„Pe muchie de cuţit. Relaţiile Româno-Sovietice, 1965-1989” (2)

Ceauşescu îi cerea lui Brejnev, în 1976, să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată de pe Prut

Criza apărută în raporturile politice româno-sovietice în august 1968, în urma intervenţiei militare în Cehoslovacia a trupelor celor cinci state participante ale Tratatului de la Varşovia şi din vara anului 1969, după vizita la Bucureşti a preşedintelui american Richard Nixon, a pus în plan secundar controversele pe seama modului de reflectare de către cele două părţi a unor momente din istoria celor două ţări cu referire concretă la problematica sensibilă a Basarabiei. […] În mod cu totul surprinzător însă, la câteva luni de la semnarea, la 7 iulie 1970, a noului Tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre România şi Uniunea Sovietică, temele controversate legate de momentele comune din istoria relaţiilor româno-ruse/sovietice au reapărut în centrul atenţiei. Documentele incluse în volumul „Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din R.S.S. Moldovenească (1968-1979). Studiu şi Documente”, semnat de istoricul Gheorghe E. Cojocaru, evidenţiază atenţia acordată de fosta conducere de partid şi de stat a R.S.S. Moldoveneşti îmbunătăţirii muncii ideologice în vederea contracarării influenţei „nocive” a propagandei româneşti.

Un loc deosebit îl ocupau măsurile menite să combată ideile vehiculate în România cu privire la o serie de momente sensibile din istoria comună a României şi a Rusiei/Uniunii Sovietice şi a relaţiilor româno-ruse/sovietice. Semnificativă în aceste sens este Nota informativă din 11 noiembrie 1970, înaintată C.C. al P.C. din Moldova de către S.I. Afteniuk, directorul Institutului de istorie a partidului de pe lângă C.C. al P.C din Moldova, cu privire la reflectarea în lucrările româneşti a unor aspecte ale relaţiilor româno-sovietice din perioada anilor 1918-1944. În nota menţionată, se atrăgea atenţia asupra faptului că dacă în documentele P.C.R. din anii ’20-’50, în lucrările istoricilor români „erau condamnate participarea României regale la intervenţia armată împotriva Ţării Sovietelor, cotropirea Basarabiei de către armata regală, politica colonială a României în teritoriul ocupat etc”, începând din anii ’60, în România „a început devierea de la tratarea marxistă” a acestor probleme.

La 20 noiembrie 1970, la C.C. al P.C. din Moldova a fost organizată o consfătuire cu uşile închise cu participarea primilor secretari ai comitetelor raionale şi orăşeneşti de partid, a şefilor de secţie ai C.C., a miniştrilor şi conducătorilor de departamente, în faţa cărora primul secretar al C.C., Ivan I. Bodiul, a prezentat raportul Despre măsurile privind intensificarea activităţii ideologice în rândurile oamenilor muncii din republică. […] În raport erau criticate fără menajamente diferite aspecte ale politicii externe româneşti, care, în opinia sa, contraveneau principiilor internaţionalismului proletar şi constituiau „cauza” înrăutăţirii relaţiilor sovieto-române. I. Bodiul acuza politica oficială română, care nu recunoştea „legalitatea existenţei naţiunii moldoveneşti” şi ignora faptul existenţei R.S.S. Moldoveneşti […] La 3 august 1973, C.C. al P.C. din Moldova a trimis o nouă scrisoare la C.C. al P.C.U.S. în care informa că în Micul Dicţionar Enciclopedic, apărut la Bucureşti în anul 1972, „ocuparea Basarabiei de trupele regale… era prezentată ca un act legitim”, iar hotărârea Sfatului Ţării de unire a Basarabiei cu România era prezentată ca o „manifestare a voinţei poporului moldovenesc”, fără a se menţiona că „România burghezo-moşierească a participat la intervenţia împotriva statului sovietic”.

