Operaţiunea „60.000” – 1944

Pentru a simplifica înţelegerea textului este necesară trecerea în revistă a prescurtărilor folosite:
– NMS = Nava Maiestăţii Sale
– UJ = Vânător de submarine
– Rb = R-boot = Nava de siguranţă AA, AS şi dragaj de mine
– MFP = PTA = Ponton de transport armat
– KFK = Vânător de submarine uşor
– KT = Nava de transport
– Sb = S-boot = Vedeta torpiloare
– ChF = Flota Sovietică a Mării Negre

Marina Regală Română a denumit evacuarea Crimeei Operaţiunea „60.000″, deoarece numărul soldaţilor români aflaţi în peninsula era de aproximativ 62.000-65.000 de oameni ChFin aprilie 1944. Această operaţiune a fost executată în două faze: prima între 12 aprilie şi 5 mai şi a două, cea mai dramatică, între 6 şi şi 13 mai 1944. După ce a devenit clar că nu liniile de apărare din Istmul Perekop şi de la sud de Marea Sivas nu mai puteau rezistă, Armata 17 germană a declanşat Planul „Adler”: evacuarea Crimeii. Primul convoi a plecat de la Constanţa în după-amiază zilei de 11 aprilie şi era alcătuit din petrolierul german Prodromos şi cargoul ungar Kassa, escortate de canonieră NMS Ghiculescu, UJ 115 şi Rb 163. Distrugătoarele NMS Regina Maria şi NMS Mărăşeşti împreună cu un R-boot li s-au alăturat, având misiunea de a prelua un alt convoi din Sevastopol. Portul Constanţa a fost bombardat în timpul nopţii, dar barajul AA foarte puternic şi ceaţă artificială au silit avioanele sovietice să lanseze bombele la 1 km în larg. Un alt atac în forţă al Aviaţiei Sovietice a avut loc în timpul nopţii de 17/18 aprilie, dar datorită ceţii artificiale bombardierele nu au reuşit să descopere ţintă. Aceste eşecuri au determinat probabil comandamentul sovietic să nu mai execute alte raiduri asupra Constanţei, uşurând desfăşurarea evacuării.

Pe 12 aprilie 1944, NMS Regina Maria şi NMS Mărăşeşti au ajuns la Sevastopol, după ce au scăpat neatinse din două atacuri aeriene. După amiază au pornit înapoi spre Constanţa escortând împreună cu UJ 103 şi Rb 163 navele Ardeal, Helga şi Tisza, care transportau 4.361 de oameni (700 români, 3.197 germani, 47 voluntari ruşi şi 417 prizonieri). Convoiul a fost atacat de un submarin pe dată de 13 aprilie, la ora 9:17. Acesta a tras 3 torpile ce au fost însă evitate. Canonieră NMS Dumitrescu, UJ 115 şi 2 R-boot-uri au escortat Prodromos, Kassa şi un MFP de la Sevastopol la Constanţa, ajungând la destinaţie în dimineaţă zilei de 14 aprilie. În aceeaşi zi au plecat din Sevastopol câteva nave mici germane: două remorchere cu şlepuri, două MFP-uri şi 4 KFK-uri. Aveau la bord 2.038 de oameni (377 români, 1.543 germani, 113 voluntari ruşi şi 5 civili). Datorită vitezei scăzute au fost necesare aproape două zile pentru traversare. În sens opus, din Constanţa, NMS Murgescu, 3 KFK-uri şi un R-boot au escortat cargoul Oituz şi navele Laudon, Theben şi Erzherzog Karl, care transportau muniţii şi alimente. Pe 15 aprilie, între 8:15 şi 16:45, convoiul a fost atacat de cinci ori de bombardiere sovietice. Artileria AA de pe NMS Murgescu a doborât două dintre ele, dar a suferit avarii la tunul de 102 mm şi unul de 20 mm. De abia ajuns la Sevastopol, puitorul de mine a condus înapoi spre Constanţa convoiul format din petrolierul Ossag, navele KT 25 şi KT 26, care aveau la bord 3.973 de oameni, marea majoritatea germani, UJ 103 şi Rb 166. A ajuns la destinaţie două zile mai târziu.

