modele neromânești și croită după interese străine națiunii române autentice?! Ce poate fi mai tragic decât sentimentul că ți-ai împins compatrioții pe un drum care riscă să îi ducă spre neant, spre dispariția din istorie sau, în cel mai bun caz, spre rămânerea la periferia istoriei ca o națiune-surogat?! Vă asigur că este o durere atât de mare încât nici o alta nu mai contează și nici o amenințare nu mai sperie.

5. De unde vinde disprețul? Excelența Sa vorbește românilor pe un ton profesoral. Le dă exemple din viață. Spune ce le lipsește. Îi îndeamnă să fie buni și înțelepți. Le explică „pe înțelesul lor” la ce sunt utili imigranții și de ce valul lor nu este o „invazie” ci o „oportunitate”.

Nu știu dacă dl. Klemm își dă seama dar procedând astfel el ofensează inteligența unui întreg popor și abuzează de ospitalitatea sa. Bunăvoința afișată ostentativ nu este decât ipocrizie. Reacția față de asemenea prelegeri moraliste nu poate fi decât aceea de dispreț.

Dincolo de atari aspecte, nu poate scăpa atenției o presupusă subtilitate. Ambasadorul american face apel la mila românilor față de cei izgoniți de nevoi existențiale de pe melagurile lor natale, spre a aluneca ușor de la ideea ca aceștia să fie găzduiți în România la aceea ca ei să fie naturalizați în România. Soluția preconizată nu este așadar provizorie ci definitivă. Acești noi cetățeni români, ne învață domnul Klemm, nu numai că vor contribui la construirea unei economii românești vibrante ci și la făurirea unei culturii românești tot atât de vibrante. Cum, spre deosebire de economie, care are legi universale și beneficiază de tehnologii globalizate, cultura este un mod specific de a crea valori și de aceea conferă identitate unei națiuni, rezultă că, de fapt, ni se sugerează că românii trebuie să renunțe la actuala lor identitate; că actuala cultură românească ar trebui să se stingă pentru a face locul unei alte culturi. Lucru perfect coerent cu teza „noii Românii”, precum și cu aceea a distrugerii, inclusiv prin condamnări penale și încarcerări, a elitelor României vechi. Aflăm astfel de unde vine ideea „resetării întregii clase politice românești” strigată în mod spontan de niște „tineri frumoși și liberi” dar spălați pe creier, apăruți din neant și dispăruți tot acolo, ale căror „juste doleanțe” privind înlocuirea unui guvern democratic cu unul tehnocratic au fost susținute public de ambasadorul SUA.

Venite din partea unui inamic, asemenea șmecherii subversive sunt de înțeles. Când ele sunt opera unui aliat, se numesc trădare și trebuie să li se răspundă cu întregul dispreț cuvenit trădătorilor.

6. Domnul Hans Klemm mi-a trezit, însă, și mila. Cred că pe undeva el este de bună credință. Asta în sensul că face răul cu convingerea că face bine. Atâta știe, atâta înțelege, atâta spune.

Domnia sa face parte dintre aceia care sunt convinși că pe lume este doar atâta lumină câtă intră pe fereastra casei. De aceea nici nu și-a dat seama că prin spusele sale îi va ambarasa nu numai pe americanofobi ci și pe americanofili; ba chiar și cozile de topor năimite din România care, iată, s-au limitat la a difuza sec și fără comentarii „învățăturile” domnului Klemm ca pe un simplu editorial, deci ca pe produsul unui gen literar prin care autorul comunică liric exclusiv opinii personale.

La urma urmelor ambasadorul are dreptate când spune că imigranții aduc cu ei energii proaspete, imaginație, inițiativă, forță de muncă, spirit antreprenorial, îmbogățind cu ele țările în care se așează. Când o asemenea țară este una ca România, cu o populație rărită, îmbătrânită și cam leneșă, un asemenea aport de resurse umane este o binefacere. Dacă acceptându-l arăți și empatie pentru niște bătuți de soartă obligați să își părăsească vetrele străbune și să își caute norocul printre străini, cu atât mai bine. De ce atunci atâta supărare? Aceasta nu poate fi decât propagandă antiamericană pusă la cale de ruși sau eventual de nemți; nu-i așa? Virulența ei arată că „industria anticorupției” mai are mult de lucru și că secția judecătorească a DNA trebuie să își intensifice eforturile pentru a trimite la ghilotină pe „teroriștii” care dinamitează șantierul “României americane”.

