REPUBLICA MOLDOVA ARE VIITOR?

                   Republica Moldova are viitor?

Sintagma “RM are viitor” aparține socialiștilor lui I. Dodon și este pe larg manipulată atât în mass-media, cât și în campania electorală. Pe 12 iunie, președintele I. Dodon la finalul unei tele-emisiuni consacrate “gestionării” pandemiei, la o întrebare cum va arăta RM în următorii 10 ani, a răspuns: “RM va deveni o țară bogată și prosperă – a doua Elveție în Europa și desigur își va păstra și întări neutralitatea. Știm cu toții că minciuna e la ordinea de zi a lui Dodon, însă să îndrugi așa ceva pe timpul unei pandemii când oamenii suferă și mor este un lucru oribil.

Ce reprezintă astăzi RM după trei decenii de la independență din punct de vedere teritorial, al populației, economiei, nivelului de viață și perspectivei pe viitor. În prezent, teritoriul Moldovei istorice este împărțit între România, RM și Ucraina. Supărafața cumulată a acestor teritorii este de 86 783 km2, dintre care 35 806 km2 (41,3%) – în România (cea mai mare parte), 29 680 km2 (34,2%) – în RM (puțin mai mult de o treime). Din această suprafață să mai scădem 100 km2 cât ocupă municipiul Tighina care le aparține separatiștilor, iar Transnistria cu o suprafață de 4 163 km2 este ocupată de Rusia. Ucrainei îi revine 21 297 km2 (24,5%) – regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, Ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane sudice din Bugeac. Teritoriile ocupate din Ucraina reprezintă un sfert din suprafața Moldovei istorice.

Din punct de vedere al populației, în cele 8 județe de peste Prut, din România locuiesc 4,5 milioane de români moldoveni, iar câți locuitori avem în RM este o enigmă. Recensământul din 2014 a arătat peste 2,9 milioane de locuitori (moldoveni(români) – 82%, alte etnii – 18%), fiind incluse și persoanele de peste hotare. Biroul Național de Statistică socoate că în RM trăiesc 3,5 milioane de oameni. De unde această cifră? Numărul a fost umflat artificial de clasa politică pentru a beneficia de o pondere mai mare a ajutoarelor internaționale, pentru a frauda orice tip de alegeri și nu în ultimul rând, pentru a justifica anumite cheltuieri și alocări. Totodată, ex-premierul Ion Strurza afirmă că în RM au mai rămas să trăiască 2,2 milioane de locuitori, un milion sunt plecați peste hotare din care 100 000 – în România, stabiliți definitiv. Cifrele relevă că majoritatea absolută a moldovenilor trăiesc în România.

Clasa politică fraudează nu numai numărul populației care este în descreștere, dar și identitatea. Discursurile identitare în RM capătă un contur pe viață și pe moarte – adevărat război informațional. Faptul că pe cele două maluri ale Prutului trăiesc “două popoare diferite” a fost inventat de sovietici, pentru că servea intereselor lor strategice. Din nefericire, această aberație este promovată și de politicienii autohtoni indiferent de culoare. Falsifică nu numai sondajele, dar și recensământul. Astfel, la recensământul din 2004, Voronin a putut să facă ce a vrut și a scos numai 2% de români, iar “marii democrați” la recensământul din 2014 (datele au fost publicate abia peste 3 ani – în 2017) au anunțat 7% în rândul etnicilor români. În realitate n-a fost așa. După unele surse demne de încredere, 1 117 535 de cetățeni s-au 38,4% au indicat limba moldovenească drept limbă maternă, iar 1 174 635 sau 40,3% din cei chestionați au indicat limba română drept limbă maternă și că sunt români. Astfel, numărul celor care s-au declarat români a depășit numărul celor care se consideră moldoveni. Având în vedere că peste 1 milion de moldoveni au pașaport românesc, datele de mai sus sunt credibile. De ce s-a recurs la acestă minciună pe care au “gândit-o” timp de 3 ani? Fiindcă politicienii cocoțați la putere sunt împotriva Unirii, ei au nevoie de propriul stat pentru a se îmbogăți.