Pe 16 aprilie au plecat de la Sevastopol două convoaie germane. Primul, compus din navele Kinburn, Laudon, Theben şi Erzherzog Karl, escortate de opt MFP-uri şi 2 KFK-uri. Acestea transportau 5.417 de oameni, din care 3.765 germani şi 516 români. Tot sub escortă germană au plecat cargourile Kassa, Lola şi Tisza. Acestea aveau la bord 2.561 de oameni, majoritatea germani şi voluntari ruşi. Doar 6 erau români. Convoiul a fost atacat fără efect de un submarin sovietic în apropierea Sevastopolului. Apoi, la 14:34, hidroavionul BV-180 ce supraveghea navele a observat un submarin. O bombă a lovit nava sovietică şi s-a presupus că această a fost scufundată. Este posibil să fi fost vorba de submarinul L-6, ultimul pierdut de Flota Sovietică a Marii Negre în lupta. Tot în aceeaşi zi a plecat din Crimeea spre Sulina cargoul Oituz. A două zi, la 30 de mile sud-est de Sf. Gheorghe, nava a fost atacată de 6 bombardiere Pe-2 din 40 BAP şi avariată. Prima tragedie a evacuării a avut loc pe 18 aprilie. În noaptea zilei de 17 aprilie, au plecat din Crimeea navele Albă Iulia şi Danubius, escortate de distrugătorul NMS Mărăşti, canonieră NMS Ghiculescu, UJ 104 şi Rb 216.

La ora 11:00, o torpilă a trecut prin pupă convoiului. NMS Ghiculescu s-a deplasat în zona de unde fusese lansată şi a început să vâneze submarinul. A lansat două grenade AŞ şi au apărut bule de aer la suprafaţă. Hidroavionul german a indicat apoi o nouă poziţie şi canonieră a lansat încă 5 grenade. Au apărut la suprafaţă apei bule de aer şi mai mari. Vânătoarea a fost preluată de către UJ 104, iar Ghiculescu s-a întors la convoi. Şi acesta este posibil să fi fost L-6. De abia scăpate de zona periculoasă, la 12:20, navele au fost atacate de patru Îl-4 din 5 GMTAP, care şi-au lansat încărcătură de la 1.000 m. Bombele au căzut aproape de Albă Iulia, dar nu au provocat avarii.
La 12:37, patru A-20G din 13 GDBAP au bombardat în picaj, venind din soare. De această dată o bombă a căzut lângă nava, producând o spărtură de 6 pe 10 m şi altă a lovit o magazie, omorând în jur de 500 din prizonierii sovietici. Albă Iulia s-a înclinat aproximativ 10 grade în babord şi prova s-a scufundat, elicea începând să iasă din apă. Panică a cuprins soldaţii aflaţi la bord şi au început să sară în apă fiecare cum putea. De la Constanţa au fost trimise imediat distrugătoarele NMS Regele Ferdinand şi NMS Regina Maria, precum şi 7 hidroavioane de transport. De asemenea, convoiul compus din Ossag, KT 25 şi KT 26, care se îndrepta spre Sevastopol, a fost trimis să preia supravieţuitorii. UJ 104 a încercat să remorcheze Albă Iulia, dar această avea cârma blocată şi a fost practic imposibil.

La 13:20 au apărut trei avioane. Bombele nu au lovit nava, dar căzând în apă au omorât o parte din naufragiaţi. Peste 10 minute, au atacat 5 aerotorpiloare care însă au ratat ţintă, torpilele lor trecând prin faţă epavei. Două A-20 au fost doborâte de artileria antiaeriană de pe nave. Până la ora 15:00, toţi oamenii din apă fuseseră culeşi de escortă şi hidroavioanele germane, iar la 15:40 a sosit convoiul Ossag care a preluat soldaţii aflaţi încă la bordul navei. Deoarece Albă Iulia încă plutea, la ora 17:00 au plecat de la Constanţa două remorchere. După o ora şi jumătate, nava s-a aplecat spre babord cu încă 20 de grade şi echipajul a trebuit evacuat. S-a încercat de câteva ori deblocarea cârmei, dar de abia în dimineaţă zilei de 19 aprilie s-a reuşit de către o echipa de pe NMS Regele Ferdinand. După-amiază Albă Iulia a fost remorcată, i-au fost puse în funcţiune motoarele, şi pe 20 aprilie, la ora 10:30, intră în portul Constanţa. Avea să rămână în reparaţii până la sfârşitul războiului. Celelalte nave ale convoiului, încărcate până la refuz cu vânători de munte (de exemplu NMS Ghiculescu avea la bord 714), au ajuns la Constanţa pe 19 aprilie. Distrugătorul NMS Mărăşti a ajuns mai devreme decât prevăzut şi farul de la Tuzla nu era aprins, a lovit nişte bancuri de nisip şi s-a pus pe uscat. A fost scos în cursul zilei şi adus în port, dar avariile care le-a suferit aveau să-l ţină departe de operaţiuni în aprilie şi mai, când Marina Regală Română avea disperată nevoie de toate navele sale.