După o absenţă a acestei problematici în convorbirile oficiale româno-sovietice, la începutul lunii octombrie 1974, N.N. Rodionov, adjunct al ministrului sovietic de Externe, a semnalat ambasadorului român la Moscova, Gheorghe Badrus, apariţia în publicaţiile din România a unor referiri, neadecvate în opinia părţii sovietice, la Basarabia şi Bucovina. Demersul părţii sovietice a fost de natură să provoace o stare de nervozitate la Bucureşti. în şedinţa din 15 octombrie 1974 a Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R, Nicolae Ceauşescu s-a arătat nemulţumit de reacţia ambasadorului român, căruia i-a reproşat că a procedat greşit primind nota din partea demnitarului sovietic, dispunând ca acesta să fie chemat urgent în ţară pentru discuţii (în realitate, regretatul ambasador român avea să mărturisească în decembrie 2010, într-o convorbire cu autorul volumului de faţă, că N.N. Rodionov nu-i predase nicio notă, ci că fusese vorba doar despre un demers verbal – n.n.).

„Desigur – declara Nicolae Ceauşescu în cadrul şedinţei – nu putem să nu luăm în considerare această notă şi trebuie ca atare să respingem în mod corespunzător – politicos, dar ferm – pentru că [aceasta] constituie o denaturare a realităţilor istorice”[6]. Liderul român a expus, de asemenea, poziţia conducerii române asupra problemelor care provocaseră reacţia părţii sovietice. „În fond – afirma Ceauşescu – […] împărţirea Moldovei este realizată în 1812 printr-un dictat şi avem acordul între turci şi ruşi, ambele imperii. Istoricii de atunci şi opinia publică au condamnat atunci acest act. Marx şi Engels însuşi [sic!] au în această privinţă aprecieri foarte clare. în ce priveşte Bucovina, este cu atât mai puţin de neînţeles, când Bucovina a aparţinut altui imperiu şi acesta a fost (imperiul) austro-ungar, care s-a prăbuşit şi Bucovina s-a reunit în mod liber cu România […] şi în 1940 a fost cerută drept despăgubire; să le reamintim şi de nota oficială (Ceauşescu avea în vedere ultimatumul guvernului sovietic adresat guvernului român la 26 iunie 1940 – n.n.) (pe) care au uitat-o”. Nicolae Ceauşescu a indicat Biroului Permanent să prezinte spre aprobare Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. o notă ce urma să fie predată părţii sovietice, subliniind în acelaşi timp necesitatea de a se respinge „în mod ferm această încercare de a falsifica şi de a intimida, de a împiedica o clarificare serioasă a unor probleme între oamenii de ştiinţă, între istorici”. Pentru a fi şi mai precis, Nicolae Ceauşescu a subliniat necesitatea de a se delimita precis problema teritorială de respectarea adevărului istoric. „Alta [sic!] este problema – declara acesta – că România nu a ridicat probleme teritoriale şi alta este o discuţie între istorici. Este cu totul altceva! Ar însemna să acreditezi ideea că ţarismul a eliberat Basarabia, că tratatul cu turcii este un tratat eliberator, înseamnă să justifici toată politica colonială [sic!] şi de dominaţie pe care nu o acceptăm; şi nici nu o putem accepta”. Liderul român a conchis că, întrucât partea sovietică ridicase aceste probleme la nivel oficial, să i se răspundă în acelaşi mod, menţionând că un asemenea mod de tratare a problemelor de către partea sovietică reprezenta „un act inadmisibil în relaţiile dintre ţările socialiste” […].

