ION CIUTAC: SĂ NE SCOATEM BISERICA ȘI CREDINȚA DIN CAPTIVITATEA PATRIARHIEI RUSE

super-ciutacImplicarea Mitropoliei Moldovei la comanda Patriarhiei Ruse în companie electorală pentru alegerea președintelui RM în favoarea candidatului prorus Igor Dodon a scandalizat societatea civilă și a stârnit un val de indignare și proteste în rândurile credincioșilor. Durerea și tristețea e și mai mare când te gîndești că această structură locală a Patriarhiei Ruse este de la bun început neeconomică și activează ilegal pe teritoriul țării noastre.

Am mai pus în discuție această temă. Vreau să mă explic apelând pe scurt la faptele istorice în mod cronologic, vremurile în care Patriarhia Moscovei s-a amestecat obraznic și abuziv în jurisdicția canonică românească. Basarabia a fost teritoriu românesc, ca parte întegrantă a Moldovei, încă din momentul formării poporului român. Acest lucru nu e contestat de nimeni, iar dovada cea mai evidentă e limba română pe care o vorbesc basarabenii.

Mitropolia Moldovei a fost creată în septembrie 1401 în frunte cu mitropolitul Iosif Mușat, ea avea teritoriul până la Nistru, unde Ștefan cel Mare își va zidi cetățile. Mitropolia a fost organizată și recunoscută de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, potrivit normele canonice ale vremii. Patriarhul Ecumenic, care a dat Tomosul de recunoaștere se numea Matei.

Ulterior, în cuprinsul Mitropoliei Moldovei se inființează o serie de eparhiii: în 1403 la Rădăuți, în 1456 o eparhie la Huși care cuprindea și ținuturile Lăpușna, Orhei, Soroca și Tighina, în 1546 o eparhie la Brăila cu juridicție asupra Cetății Albe, Bugeacului, Ismailului, Căușenilor, până și asupra Dubăsarilor din Transnistria, în 1767 se deschide o episcopie la Hotin. Din cele de mai sus reiese că Basarabia ca parte integrantă a Moldovei a fost  dintotdeauna sub jurisdicție românească.

Calvarul Bisericii Basarabiei începe odată cu ocupațiile rusești și apoi sovietice. Și nu numai a Bisericii Basarabiei, dar după cum descrie marele cărturar și ierarh, mitropolitul Antonie Plămădială, și a Bisericii Moldo-Valahiei până la un moment dat.

Între 1787-1792 generalul-feldmareșal Grigore Potemkin ocupă Pricipatele Române în numele Țarului Rusiei. În 1788 a murit Mitropolitul Moldovei Leon Gheucă. Patriarhul Constantinopolului poruncește să se procedeze la alegerea unui nou mitropolit. Rușii nu respectă jurisdicția Patriarhiei Ecumenice și numesc exarh al Moldo-Valahiei pe rusul Ambrozie Serebreanikov, episcop de Ecaterinoslav. Acest episcop mai mult politic decât canonic numit de puterea ocupantului s-a menținut până în 1792, când după pacea de la Iași armatele rusești s-au retras de pe pământurile românești.

Această numire a provocat nemulțumire în rândurile preoțimii din care cauză autoritățile de ocupație rusești au început sa selecteze ierarhi din localnici. Unul din aceștea a fost Gavriil Bănulescu-Bodoni. Personaj contraversat, cu atitudine antiotomană, adoptat de rușii în care el avea ferma încredere că vor salva creștinătatea (la fel a crezut și Dimitrie Cantemir în 1711), el a fost instrumentul Puterii și al Sinodului rus. Fiind un mare cărturar și bun român el a promovat cât a putut limba și scrisul românesc, însă ca ierarh a făcut jocul rușilor, fiind un pion în mâinile lor. La 26 decembrie 1791, Ecaterina a II-a îl numește pe Bodoni episcop vicar la Bender și Akkerman (Tighina și Cetatea Albă) supus canonocește lui Ambrozie. Patriarhia Ecumenică a protestat împotriva numirii lui Ambrozie ca Exarh-mitropolit al Țărilor Române, și implicit împotriva numirii lui Gavriil la Tighina și Cetatea Albă. Dar nici Ecaterina a II-a și nici Sinodul Bisericii Ruse n-au luat în seamă obiecțiile justificate ale Constantinopolului. Ba chiar dimpotrivă. După pacea de la Iași (11 februarie 1792) Bodoni e instalat la Iași ca mitropolit al Moldo-Valahiei de generalul rus Cehovski, comandant suprem al armatei rusești de ocupație. El a fost numit în locul rusului Abrozie deoarece trupele rusești urmau să se retragă. Însă nici Patriarhia Ecumenică, nici domnitorul Moldovei Alexandru Moruzi nu au recunoscut numirea lui Bodoni. El este pedepsit cu afurisenie după ce se retrage în Rusia. Este numit ca episcop în mai multe eparhii și chiar mitropolit al Kievului(1799).

