NOTIŢE DE CĂLĂTORIE: ABACLIA- TE IUBESC!

Notițe de călătorie  la un eveniment de suflet ABACLIA –TE IUBESC! Peste câteva zile se va împlini exact o lună de la evenimentul, despre care vreau să vă povestesc. Cu siguranță că-mi poate scăpa ceva din memorie, dar voi încerca … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

Centenarul României Mari – Sărbătoarea familiei noastre

Această galerie conține 2 fotografii.

Centenarul României Mari – Sărbătoarea familiei noastre Alexandru Moraru, Chişinău Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă ţine în suspans, deoarece bunicul meu, Ion Alexandru Moraru a contribuit … Continuă lectura

Galerie | 1 comentariu

ROMÂNCA CU INIMA CÂT TOATĂ BASARABIA: DANIELA VACARCIUC

Centenarul Marii Uniri de la 1918

ROMÂNCA CU INIMA CÂT TOATĂ BASARABIA

La 25 noiembrie 2018 în incinta sălii mici a Filarmonicii Naționale din Chișinău a avut loc un eveniment de excepție. De mult nu am avut atâtea emoții pozitive, de mult timp nu mi-am ”încărcat batereile” cu atâta energie pozitivă…emoții la superlativ…

Este vorba de finala concursului televizat Istorie Victorie 2018 , la care s-au adunat cei mai buni elevi, cunoscători ai istoriei din toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova. Sufletul acestui eveniment, inițiatorul și realizatorul lui la toate etapele a fost românca cu o înimă cât toată Basarabia, excelent istoric profesionist, talentat  pedagog și mare patriot,  distinsa Doamnă Daniela Vacarciuc, directorul Liceului Teoretic ” Vasile Alecsandri” din Chișinău.

Doamne! Ce bine ar fi să avem măcar 100 de femei ca doamna Daniela…nu mai ajungeau toate nimicurile în instituțiile de conducere a RM și deloc nu este exclus că în anul Centenarului erau create premizele necesare pentru reunificarea Neamului Românesc.

Dar Doamna Daniela este unică și rămânem cu speranța, că discipolii domniei sale  de la instituția pe care o conduce cu brio și tinerii antrenați în acest proiect și concurs televizat, vor da dovadă de aceleași sentimente patriotice, de cunoștințe trainice în domeniul istoriei, politicii și vor izbuti să miște carul din loc.

Membrii juriului acestui final de concurs au fost personalități marcante: maestrul Eugen Doga, academicianul Nicolae Dabija, interpreta Maria Sarabaș, doamnele Lungu Corina și Cristea Nadia, reprezentante ale Ministerului învățământului.

În lista învitațiilor speciali pe scena evenimentului a evoluat cunoscuta interpretă și ziaristă Maria Gheorghiu și  actorul Nicolae Jelescu. Tot aici se atribuie și ansamblul de dans popular al Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri”.

Printre sponsorii concursului despre care vă vorbesc se numără:TVR Moldova, Asociația ”Tighina”, Acțiunea 2012, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul Frații Golescu și Arta Tradiței.

Programul concursului s-a dovedit a fi bine întocmit și foarte divers. Concursul final s-a desfășurat în trei etape, iar între acestea au fost incluse numere artistice  cu caracter național-patriotic, interpretate la cel mai înalt nivel artistic și emțional. Din acest motiv, în majoritatea cazurilor  melodiile ce răsunau erau savurate de către public în picioare. A fost ceva nemaipomenit!

Distinsa Doamnă Daniela Vacarciuc  a  fost și moderatoarea de bază, ținând sub control pulsul evenimentului. La deschidere, domnia sa a prezentat toți participanții din cadrul concursului, apoi i-a oferit pentru un mesaj de salut distinsului compozitor, maestrului Eugen Doga, care a îndrumat tânăra generație să studieze istoria românilor în profunzime, fiindcă cunoscând istoria adevărată, omul este mult mai greu de manipulat de către partidele politice și conducătorii răuvoitori  ai românimii. Domnia sa a adus 24 de seturi de DVD-uri cu toate înregistrările operei sale muzicale, apreciate la nivel mondial pentru a premia pe finaliștii  istorici din cadrul acestui concurs.