Pe 19 şi 20 aprilie au plecat spre Sevastopol două convoaie germane, din sens invers sosind trei având peste 17.000 de oameni la bord. NMS Regele Ferdinand a pornit pe 21 aprilie spre Crimeea împreună cu Rb 206 şi Rb 207 escortând petrolierul Ossag şi cargoul KT 26. A două zi, dimineaţă, convoiul a fost atacat în două rânduri. La ora 8:30 şi-a făcut apariţia o formaţie de 13 Îl-2 din 47 ShAP, dar care nu au reuşit să producă pierderi navelor. Au fost urmate repede de 18 ÎL-2 din 8 GShAP cu acelaşi efect însă. Un Îl-2 a fost doborât de vânătoarea amica. Peste aproximativ o ora, la 9:40, a venit al doilea val de 12 bombardiere din 13 GDBAP care au lovit Ossag la prova, iar schijele unei bombe căzute lângă NMS Regele Ferdinand au scos din funcţiune staţia radio a distrugătorului. Vantoarea de escortă a doborât două A-20 şi un al treilea a căzut în mare probabil datorită unor probleme la motoare. S-a încercat remorcarea petrolierului de către KT 26, dar la 11:10 au apărut 6 Pe-2 care au împiedicat operaţia. Astfel că Ossag împreună cu Rb 206 s-au întors spre Constanţa, în timp ce NMS Regele Ferdinand, Rb 207 şi KT 26 şi-au continuat drumul spre Sevastopol, fiind la aproximativ 30 de mile sud-vest de port. La 13:26, cele trei nave au fost din nou atacate din aer de către 6 bombardiere din 40 BAP. Distrugătorul a fost lovit de o bombă care n-a explodat şi care a făcut o mică gaură în bordaj deasupra liniei de plutire. Ea a fost descoperită de abia peste câteva zile la Constanţa într-unul dintre tancurile de ulei. Între timp, Ossag începuse să aibă probleme şi s-a hotărât că să se îndrepte spre Sevastopol din nou, deoarece era mai aproape. UJ 103 a fost trimis de comandamentul german pentru a asista Rb 206. Pe 23 aprilie, cele două nave au reuşit să remorcheze Ossag şi s-au îndreptat spre port. Pe drum, convoiul a fost atacat de submarinul M-35 care a tras două torpile asupra lui UJ 103, fără a-l lovi. A fost urmărit şi grenadat, dar a scăpat neatins. Au urmat apoi două atacuri aeriene: primul dat de 5 A-20 din 36 MTAP, iar al doilea de 13 A-20 din 13 GDBAP. Lui UJ 103 i-a fost lovită şi distrusă puntea superioară. Grav avariat, Ossag a fost scufundat la 16:02 la 15 mile sud-vest de Sevastopol de către R-boot-uri.

Pe 21 aprilie a plecat din Sevastopol nava Ardeal, ce fusese avariată într-un incendiu accidental câteva zile înainte, fiind escortată de 3 S-boot-uri, un R-boot şi UJ 105. NMS Mărăşeşti la aşteptat în drum şi a preluat comandă convoiului, care a ajuns la destinaţie în seară zilei de 22 aprilie. A avut loc un atac al unui submarin, dar fără urmări. Un alt convoi ce a pornit spre Constanţa pe 21 a fost compus din navele de transport Budapest şi Danubius, escortate de 4 KFK-uri şi UJ 116. Pe drum a fost atacat de o formaţie de 12 A-20 din 13 GDAP, iar Danubius a fost avariată şi Budapest a avut doi morţi şi un rănit. Un A-20 a fost doborât.