În 1806 se declanșează un nou război ruso-turc și Rusia ocupă din nou Principatele Române. În 1807 Kutuzov proclamă alipirea Țărilor Române la Rusia. Și din nou rușii își aduc aminte de Bodoni. Prin ordin imperial el este reintegrat în sinodul rus și e numit exarh al Moldo-Valahiei. În mai 1808 Bodoni depune jurământul la Iași în fața prințului rus Prozorovski. I se ordonă să nu mai asculte de Sinodul din Constantinopol, ci de cel al Bisericii Ruse. Se vede limpede abuzul canonic al Sinodului rus și armatei de ocupație rusești în treburile bisericești al Principatelor Românești.

La 16 mai 1812 se închie Pacea de la București între ruși și turci. Rușii se retrag din Principatele Române, dar (prin trădare- nota S.I) obțin jumătate din Moldova, parte dintre Prut și Nistru, pe care o numesc Basarabia. Este sfâșiat astfel teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființate cu patru secole mai înainte. Cu ce drept canonic? Cu nici unul! Afară doar de dreptul forței și ocupației. Răpirea Basarabiei face ca rușii să întemeieze la Chișinău o eparhie a lor în fruntea căreia e numit acelaș Bănulescu-Bodoni.

În primii ani de ocupație, rușii nu s-au implicat plenar în treburile bisericii ( posibil autoritatea înaltă a lui Bodoni), ceea ce i-a oferit posibilitatea lui Bodoni să întemeieze seminarul teologic din Chișinău (13 ianuarie 1813) pe care l-a vrut și l-a realizat cu limba română ca limbă de predare, a deschis și o tipografie tot românească ( în mai 1814) în care a tipărit cărți de cult, a patronat tipărirea în românește a Bibliei. Tot el a găsit și a păstrat în Basarabia 749 de biserici și încă vreo 100 pentru moldovenii de peste Nistru, a început zidirea catedralei din Chișinău.

Însă după moarte lui Bodoni în anul 1821 la cârma eparhiei din Chișinău până în 1918 au urmat 12 episcopi ruși. Aceștea n-au vorbit limba basarabenilor români peste care păstoreau, n-au fost aleși canonic, ci au fost numiți de Sinodul Bisericii Ruse, cu misiunea de a-i deznaționaliza pe români și ai transforma în ruși. Printre aceștia, Pavel Lebedev ( 1871-1872) a prigonit pe toți preoții basarabeni care slijeau în limba română, a strâns toate cărțile românești de cult inclusiv și Biblia pe care le-a tipărit Bodoni și le-a ars în numele Sinodului rus, încălzind cu ele reședința episcopală, a închis 340 de biserici în care se slujea românește și a expulzat preoții, care s-au refugiat prin mănăstiri, alții peste Prut.

Scriitorul rus N. Durnov, într-o carte tipărită la Moscova în 1808, scria despre episcopul Pavel Lebedev: ’’Toate cărțile sfinte de la bisericile moldovenești tipărite cu litere chirilice în limba moldovenească au fost depuse la episcopia din Chișinău unde arhiepiscopul Pavel în scurgere de 7 ani le-a ars, încalzind palatul episcopal. Acest fapt de un vandalizm grosolan este astăzi din domeniul istoriei’’. Cu toate eforturile de rusificare a episcopilor ruși o bună parte a preoțimei au opus o rezistență dârză, ceea ce a contribuit la păstrarea conștiinței românești chiar după o sută de ani de supunere forțată unui program de rusificare sistematică.Anume prin mijlocirea bisericii norodul nostru nu și-a pierdut simțirile și valorile naționale.

