MILITARI DIN BASARABIA (8)

Russo Nadia– aviatoare militară. S-a născut  la 17 iunie 1901 în oraşul Tver de lângă Moscova. Tatăl, Evghenii Brojovschi, a fost general de cavalerie în armata ţaristă şi a decedat  cu câteva luni înainte de lovitura de stat bolşevică din 1917 zisă revoluţie. La vârsta de 11 ani a rămas şi fără mamă, copilăria fiindu-i veghiată de sora mai mare.

Când a împlinit 16 ani, Nadia şi sora ei , au fost aduse la Chişinău de o fostă  ordonanţă a tatălui lor, unde aveau nişte rude. Curând a continuat cursurile liceului din Chişinău pe care le-a terminat cu succes, după care a urmat „Artele frumoase”. S-a ocupat  mult de activităţile obşteşti şi sociale, devenind o cunoscută susţinătoare a educaţiei sanitare şi chiar soră de caritate.

În 1925 s-a căsătorit cu Alexandru Russo, unul dintre oamenii cu o situaţie bună la Chişinău şi partida lor se părea că va fi reuşită până când Nadia şi-a propus să înveţe să zboare. Ba mai mult, dorea chiar să-şi cumpere un avion. Cum soţul ei nu a fost de acord, Nadia s-a despărţit, păstrându-i numele. Sosind în cele din urmă la Bucureşti, în anul 1936, s-a înscris la Şcoala de Pilotaj „Mircea Cantacuzino”, unde a obţinut brevetul de pilot gr.II, fiind instruită de locotenent- aviatorul Constantin Abeles. Ulterior a devenit pilot militar asimilată cu gradul de sublocotenent.

După obţinerea brevetului a devenit prizoniera propriei  sale pasiuni, zbătându-se să-şi procure  avionul mult dorit. Cu ajutorul statului şi al celor din Chişinău, în 1937, şi-a cumpărat un avion „Bucker131 Jungman”, înmatriculat „YR-NAD”, pe care l-a prezentat publicului din capitala Basarabiei la mitingul aerian desfăşurat  în 28 iunie 1938. Cu acel aparat şi-a desfăşurat pregătirea de zbor, devenind  cea care a fost vestita aviatoare sanitară de pe front.

Cu avionul proaspăt achiziţionat, Nadia Russo, alături de Irina Burnaia care avea şi ea un asemenea avion, a concurat pentru Cupa „Mircea Cantacuzino”, clasându-se pe locul 8 între 16 concurenţi. În urma acestei competiţii, a făcut parte din echipa României care a participat  la Concursul Aeronautic al Micii Antante, rezervat piloţilor clasificaţi din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Raliul s-a desfăşurat între 24 august şi 3 septembrie 1938, pe un traseu care a unit Praga cu Bucureştiul prin Cluj, apoi Bucureştiul cu Belgradul, iar la întoarcere Zagrebul cu Belgradul, continuând prin Arad, Bratislava, Brno şi Praga.

Primele două locuri au fost ocupate de români , iar Nadia a ratat un loc fruntaş numai datorită vremii proaste, fapt pentru care a ajuns cu 2 minute mai târziu într-o localitate din fosta Cehoslovacie. În urma acestui concurs şi a unui comportament perfect a fost decorată de Regele Carol II-lea cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”de Pace.

Dar adevărata prestaţie în interesul Aviaţiei Române începe odată cu participarea ei alături de Mariana Drăgescu şi Virginia Duţescu la manevrele de la Galaţi, care au avut loc în septembrie 1938.

Anul 1939 a fost unul bogat în acţiuni organizate pentru toate categoriile de aviaţie din România, Nadia fiind prezentă la câteva dintre acestea împteună cu propriul avion. Cu ocazia unor mitinguri aeriene foarte gustate de public în vremea accea , ea a luat parte la cel organizat la Râmnicul Vâlcea în 10 iunie 1939, primind cele mai entuziaste aplauze.

De asemenea, la 9 iulie 1939 s-a organizat concursul pentru obţinerea Cupei Aeroclubului Braşov, care a constat din parcurgerea unui circuit de regularitate pe un traseu mai mare de 900 km şi executarea unei probe speciale de viteză. Concursul afost câştigat de inginerul Alexandru Frim, urmat de tot restul concurenţilor care au folosit avioanele „Bu-131”, printre care şi Nadia, ce s-a mulţumit cu locul 9 ocupat în clasamentul general. O săptămână mai târziu a luat parte şi la Concursul de acrobaţie aeriană organizat pentru piloţii începători unde a ocupat locul 10.