Pe 23 aprilie, patru convoaie au plecat din Sevastopol: NMS Regele Ferdinand, UJ 103 şi Rb 197, escortând Totila, KT 25 şi KT 26; Tisza escortată de 4 MFP-uri; 4 şlepuri cu motor germane escortate de 4 MFP-uri şi 2 KFK-uri; Lola şi Kassa escortate de mai multe MFP-uri. În timpul traversării, convoaiele mai slab aparate au fost atacate în mod repetat de avioane ale Aviaţia Sovietică a Flotei Marii Negre, dar nu au suferit pierderi şi au ajuns la Constanţa seară pe 24 aprilie. Ziua următoare remorcherul german Kreutzenstein, şlepul Leo şi 10 MFP-uri, aflate în drum spre portul românesc, au fost atacate 12 Îl-2 din 47 ShAP. Şlepul, care avea 1.045 de oameni la bord, a fost lovit în plin şi s-a scufundat. Doar aproximativ 750 au reuşit să fie salvaţi. Tot pe 25 aprilie a plecat de la Constanţa convoiul alcătuit din navele Durostor, Helga, PTA 404 şi PTA 406, escortate de canonieră NMS Ghiculescu, UJ 115, 3 MFP-uri, un R-boot şi un KFK, iar de la Sulina au pornit KT 18, UJ 104, un R-boot şi mai multe MFP-uri. Şi acestea au fost atatcate din aer, iar PTA 406 a fost avariat şi imobilizat pe 26 aprilie. S-a încercat remorcarea să cu Rb 37, dar nu s-a putut datorită marii agitate. Echipajul a părăsit-o, iar nava a fost localizată a două zi de un hidroavion şi remorcată de două R-boot-uri, fiind adusă pentru reparaţii la Sevastopol.

27 aprilie a fost ultima zi din prima faza a evacuării. Ultimele două convoaie plecate cu soldaţi către România au fost alcătuite din Durostor, Helga şi KT 18, escortate de NMS Ghiculescu, UJ 115, un R-boot şi două KFK-uri şi din 17 MFP-uri, PTA 404 şi PTA 406. La 10 mile sud-vest de Sevastopol, vedetele sovietice TKA-332 şi TKA-334 au lansat patru torpile asupra primului convoi. Una dintre ele a lovit vănătorul de submarine UJ 104, care întărea escortă numai în prima parte a traversării. NMS Ghiculescu a început să tragă proiectile iluminante cu tunul de 88 mm şi toată escortă a deschis focul asupra vedetelor sovietice. A fost lovită şi distrusă TKA-332. UJ 104 a fost remorcat înapoi spre Sevastopol, unde va fi distrus pe 9 mai în urmă unui bombardament. Celălalt convoi a fost şi el atacat de două vedete torpiloare sovietice, dar fără succes.

În total în prima faza, între 14 şi 27 aprilie 1944, au plecat pe mare din Crimeea către Constanţa 73.058 de oameni:
20.779 români, din care 2.296 răniţi
28.394 germani, din care 4.995 răniţi
723 slovaci
15.055 voluntari ruşi
2.559 prizonieri
3.748 civili
Din aceştia aproximativ 1,5% au murit în timpul traversării. Un petrolier şi un şlep german, reprezentând 8% din tonajul anagajat în operaţiune, au fost scufundate (aproximativ 3.000 tone), iar alte nave de transport româneşti au fost avariate. Un distrugător şi două pontoane de transport armate româneşti, precum şi două vânătoare de submarine germane au fost avariate. De partea cealaltă, pierderile au fost pe măsură. 12 avioane sovietice au fost doborâte, un submarin şi o vedetă torpiloare au fost scufundate. Un alt submarin a fost grav avariat. Convoaiele către şi dinspre Sevastopol au continuat. Între 28 aprilie şi 7 mai au fost 14. Navele transportau muniţii şi provizii trupelor asediate şi se întorceau la Constanţa cu materiale evacuate şi soldaţi. Şi pierderile au continuat. Pe 3 mai, şlepul motor german Junak a fost scufundat de o formaţie de 10 Pe-2 din 40 BAP la 80 mile sud-est de Sf. Gheorghe. Ziua următoare, alt şlep motor german, Erzherzog Karl, care avea la bord 700 de soldaţi români, a fost lovit de o bombă care a ucis 24 dintre ei şi a trebuit să se întoarcă la Sevastopol. Pe 6 mai a fost scufundat un ponton armat de transport german (MFP 132) şi cargoul unguresc Budapest a fost avariat de 12 Îl-2 din 8 GShAP. În urmă pierderii Inatimilor Săpun, în noaptea de 7/8 mai, Armata 17 germană a început retragerea către poziţiile de la Chersones, de unde urmă să reînceapă evacuarea, de această dată însă în condiţii mult mai dramatice că în aprilie.