Am filmat câteva fragmente de la acest eveniment incendiar. Le puteți găsi în Internet la adresa www.youtube.com  materialul Alexandru Moraru Film: Concurs televizat Istorie Victorie 2018.

La încheierea evenimentului, academicianul Nicolae Dabija s-a adresat tinerei generații cu o prelegere scurtă, dar foarte emoționantă despre situația noastră, rolul istoriei adevărate în viața noastră de zi cu zi. Domnia sa a numit acest eveniment o lecție de istorie majoră.

Felicitări sincere pentru organizatorii finalei concursului și  în primul rând Distinsei Doamne Daniela Vacarciuc și Domnului Alexei Păluță, care au avut o contribuție majoră !

Mulțumim Distinsă Doamnă Daniela pentru această muncă de excepție! Mulțumesc Doamnă Daniela Vacarciuc, pentru că în totdeauna  ați avut o verticalitate de invidiat, mă refer și  la contribuția Dvs. atunci, în 2016, când am organizat împreună prima conferință științifică din întregul spațiu românesc ” Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie”, ați fost alături de mine moderator și ați prezentat o comunicare științifică model!

Să ne trăiți LA MULȚI ANI! Felicitări cu Centenarul Marii Uniri de la 1918

Alexandru MORARU,

istoric-arhivist, publicist, nepotul lui Ion Alexandru Moraru,  care a votat unirea la nivel de județ Orhei la 25 martie 1918, arestat și împușcat de sovietici.

Publicat în Articole, Documente, OAMENI DEOSEBIŢI, PUNCTE DE VEDERE, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ | 1 comentariu

România, ciuca bătăilor în „Imperiului Haosului European” – unica soluţie salvatoare : RoExit !

Dincolo de orice orientări politicianiste, adevărul trebuie rostit cu glas tare şi cu fermitate. După experienţa devastatoare a afilierii la U.E. (a se citi Imperiul Haosului European), România anului 2018 a ajuns o jalnică epavă a navei „ceauşiste”. Pe durata a aproape trei decenii a fost jefuită ca-n codru, a fost şi este stigmatizată, pusă la colţ de fiecare „ciumete”, uns membru al Parlamentului European „cu « renumeraţie » nesimţită… Coane Fănică”. Rând pe rând, la pupitrele de comandă ale Ţării s-au perindat – conform nefastului algoritm politic – un melanj dezastruos de incompetenţi, corupţi şi trădători de Neam şi Ţară. Au furat cât au putut, încurajaţi şi susţinuţi de ipocriţii „tunari” occidentali. Astăzi, România nu mai este ţară suverană, ci o colonie corporatistă din care bogăţiile românilor sunt şterpelite „la vedere” de „Imperiul Haosului European” cu sprijinul samsarilor şi rechinilor autohtoni.

Îndobitocirea sistematică prin drogul-televizor, a fost şi a rămas principala arma de distrugere în masă a populaţiei României, scopul fiind atingerea zicerii lui Petre Ţuţea… „un popor de idioţi”, uşor de controlat, uşor de condus, uşor de jefuit! Am plecat în ’89 cu „Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!?”… Occidentul ne-a dat brânci, reuşind să ne convingă că noi am vrea – chipurile – să ne înjugăm de bună voie ca animale de povară la căruţa „Imperiului Haosului European”. După sacrificii incomensurabile, ne-am aliniat regulilor occidentale, precum glăsuia Constantin Tănase: „Ia corupţia amploare,/ Cum nicicând nu s-a văzut,/ Scoatem totul la vânzare?/ Şi cu asta ce-am făcut?// […] Pentru-a câştiga o pâine,/ Mulţi o iau de la-nceput,/ Rătăcesc prin ţări străine?/ Şi cu asta ce-am făcut?”…

Modus-ul operandi al impostorilor autointitulaţi politicieni a îngăduit instaurarea unui fenomen distructiv: exportul materiei cenuşii, al experienţei şi priceperii profesionale, al specialiştilor de înaltă calificare, efect nociv al escrocheriei numită pompos „privatizare” şi soldată cu vânzarea sau distrugerea intreprinderilor româneşti şi – sine die – a locurilor de muncă. Dovadă că istoria se răzbună, repetându-se este situaţia politico-economică din România, care nu diferă prea mult de cea din timpul marelui actor.