Instincul îmi spune că domnul Klemm este un om onest și loial. El crede sincer că ceea ce spune este purul adevăr și că spunându-l servește cu devotament pe cei care l-au trimis în România și interesele legitime ale țării sale. De aceea muncește cu hărnicie pentru a le explica românilor ce așteaptă SUA ca ei să facă spre binele lor și al parteneriatului transatlantic. Cu cât explică mai mult, însă, cu atât devoalează mai mult proiecte de a căror malignitate nu este conștient și care îi înstrăinează pe români de acest parteneriat, altminteri, în formula lui inițială dar și în condițiile actualelor raporturi internaționale de putere, atât de necesar lor.

Această contradicție între iluzie și realitate, între intenții și fapte, între așteptări și rezultate, este sursa legitimă a unei imense tristeți.

7. Ea este însă și declanșatoarea unui imens hohot de râs; căci originea comicului stă în diferența dintre aparență și esență.

Domnul ambasador nu știe despre ce vorbește. Bunăoară nu știe că la contactul dintre civilizații diferite înflorește corupția, crima organizată, terorismul și traficul ilicit. Nu știe – sau a uitat, întrucât corectitudinea politică îi cere să uite – că imigranții europeni care au traversat Atlanticul cu poruncile Vechiului Testament în suflet, nu s-au stabilit în sânul unei comunități etno-culturale preexistente, ci și-au fondat coloniile (viitoarele SUA) pe un teren pustiit de băștinași prin aceleași metode sângeroase prin care, în antichitatea biblică, evreii și-au luat în primire „pământul promis”. Nu știe că sintezele culturale necesită secole spre a se realiza fără violență iar asta numai în măsura în care aportul nou vine gradual și în doze mici. Altminteri orice forțare alimentează xenofobia, intoleranța, purificarea etnică, genocidul și alte crime similare ce chiar dacă nu pot fi scuzate, pot fi explicate; căci răul, după cum spune Shakespeare, nu este în stele ci este în noi. Ar fi suficient ca domnul Klemm să studieze istoria țării de origine a familiei sale, Germania, pentru a o afla. Ca american de primă generație probabil că nu a făcut-o; așa cum nu vor fi lăsați să o facă cu istoria patriei lor nici românii de „ultimă generație” hărăziți a fi constructorii „noii Românii”.

Nu știe dar vorbește domnul ambasador. Vorbește pentru că nu știe. Mai cu seamă nu știe că nu știe. Or, acest contrast dintre seriozitatea cu care vorbește despre ce nu știe crezând că dânsul știe iar noi nu știm, pe când în realitate noi știm dar dânsul nu știe, provoacă o ilaritate de nestăpânit. Mai ales la un popor care, potrivit lui Petre Țuțea, este trist (cum să nu fii trist cu asemenea aliați?!) dar are mult umor.

8. Toate aceste sentimente se sintetizează într-unul de disperare. Aceasta are explicații multiple și oarecum contradictorii.

Nu ar fi corect să nu spunem că unele dintre aspectele relevate de ambasadorul Hans Klemm sunt juste.

Declinul demografic al Europei este o realitate. Europa are nevoie de sânge proaspăt și energii noi. Cum demografia este mama istoriei, tendințele ei actuale pe „bătrânul continent” sunt îngrijorătoare și impun schimbarea politicii în domeniul azilului și imigrației. O politică obligatoriu europeană a cărei adoptare a întârziat nu din cauza României ci a șovinismului bunăstării, specific democrațiilor decadente din Europa occidentală.

Este de asemenea adevărat că globalizarea este un fenomen natural și că separarea strictă a națiunilor culturale nu mai este realistă. De altfel, în istorie au dispărut atâtea mari civilizații – cea asiriană, cea babiloneană, cea egipteană etc. – iar omenirea a mers înainte. În măsura în care națiunile sunt un produs natural al istoriei ori cel puțin au fost impuse de nevoi apărute natural pe o anumită treaptă a istoriei, ele nu pot fi menținute artificial, împotriva mersului istoriei. Solidaritatea umană, pe deasupra frontierelor culturale care în mod tradițional ne despart, este azi nu doar o țintă nobilă, de atingerea căreia depinde pacea universală, dar și o țintă posibil de atins. Această idee stă la baza proiectului UE ca uniune de națiuni și de cetățeni.