Marea binecuvîntare a lui Dumnezeu afost hotărîrea Sfatului Țării din 27 martie 1918 de unire a Basarabiei cu Patria-mamă. Și aici preoțimea și-a avut rolul ei. Seminarul Teologic din Chișinău a dat Basarabiei pe aproape toți făuritorii Unirii. Majoritatea deputaților Sfatului Țării au fost cu pregătire teologică. Au urmat ani de refacere a conștiințelor, de recăpătare a încrederii în viitor și s-a întemeiat Mitropolia Basarabiei în 1925, în frunte cu mitropolitul Gurie Grosu, prin decizia Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Dar nu trec mulți ani și urmează un nou calvar pentru Basarabia. Pactul Molotov-Ribentrop (23 august 1939) a dat Basarabia din nou în ghearele rușilor, de data aceasta rușilor sovietici, fapt care s-a realizat pe 28 iunie 1940. România și toată firea românească a plîns Basarabia. Bucuroși au fost doar cei de la Kremlin, și din păcate și cei de la Patriarhia Moscovei. Ultima a profitat de ocupația politică, instaurînd ocupația canonică. Patriarhia Rusă a numit de îndată la Chișinău un episcop rus, degradând Mitropolia Basarabiei la rang de Episcopie.

O parte a clerului – 57 de preoți care și-au exprimat nemulțumirea față de ocupația canonică au fost împușcați de politrucii ruși, iar alți sute de slujitori ai bisericii au fost ”repatriați” în Siberia, de unde nu s-au mai întors. Tot așa a fost și în 1944. După 3 ani de revenire în timpul războiului la sânul Patriei, când Mitropolia Basarabiei a fost reactivată, Basarabia a fost din nou ocupată de URSS. Biserica rusă a ocupat și ea din nou biserica din Basarabia. Și a numit iarăși un episcop rus, așa cum făcuse și în 1940. A profitat deci din nou de ocupația politică, operând o ocupație bisericească și întreg teritoriul Mitropoliei Basarabiei ajunge din nou ilegal sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei.

Mai departe se începe cea mai neagră perioadă din istoria bisericească a acestei așchii de pământ. Generația mea a fost martoră a tuturor fărădelegilor comise de ocupația rusească comunistă asupra bisericii și credinței noastre strămoșești. Rusia sovietică se face vinovată de dezastrul și genocidul împotriva bisericii din Moldova aducîndu-ne ciuma ateistă inventată de ei. Timp de aproape 50 de ani Rusia comunistă a profanat și batjocorit în mod isteric tot ce era religios și sfânt: au dinamitat și distrus cu buldozerul sfintele lăcașe sau le-au transformat în cluburi, muzee, săli de sport, depozite și grajduri, au ars icoane și au smuls cu tractorul sfintele cruci de pe biserici, au devastat clopotnițe, au prădat și au pângărit altare, au masacrat sute de preoți, au închis sfintele mănăstiri, transformîndu-le în case de odihnă, ospicii pentru alienați sau dispensare dermatovenerologice, au băgat cu forța călugării în kolhozuri sau i-au deportat în Siberia.

Ocupanții ruși, care au venit peste capul nostru, sau declarat atei, sau lepădat de Hristos și sau comportat în consecință. Au utilizat tot arsenalul propagandistic pentru a descredita, teroriza și umili fețele bisericești și a ridiculiza viața religioasă. Antihriștii comuniști ruși au dirijat metodic în societatea noastră cu adânci rădăcini creștine (strămoșii noștrii au fost încreștinați de unul din cei mai fideli ucenici a lui Hristos Apostolul Andrei cu 2000 de ani în urmă) o campanie diabolică de păgânizare forțată a societății și de zidire a ”omului nou”omul fără Dumnezeu, închinător la idolul rus Lenin ”cel mai viu dintre vii” din mauzoleul moscovit (care în realitate s-a dovedit a fi cel mai mare criminal al omenirii).