Luna august a fost, pentru români, o lună de foc: 23 august 1939 – Pactul Hitler-Stalin, 23 august 1944 – Trădarea regelui Mihai… şi, revenind în actualitate, 10 august 2018 – tentativa ratată a loviturii de stat. Scenariul de la „Colectiv” şi căderea „Guvernului meu”, au fost acţiuni care au atins cote ale performanţelor eşuate greu de atins, în urma cărora un anume personaj nu şi-a mai putut regăsi liniştea navetei săptămânale. Escapadele „spontane” pe alte meleaguri nu-i dau pace „antiromânului perfect”, cum îl numea recent cineva, convenabilă dovedindu-se însă pâra la Înalta Poartă.

Constatăm că cine îndrăzneşte să prezinte – pe bază de documente – adevărul, e pus la colţ, riscând să poarte haine vărgate „cu executare” – vezi cazul istoricului Ioan Scurtu, amendat şi pus să-şi retragă un articol publicat în februarie 2017, în ziarul „Cotidianul”. De asemenea, pentru afirmaţiile publice, Darius Vâlcov a fost amendat de C.N.C.D. cu 2.000 de lei, iar Liviu Pop a primit avertisment. Să ne amintim, în aprilie 2018, ziarul israelian de limba engleză „The Ierusalem Post” titra : „How can Romanian President Klaus Werner Iohannis, who for 23 years was also the president of the Democratic Forum of Germans in Romania, which claims to be the legal successor to a former Nazi organization, be a friend of Israel? Last Friday, Iohannis expressed his opposition to the government’s proposal to move the country’s embassy to Jerusalem”[1] (Cum poate președintele Klaus Werner Iohannis – care timp de 23 de ani a fost și președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, ce se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste – să fie un prieten al Israelului?).

Rezultatele slugărniciei sunt vizibile. După ce U.E. a declarant că România tratează minorităţile cu o generozitate neîntâlnită în nicio ţară europeană, recent, vreo 20 de parlamentari europeni din Germania, Suedia, Polonia, Ungaria, Elveţia și Lituania au semnat un proiect de rezoluţie prin care cer luarea unor măsuri urgente pentru a solicita României protejarea minorităţilor naţionale. „Intensitatea şi frecvenţa defăimărilor colective venite din cercurile guvernului şi eşecul altora de a se distanţa în mod public din acestea sunt motive de îngrijorare. Adunarea Parlamentară ar trebui să investigheze implementarea protecţiei minorităţilor naţionale în România şi să solicite urgent României să-şi respecte îndatoririle pentru a proteja minorităţile naţionale – în acest caz protejarea minorităţii germane”[2]. Nu este greu de dedus că în spatele operaţiunii s-ar fi putut afla o „persoană importantă, nu spui cine !”.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, reprezentanţii „drapelului celor 12 stele” aplică după propriile criterii, propriul slogan „Unitate în diversitate”, prefăcându-se că nu observă acţiunile hoardei destrămării României. Dintre ei nu puteau lipsi Satana în sutană – eternul inamic al românilor – şi ăl de s-a săturat de România. O reeditare a „Declaraţiei de la Budapesta” din 1989, ediţie revăzută, adăugită şi bântuită de iredentism desuet şi nociv. O noua sfidare la adresa sărbătoririi de către români a înfăptuirii României Mari adăugată doliului maghiar cu prilejul Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie. Perfidia alambicată a separatiştilor îşi revarsă veninul cu puţine zile înainte de 1 Decembrie 2018 definind-o „100 de ani de neîmpliniri”. Semnatarii: Gabriel Andreescu, Tőkés László, Lucian Nastasă-Kovacs, Szilágyi Zsolt, Marius Tabacu,. Bodó Barna, Cristian Sandache, Toró T. Tibor, Radu Raileanu, Bakk Miklós, Sabin Gherman, Dávid László, Ramona Băluțescu, Liviu Antonesei, Eckstein Kovács Péter, Florian Mihalcea, Kolumbán Gábor, Mircea Toma, Molnár Gusztáv, Ovidiu Pecican, Szilágyi Ferenc, Cristian Pîrvulescu, Kincses Előd. Marea mea mirare este lipsa cel puţin a unei semnături – o posibilă scăpare a iniţiatorilor : Lucian Boia.