La miezul nopţii de 8/9 mai a plecat din Sevastopol convoiul Bradul 1 (KT 18, UJ 105 şi 2 R-boot-uri) cu 2.887 de oamaeni la bord, urmat la scurt timp de Bradul 2 (NMS Ghiculescu şi NMS Dumitrescu). Din Constanţa a plecat Patria (Teja şi Totila escortate de NMS Mărăşeşti şi NMS Regina Maria). NMS Mărăşeşti s-a raliat convoiului Bradul 1 cu care s-a întors în România, iar NMS Regina Maria a ajuns în apropierea Sevastopolului la 0:35 pe 10 mai şi a preluat comandă convoiului Bradul 3 (Durostor, Lola şi UJ 106). Situaţia a devenit critică în dimineaţă zilei de 9 mai. Atât ultimul aeroport german din peninsula, cât şi portul Sevastopol erau bombardate în continuu de artileria sovietică. Practic vânătoarea amica era redusă la câteva Bf-110 care operau din Moldova şi aviaţia sovietică puteau opera nestingherite. Ultima formaţie de Ju-52 cu răniţi a decolat de la Chersones în acea dimineaţă. În port, artileria sovietică a scufundat petrolierul german Prodromos, şlepul motor Günther, şlepul Basarabia (tot sub pavilion german), KFK 2313 şi UJ 104, ce fusese torpilat cu câteva zile înainte. De abia ieşite din port, şlepul Var şi UJ BW 01 au fost atacate de aviaţia sovietică şi scufundate, iar KFK 2314 a fost grav avariat, dar a continuat drumul. Portul şi oraşul au fost părăsite de trupele germane şi române. Evacuarea urmă să se efectueze doar de la Chersones.

De cealaltă parte a marii, de la Constanţa au plecat 4 convoaie: Sturzul (Geiserich şi Theben escortate de 3 MFP-uri şi 2 KFK-uri), Profetul (Danubius, Helga, Tisza şi Grafenau escortate de 4 MFP-uri, NMS Stihi şi UJ 115), Pionier (Lobau şi Dresden escortate de 3 MFP-uri, 5 KFK-uri şi un R-boot) şi Ovidiu (România, KT 25 şi KT 26 escortate de UJ 110 şi NMS Regele Ferdinand). Primele nave ajunse la Chersones pe 10 mai au fost navele de transport germane Teja şi Totila. Au fost atacate la 5:22 de o formaţie de 20 de avioane sovietice, fără a suferi avarii. Până la 8:30 au luat la bord soldaţii aduşi de bărci de pe ţărm şi apoi s-au îndreptat spre Constanţa escortate de 3 R-boot-uri. La 9:30, convoiul a fost atacat de 21 Îl-2 din 8 GShAP, iar Totila a fost lovită de trei bombe, scufundându-se repede cu cei 5.000 de oameni de la bord (din aceştia, 2.000 erau români). Teja şi escortă au continuat drumul, neavând cum să ajute eventualii supravieţuitori. La 14:45 o formaţie de 11 A-20 din 13 GDBAP şi-a făcut apariţia deasupra navelor şi a lovit în plin Teja, care s-a scufundat cu aproape toţi cei 5.000 de oameni de la bord (din care în jur de 2.000 erau români din Detaşamentul „Lt. col. Ardeleanu”). Cele 3 R-boot-uri nu au putut salva decât 400 de oameni şi şi-au continuat călătoria spre Constanţa. Lt. col. Ardeleanu, comandantului Regimentului 33 Infanterie, care avusese de înfruntat cea mai puternică ofensivă sovietică de la sud de Marea Sivas, care îşi croise drum spre Sevastopol cu resturile regimentului şi care comandase detaşamentul lăsat în oraş de Divizia 10 Infanterie, îşi găsea astfel sfârşitul în mijlocul marii. Navele şi hidroavioanele trimise să culeagă naufragiaţii încă în viaţă au ajuns prea târziu. Aceşti 10.000 de oameni pierduţi pe cele două nave au constituit practic peste 90% din pierderile umane din timpul evacuării.

