PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU LA ORHEI

PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU  LA  ORHEI

Despre bunicul meu am mai scris câteva articole în baza documentelor de arhivă:

https://mazarini.wordpress.com/2011/03/26/contributia-bunicului-meu-la-marea-unire-din-1918/   și   https://mazarini.wordpress.com/2016/05/23/bunicul-meu-ion-alexandru-moraru-a-votat-unirea-cu-romania-document/ , care ulterior au fost preluate de alte portale din Internet.

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea  generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau viile şi livezile, mai puţin – cu cerealiere.

Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic. În acest fel dânsul era și țăran și intelectual, deoarece lucra invățător, apoi director la Școala din satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei. Era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc.  Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi acum. Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu cîteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

Sigur că motivul de bază era altul… La 25 martie 1918 la Orhei, Bunicul meu Ion Alexandru Moraru, membru al Zemstvei, locuitor al satului Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei a votat Unirea Basarabiei cu România la nivel de Județ (Orhei), ulterior rezultatele votului pe  județe au fost transmise la Chișinău  și la 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu Țara.(document publicat în revista ”Destin Românesc” nr.1 din 2008, pag. 17-25, material publicat de dr. Mihai Tașcă. La numărul 50 este înscris şi  Morari (u- schimonosit de ruși) Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român.(pag. 24 din articolul nominalizat). Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea Unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română. de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, agricultor şi învăţător din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae,în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău. Diferența de vârstă a lui Alexandru față de ceilalți frați, se explică prin faptul, că bunicul înainte de bunica mea Parascovia, a avut altă soție, învățătoarea Dina, mama lui Alexandru, care la  a doua naștere cu regret a murit împreună cu copilul.

În drum spre destinaţie, capii familiilor au fost separaţi într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni (aproape de Nistru), a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000. Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior,care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi în funcţia de de şef secţie.

Din investigaţiile documentare făcute de mine am aflat o mulţime de lucruri interesante şi pline de mandrie pentru înaintaşii mei.Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi”Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română”(nr.3, noiembrie 1996), în  revista”Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia”Localităţile Republicii Moldova.Jevreni,”vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi  şi-au dat sufletul, chiar în tren. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a. Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte. Cu regret, la mijlocul anului 1942 Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.), în condiţii misterioase, s-a ”înecat” în  râul Obi, deși ulterior, când am fost angajat la Arhiva Națională a RM, am aflat adevărul despre unchiul meu, care era considerat înecat în Obi. Printr-o  întâmplare, cred eu nefericită, a fugit din locul de deportare și sub caroseria trenurilor a ajuns la Chișinău. Cu regret, fiind fără documente, deoarece la cei deportați li se luau actele de către ofițerii NKVD-iști, care îi țineau sub supraveghere, a fost prins de patrula NKVD, arestat și aruncat în punctul de triere și filtrare din Chișinău. De aici n-a mai ieșit…sau a fost împușcat, sau a fost aruncat în gropi cu var…

Acolo, în Siberia, tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

În 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească fiind confiscată de regimul stalinist, s-au stabilit la cele mai apropiate rude, care locuiau în satul Jevreni, Criuleni.

Să nu gîndiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sîngeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost funcţionar în Parlamentul României în perioada interbelică din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, executat ; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

Anul acesta sărbătorim 100  de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu,Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

În primele zile a lunii august 2018 am avut fericirea să ajung la Orhei și să găsesc clădirea județeană de zemstvă Orhei, în care a avut loc votul istoric la nivel de județ. Încă în 2016, cu suportul meu arhivistic, pe clădirea respectivă, din inițiativa Partidului Liberal (președinte  Mihai Ghimpu)  și a câtorva patrioți  și buni români din raionul Orhei, a fost înstalată o placă comemorativă  pe care sunt încrustate numele tuturor deputaților județeni, care au votat și semnat Unirea. Cu mare regret, atunci, în 2016 fiind bolnav, n-am putut să onorez invitația de a participa la deschiderea acestei plăci comemorative….am ajuns abea acum în  august 2018, dar a dat Dumnezeu! Sper într-o bună zi să ajungă aici și  cei trei copiii mei și cei trei nepoței, pentru a se atinge de istoria Neamului nostru românesc din Basarabia și istoria străbunelului lor…

Alexandru MORARU

Notă: Vreau să-i mulțumesc prin acest intermediu inimosului patriot român Ion CODREANU, care m-a ghidat și susținut informațional.

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, ÎN OBIECTIV, Documente, IN MEMORIAM, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s