Punându-se tot mai mult problema aviaţiei sanitare şi la noi, în iunie 1940, împreună cu Mariana Drăgescu şi Virginia Duţescu, a fost încadrată în Escadrilia Sanitară a Ministerului Aerului şi Marinei, începând antrenamentul pe un avion bimotor şi la sol pe similarul „Link-Trener”.

De acelaş minister, de această dată numai cu Mariana, a fost trimisă în Germania, pentru a aduce pe calea aerului două avioane „ Klemm-35”. Zborul pe ruta Boblingen- Stuttgart-Viena- Graz-Zagreb-Belgrad- Bucureşti s-a încheiat în bune condiţii, în ciuda unui timp mai puţin favorabil. Deasupra Germaniei aflată în plin război, cele două avioane nu au avut voie să zboare în formaţie, însă ele au recurs la depăşiri repetate încât s-au avut mai tot timpul la vedere. Aterizând la Belgrad, au fost primite bine, mai ales că acolo Nadia era cunoscută de la participarea ei la zborurile din concursul Micii Antante.

În vara anului 1940, Constantin Cantacuzino-Bâzu, marele as al aviaţiei române, antrenându-se pe avionul bimotor de pasageri „Douglas”, a trebuit să evite o ciocnire cu avionul „Monispar” bimotor al Escadrei Sanitare. Cu acel aparat el zburase în dimineaţa zilei, împreună cu Nadia Russo, până la Alexandria şi retur.

Surprins, Bâzu i-a urmărit decolarea şi o porţiune din panta de urcare unde, după un viraj spre stânga şi pe o latură de NV a aeroportului, avionul bimotor a executat un cabraj pronunţat, după care avionul s-a angajat în vrie, rănind mortal, la contactul cu pământul, pe cele patru fete şi pe adjutantul-şef Nicolae Evghenovici, instructorul lor. Înainte de contactul cu solul s-a văzut o tendinţă de redresare, care nu a fost suficientă.

La 22 iunie 1941, Escadrila Sanitară aflată pe aerodromul Pipera, a primit ordinde deplasare în zona frontului cu cele trei avioane „RWD-13 S” şi patru avioane „RWD-13”, toate sosite din Polonia cu ocazia retragerii armatei sale din calea celor germane şi sovietice care o invadaseră.

Pentru început, Escadrila „Albă”, cum i s-a mai spus, a ajuns la Tecuci şi de acolo la Tighina, transportând răniţii de pe front la spitalele din interior. Ea a decolat şi aterizat de cele mai multe ori pe terenuri improvizate. Este adevărat, în aceste operaţii au mai luat parte şi alte avioane şi aviatori.

La 25 septembrie 1941, în conformitate cu ordinea de bătaie a Grupului de Specialităţi din care făcea parte Escadrila Sanitară cu cele două secţii ale ei, erau prezente patru aviatoare: Nadia Russo, Virginia Duţescu, Mariana Drăgescu şi Virginia Thomas, alături de alţi piloţi, tehnicieni şi surori de caritate.

După căderea Odessei, Escadrila Sanitară a fost adusă la Bucureşti pentru refacere, deşi misiuni au mai executat în interiorul ţării. Dar acestea nu mai prezentau greutăţile şi temerile de pe front, acolo unde sovieticii începuseră a nu mai ţine cont că acele avioane purtau totuşi crucile roşii, destul de mari şi vizibile şi care, în conformitate cu înţelegerile internaţionale, nu trebuiau atacate.

După întreaga activitate din prima campanie a războiului antisovietic, a sosit momentul deosebitei preţuiri şi recunoştinţe materializat prin Înaltul Decret Regal nr.2712 din 27 septembrie  1941 publicat  în „Monitorul Oficial”nr.238 din 8 octombrie 1941, prin care aviatoarele Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Virginia Thomas şi Virginia Duţescu au fost distinse cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război, cu spade, cls. Crucea de Aur.

În primăvara anului 1942, escadrila a fost reorganizată şi a primit numele de Escadrila 108 Transport Uşor, având în dotare 10 avioane „RWD-13” şi pe cele trei „RWD-13 S”. Nadia Russo, Mariana Drăgescu şi Virginia Thomas din formaţie veche, vor face parte şi din noua unitate, împreună cu alţi piloţi, ajungând, în august 1943, pe terenul de la Kotelinikovo, la 60 km de Stalingrad.