Situaţia s-a înrăutăţit datorită unei furtuni care a provocat unele avarii la navele din convoaie. KT 25, remorcherul Grafenau şi câteva MFP-uri au trebuit să se întoarcă în port. Mai grav, furtună a distrus câteva ambarcaţiuni care transportau soldaţii de pe plaje la nave şi operaţiunea a fost dezorganizată. Convoiul Profetul a fost descoperit de aviaţia de recunoaştere sovietică la ora 17:23 şi au urmat patru atacuri succesive: 14 avioane la ora 17:42, 8 la ora 18:00, 6 la ora 18:07 şi 3 la ora 18:40, însă fără rezultat. Avea să ajungă la Sevastopol dimineaţă următoare o dată cu celelalte trei. Seară au mai plecat din Constanţa încă trei convoaie: Fagul (Uskok, 17 MFP-uri şi un R-boot), Astra (Isar, Lech, Anna şi Mossel escortate de un MFP şi 4 KFK-uri) şi Muscă (Friedericke şi KT 18 escortate de NMS Mărăşeşti, UJ 105, UJ 108, Rb 205 şi NMS Dumitrescu). În timpul traversării, pe 11 mai la ora 5:45, petrolierul Friedericke a fost lovit de o torpilă trasă de submarinul L-4. Celelalte două torpile au fost evitate de Mărăşeşti şi Dumitrescu. Petrolierul a fost doar avariat, dar a trebuit remorcat de KT 18 şi UJ 108 şi, sub escortă NMS Mărăşeşti, s-au întors spre Constanţa, în timp ce UJ 105 şi canonieră Dumitrescu au continuat drumul spre Chersones. În jurul orei 16:00, au sosit remorcherele de la Constanţa şi au preluat pe Friedericke, iar KT 18 şi escortă să s-au îndreptat spre Crimeea.

La ora 2:00 pe 11 mai au sosit primele nave la Chersones şi au fost luate în primire de artileria inamică, trebuind să manevreze în continuu. După răsăritul soarelui situaţia s-a complicat, deoarece deasupra navelor şi-au făcut apariţia avioane de asalt sovietice. La 7:52, 12 Îl-2 din 47 ShAP au lovit România şi muniţiile de la bord au explodat, nava luând foc. Însă echipajul şi soldaţii ambarcati au fost salvaţi. Câteva minute mai târziu, la ora 8:00, 6 Îl-2 din 8 GShAP au atacat Danubius, care încă avea 7 tone de muniţii înăuntru. Câteva bombe au lovit în plin şi nava a sărit în aer. Au fost foarte puţini supravieţuitori. Nava germană Helga a eşuat şi apoi a fost distrusă de o formaţie de Îl-2. Distrugătorul NMS Regele Ferdinand, după ce fusese uşor avariat de un proiectil de 76,2 mm în timpul nopţii, a fost ţintă a numai puţin de 33 de atacuri aeriene între 6:00 şi 10:30. Atacurile la altitudine joasă au fost respinse de la distanţă folosind tunurile principale de 120 mm, în timp ce artileria AA a doborât câteva avioane inamice. La 9:30, distrugătorul a fost încadrat foarte aproape de o baterie de 152 mm sovietică. Lt. cdor. Titus Samson, comandantul navei, a ordonat imediat să fie puse motoarele pe înapoi, evitând următoarea slavă care ar fi lovit la ţintă. Tunurile de 120 mm au răspuns, obuzele lor căzând în apropierea bateriei inamice şi reducând-o la tăcere. Până la urmă Regele Ferdinand a fost lovit sub linia de plutire de o bombă care nu a explodat, dar a făcut o gaură într-unul din tancurile de păcură. Cu 11 membri ai echipajului morţi şi 28 răniţi, la care se adăugau 10 pasageri morţi şi numeroşi alţii răniţi, pierzând combustibil, la ora 10:30 distrugătorul s-a îndreptat spre Constanţa, fiind atacat în continuare de aviaţie. În drum a mai cules 6 germani şi doi români de pe o pluta. Erau supravieţuitori de pe Teja. NMS Regele Ferdinand a ajuns noaptea în apropierea Constanţei. Deoarece i s-a terminat combustibilul a trebuit să fie remorcat până în port.