Într-un Memoriu înaintat C.C. al P.C.U.S. la 27 iunie 1975, C.C. al P.C din Moldova informa asupra faptului că în publicaţiile apărute în România „alipirea Basarabiei la Rusia” era tratată ca „ocupaţie a teritoriului României, deşi, după cum se ştie, România ca stat a apărut după 30 de ani de la evenimentele din 1812″. Se menţionează, de asemenea, că problema Basarabiei era tratată în ultima vreme „de pe poziţiile pretenţiilor teritoriale faţă de ţara noastră” şi că istoricii români „interpretează cotropirea forţată a Basarabiei de către România regală în 1918 ca act al reunirii naţionale a tuturor românilor”. Se semnalează, totodată, că în revista „Anale de istorie” nr. 1/1975, organ al Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C al P.C.R., „alipirea Basarabiei” la Rusia este prezentată ca o tranzacţie între Rusia şi Turcia, în urma căreia ultima „a cedat teritorii din trupul Principatelor Române”, trăgându-se concluzia că în acest număr al revistei „pretenţiile României asupra unor teritorii sovietice sunt expuse, în fond, deschis” . Tirului necruţător al ideologilor de la Chişinău nu-i scapă nici istoricul Andrei Oţetea, învinuit că „a preluat citate din Marx preluate din lucrarea antirusă bonapartistă „Istoria politică şi socială a Principatelor Dunărene”, publicată în anul 1855 la Paris de E. Regnault, un istoric burghez francez, şi le-a editat în România ca volum separat K. Marx, însemnări despre români, ca lucrare a lui Marx.” Se menţionează, de asemenea, că „au început să apară cărţi, să fie publicate articole şi recenzii care îl prezentau pe Marx ca adversar al alipirii Basarabiei la Rusia, ca un adept al paneuropenismului”. „Prin aceasta – se subliniază în Memoriu – nu numai că se denaturează, fără scrupule, concepţiile lui K. Marx asupra istoriei Principatelor Dunărene, ci şi se întreprinde tentativa de a instiga stările de spirit antisovietice, a semăna seminţele neîncrederii şi ostilităţii între popoarele rus, moldovenesc şi român”[7]. „Trezeşte nedumerire – se menţionează în continuare în memoriu – că asemenea denaturări ale realităţii istorice nu numai că nu sunt condamnate, ci, dimpotrivă, sunt susţinute de actualii conducători ai P.C.R.; se reafirmă în chip voalat în documentele de partid şi de stat, pe baza cărora se întreprind măsuri ideologice, se construiesc relaţiile cu partidul şi statul nostru”.

In ciuda acalmiei relative care se instalase în relaţiile bilaterale, problemele legate de controversele pe problemele de istorie continuau să se facă simţite, atrăgând atenţia mass-media internaţionale. Într-o sinteză întocmită la Secţia de Propagandă a CC. al P.C.R. se atrăgea atenţia că în perioada martie 1974-octombrie 1975, în unele publicaţii din Occident au apărut referiri la divergenţele româno-sovietice. în acest sens, se menţiona că Basarabia şi Bucovina de Nord, considerate „regiuni rupte din trupul României” şi „anexate la U.R.S.S.” apăreau ca „subiect de dispută”. Se atrăgea atenţia asupra faptului că, socotite până nu demult „tabu”, acestea erau abordate în România mai mult sau mai mult oficial[8]. Moscova nu putea trece cu vederea apariţia în România a unor publicaţii care abordau cu tot mai mult curaj subiectele istorice în jurul cărora multă vreme se păstrase în mod deliberat tăcerea. Era vorba, printre altele, despre lucrarea istoricilor români Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, Viaţa politică în România. 1918-1921, apărută în 1976 la Editura Politică, care se referea la caracterul „străvechi românesc” al Basarabiei[9].

Revista „Lumea” publicase în luna mai 1976 textul Tratatului dintre Moldova şi Rusia, din 7 mai 1656, încheiat între domnitorul Gheorghe Ştefan şi ţarul Alexei Mihailovici, iar în numărul din 20 mai 1976 tipărise textul integral al Tratatului încheiat între Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi ţarul Petru I al Rusiei la 13 aprilie 1711. Printre altele, în editorialul revistei se atrăgea atenţia asupra articolului 11 din Tratat, prin care Rusia garanta solemn integritatea teritorială a Moldovei, cu graniţa veche pe Nistru. „Neîndoielnic – notează istoricii români Ioan Popa şi Luiza Popa –sovieticii erau nemulţumiţi de politica independentă a României, dar îngrijorarea lor cea mai mare, constantă, avea la bază încercările tot mai frecvente ale Bucureştilor de a prezenta public adevărul istoric despre Basarabia, activitate interpretată ca fiind îndreptată făţiş contra intereselor U.R.S.S., urmărind revendicarea vechilor teritorii româneşti.