După atîtea crime și fărădelegi, care sau făcut a fost și firesc ca după proclamarea Independenței la 27 august 1991, o parte a preoțimii în frunte cu PS Episcop de Bălți Petru să pledeze pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei, adică pentru restaurarea dreptății, a dreptului canonic bisericesc, adreptului istoric și de Neam. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) a fost consfințită prin actul Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992.

Însă și în această lucrare dreaptă și sfântă, Mitropolia Rusă ne-a luat-o pe dinainte. În ajunul reactivării Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Rusă s-a implicat a câta oară în mod ilegal hotărînd ridicarea Arhiepiscopiei Chișinăului în rang de Mitropolie a Chișinăului și  întregii Moldove sub jurisdicție canonică rusă nu fără concursul fețelor locale bisericești cu orientare prorusă și în primul rînd a Arhiepiscopului promoscovit al Chișinăului Vladimir Cantarean. Amintesc cititorului că acest eveniment a avut loc în tragicul an 1992, când Rusia a declanșat războiul de pe Nistru(războiul ruso-moldovenesc din 1991-1992- nota S.I). Arhiepiscopul Vladimir ar fi trebuit să protesteze împotriva agresiei ruse, ar fi trebuit să fie cu crucea în mâni în tranșee alături de combatanții noștrii, care apărau independența și demnitatea acestui pământ. N-a făcut nici una, nici alta, din contra a neglijat sângele nevinovat al tinerilor noștrii, căzuți într-o luptă inegală cu agresorul rus, a neglijat lacrimile vărsate ale mamelor și soțiilor după feciorii și bărbații lor, uciși de puterea militară a Rusiei și a alergat la Moscova, la stăpânii săi să se plângă pe preoții, care își vor revenirea la biserica lor națională. Stăpânii i-au apreciat docilitatea și l-au ridicat în rangul de mitropolit al Moldovei.Nici  Dumnezeu, nici Istoria nu-i vor ierta pe acei clerici, care în vremuri de grea cumpănă și-au trădat poporul și credința pentru 30 de arginți.

După cum și era de așteptat, după 1992 Mitropolia Moldovei în strânsă legătură cu guvernanții a devenit oponentul principal al Mitropoliei Basarabiei și al întregii simțiri românești, răspândind tot felul de insinuații minciunoase și calomnii în adresa preoților acestei structuri bisericești, precum și sprijinirea deschisă sau fățișă a partidelor propuse. Să ne amintim despre amiciția suspectă dintre Mitropolitul Vladimir și liderul comuniștilor, simpatia și solidaritatea bisericii cu comuniștii în companiile lor electorale, susținându-i pe acei care mai ieri vandalizau bisericile, iar peste noapte au devenit creștini. Să ne amintim de aducerea Focului Haric din Ierusalim în ajunul din Noaptea Învierii, unde Vladîca era însoțit de liderii politici de prim rang, transformînd această lucrare sfîntă într-un șou murdar politic. Nu încape îndoială că anul acesta el va fi însoțit de creștinul ”exemplar” I.Dodon.

Criticele adresate de pe paginile ziarelor, în acești ani nu și-au atins scopul de a-i determina pe preoți să se ocupe doar de cele sfinte. Cu regret constatăm că implicarea lor în politică s-a intensificat. În toamna anului trecut, în ajunul alegerilor prezidențiale, Mitropolia Moldovei s-a angajat plenar în campania electorală.  Locașele sfinte au fost transformate în tribune  de unde creștinii au fost chemați să voteze pe candidatul prorus Dodon. Preoțimea s-a transformat în cei mai mari și eficienți propogandiști al partidului socialiștilor, provocînd ura și dușmănia între oameni, dezbinând societatea. Gangsterizmul politic al preoțimii este o sfidare a Tatălui Ceresc, o pângărire publică a credinței. Să nu știe ei că Sfintele Canoane ale Bisericii Universale interzic episcopului, preotului, diaconului și monahului de ”a primi asupra lor dregătorii sau îndeletniciri lumești” specificînd că ”misiunea lor spirituală nu este compatibilă cu un angajament politic”. Evident că știu foarte bine! Însă Mitropolia Moldovei fiind o stuctură locală a Patriarhiei Ruse a primit ordin de la stăpânii săi de la Moscova să-l susțină pe Dodon.