De la Sevastopol au mai plecat doua convoaie pe 11 mai. Primul format din Grafenau si Theben escortate de UJ 115, UJ 110, un R-boot si 9 MFP-uri, iar al doilea din Tisza escortata de canoniera NMS Stihi, un R-boot si 4 MFP-uri. Acest al doilea convoi a fost atacat de cateva valuri succesive de avioane si in jurul orei 16:00 Tisza a fost lovita si avariata, fiind apoi remorcata de un R-boot din convoiul Stejarul. Nava avea aproximativ 1.600 de soldati la bord. Stejarul era un convoi format din puitoarele de mine NMS Dacia si NMS Amiral Murgescu, distrugatorul NMS Regina Maria si 2 R-boot-uri. A plecat de la Constanta pe 11 mai la ora 2:40. Datorita pierderii celor trei nave de transport la Chersones, s-au mai trimis inca patru convoaie: Orient la ora 18:00, Trandarirul si Barul la ora 20:00, 9 MFP la ora 22:00. Acestea insa nu au mai apucat sa ajunga la Chersones, deoarece evacuarea incetase.

Stejarul a ajuns la Chersones pe 12 mai la ora 21:00. Cele trei nave de lupta au fost in continuu bombardate de artileria sovietica la lumina parasutelor iluminante. NMS Dacia, fosta nava de transport, a ramas mai in larg si a imbarcat soldati de pe patru MFP-uri. In timp ce avea loc transbordarea, avioanele sovietice au lansat parasute iluminante si apoi au atacat, cateva bombe cazand in apropierea vasului si schijele au ranit pe ofiterul din marina comerciala Barbu Radian, care a decedat ulterior in spital la Constanta. La ora 01:00 a fost ranit cpt. Vasile Panaitescu, secundul navei. O bomba a cazut la pupa pe un colac de parama, care i-a amortizat explozia. Totusi schijele au ucis doi marinari si au ranit 21. La ora 1:30 a intervenit o avarie la masini, imobilizand nava timp de 20 de minute. In jurul orei 2:00, la bordul navei se aflau deja 1.200 de oameni, asa ca a pornit incet spre Constanta. Cand s-a luminat Dacia a fost atacata de trei valuri de aerotorpiloare sovietice, dar care au fost imprastiate de la distanta de tunurile de 105 mm si au lansat gresit. La 8:53 carma s-a defectat in urma exploziei unei bombe si a trebuit sa se opreasca din drum pentru reparatii, fiind protejata de NMS Regina Maria. La 9:32 si-a reluat drumul si in jurul orei 16:00 a ajuns la Constanta. Dintre soldatii germani transportati, 25 au murit in timpul atacurilor aviatiei sovietice.

Distrugătorul NMS Regina Maria s-a apropiat mai mult de mal şi a început îmbarcarea soldaţilor de pe un MFP la ora 23:16, iar la 0:44 a terminat. Avea la bord 650 de oameni. Din fericire nu a suferit avarii şi a pornit imediat spre Constanţa cu viteză maximă. Pe 13 mai, la ora 2:22 a depăşit canonieră NMS Dumitrescu şi UJ 105, iar la 5:44 a ajuns din urmă Dacia, asigurându-i protecţia pe tot restul drumului. Convoiul a intrat în port la 16:09.
NMS Amiral Murgescu, comandantă de lt. cdor. Anton Focă, a fost ultima nava românească rămasă în infernul de la Chersones. Până la ora 2:00 pe 13 mai avea la bord aproximativ 1.000 de soldaţi, inclusiv generalul Hartmann, ultimul comandant al capului de pod, şi a pornit spre România, unde avea să ajungă la ora 17:00. Puţin după Murgescu au plecat KT 18, UJ-108 şi un R-boot, urmate de Laudon, Dresden, Uskok şi câteva KFK-uri. Evacuarea luase oficial sfârşit. MFP-urile au mai rămas să mai ia la bord cât mai mulţi soldaţi şi apoi au pornit şi ele spre Constanţa. La ora 3:30, cele 13 vedete torpiloare ale 1. Sb Flotille, care asiguraseră siguranţă evacuării împotriva unui eventual atac al navelor Flotei Sovietice a Marii Negre, au părăsit Crimeea, având la bord pe contraamiralul Otto Schultz, comandantul naval german în peninsula, cel care coordonase operaţiunile de îmbarcare la Chersones. Ultimii salvaţi au fost 57 de germani de pe nişte plute de salvare lângă coasta, care au fost luaţi la bord de trei vedete.