La sfârşitul lunii mai 1976, secretarul C.C. al P.C.U.S., K.F. Katuşev, a efectuat o vizită în România şi a fost primit de către Nicolae Ceauşescu, secretarul general al P.C.R., la reşedinţa acestuia de la Snagov. In afara problemelor legate de pregătirea în vederea Conferinţei de la Berlin a partidelor comuniste şi muncitoreşti din Europa, cu acest prilej au fost examinate şi o serie de aspecte ale relaţiilor bilaterale româno-sovietice, inclusiv referitoare la chestiunea sensibilă a frontierei dintre cele două state[10]. Pentru disiparea definitivă a oricăror dubii ale conducerii sovietice, Nicolae Ceauşescu a declarat fără echivoc că România nu avea niciun fel de pretenţii teritoriale faţă de niciunul dintre vecinii săi. Din dorinţa de a fi şi mai convingător, liderul român i-a citit oaspetelui pasajul din proiectul cuvântării pe care urma să o rostească la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste, programat a avea loc în iunie 1976, în sensul că România nu avea probleme teritoriale cu Uniunea Sovietică într-adevăr, la 2 iunie 1976, în expunerea prezentată la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste, Nicolae Ceauşescu a declarat că România socoteşte „drept o îndatorire atât naţională, cât şi internaţională” de a face tot posibilul ca „unele probleme moştenire a trecutului, create de politica claselor asupritoare, să nu umbrească colaborarea şi solidaritatea” partidelor şi popoarelor din cele două ţări. „In acest context – a declarat secretarul general al P.C.R., preşedintele României – doresc să menţionez că România nu are probleme teritoriale sau de altă natură cu Uniunea Sovietică şi cu celelalte ţări socialiste vecine. Dorim ca graniţele dintre România şi toate statele vecine să fie graniţe ale prieteniei şi colaborării în lupta şi munca pentru socialism şi comunism, pentru pace şi colaborare în lume”.

Imediat după prezentarea expunerii, ambasadorul sovietic la Bucureşti, V.I. Drozdenko, 1-a informat telefonic pe Katuşev despre declaraţia respectivă a liderului român, iar la 17 iunie 1976, i-a mărturisit secretarului general al P.C.R. impresia pe care i-a produs-o expunerea acestuia la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste. „Trebuie să recunosc – se destăinuia el – că mi-au plăcut foarte mult gândurile exprimate de Dumneavoastră şi care coincid cu gândurile noastre privind necesitatea întăririi şi adâncirii prieteniei dintre România şi Uniunea Sovietică. Aţi menţionat acest lucru de mai multe ori. In felul acesta se îndepărtează terenul pentru tot felul de speculaţii şi discuţii.” V.I. Drozdenko a remarcat, de asemenea, că după Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste a început deja activitatea practică pentru îndeplinirea sarcinilor puse de secretarul general al P.C.R. „în faţa istoricilor din punct de vedere al abordării marxist-leniniste a problemelor”[11].

Gestul conducerii române, dictat şi de necesitatea pregătirii terenului în vederea vizitei oficiale de răspuns a lui Leonid Brejnev, nu a trecut neobservat la Moscova. La 30 iunie 1976, într-o convorbire, cu Nicolae Ceauşescu la Berlin, prilejuită de participarea la Conferinţa partidelor comuniste şi muncitoreşti din Europa, secretarul general al C.C. al P.C.U.S. a apreciat discuţiile purtate între Nicolae Ceauşescu şi secretarul C.C. al P.C.U.S., Konstantin Katuşev, precum şi faptul că Petru Lucinski, prim-secretar al Comitetului orăşenesc de partid Chişinău, fusese primit de către un membru al Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R., socotind toate acestea ca „fapte plăcute, care contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor noastre”. Nicolae Ceauşescu i-a mărturisit interlocutorului său că în discuţia cu Konstantin Katuşev a subliniat dorinţa părţii române ca toate problemele care îngreunau dezvoltarea raporturilor bilaterale să fie eliminate. „In definitiv – sublinia Ceauşescu – nu este niciun motiv ca aceste probleme să rămână, trebuie date la o parte”.