Textul declaraţiei anti-România – Guvernul României să se autosesizeze !

„Transilvania a fost și poate să devină un spațiu de complementaritate și poate să devină un model de pluralism cultural și religios. Promovarea identităților și tradițiilor care dau specificul Transilvaniei este în folosul și al românilor, și al maghiarilor. Condițiile securității ambelor comunități naționale sunt frontierele stabile și respectarea drepturilor minorităților. Nu există niciun element care să opună, astăzi, interesele românilor și maghiarilor. Aspirațiile maghiarilor la autonomie culturală și teritorială sunt dezideratele unei mai bune organizări și servesc deci tuturor. Alimentarea confuziei dintre autonomie și independență reflectă uneori neînțelegere, alteori intenția rea a manipulării. Nu există nimic care să opună, astăzi, interesele României și Ungariei. Conducerile de stat actuale pot sau nu să corespundă idealurilor societăților noastre; pot face ce trebuie sau pot greși și în privința problematicii interetnice. Criticile la adresa lor, venind din interiorul sau din afara țării, nu au de ce să afecteze raporturile pe termen lung dintre cele două popoare. Conducerile sunt oricum schimbătoare, căci venirea și plecarea lor de la putere, la un moment dat, rezultă din chiar natura sistemelor democratice în care trăim.

Maghiarii din această țară sunt cetățeni ai statului român având drepturi egale și inalienabile de a propune modelele de reconstrucție a statului-patrie comun. Distanța luată de ei față de celebrarea Centenarului aduce la lumină o temă fundamentală pentru istoria celor 100 de ani: ce a însemnat veacul care a trecut din perspectiva comunității maghiare? Vorbind în numele ei, liderii politici au semnalat repetat ceea cecvasitotalitatea maghiarilor percep drept „100 de ani de neîmpliniri”. Or, este firesc să facem din acest an unul de bilanț și să întâmpinăm dezideratele neîmplinite ale minorității, acestea necontravenind intereselor generale, permițându-i să se simtă confortabil în România, deci în propria ei țară.

Centenarul Unirii Transilvaniei cu România oferă românilor și maghiarilor ocazia de a resuscita idealul promis în anul 1918: să fim o patrie a românilor, maghiarilor și a celorlalte minorități constitutive ale unui stat devotat împlinirii aspirațiilor fiecărei comunități. Este un obiectiv care nu poate fi realizat peste noapte. Dar putem transforma acest ideal într-un proiect de țară al anilor ce vin. Apelăm la compatrioții noștri și la autoritățile publice să onoreze Centenarul refuzând incitarea naționalistă și conflictul, favorizând construcția și speranțele”.

Oare care ar fi „speranţele” semnatarilor? Domnilor guvernanţi, tăcerea echivalează cu trădarea şi trădarea vine de la Bruxelles. Singura şansă de supravieţuire a statului national român este RoExit! Cu asumarea tuturor urmărilor… că de păgubiţi, am fost destul. Ajunge!

ION MĂLDĂRESCU

SURSA: http://www.art-emis.ro/editoriale/5111.html

––––––––
[1] https://www.jpost.com/Opinion/Why-is-Romanias-president-refusing-to-relocate-the-embassy-to-Jerusalem-552769
[2] https://evz.ro/zeci-de-parlamentari-europeni-iohannis-discriminare-valcov-liviu-pop.html

Publicat în Articole, Documente, PRIETENII M-AU INFORMAT:, SFATURI PENTRU PRIETENII MEI, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA | 1 comentariu

15 mai 1946 – Memoriul depus la Tribunalul Poporului (2)

Această galerie conține 1 fotografie.