Din punct de vedere politic, RM pare a fi o țară democratiocă: are guvern, parlament, președinție, organe de justiție etc. Însă aceasta este aparent. În realitate, țărișoara este condusă de diferite clanuri care se dușmănesc între ele în lupta pentru putere și influență, dar îi unește un singur lucru – păstrarea statului RM. Ce poate fi mai profitabil decât să ai granițe și vameși, să cumperi funcții oficiale, să iei titulatura de demnitar al statului, din oamenii tăi să numești miniștri, deputați, judecători, procurori, să decizi câți oameni să trăiască decent și câți (absoluta majoritate)  să fie sclavi? A fost pedepsit cineva pentru fărădelegi? De unde! Fiincă justiția este a lor. Chiar dacă unii hoți au ajuns pe banca acuzaților, aceasta nu e meritul organelor de drept, ci urmările reglărilor de conturi între diferite grupări mafiotice.

Din punct de vedere economic, timp de 3 decenii, RM nu numai că a stagnat, ci și a regresat și nu are nicio ramură economică dezvoltată. Un stat trebuie să aibă pe teritoriul său nu numai agricultură, ci și industrie dezvoltată, economie și toate componentele unei țări. Economic suntem total dependenți de ajutoarele financiare externe. Numai UE a pompat în RM mai mult de un miliard de euro! România a acordat un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro și un credit de 150 de milioane de euro ș.a. RM ramâne cea mai săracă țară din Europa cu un PIB anual de 7 miliarde de euro și un PIB per capita de numai 1 900 de euro. România cu care RM ar fi trebuit demult să se unească are un PIB de peste 200 de miliarde de euro și un PIB per capita de 10 000 de euro, de 5 ori mai mare decât în RM. În România sunt 5 județe din care fiecare este mai bogat decât RM. Județul Prahova cu o populație de 3 ori mai mică are același PIB ca RM. Acest stat abia se mai menține din trei surse: 1.Banii oamenilor plecați la munca peste hotare și care constituie 25% din PIB; 2.Asistența internațională care completează bugetul de stat cu 20%, nemiavorbind de granturile nerambursabile; 3.Moldovenii plătesc prețuri mai mari la produsele alimentare și mărfuri de la 50-100% comparativ cu prețurile din UE. Aceasta se referă și la medicamente cu impact negativ asupra sănătății publice. Cum vreți, domnule Dodon cu așa sistem politic corupt la care ați contribuit și dvs. și cu o economie agonală, să construiți o Elveție acolo unde voi (în Elveția reală), bogătașii, vă țineți banii furați la păstrare? Oare când oamenii care ajung la putere o să învețe că fiind singur pe lume, acest stat nu poate exista din rațiuni identitare, istorice, economice, geopolitice, sociale și culturale?

La capitolul neutralitate pe care o propagă și o reclamă I. Dodon este o aberație și demagogie pură, având o Transnistrie și armata de ocupație rusă! În 2012, Putin a declarat că vrea să reconstituie granițele istorice ale Rusiei de la sfârșitul veacului al XVIII-lea. În raport cu Moldova asta înseamnă granița pe Nistru care pe atunci era o frontieră între lumea rusească și cea europeană. Putin a mai adăugat atunci: “că Transnistria a fost un dar al poporului rus oferit în 1940 poporului moldovenesc”. Bun “dar” a fost”! Ne-au “cadonat” 5 raioane ucrainene cu o suprafață de 4 163 km2 și ne-au luat 21 207 km2 donate fratelui mai mic – Ucrainei. În 1991-1992, Rusia ne-a declarat război și acest “cadou” ni l-au luat înapoi, lăcomindu-se și la Tighina, de pe malul drept al Nistrului. Nici după această deschidere a lui Putin, politicienii de la Chișinău nu au înțeles că Transnistria este un instrument perfect prin care Rusia vrea să oprească și extinderea UE/NATO și o eventuală reunire a RM cu România care ar aduce frontiera NATO pe Nistru. Și atunci apare întrebarea logică, la ce bun formatul 5+2, chipurile pentru “rezolvarea” acestei probleme pentru care se cheltuiesc bani , iar opinia publică este indusă în eroare? Nu pentru că politicienii de la Chișinău au relații de complicitate cu cei de la Tiraspol? Liderii separatiști zboară în voie de pe aeroportul Chișinău care mai este folosit și pentru complectarea trupelor de ocupație din Transnistria, deoarece după 2014, Ucraina a interzis calea terestră pentru asemenea afaceri, automobilele cu numere transnistrene circulă liber pe tot teritoriul RM, exportul pe care îl face e pe seama Acordului de Asociere a RM cu UE. Singurul lucru pe care trebuie să-l facă guvernarea în procesul de negocieri cu Rusia este restituirea municipiului Tighina cu cetatea lui Ștefan! Iar Transnistria să rămână un obiect de negocieri între România reîntregită și Ucraina cu cedări reciproce de teritorii (Transnistria i se întoarce Ucrainei, iar teritoriile românești ocupate de Ucraina se retrocedează României).

