Şcoala de revoluţii „Resistence” de la Harvard (în colaborare cu C.I.A.)
Alt cofondator şi conducător al institutului „Albert Einstein”, fost student al lui Sharp, Peter Ackerman, un bogat bancher şi corporatist evreu, este, la rândul său, un cunoscut colaborator al C.I.A. şi membru al mai multor celebre think-tank-uri elitiste şi globaliste, precum „Council on Foreign Relations”. La „Freedom House”, Ackerman a fost preşedinte, dar este binecunoscută subordonarea acestui supra Ong „civil” american către C.I.A., prin Usaid în primul rând, cu care face „front” în acţiunile din întreaga lume. („Freedom House” nici nu ascunde – pe site-ul său – că una din principalele sale surse de informare este „World Factbook”, publicaţia C.I.A. destinată oficialilor). Iar din toate aceste poziţii, ca discipol al lui Sharp, Ackerman, fiind şi preşedinte al „International Center on Nonviolent Conflict” (alt O.N.G. american de război geostrategic), promovează în lume „strategia conflictelor nonviolente”, adică strategia de declanşare de conflicte împotriva guvernelor unor state prin metode de „nesupunere civică” a populaţiei autohtone, încurajată în această direcţie de anumite organizaţii americane sau internaţionale, strategie ce pune în dificultate guvernele inamice sau neagreate, obligându-le adesea să reacţioneze „împotriva populaţiei” (potestatari care nu sunt chiar neviolenţi).
Chiar acesta este şi titlul principalei lui lucrări, „Strategic Nonviolent Conflict: The Dynamics of People Power in the Twentieth Century”, pe care a produs-o după ce în 1990 s-a mutat la Londra pentru a-şi desăvârşi instrucţia la International Institute for Strategic Studies (I.I.S.S.), organizaţie de strategie militară a imperiului occidental euro-atlantic, ce are afiliaţi 400 de membri corporaţii şi instituţionali, în frunte cu alianţa militară N.A.T.O. Între oficialii acestei I.I.S.S. londoneze, strâns legată de establishmentul britanic şi american, îi găsim pe generalul american H. R. McMaster, pe secretara generală a N.A.T.O., Rose Gottemoeller sau pe ex-secretarul de stat al S.U.A. James Steinberg, participant la întrunirile C.F.R. şi ale „Grupului Bilderberg” şi membru al „Rand Corporation”, un grup de evrei americani implicaţi în strategia militară a S.U.A .[1], la care era conectat şi tutorele lor, Gene Sharp.
„Peter Ackerman caută să facă ceea ce face C.I.A., răsturnări [de guverne], dar vrea să le facă să pară fapte progresiste”, zice analistul politic canadian Stephen Gowans, în ton cu alt analist, evreul american Franklin Foer: „Când unii ofiţeri ai Statelor Unite nu doresc să creeze incidente internaţionale prin consilierea activiştilor cu privire la modul de răsturnare a guvernelor lor, ei îl sugerează cu grijă în vizită la ei pe Ackerman, care are mai puţine ezitări cu privire la a da o mână de ajutor. Preferinţa lui Peter Ackerman pentru nonviolenţă nu are nimic de-a face cu superioritatea morală a tacticului. Mişcările care iau decizia strategică de a evita violenţa, susţine el, au un «record de succes» mult mai mare” [2].
„Noul tip de mercenari ai lui Ackerman şi Helvey sunt practicienii a ceea ce C.I.A. numea destabilizare. Pentru a scăpa de imaginea trecutului său, C.I.A. a rebranduit destabilizarea ca rezistenţă nonviolentă (N.V.R.), …care pentru Statele Unite este strict o afacere dusă în afara graniţelor sale, încercând să răstoarne guvernele din străinătate care operează în afara sistemului dominaţiei imperiale a S.U.A.. N.R.V. nu are în vedere realizarea Justiţiei sociale, economice şi politice acasă la activişti [deşi Justiţia este mantra globală a activiştilor neoprogresişti]. Este vorba de a lua în stăpânire străinătatea, pentru a aduce ţările rezistente în imperiul american… N.R.V. nu este diferit în ceea ce priveşte scopurile şi conţinutul său din campaniile de destabilizare pe care C.I.A. le făcea în mod planificat, le sponsoriza şi le implementa. Ackerman şi Helvey au preluat pur şi simplu o funcţie a C.I.A., au făcut-o semi-deschisă şi au creat iluzia că este progresistă” (Stephen Gowans – „that it’s progressive Stephen Gowans).