Deocamdată este greu de conceput o lume în care valorile morale abstracte iau locul intereselor – individuale sau naționale. Egoismul rămâne să domine acțiunea oamenilor și a statelor. Nici o națiune nu poate lăsa garda jos în asemenea condiții. Ceea ce se poate face este, însă, ca, prin gestiunea comună a resurselor necesare dezvoltării, interesele naționale să poată fi definite de manieră convergentă într-un context geopolitic comun iar competiția dintre națiuni să fie moderată, lăsând locul concurenței dintre persoanele private. Totodată, este posibil ca egoismul exclusivist primitiv, de factură tribală, să fie înlocuit de solidaritate ca unică formă de egoism inteligent.

Or, te apucă disperarea când vezi cum o dezbatere serioasă, rațională și pozitivă asupra tuturor acestor teme esențiale este compromisă prin intrarea unui elefant moralist în magazinul de porțelanuri al multipolarismului asimentric global, amplificându-i dezordinea și așa uriașă.

După cum tot disperare se naște la constatarea refuzului diplomației americane (sau poate numai a ambasadei SUA la București) de a lua contact cu toate segmentele societății românești pentru a le asculta și a înțelege astfel mai bine realitatea românească. În loc să primească mâna întinsă de către românii care iubesc America precum sarea în bucate, dl ambasador Hans Klemm, asemenea unui Rege Lear american, preferă să se intoxice cu lingușirile înșelătoare ale unor prieteni falși, în spatele cărora nu este exclus să se ascundă chiar adversarul strategic de care se teme.

În fine, la disperare te duce inacțiunea servilă a diplomației românești. Nu este posibil ca văzând cum principalul tău parteneriat strategic se prăbușește sau se transformă într-un proiect neocolonial, să rămâi în pasivitate cu un zâmbet complezent, sperând că potopul va veni după plecarea ta. Domnul ambasador Klemm ar fi trebuit de mult invitat la MAE pentru o discuție clarificatoare. În paralel, ambasadorul României la Washington ar fi trebuit să ceară audiență la Secretarul de Stat John Kerry spre a-i exprima îngrijorarea față de demersurile diplomației americane la București, demersuri susceptibile să afecteze atât securitatea României cât și interesele vitale ale SUA în Europa orientală. Sunt convins că prin asemenea gesturi ceva s-ar putea îndrepta. Nimeni nu ridică însă un deget. Nimeni nu ajută America să înțeleagă și România să se salveze. Ceea ce este exasperant.

De aceea, totul rămâne pe umerii societății civile sau mai ales la voia hazardului unor luări de poziție izolate precum cea de față.

Știu că acest text va trezi reacții murdare. Echipa de zgomote a forțelor întunericului va sări să spună că sunt agent al Rusiei, că sunt corupt, că sunt naționalist și xenofob, că nu știu formula apei, că sunt conspiraționist, că sunt nepotul lui Brucan sau al mai știu eu cui, un hybris fără principii care se sinucide numai pentru a atrage atenția asupra sa. Eu care am creat parteneriatul româno-american; eu care am redactat Declarația de la Oradea privind România civică și multiculturală; eu care am denunțat printre primii corupția de sistem din România și de corupt ce am fost am rămas printre cei mai săraci oameni politici români, al cărui nume nu se găsește în nici una dintre rețelele de prădători vinovați de pauperizarea țării.

Toate acestea nu contează. Fiecare are o viață și această viață este arma cea mai puternică prin care poate înfrânge răul. Nimic nu poate alunga mai eficient tenebrele și mobiliza mai mult forțele binelui decât acceptarea senină a crucii. De aceea, pentru a-i convinge pe români să nu se teamă ci să se ridice în apărarea identității, demnității și libertății lor, am spus ceea ce am spus. Dixit et salvavi animam meam (am spus și astfel mi-am salvat sufletul).

Articol relatat de portalul Activenews.

SURSA:http://www.expunere.com/adrian-severin-despre-epistola-sfantului-ambasador-klemm-catre-romani-cum-sa-nu-te-apuce-nebunia-cand-cel-care-zi-de-zi-ii-indeamna-pe-romani-sa-se-urasca-intre-ei-sa-isi-renege-si-sa-isi-distru.html

About SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, DOCUMENTE NECOMENTATE, PRIETENII M-AU INFORMAT:, PUNCTE DE VEDERE, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s