Realitatea în privința masacrelor de la Odessa. În broșura rusă care a apărut la Stokholm în Iulie 1944 s-a afirmat că au fost omorâți 27.000. La Moscova mi s-a impus să semnez în Iunie 1945 un protocol în care se … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

15 mai 1946 – Memoriul depus la Tribunalul Poporului (1)

Această galerie conține 1 fotografie.

Domnule Președinte și onorat Tribunal, Eu nu am să fac o apărare. Un om care a pornit de la cea mai de jos bază a piramidei sociale, fără nume și fără protecție și a urcat în Stat fără bani și … Continuă lectura

Galerie | Lasă un comentariu

PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU LA ORHEI

PE URMELE BUNICULUI MEU ION ALEXANDRU MORARU  LA  ORHEI

Despre bunicul meu am mai scris câteva articole în baza documentelor de arhivă:

https://mazarini.wordpress.com/2011/03/26/contributia-bunicului-meu-la-marea-unire-din-1918/   și   https://mazarini.wordpress.com/2016/05/23/bunicul-meu-ion-alexandru-moraru-a-votat-unirea-cu-romania-document/ , care ulterior au fost preluate de alte portale din Internet.

M-am născut într-o familie de intelectuali  din a şasea  generaţie, care în 1941 au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de autorităţile  de ocupaţie sovietice. Bunelul meu, Ion Alexandru Moraru, a fost om cu stare, avea în posesie 100 ha de pămînt bun, la Ustia, Zolonceni şi Ohrincea, din părţile Criulenilor. Cea mai mare parte de pămînt, era ocupată cu vii şi livezi, că-i plăceau viile şi livezile, mai puţin – cu cerealiere.

Bunelul făcea vin mult şi bun, usca fructe, le comercializa. Într-un cuvînt, nu prea avea nevoie de nimic. În acest fel dânsul era și țăran și intelectual, deoarece lucra invățător, apoi director la Școala din satul Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei. Era membru al Partidului Naţional-Ţărănesc.  Însă vin ruşii în 1940 şi califică acest partid contrarevoluţionar. Contra cărei revoluţii? ne-am întreba noi acum. Calificativul de „activitate contrarevoluţionară şi spionaj”, însă, pus pe el de noii stăpîni ca stigmat criminal, doar cu cîteva zile înainte de începerea războiului, l-a costat viaţa.

Sigur că motivul de bază era altul… La 25 martie 1918 la Orhei, Bunicul meu Ion Alexandru Moraru, membru al Zemstvei, locuitor al satului Ustia, plasa Criuleni, județul Orhei a votat Unirea Basarabiei cu România la nivel de Județ (Orhei), ulterior rezultatele votului pe  județe au fost transmise la Chișinău  și la 27 martie 1918 Sfatul Țării a votat unirea cu Țara.(document publicat în revista ”Destin Românesc” nr.1 din 2008, pag. 17-25, material publicat de dr. Mihai Tașcă. La numărul 50 este înscris şi  Morari (u- schimonosit de ruși) Ion Alexandru, membru al Upravei Zemstvei, român.(pag. 24 din articolul nominalizat). Am citit acest articol de câteva ori, deoarece nu-mi venea a crede ochilor,că bunicul meu personal şi-a adus aportul la Marea Unire a tuturor românilor din 1918

Lacrimi de emoţie şi bucurie am avut atunci  când am înţeles, că  Marea dragoste faţă de limba română. de istoria românilor, de tot ce e românesc vine la mine şi copiii mei prin gene de la bunicul meu Ion Alexandru Moraru, agricultor şi învăţător din satul Ustia, Criuleni, care a contribuit prin votul său la realizarea  idealului naţional.

La 13 iunie 1941, în toriul nopţii, în casa lui Ion Moraru din Ustia, Criuleni, situată chiar pe malul Răutului, au intrat cîţiva militari, printre care şi şeful NKVD-ului din Criuleni, Pavlenco, şeful secţiei de învăţământ Criuleni, Litvinenco şi un ostaş cu steluţă pe chipiu. Cu ei erau şi doi comsomolişti. Stăpânul casei, luat prin surprindere, a fost aşezat, dezbrăcat cum era, în mijlocul odăii. Şeful NKVD-ului, Pavlenco, a dat citire unei hârtii în limba rusă în care era învinuit că este duşman al poporului, apoi a ordonat ca în timp de 15 minute toţi ai casei, adică tatăl cu cei 4 copii ai săi, să se îmbrace, să strângă obiectele de primă necesitate şi să urce în căruţă.

