ONOARE ŞI PATRIE !

ONOARE ŞI PATRIE!


Un text scris cu şapte decenii în urmă îşi găseşte pe deplin valabilitatea în societatea românească. On OM care şi-a iubit cu devotament Patria şi Neamul, care s-a purtat demn până în ultima clipă a vieţii, afirma în faţa acuzatorilor: „în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” În timp ce fabricanţii de istorie îl asasinează în fiecare zi, cuvintele sale rămân mereu vii şi de strictă actualitate. Acum, la cumpăna dintre anii 2011-2012, când Ţara trece prin momente de grea cumpănă, este cel mai îndreptăţit pentru a se adresa Neamului Românesc. Mesajul răzbate de dincolo de mormântul de care nu a avut parte. (Ion Măldărescu)
„Neamului Românesc
În loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe. Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei. Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.

Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.”

Mareşal Ion Antonescu

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!
NOTĂ: Citatul a fost reprodus conform scrierii originale (Preluat din ART-EMIS.RO)

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Acest articol a fost publicat în Articole, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la ONOARE ŞI PATRIE !

  1. Mircea zice:

    Un an nou fericit cu sănătate și prosperitate!
    La mulți ani!

    PS. văd că cei de la art-emis.ro au ”!!! preluat !!!” fotografia Mareșalului Antonescu de pe blog-ul meu

    • Vă mulţumesc pentru urare şi cuvinte agreabile.Cât priveşte ART-EMIS.RO nu cred că ar fi putut prelua
      poza Mareşalului nostru de pe Blogul Dvs., deoarece stiu că această publicaţie dispune de o bază fotografică foarte solidă…
      Şi chiar dacă ar fi aşa, să nu uităm că facem o operă comună ! LA MULŢI ANI !

      • Mircea zice:

        Așa este, facem o operă comună, dar au preluat fotografia de la mine, spun aceasta pentru că au încercat să șteargă (dar se mai văd) literele ”honoretpatria.wordpress” de peste pieptul Mareșalului pe care le-am scris eu. Păcat, dacă mi-ar fi cerut fotografia le-aș fi trimis-o cu plăcere.

  2. La mulţi ani România,
    La muţi ani Domnule Alexandru Moraru!

    Tribuna-Basarabiei.ro

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s