Cea de-a doua campanie a războiului antisovietic a fost una grea, fără nici cel mai elementar confort, în regiuni aride şi cu mult praf, atât pentru personal, cât şi pentru micile lor aparate. Ajunsă mai aproape de Stalingrad, Nadia, pentru o scurtă perioadă , s-a întors îmbarcată într-un avion de transport, care a adus-o bolnavă la Nicolaev.

Îşi va relua activitatea pe front curând. La 9 septembrie 1942, împreună cu Virginia Thomas, colega ei de odinioară şi în formaţie cu locotenent-comandorul Popovici Isaia, comandantul Escadrilei 108 Transport Uşor, s-au deplasat la Plodovitoe, pentru a fi cât mai aproape de răniţii Corpului 4 Armată.

Aici, peste două zile, a sosit întreaga escadrilă. Dar numai după o zi, a început un vânt puternic cu rafale, urmat de o furtună de nisip. Acesta ar fi fost numai unul dintre necazuri. Ce a frământat mai mult întreaga escadrilă era lipsa benzinei din zilele de 26 şi 28 septembrie şi depistarea lor de către aviaţia sovietică, care i-a mitraliat la sol în noaptea de 3 octombrie.

De acolo şi până a fi bombardaţi în plină zi nu a fost mult şi în 6 octombrie, când iarăţi nu mai aveau benzină, pe terenul lor a căzut 12 bombe. Atunci s-a detaşat Nadia care, „foarte bărbată”cum spunea Mariana Drăgescu, a încurajat pe toată lumea. La fel a făcut-o şi în 9 octombrie, când a sosit generalul Jienescu şi le-a cerut să execute  misiuni de poştă cu avioanele lor. Aceasta însemna zboruri la Rostov, Tacinskaya, Bucovskaya, Proletarskaya etc.de care personalul escadriliei s-a achitat cu prisosinţă, în ciuda greutăţilor navigaţiei în stepă. La sfârşitul lunii octombrie, din ordin, au ajuns la Rostov, venind de la Kotelinikovo şi de acolo la Morozovskaya, cărând răniţi şi poşta în continuare, ca să ajungă din nou la Rostov, de unde vor executa zboruri de legătură până în luna ianuarie când,împreună cu celelalte două colege, vor reveni la Băneasa.

Poate că nu este lipsit de importanţă să menţionăm că Nadia a fost cu adevărat reporter de război, ea despărţindu-se  de aparatul de fotografiat numai atunci când se odihnea ori a fost arestată, lăsând patru mari albume  cu aspecte de pe front care cuprindeau  mai mult de 100 fotografii. 

Pentru devotamentul ei, a primit Ordinul „Virtutea Aeronautică” clasa Crucea de Aur”, Ordinul „Regina Maria” şi „Vulturul german”.

În aprilie 1943, obosită de ritmul ridicat al zborurilor, Nadia a părăsit aviaţia, dar imediat după terminarea războiului, noul regim prosovietic a arestat-o la 22 august 1950 şi a acuzat-o de spionaj în slujba englezilor. Judecata a condamnat-o pentru „înalta trădare” la 6 ani închisoare, patru anidegradare civică şi confiscarea întregii averi. După 6 ani a ieşit din închisoare, având domiciliul forţat în comuna Lăteşti din Bărăgan. Acolo a fost văzută împreună cu Maria Antonescu, soţia celui care a fost Mareşalul Ion Antonescu şi aviatorul Dumitru Bogorin.

Dar şi acolo ea s-a îngrijit, atât cât regimul i-a permis, ca cei care avuseră soarta ei să poată rezista, amenajând o bisericuţă într-o baracă părăsită, unde a pictat un „Christ” mare pe peretele dinspre răsărit, invitând un preot ca în zilele de sărbătoare să oficieze slujba. Şi sfânta camaradiere a aviatorilor s-a manifestat din plin cu această nefericită ocazie. Mariana Drăgescu, indiferent de cele ce ar fi urmat să sufere, s-a dus după ea la Lăteşti- satul fără de cimitir şi centru- îmbărbătând-o  şi alinându-i suferinţa.

Scăpată din detenţie politică, Nadia, care fusese o luptătoare, şi-a găsit vechiul ei fel de a fi, rămânând în continuare acel om bun şi de rară prietenie, săritoare şi atentă cu toată lumea. S-a stins din viaţă la 19 ianuarie 1988 în oraşul Buftea.

                                 Autor proiect şi selecţie: Alexandru MORARU

Sursa: Prof. Vasile Tudor în Buletinul Arhivelor Militare Române, nr. 1 din 2014, pag. 44-46