Însuşi Ackerman defineşte N.V.R. (tehnicile protestelor sale „nonviolent”) ca fiind „folosirea perspicace a grevelor, a boicotului şi a neascultării civile ”[3], pe lângă protestele de masă şi chiar sabotajul nonviolent, pentru a întrerupe funcţionarea guvernului şi a face „o ţară neguvernabilă ”[4]. Deoarece grevele, boicoturile şi neascultarea civilă sunt tehnici de stânga tradiţionale, campaniile N.V.R. câştigă adesea sprijinul unui mare număr de oameni cu înclinaţii de stânga şi de justiţie socială, constată şi Gowans, care adaugă că tehnicile N.V.R. stabilite de americani nu presupun participare la o demonstraţie de protest organizată obişnuit, cu ascultarea discursurilor în difuzoarelor şi plecarea apoi acasă, la masă. Nici nu fac presiuni asupra elitelor, fapt pe care majoritatea stângiştilor occidentali l-au stabilit ca limită a activismului lor politic. Aparenta nonviolenţă a N.V.R. nu este nici pacifism bazat pe principii morale sau religioase. Sharp, patriarhul de la Harvard al metodelor N.V.R., explica faptul că N.V.R. şi principiul nonviolenţei nu sunt aceleaşi lucru, de fapt. Principiul nonviolenţei este „abţinerea de la violenţă bazată pe convingeri etice sau religioase“, iar N.V.R. este o tehnică politică prealabilă răsturnării guvernelor străine nedorite de marele capital al S.U.A .[5]. „Nu este vorba despre un principiu [în tehnicile protestelor non-violente], ci despre cum se ia puterea ”[6].
„Tehnicile de plasare a nesupunerii în masă a civililor în contextul strategiei militare tradiţionale au fost stabilite în primul rând de către Gene Sharp”, menţionează şi jurnalistul Eli Lake de la Newsweek [7]. Iar Sharp însuşi a fost şi el la Londra înainte să-şi elaboreze strategiile, ca şi discipolul său, bancherul şi finanţistul Ackerman. Astfel, în 1955 Sharp s-a mutat din SUA la Londra, pentru a fi editor asistent la publicaţia săptămânală pacifistă Peace News (cu subtitlul: For Nonviolent Revolution), cu scopul de a studia conflictele sociale nonviolente, dar a ajuns la concluzia că trebuie să facă cercetări mai adânci, studiind rezistenţa anti-nazistă din Al Doilea Război Mondial, care, în Europa, fusese dirijată de serviciile secrete britanice. La Londra, Sharp l-a cunoscut şi pe pacifistul Adam Curle, care aparţinea cultului religios ce fondase revista Peace News, protestanţii quakers şi războiul psihologic dus împotriva unor guverne sau chiar a unor state, neagreate de marele capital transnaţional, mai ales de către cel american.
Amândoi teoreticienii şefi ai „Conflict Transformation” aveau să se implice şi în războiul civilo-militar de fărâmiţare (distrugere) a Iugoslaviei. Este drept că mai mult s-au implicat oamenii lui Sharp, precum Ackerman şi colonelul Robert Helvey, de la finele anilor ’80, dar şi Curle, care a înfiinţat în 1991, în Croaţia (fosta Iugoslavie), Ong-ul pompos numit „The Centre for Peace, Nonviolence and Human Rights”, a cărui activitate s-a suprapus cu „Războiul Croat” împotriva Iugoslaviei (1991-1995).
În Iugoslavia, mişcarea socială de subminarea statului, Otpor, a folosit chiar cele 198 de metode/etape indicate de lucrările lui Sharp, pe care le-a sintetizat într-un manual propriu, ce avea să fie transmis şi altor mişcări „resistance“, precum în 2004 la „revoluţia portocalie” din Ucraina: „Milijenko Dereta, directorul grupului Iniţiativa Civică, a primit fonduri de la Freedom House să tipărească şi să distribuie 5.000 de copii ale cărţii-manual a lui Gene Sharp despre mişcările de rezistenţă civică, „De la Dictatură la Democraţie”. De asemenea mişcarea sârbă Otpor (Rezistenţa), finanţată în principal de organizaţiile lui Soros a tradus în sârbă pasaje din lucrarea în 3 volume a lui Sharp, „The Politics of Nonviolent Action” (apărută în 1973), într-un volumaş pe care l-au numit Manualul Otpor (Otpor User Manual). Activiştii erau de asemenea consiliaţi de directorul pentru Balcani al U.S. Institute for Peace, de la National Endowment for Democracy (N.E.D.) şi de colonelul Robert Helvey, care lucra cu Sharp [la Institutul Albert Einstein, de la Harvard] şi organiza antrenarea organizaţiilor nonviolente [în străinătate] pentru Internaţional Republican Institute” [8].
Regizorii evenimentelor nu s-au bazat însă niciodată pe victoria non-violenţei. Manifestările soft îşi avea rolul lor, dar ele au fost mereu însoţite de violenţa reală – Iugoslavia şi Ucraina – sau pe coruperea unor factori de menţinere a ordinii sau de putere – Ucraina, Albania (a se vedea subcapitolul Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovoîn capitolul Din 2008, Soros a conspirat cu Hillary Clinton la manipularea Europei şi a lumii din aceeaşi lucrare „Societatea Civilă” de sub Ong-urile internaţionale).
„Rezistenţa Non Violentă” din Serbia/Iugoslavia (mişcarea Otpor & friends) a fost şi ea ajutată în dărâmarea preşedintelui Miloşevici prin bombardamentele avioanelor americane şi aliate asupra Belgradului. Astfel, încet-încet, populaţia majoritară, obosită de război şi de agresiunea occidentală nu şi-a mai susţinut liderul, urmând propaganda Otpor / Rezistenţa[9].
– Va urma –
Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.