Nimic nu e bun la noi în RM și asta ne-o confirmă evenimetele din ultimele luni. Guvernul este incompetent, parlamentul – compromis prin comercializarea deputaților, președintele Dodon pe timp de pandemie se ocupă cu campania electorală, se plimbă prin Moscova pentru suport electoral. Țărișoara condusă de el a devenit o “vale a plângerii”. Cetățenii aceste țărișoare ar trebui să înțeleagă că nimic nu se va modifica esențial în RM prin schimbarea partidelor între ele venite la guvernare sau prin înlocuirea unui oligarh cu altul. Plahotniuc a plecat de un an, locul lui l-a luat Dodon și nu s-a schimbat absolut nimic. Liderii partidelor proeuropene ar trebui să conștiinceze că schimbarea poate avea loc numai reunindu-ne cu România, țară membră a UE și NATO. Pentru aceasta trebuie să se coalizeze toate forțele într-un front comun pentru al debarca la toamnă pe Dodon, iar mai apoi de câștigat alegerile parlamentare anticipate, după care urmează negocierile cu Bucureștiul. De trei decenii vorbim de Unire și nu ne unim. La moment, acest lucru trebuie forțat. De ce? Deoarece Putin s-a răzgândit! Într-o comunicare recentă, Putin a dat de înțeles că el nu mai este de acord cu granițele istorice ale Rusiei de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, ci își dorește granițele istorice ale Rusiei din 1945! Pentru noi asta ar însemna anexarea RM cu granița Rusiei pe Prut. Spusele lui Putin au fost materealizate la parada militară din Moscova de la 24 iunie unde au fost demonstrate noi tipuri de tehnică militară. Afirmațiile lui Putin ar trebui să-i alerteze pe politicienii de la București și nu numai. Experiența amară și tragică de mai bine de 200 de ani a raporturilor dintre Moldova și Rusia ne-a demonstrat că în persoana Rusiei avem un dușman perfid, viclean și imprevizibil.

Mi-e teamă că într-o dimineață ne putem trezi cu “omuleții verzi” a lui Putin pe străzile Chișinăului. În 2014, acești “omuleți” au ocupat Crimeea într-un timp scurt, necătând că Ucraina are o populație de 45 milioane și o aramată puternică. Spre deosebire de Ucraina, la noi “omuleții” vor fi solicitați de însuți președintele I. Dodon pentru apărarea “statalității” RM. Având o dorință patologică pentru putere, el poate fi gata oricând să-și vândă țărișoara pentru a fi președinte pe viață a unei RM transnistrizate în componența Federației Ruse. Nimeni nu știe conținutul tratativelor pe care le duce cu stăpânul său Putin, în timpul vizitelor lui dese la Moscova. Având în vedere noua doctrină a lui Putin, varianta anexării RM nu se exclude. În asemenea situații, România ar trebui să se activeze. Ea nu trebuie să mai aștepte aritmetica de “50+1” în favoarea reunirii. Basarabia este pământ ROMÂNESC, răpit mișelește prin odiosul pact Molotov-Ribbentrop. România ar trebui să apeleze la cancelariile europene, în primul rând Franța, Marea Britanie, Italia și SUA care prin semnarea Tratatului de la Paris, în 1920 au recunscut actul Unirii de la 27 martie 1918. De asemenea, avem rezoluția 148 ( un document de importanță vitală) a Senatului american din 28 iunie 1991 care obligă guvernul american să susțină reunirea RM cu România. Țările succesoare ale pactului Molotov-Ribbentrop, Germania și Rusia nu ar trebui să împiedice reîntregirea. Dacă pe Rusia se poate conta puțin, mai mult se poate conta pe Germania care a putut să se unească în 1990, deci de ce ar fi împotriva reîntregirii poporului român care ar aduce pace și stabilitate în această regiune a Europei? Numai cu ajutorul României, Basarabia poate fi salvată, în caz contrar cu aportul lui Dodon ea poate fi înghițită de Rusia într-o singură noapte. Doamne ocrotește-i pe români!

Ion CIUTAC, Doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, PRIETENII M-AU INFORMAT:, PUNCTE DE VEDERE, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s