O CARTE SINTEZĂ DE BRÂNDUȘA COLESNIC

Noutăți editoriale

              O CARTE SINTEZĂ DE BRÂNDUȘA COLESNIC

Cred că nu este corect atunci, când o carte bună, o carte sinteză, o carte, care are toate șansele de a deveni de referință să treacă neobservată de publicul larg, de specialiști, de o lansare solidă….Așa s-a întâmplat cu cartea semnată de Brândușa Colesnic ”Revoluțiile colorate” între mit și realitate” apărută la editura ”Epigraf”în anul 2016 la Chișinău.

Deși sunt multe cărți neânsemnate și chiar slabe de punct de vedere informațional, artistic sau științifice, dar autorii lor cu un mare tupeu își fac lansări de carte de parcă déjà premiul naținal cel puțin este asigurat. Dar în fond, n-ai ce citi și în scurt timp conștientizezi că a fost stricată hârtia pentru o ”operă” de nimic.Probabil că din acest motiv și se spune:”obraznicul, manâncă praznicul!”

Sigur că nu este vorba de Brândușa Colesnic, care asemeni tatălui său, cunoscutul cărturar și enciclopedist Iurie Colesnic a muncit cu toată seriozitatea la acest volum impunăror de peste 300 de pagini și vă asigur că tânăra autoare,  deși timidă și modestă, dar foarte bine instruită, cu cunoștințe vaste la subiectul propus, a scris o carte important și necesară, care are toate șansele să devină de referință.

Volumul este bine structurat în trei capitol mari: 1. Istoricul și mecanismul de desfășurare a ”revoluțiilor colorate”; 2. Situația mondială în contextual luptei dintre marile puteri; 3. ”Revoluțiile colorate” între scop și rezultat”.

Cartea este excelent îngrijită poligrafic și are o prefață semnată de un specialist notoriu la subiectul cărții, Teodor Botnaru, ambasador Extraordinar și Plenipotențial, general de divizie în rezervă. Volumul este excelent documentat cu mai bine de 300 surse din multe țări ale lumii, dar și prefața nominalizată îi dă o încărcătură informațională și o credibilitate sută la sută, fapt care va face, ca această carte să fie căutată în librării de toți cei cointeresați de acest subiect foarte actual, chiar arzător dacă vreți.

Cunoscând în mare parte opera tatălui său, puteam să intuiesc, că autoarea va prelua stilul de a scrie de la scriitorul și publicistul  Iurie Colesnic. Dar după ce am studiat lucrarea propriu zisă a Brândușei Colesnic, m-am convins că nu este așa, că are stilui său aparte, că nu repetă pe nimeni, dar cu toate acestea nu cedează cu nici un centimetru textului părintelui său.

Cartea este foarte interesantă și unicală în felul său, fiindcă încercări de a face lumină la acest subiect au mai fost, dar nimeni n-a izbutit să facă o analiză atât de amănunțită, desfășurată pe un arial geografic atat de amplu. Este o sinteză serioasă a timpurilor pe care le trăim, este o carte reușită, de success și sunt sigur că încă mult timp va fi căutată prin biblioteci și librării, deși n-a avut o lansare pompoasă, de care se bucură multe cărți net inferioare celei despre care vorbim.

Cred că în vasta și impunătoarea bibliotecă personală a enciclopedistului Iurie Colesnic, această carte este cea mai scumpă, deoarece conține o dedicație și un autograf, cu care ar putea să se mândească orice tată:

Tată, mulțumesc că m-ai încurajat întotdeauna să gândesc diferit și să am curajul să spun ce cred. Iată rezultatul…lectură plăcută J Brăndușa C. 26.12.2016

Adevărat vă spun, această copilă are un viitor minunat, iar neamul Colesnic, după cum observați devine un brend național…si slavă Domnului!

Felicităm fiica și tata  pentru acest succes incontestabil și multă inspirație pe viitor!

Alexandru Moraru, istoric- arhivist și publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, BIBLIOTECA SECRETELOR ISTORIEI, Carti, Documente, DUMINICĂ SEARA..., FELICITĂRI, Fotografii, PRIETENII M-AU INFORMAT:, RECENZII, TINERE TALENTE. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O CARTE SINTEZĂ DE BRÂNDUȘA COLESNIC

  1. Felicitări Brândușa! O caut s-o citesc! Multumesc dn Alexandru Moraru pentru atentionare prezentare și recomandare!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s