Când se luminase de-a binelea, cei cinci  „duşmani ai poporului”, Nicolae,în vârstă de 9 ani, Maria – de 10 ani, Valeriu (tatăl meu) – atunci de 14 ani şi Alexandru – de 26 ani, împreună cu tatăl lor şi bunicul meu erau deja urcaţi într-un mărfar din gara Chişinău. Diferența de vârstă a lui Alexandru față de ceilalți frați, se explică prin faptul, că bunicul înainte de bunica mea Parascovia, a avut altă soție, învățătoarea Dina, mama lui Alexandru, care la  a doua naștere cu regret a murit împreună cu copilul.

În drum spre destinaţie, capii familiilor au fost separaţi într-un vagon, agăţat la „coada” trenului. Ajuns în oraşul Sverdlovsk, transportul şi-a urmat calea fără ultimul vagon…

După un demers la Ministerul securităţii naţionale al Republicii Moldova am primit adeverinţa privind soarta cet. Ion Alexandru Moraru, născut în 1884 în comuna Capaclia, raionul Cantemir, Republica Moldova, cu domiciliul permanent până la arestare în comuna Ustia, raionul Criuleni (aproape de Nistru), a fost arestat la 13 iunie 1941 ca fost „membru activ al unui partid contrarevoluţionar” şi, conform hotărârii Consfătuirii excepţionale de pe lângă NKVD al URSS din 4 noiembrie 1942, este împuşcat la 19 ianuarie 1943 în oraşul Sverdlovsk, Federaţia Rusă.

Scriu aceste cuvinte cu tristeţe, recunoştinţă  dar şi  cu mândrie pentru Neamul meu, Neamul Morarilor, care s-a dovedit a fi oameni de treabă, buni români şi patrioţi. Am aflat despre activitatea şi soarta bunicului meu Ion, numai după ce am început să lucrez la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fapt care s-a produs în aprilie anul 2000. Iniţial funcţia mea se numea colaborator ştiinţific superior,care în scurt timp s-a modificat în specialist principal, apoi în funcţia de de şef secţie.

Din investigaţiile documentare făcute de mine am aflat o mulţime de lucruri interesante şi pline de mandrie pentru înaintaşii mei.Majoritatea din cele aflate au fost publicate de mine în gazeta raională „Biruitorul”(apoi”Opinia”) 1990-1991, în „Revista Română”(nr.3, noiembrie 1996), în  revista”Glasul Naţiunii”(nr.40 din 24 octombrie 2002), în  Enciclopedia”Localităţile Republicii Moldova.Jevreni,”vol.7 Chişinău. 2007, etc.

Dar să revenim în 1941. Trenul îşi urma drumul. Supraîncărcat, arestaţii sufereau de frig şi foame, sete, boli şi păduchi. Câteva zeci de surghiuniţi  şi-au dat sufletul, chiar în tren. Copiii lui Ion Moraru din Ustia s-au dovedit tari şi au ajuns în orăşelul Bâstrâi, regiunea Tiumeni. Întreaga povară a existenţei a căzut pe spatele celor  doi fraţi mai mari – Alexandru şi Valeriu. Cei mai mici, Maria şi Nicolae, îndeplineau munci auxiliare legate de pescuit, cârpirea plaselor de pescuit, curăţirea peştelui ş.a. Ziua de muncă ajungea la 17 ore. Alexandru şi Valeriu pescuiau peşte. Cu regret, la mijlocul anului 1942 Alexandru, sublocotenent al Armatei Române, învăţător, poet, care încă în perioada anilor 1938 – 1940 a publicat un şir de poezii în revista „Speranţa” (pentru confirmare vezi revista indicată, nr.11 din 1938 ş.a.), în condiţii misterioase, s-a ”înecat” în  râul Obi, deși ulterior, când am fost angajat la Arhiva Națională a RM, am aflat adevărul despre unchiul meu, care era considerat înecat în Obi. Printr-o  întâmplare, cred eu nefericită, a fugit din locul de deportare și sub caroseria trenurilor a ajuns la Chișinău. Cu regret, fiind fără documente, deoarece la cei deportați li se luau actele de către ofițerii NKVD-iști, care îi țineau sub supraveghere, a fost prins de patrula NKVD, arestat și aruncat în punctul de triere și filtrare din Chișinău. De aici n-a mai ieșit…sau a fost împușcat, sau a fost aruncat în gropi cu var…

