EVENIMENT IMPORTANT: CONFERINŢA ŞTIINŢIFICĂ „PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ŞI BASARABIA”

CHIŞINĂU, 19 septembrie 2014 — Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a participat astăzi la conferinţa ştiinţifică cu genericul „Primul Război Mondial şi Basarabia 1914-1918”, care s-a desfăşurat la Centrul de Cultură şi Istorie Militară. Evenimentul face parte din seria de activităţi desfăşurate cu prilejul a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial.

Conferința, organizată în colaborare cu Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a reunit diplomaţi, academicieni din România şi Republica Moldova, istorici cu renume şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării.

Valeriu Troenco a apreciat iniţiativa de organizare a activităţii, a cărei tematică ne reaminteşte despre tragismul Primului Război Mondial şi impactul acestuia asupra omenirii.

Programul conferinţei ştiinţifice a cuprins două aspecte, istoric şi uman, ale Primului Război Mondial, cu accent pe premisele, desfăşurarea şi consecinţele războiului, dar şi situaţia socio-economică şi etno-demografică a Basarabiei în perioada anilor1914-1918.

Participanţii au discutat despre mobilizarea generală, dar şi cea militară din Basarabia în perioada Primului Război Mondial, rezultatele Primului Război Mondial ca premisă pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, ofiţerii basarabeni de pe fronturile tragicului eveniment, rolul bisericii din Basarabia în perioada respectivă, precum şi cunoştinţele basarabenilor despre cauzele şi ororile Primului Război Mondial.

În Primul Război Mondial, la care au participat 32 de state ale lumii, au decedat peste zece milioane de oameni.

SURSA: http://www.army.md

MESAJUL DE SALUT AL MINISTRULUI APĂRĂRII VALERIU TROENCO

Anunțuri

Despre SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în ISTORIA IN IMAGINI, Video, ŞTIRI DE ULTIMA ORĂ. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s