La scurt timp, Nicolae Ceauşescu a efectuat, în perioada 2-13 august 1976, împreună cu soţia, Elena Ceauşescu, o vizită în Crimeea, precum şi în R.S.S. Moldovenească, R.S.S. Gruzină şi R.S.S. Armeană. Programul vizitei în R.S.S. Moldovenească (1-2 august 1976) a cuprins convorbiri cu L.I. Bodiul, prim-secretar al C.C al P.C din Moldova, alţi membri ai conducerii de partid şi de stat ai acestei republici, în cadrul cărora, mulţumind pentru „primirea prietenească” rezervată, Nicolae Ceauşescu s-a declarat de acord cu dezvoltarea schimburilor de experienţă, apreciind că din punctul de vedere al conducerii române „nu există niciun fel de limite sau rezerve”. Este semnificativ faptul că în cursul discuţiilor Nicolae Ceauşescu nu a abordat, sub nicio formă, probleme de natură să trezească suspiciuni la Moscova. Nu a scăpat însă atenţiei faptul că la mitingul de la uzina „Microprovod”, din Chişinău, gazda, Ivan Bodiul, a dat citire unei telegrame de felicitare primite din partea lui Leonid Brejnev cu ocazia aniversării constituirii, la 2 august 1940, a R.S.S. Moldoveneşti. Momentul festiv evidenţiat de gazde a fost ignorat complet de Ceauşescu, care s-a limitat doar la sublinierea înţelegerii cu fel. Bodiul în legătură cu intensificarea contactelor dintre România şi R.S.S.M. „în cadrul contactelor generale pe care le avem cu Uniunea Sovietică”.

Într-o informare transmisă C.C. al P.C.U.S. despre vizita în R.S.S. Moldovenească a lui Nicolae Ceauşescu, Ivan Bodiul atrăgea atenţia asupra faptului că liderul român a folosit termenii „R.S.S. Moldovenească”, „Moldova sovietică”, „poporul moldovenesc” „şi nu o dată 1-a corectat pe traducătorul său, care omitea aceste noţiuni”. Bodiul scotea în evidenţă faptul că Nicolae Ceauşescu „a susţinut activ” la sfârşitul întrevederii propunerile conducerii P.C. din Moldova vizând „intensificarea contactelor, de schimb de experienţă în muncă, a reiterat insistent doleanţa cu privire la necesitatea lărgirii relaţiilor României cu R.S.S.M. nu numai în zonele de frontieră, dar şi în alte judeţe şi oraşe, atât în domeniul social şi economic, cât şi pe linia organelor de partid şi de stat[ . Bodiul recunoştea că „pe fundalul unor relaţii bune ale R.S.R. cu U.R.S.S., relaţiile României cu R.S.S. Moldovenească au fost cam încordate”, subliniind că „de relaţiile dintre R.S.R. şi Moldova depind în mare parte relaţiile dintre România şi U.R.S.S.”.

Prof. dr. Vasile Buga, Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu”

– Va urma –

SURSA: http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/4845-pe-muche-de-cutit-relatiile-romano-sovietice-1965-1989-2.html

––––––––––––––
[6] Elena Negru, Gheorghe Negru, „Cursul deosebit” al României…, p. 583.A.N.I.C., Fond CC. al P.C.R, Cancelarie, dosar nr. 111/1974, f. 64.
[7] Elena Negru, Gheorghe Negru, „ Cursul deosebit” al României…, p. 594.
[8] A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R, Secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr 17/1975, f. 22.
[8] Ioan Popa, Luiza Popa, Românii, Basarabia şi Transnistria, Fundaţia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice, Bucureşti, 2009, p. 215.
[10] Vizita este evocată şi de fostul secretar al CC. al P.C.R., Ştefan Andrei, în volumul Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea,Adevărul Holding, Bucureşti, 2011, p. 180.
[11] Ştefan Andrei, Explicaţia unei declaraţii explozive a lui Nicolae Ceauşescu la Congresul Educaţiei Politice şi al Educaţiei Socialiste (2-4 iunie 1976), în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, nr. 7-13 octombrie 2011 [12] Gheorghe E. Cojocarii, Confruntarea sovieto-română…, p. 607. 608.