Oare Patriarhia Moscovei nu știe că URSS-ul a dispărut și că prin urmare au dispărut condițiile care au permis Bisericii Ruse să ocupe și să se extindă peste Basarabia. Nici măcar presupusul drept al Bisericii Ruse de a profita de cucerirea politică nu mai există. RM este republică suverană de 25 ani și constituie al doilea stat românesc. Este o mică Românie paralelă, impusă de circumstanțele politice provizorii, dar care inevitabil va fi integrată între granițele României-Mame așa cum a fost în 1918. Se mai crede Patriarhia Moscovei o Patriarhie a întregii URSS, care nu mai există? Sau menține URSS-ul bisericesc în ciuda tuturor schimbărilor, care au avut loc după prăbușirea imperiului criminal. Cu ce drept, așadar jurisdicția bisericească rusească asupra ei? Patriarhul rus este Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii. Oare cei de la Moscova nu știu sau se prefac că nu știu care sunt granițele Rusiei și de ce neam suntem noi locuitorii liberi ai Moldovei. Amestecul brutal și necanonic al Patriarhiei Ruse în viața bisericească a RM nu poate fi justificat prin nimic.

Însă cea mai gravă și mai de neînțeles decât toate acestea este atitudinea ierarhilor în frunte cu mitropolitul Vladimir, care în ciuda atâtor jertve, atâtor crime împotriva neamului nostru, se închină bisericește celor de la care am avut întotdeauna de suferit. Cum se poate de înțeles actuală conducere bisericească, care ne îndeamnă să ne închinăm ocupanților acum când noi ne-am eliberat de cei care ne-au deznaționalizat, ne-au deportat, ne-au distrus bisericile, ne-au organizat foametea, ne-au declarat război devizându-ne țara. Cum pot ei, ierarhii acestei biserici multpătimite să-și aduleze călăii, să saliveze la auzul ”cuvântului Moscova” și la fiecare liturghie să se roage pentru preafericitul Patriarh rus, care îi susține pe sepatiștii din Transnistria.

Apropo, ce reprezintă astăzi Mitropolia Moldovei? Ea este un monopolist, care dispune de mai mult de 1200 biserici și 40 de mănăstiri. Toate aceste lăcășe au fost restabilite, reconstruite sau construite din temelie pe bănuții și osteneala binecredincioșilor basarabeni. Moscova nu ne-a dat nici un bănuț. Această biserică prestează servicii divine contra plată, transformând lăcașele sfinte în afaceri profitabile. Veniturile Mitropoliei sunt secretizate și în mare parte sunt utilizate de ierarhii ei, care duc o viață de lux.Comportamentul slujitorilor sai și implicarea lor în politică i-a compromis fapt ce nu contribuie la înduhovnicirea mirenilor. De acest fapt profită și sectanții. Tot mai mulți credincioși, fiind dezamăgiți aderă la diferite secte, ce este în defavoarea Ortodoxiei. Nici unul din ierarhii acestei mitropolii – atât Mitropolitul cât și cei 7 episcopi nu sunt animați de sentimente naționale, ei sunt proruși și românofobi. Trăind o viață de lux, ei cu trupurile lor se află în Moldova, însă sufletele lor se află în Rusia. Și atunci eu ași vrea să-i întreb pe acești ierarhi, cum pot ei să-și îndeplinească misiunea lor pastorală și să-i înduhovnicească pe enoriași când sufletul lor este atât de departe? Oare nu din această cauză are loc căderea și goliciunea lor duhovnicească și ispita de a se încadra în jocuri murdare politice? Ași adresa această întrebare în special episcop de Bălți PS Marchel, pentru ieșirile sale scandaloase  ca ”apărător al ortodoxiei”, ofensarea bădărănească a candidatei la președenție Maia Sandu, pentru care merită să i se pună tăciune pe cap și chemat la pocăință publică, după ce tuns chilug și expulzat în Rusia.