Pierderile însă au continuat. Şlepul motor german Geisereich a fost scufundat în urmă atacului unei formaţii de 11 Îl-2 din 8 GShAP. UJ 310 a fost grav avariat de artileria inamică şi a trebuit sabordat. Cea mai importantă pierdere a fost însă cargoul Durostor, care a fost atacat la 75 de mile de Chersones de 12 Pe-2 din 40 BAP şi lovit de două bombe care l-au imobilizat. Echipajul a fost preluat de cele 3 R-boot-uri din escortă, iar nava s-a scufundat curând. În această a două faza a evacuării au fost transportaţi pe mare la Constanţa 47.825 de oameni: 15.078 români, 28.992 germani şi 3.755 sovietici (voluntari, prizonieri şi civili). S-au pierdut aproximativ 10.000 de oameni în timpul traversării, din care 4.000 erau români. NMS Regele Ferdinand a avut 12 morţi şi 28 de răniţi din echipaj, NMS Dacia 3 morţi şi 22 răniţi, iar NMS Ghiculescu un dispărut şi un rănit. Au fost scufundate trei nave de transport sub pavilion românesc (4.598 tone) şi au fost avariate două nave de război. Germanii au pierdut 5 nave, 3 remorchere şi două şlepuri (11.196 tone), iar altă nava a fost avariată. Au fost scufundate patru vânătoare de submarine germane şi 3 şalupe, iar alte şase vânătoare de submarine au fost avariate. De asemenea, două nave de transport maghiare au fost avariate.

În total, între 14 aprilie – 13 mai 1944, din Crimeea au fost evacuaţi pe mare 120.853 de oameni şi 22.548 tone de materiale:
36.557 români, din care 4.262 răniţi
58.486 germani, din care 12.027 răniţi
723 slovaci
15.391 voluntari ruşi
2.581 prizonieri
7.115 civili

Marina Regală Română a primit felicitări din partea marelui amiral Karl Dönitz, comandantul Kriegsmarine, şi a viceamiralului Helmuth Brinkmann, comandantul forţelor germane în Marea Neagră, pentru modul în care a operat în timpul evacuării. Germanii au fost foarte surprinşi de faptul că românii şi-au riscat până şi distrugătoarele la Chersones. Majoritatea comandanţilor de nave au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a: cpt. cdor. Alexandru Dumbravă, comandantul distrugătorului NMS Mărăşeşti, lt. cdor. Titus Samson, comandantul distrugătorului NMS Regele Ferdinand, lt. cdor. Gheorghe Roşescu, comandantul distrugătorului NMS Regina Maria, lt. cdor. Anton Focă, comandantul puitorului de mine NMS Amiral Murgescu, lt. cdor. Constantin Costin, comandantul canonierei NMS Sublocotenent Ghiculescu Ion, lt. cdor. Ioan Iftimescu, comandantul canonierei NMS Locotenent comandor Stihi Eugen şi cpt. Radu Constantinidi, comandantul canonierei NMS Căpitan Dumitrescu Constantin. Comandantul Forţei Navale Maritime Române, contraamiral Horia Macellariu, a primit Marea Cruce a Ordinului Steaua României şi Crucea de Cavaler a Crucii de Fier, fiind singurul ofiţer de marina român care a primit această înalta decoraţie germană. El primise deja Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a din 1943.

Operaţiunea a fost un succes ţinând cont de condiţiile în care s-a desfăşurat. Distanţă între Constanţa şi Sevastopol era de 220 de mile şi traversarea dura în medie 24 ore. Sprijinul aerian a fost slab, iar după pierderea ultimului aerodrom de la Chersones, a devenit inexistent, facilitând mult succesul aviaţiei de bombardament şi asalt sovietice. Din fericire, Flota Sovietică a Marii Negre s-a limitat la a folosi doar submarinele şi vedetele torpiloare pentru atacuri împortiva convoaielor, neriscand navele de suprafaţă de teamă atacurilor bombardierelor germane. Este evident că o evacuare din timp a Armatei 17 ar fi dus la salvarea mai multor soldaţi din cei 220.000 cât erau în peninsula în aprilie[1].

Victor Niţu

SURSA: http://www.art-emis.ro/istorie/4247-operatiunea-60000-1944.html

–––––––––––––
[1] Sursa http://www.worldwar2.ro/operatii/?article=776

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, PRIETENII M-AU INFORMAT:, PUNCTE DE VEDERE, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s