O NOUĂ CARTE-DOCUMENT: VICTIMELE OCUPANȚILOR SOVIETICI ȘI CĂLĂII LOR

De fapt, prezentul volum poate fi considerat drept o continuare a volumelor semnate de Alexandru Moraru ”Basarabia antisovietică” apărut la Iași în 2009 la Casa Editorială Demiurg și ”Victimele Terorii Comuniste din Basarabia” apărut la Chișinău în 2010 la Editura Iulian.La fel ca prezentul, volumele anterioare sunt culegeri de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naționale a RM  și în Arhiva Organizațiilor Social-Politice a RM (fosta arhivă a cc a pcm).

De data aceasta, cartea are doi editori: Alexandru Moraru și Alexandru Ganenco, ambii istorici de profesie și vocație, ultimul fiind și membru fondator al Fundației ”Draghiștea”, de la care am avut toată susținerea, și pe această cale-i mulțumim pentru efort.

Sub coperta acestei cărţi veţi găsi documente de arhivă, ce apar la lumina zilei în premieră absolută, care confirmă zecile de mii de crime săvârşite în Basarabia de ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş, care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc. 1944.

Pe urme încă calde a operaţiilor militare au poposit ocupanţii. Printre cei care prezentau şi apărau această putere erau unităţile de elită a NKVD-ului. Acesta era un mecanism de teroare, un fel de ghestapou, numai că sovietic, care avea ca sarcină generală apărarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului” şi altele, inclusiv terorismul internaţional şi exportul de revoluţie. Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, oraşul Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat” şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care ne-a adus lumină, (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii.

Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă. Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă? Acesta nu este un monolog absurd şi lipsit de subiect, ci un adevăr istoric.

Cu regret, şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice” cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit din tot sufletul venirea ruşilor. Cine sunt totuşi acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine a susţinut şi aşteptat ocupaţia Basarabiei de URSS în 1940, în 1944 ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice. Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !”. În Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind mişcarea ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 ”, care în limbaj arhivistic are cifrul: F. 50, adică fondul nr. 50. În respectivul fond, în inventarul nr. 6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale celor care au luptat ilegal în Basarabia pentru instaurarea puterii sovietice în Moldova. Consider oportun de a prezenta această listă de dosare personale, respectând ordinea şi numele conform originalului:

Numărul Numele dosarului luptătorului ilegalist

23 Abramovici Şail Moiseevici

24 Arm Augusta Şulimovna

25 Avramescu Idas Iontelevna

26 Averbuh Şeindel Leibovna

27 Baadji Nicolai Antonovici

28 Bernard  Raiss

29 Brodscaia Dvoira Zaharovna

30 Britva Liuba Aronovna

31 Bruhis Srul Pinhusovici

32 Budeştscaia Ester Isacovna

33 Bujor Iosif Aronovici

34 Boguslavschii Iacov Tovievici

35 Boguslavschaia Pesea Iacovlevna

36 Vigdorcic Lazari Ioilovici

37 Vainberg Niuchi (Beniamin) Marcovici

38 Vainştok Lia Isacovna

39 Vişcanţan Polia Efimovna

40 Grinman Isaac Iosifovici

41 Gudis Lev Şmilovici

42 Galigfarb Abram Isacovici

43 Grimberg Fira Izrailevna

44 Gerştein Haim Srulevici

45 Diner Etea Iacovlevna

46 Escanazi Ilia Iosifovici

47 Erlih Marc Semienovici

48 Zighelibaum Abram Marcovici

49 Zeigher SimonVolfovici

50 Kriper Moisei Grigorievici

51 Crivoruc Haia Gherşevna

52 Constantinovschii Ilia Davâdovici

53 Crivoruc Ion Moiseevici

54 Kaţ Adolf Iosifovici

55 Chellerman Dmitrii Mihailovici

56 Coifman Iacov Buruhovici

57 Codresca Ivan Dmitrievici

58 Lempert Fişeli Şlemovici

59 Lobel Solomon Moiseevici

60 Lupan Andrei Pavlovici

61 Ler Betea Iosifovna

62 Mozeş Evghenii Ignatievici

63 Morghenştein Izraili Marcovici

64 Meguş Tuba Abramovna

65 Oighenştein Mihail Nicolaevici

66 Oighenştein Lev Nicolaevici

67 Ormos T..J.

68 Pastar Zisea Leibovici

69 Petrov Petr Ivanovici

70 Ralli Valter Marcovici

71 Reidiboim Rahili Isacovna (Zelicovna)

72 Reievici Iacov Moiseevici

73 Rosman Lupa Beruhovici

74 Rosman Erna Abramovna

75 Rabinovici Faiga Ianchelevna

76 Romanenco Nicolai Nicolaevici

77 Raievici Iacov Moiseevici

78 Sinitifcher Fridl Molseevici

79 Scvorţov Mihail Iacovlievici . ( numele adevărat- Leibovici Izrail Abramovici) 80 Slepenciuc Fiodor Andreevici

81 Toma Soripin- Toma Solomonovici

82 Fihman (Mucinic) Riva

83 Farştein David Rafailovici

84 Faerştein Raisa Gherşcovna

85 Ţucherman Mare Borisovici

86 Cernei Semion Fedorovici

87 Cioclo Mordco Ghidalevici

88 Şveiţ Dvoira Ghedalievna

89 Şehter Roza Borisovna

Nu voi comenta, e clar şi aşa cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului !  Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau sa lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unei vorbe, a unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot. Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc. Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului” cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală atât civilă, cît şi militară.

Chiar dacă  o persoană nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva sistemului de ocupaţie sovietic, ci doar  şi-a exprimat o opinie personală pe care a împărtăşit-o fraţilor săi,  cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor.

După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat Frica. Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de ne cunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să-i răspundă “nacialnicului”, frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi.

Zilnic, sau cel puţin săptămânal din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari. Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură. Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român. Atmosfera psihologică încordată şi frica-acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937 în Rusia.

Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt. Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate. Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul” lui Lenin. (Arhiva Naţională a RM, F. 3085, inv. 1, d. 783, f. 4. 16 ) Mai corect spus – bustul întemeetorului şi conducătorului al statului sovietic, care era amplasat în centrul satului (chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul aci.).

În acest volum sunt prezente documente de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup despre activitatea organizaţiilor patriotice antisovietice, „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia” etc.

În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare ( ucraineni, evrei, ruşi, etc.) din Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de populaţia românească autohtonă. În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele minoritarilor asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată au învins ! Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, NKVD apoi KGB-ul, spitale de psihiatrie şi alte instrumente ale unui stat totalitar.

În volum  au fost incluse mai bine de 300 de documente în majoritate inedite din fondul arhivistic depozitate la Arhiva Naţională a RM şi Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM. Documentele au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat.

Din lipsa cunoştinţelor acestora a onomasticii şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost admise unele regretabile erori. Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte. Ordinea documentelor publicate în culegere nu a fost selectată din punct de vedere cronologic sau alfabetic, ci în ordinea cum au fost înregistrate în fondul arhivistic al Arhivei Naţionale a RM. Documentele incluse sunt unul mai şocant ca altul. În fiecare document vom depista tragedia unui om sau al unui grup de oameni arestaţi, judecaţi, deportaţi sau omorâţi.

Culmea obrăzniciei ocupanţilor sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie! Adică după august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi în trădare de patrie. „Patria” care a venit pe tancuri. În unele texte ale documentelor încluse poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut”, fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau întotdeauna o evidenţă strictă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia. Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor… şi cât mai departe!

Veau sa vă comunic că în Arhiva Naţională a RM au mai rămas încă cateva mii de dosare nevalorificate la tema propusă. Sunt sigur, că unii din cercetători şi cititorii acestei culegeri în documentele incluse vor depista nume cunoscute ale rudelor, prietenilor etc. Ar fi o regretabilă eroare, dacă nu vom menţiona câţiva istorici care au adus un aport considerabil la subiectul nominalizat. Acestea sunt lucrările istoricilor Viorica Olaru Cemârtan, Elena Postică, Valeriu Pasat, Alexei Memei şi alţii.

În documentele propuse sunt schimonosite majoritatea numelor, Ion este scris Ivan, Petru scris Piotr, Ştefan scris Stepan, patrioţii sunt numiţi trădători sau cel puţin colaboraţionişti, războiul pentru intregirea Ţării este numit de sovietici marele război pentru apărarea patriei.Da. da, acea „patrie” care a poposit în Basarabia pe tancurile bolşevice.

Maşina de propagandă şi agitaţie,uriaşa maşină sângeroasă a nkvd-ului, kgb-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera, de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phenix. Locul bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi,băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă l-am luat noi, copiii şi nepoţii lor, care în pezent luptă pentru implimentarea valorilor civilizate şi a unităţii naţionale româneşti.

Alexandru MORARU, Alexandru GANENCO- editori

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, ÎN OBIECTIV, Carti, Documente, DOCUMENTE NECOMENTATE, IN MEMORIAM, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O NOUĂ CARTE-DOCUMENT: VICTIMELE OCUPANȚILOR SOVIETICI ȘI CĂLĂII LOR

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s