Ași adresa aceiași întrebare arhiepiscopului de Tiraspol IPS Sava, care a fost crescut și educat la Moscova și trimis personal de patriarhul Chiril la Tiraspol, ca să apere cuceririle politice ale Rusiei din 1992, să se roage și să-i binecuvînteze pe separatiști, pe soldații și ofițerii ruși, care ne ocupă o parte a teritoriului național, să se roage pentru includerea Transnistriei în componența Rusiei, să ne  urască limba și neamul, să-i urască pe copiii, care învață în liceele din Transnistria pentru faptul, că vor să învețe pe baza alfabetului latin. În acest context ași vrea să-l întreb pe IPS Vladimir Mitropolit al Moldovei, pentru care merite el l-a decorat pe acest ierarh cu ordinul ”Meritul Biserecesc” de gradul întîi?

Să facem unele concluzii. Necătând la silniciile imperialiste ale Rusiei țariste mai bine de un secol, necătînd la sălbătăciile Rusiei sovietice timp de 50 ani împotriva sufletului românesc al basarabenilor, noi am rămas în majoritate cu inimile curate. Este incredibil, deși multe inimi au fost îmbolnăvite. Firea basarabeanului român dintre Nistru și Prut, simțul lui de frăție cu restul neamului, simțul lui traco-roman n-a putut fi schimbat nici sub ocupație rusească țaristă, nici sub cea rusească comunistă. Limba noastră cea română și simțirea sângelui românesc, n-au căzut în somn de moarte, ci au fost trezite și inspirate de credința milenară ortodoxă promovată de preoții martiri ai neamului nostru din generație în generație. Aceasta ne-a ajutat să rezistăm.

Canonul 34 apostolic spune limpede: fiecare episcop și credincioșii lui trebuie să se supună celui mai mare din neamul lor. Noi suntem români basarabeni cu o Mitropolie a Basarabiei reactivată și cu actele în regulă ca parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române, care nici odată n-a încetat de a se considera Mama canonică a bisericii noastre și a avut o grijă permanentă în privința ocrotirii canonice a fiilor săi duhovnici din Basarabia.

 În acest context unioniștii și cei 48% de alegători, care au votat pentru Maia Sandu (în realitate mai mult de 50%, fiindcă rezultatele au fost fraudate) ar trebui să ciară ca toate bisericile din parohiile unde ei locuiesc să treacă sub jurisdicția canonică a Miropoliei Basarabiei. Membrii comunității religioase a fiecărei parohii (înaintați de adunarea generală a enoriașilor) consemnați în dosarul parohiei de la Ministerul Justiției sunt în drept să decidă jurisdicția canonică a respectivei parohii conform algoritmului 50+1. Este altceva că în multe biserici, dacă nu în majoritatea lor, membrii comunității religioase nu au fost aleși de enoriași, dar au fost numiți după bunul plac al preotului paroh (persoane docile Mitropoliei Moldovei) cu consultarea și aprobarea mitropoliei. În asemenea cazuri un cuvânt greu de spus îl au consiliile bisericești (de avut în vedere că mulți membri ai consiliului bisericesc sunt și membri ai comunității religioase), iar ultima decizie ar trebui să aparțină enoriașilor parohiei. Nu încape îndoială că printre clericii din Mitropolia Moldovei sunt și preoți cinstiți, care vor accepta această ideie și împreună cu enoriașii lor vor adera cu trup și suflet la Mitropolia Basarabiei, Mitropolie care a fost, este și va fi un promotor al demnității, spiritualității și valorilor naționale.

Fac apel în primul rând la toți bunii creștini din toate localitățile țării, la Sfatul Țării-2, la mișcările unioniste și a societății civile să pună umărul și sufletul pentru a scoate biserica și credința strămoșească din captivitatea Patriarhiei Ruse și a mercenarilor ei locali. Să înțelegem cu toții că fortificarea Mitropoliei Basarabiei va contribui și la realizarea cât mai grabnică a Reunirii.

Ion CIUTAC, doctor habilitat în știinșe medicale, profesor.

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, FĂRĂ COMENTARII:, OAMENI DEOSEBIŢI, PRIETENII M-AU INFORMAT:, PUNCTE DE VEDERE, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s