Acolo, în Siberia, tatăl meu, Valeriu Moraru a rămas stăpânul acestei familii de 3 persoane, care îndeplinea zilnic un volum de muncă supraomenesc, pentru a întreţine sora şi frăţiorul mai mic. Nu odată a fost înşelat la cântar: de fiecare dată însă observa înşelăciunea şi se revolta, fiind apoi bătut de cei doi mujici care se considerau brigadieri.

În 1947, toamna târziu, cei trei fraţi care au supraveţuit s-au întors în Basarabia. Casa părintească fiind confiscată de regimul stalinist, s-au stabilit la cele mai apropiate rude, care locuiau în satul Jevreni, Criuleni.

Să nu gîndiţi însă că aici s-au terminat pribegiile şi chinurile celor „trei duşmani ai poporului”. Sigiliul sîngeros al stalinismului i-a urmărit toată viaţa. Sunt multe de spus. Important este că au ştiut să înfrunte cu demnitate toate încercările sorţii. Au absolvit toţi şcoala pedagogică din Orhei; Valeriu – facultatea de istorie, iar Maria şi Nicolae – facultatea de geografie.

Am scris despre ei nu numai din spirit de rudenie, consider că e o datorie a tuturor să nu-i uite pe cei care au suferit mai mult decât dânşii. Ion Moraru – bun gospodar, om cu o cultură aleasă, întemeietorul căminului cultural din Ustia, Criuleni, fost funcţionar în Parlamentul României în perioada interbelică din partea Partidului Ţărănesc, om cu aspiraţii democratice, cunoscător al limbilor rusă şi franceză, fără nici o vină – arestat şi împuşcat. Fiul, Alexandru, poate un viitor poet cu renume, executat ; Valeriu, care a mai trăit după pensionare un singur an, iar Nicolae, nici atât. Astăzi în viaţă nu mai este nimeni din ei, deoarece şi Maria, fiica lui Ion Moraru, obosită, bolnavă şi îmbătrânită înainte de vreme a plecat în lumea celor drepţi.

Anul acesta sărbătorim 100  de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Ţara. Un sentiment de mândrie mă  ţine în suspans, deoarece bunicul meu,Ion Alexandru Moraru a contribuit şi el punând acea cărămidă modestă la Marea Operă a Întregirii Neamului Românesc in 1918.

În primele zile a lunii august 2018 am avut fericirea să ajung la Orhei și să găsesc clădirea județeană de zemstvă Orhei, în care a avut loc votul istoric la nivel de județ. Încă în 2016, cu suportul meu arhivistic, pe clădirea respectivă, din inițiativa Partidului Liberal (președinte  Mihai Ghimpu)  și a câtorva patrioți  și buni români din raionul Orhei, a fost înstalată o placă comemorativă  pe care sunt încrustate numele tuturor deputaților județeni, care au votat și semnat Unirea. Cu mare regret, atunci, în 2016 fiind bolnav, n-am putut să onorez invitația de a participa la deschiderea acestei plăci comemorative….am ajuns abea acum în  august 2018, dar a dat Dumnezeu! Sper într-o bună zi să ajungă aici și  cei trei copiii mei și cei trei nepoței, pentru a se atinge de istoria Neamului nostru românesc din Basarabia și istoria străbunelului lor…

Alexandru MORARU

Notă: Vreau să-i mulțumesc prin acest intermediu inimosului patriot român Ion CODREANU, care m-a ghidat și susținut informațional.

Publicat în Articole, ÎN OBIECTIV, Documente, IN MEMORIAM, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ | Lasă un comentariu