MATERIALELE CONFERINȚEI ȘTIINȚIFICE ”MAREȘALUL ANTONESCU…” (2) DIN 31 MAI 2016 Chișinău

Conferința Științifică ”Mareșalul Antonescu în istorie și istoriografie” 31 mai 2016

Ion Antonescu, previziuni în primăvara anului 1944

Stimați colegi,

coja-ion-2Vă felicit pentru ceea ce faceți. La București, colegii dumneavoastră, istorici universitari și academici, nu s-ar încumeta să se întâlnească pentru a discuta câteva ore bune despre „mareșal”. Îi pomenesc cu oarecare silă pe acești așa ziși colegi, dar o fac de dragul dumneavoastră, al contrastului fericit în care vă poziționați. Ce ne-am face noi, la București, fără dumneavoastră, basarabenii?! Mă bucur să văd că se confirmă ceea ce am constatat în urmă cu un sfert de veac: inima românismului bate cel mai tare de cum treci Prutul spre Soare Răsare!… Suntem în plină epocă de afirmare a Școlii Basarabene, care a preluat stindardul inițiativei și responsabilității naționale!… Mă înclin în fața dumneavoastră: Patria recunoscătoare!

Vă rețin câteva minute ca să vă dau o veste, o informație care completează în chip strălucitor portretul Mareșalului. A apărut un document, un text memorialistic, scris de un fost general al Mareșalului, destul de apropiat de acesta pentru ca în primăvara lui 1944 Ion Antonescu să-i încredințeze o misiune secretă de mare importanță. În condițiile în care ocuparea României de către Armata Roșie devenise iminentă și inevitabilă, Ion Antonescu a apreciat că se impunea organizarea unei rezistențe armate în munți, după modelul luptei de partizani din URSS și din Jugoslavia. Ion Antonescu i-a convocat pe doi generali, pe povestitor și pe șeful acestuia, și le-a cerut să studieze cât mai grabnic maniera în care sârbii și rușii au dus lupta de gherilă împotriva ocupantului nazisist. A ordonat să se treacă la amenajarea în munți a unor depozite de armament, de echipamente, a unor ascunzători etcetera, pentru ca după ocuparea Țării să se poată declanșa lupta de partizani…

Las alte detalii pentru momentul în care familia generalului, care deține manuscrisul acestor însemnări, se va decide să tipărească prețiosul document!

De ce prețios? Pentru că este vorba, cum bine știți, de un fenomen de rezistență anti-comunistă unic în Europa, pe care mulți comentatori năimiți au încercat să-l denigreze, să-i denatureze semnificațiile, să-l minimalizeze. Iată așadar că rezistența din munți nu a fost inițiativa unor bandiți, certați cu legea penală, care nu mai puteau găsi refugiu decât în afara societății, în munți, în străfundurile codrului. Ci a fost o stratagemă eroică, glorioasă, imaginată și ordonată de Mareșalul Ion Antonescu, pornită de militari de carieră, aflați în misiune ordonată de la cel mai înalt nivel al Armatei și al Țării. Acei militari, precum colonelul Arnăuțoiu și camarazii săi, vor fi fost dintre ofițerii cu vederi legionare. Posibil. Știm însă cu certitudine că lor li s-au alăturat cu tot entuziasmul tineri din organizațiile legionare. În mod simbolic, iată că legionarii s-au mai aflat o dată sub comanda mareșalului, și a rezultat un fenomen istoric de mare rezonanță, de excelență românească:  rezistența din munți! Va trebui s-o privim dintr-o perspectivă nouă, aș zice o perspectivă radical îmbunătățită! Care ne face să mai regretăm o dată ruptura intervenită între mareșal și tineretul naționalist, în ianuarie 1941…

Cam tot în acele zile de mare tensiune sufletească pentru orice patriot s-a mai petrecut un moment important pentru destinul nostru. Anume, într-o ședință de guvern, discutându-se despre aceeași iminentă ocupație sovietică, unul dintre miniștri s-a pronunțat îngrijorat că Țara va încăpea pe mâna comuniștilor, pe mâna unor alogeni evrei, maghiari, bulgari, țigani, care vor distruge Țara, îi vor asupri pe români, își vor bate joc de sufletul românesc!… Toată lumea a reacționat la unison cu pesimismul ministrului. Dacă nu mă înșeală din nou memoria, este vorba de ministrul Mircea Cancicov!…

Intervenția lui Ion Antonescu a fost la înălțimea gradului său militar suprem, vorbindu-le cam așa celor de față:

„Nu vă fie teamă, le-a spus acesta! Într-adevăr, nu ne putem aștepta decât la ce este mai rău din partea comuniștilor, printre care abia poți număra o mână de români!… Dar nu uitați că acești comuniști sunt, cu toții, în netă minoritate, în jur de o mie. Țara nu poate fi condusă de un partid cu o mie de mebri! Partidul comunist va trebui să-și dechidă porțile și pentru români. Va dura ceva timp până când românii din PCR vor ajunge să fie net majoritari. Și nu mă îndoiesc că, odată cu creșterea numărului de români din Partidul Comunist, politica partidului se va modifica, va deveni tot mai mult o politică a interesului românesc!…”

Previziunea înțeleaptă a lui Ion Antonescu s-a adeverit! Se cunoaște, dar nu îndeajuns de bine, lupta dusă de românii din PCR pentru românizarea partidului și a politicii sale. Istoria de după 23 august 1944 a PCR este de neînțeles dacă nu introducem în ecuație această preocupare a comuniștilor români, de a fi – vorba lui Lucrețiu Pătrășcanu, mai întâi români, și abia apoi comuniști!…

Deși dușmani de moarte, vorba aceasta i se potrivea la fel de bine și lui Gheorghe Gheorghiu Dej și apropiaților săi. După 1990, Ion Stoian, important membru al CEPEX, avea să-i relateze doctorului Dida Corneliu, care îl îngrijea în detenție, că în 1957, din inițiativa lui Gheorghiu Dej s-a constituit în mare secret un grup de comuniști însărcinați cu elaborarea unor măsuri și strategii de românizare a partidului comunist, de diminuare a puterii pe care o dețineau comuniștii alogeni, în primul rând evrei și maghiari!

Prietenul meu Dida, fost deputat PSD, a cerut detalii, a întrebat cam ce fel de măsuri s-au preconizat în acest scop. Răspunsul lui Ion Stoian: la un moment dat s-a luat decizia ca persoanele care au rude în străinătate să nu mai ocupe funcții de conducere în partid și în stat. Or, majoritatea comuniștilor evrei, evrei fiind, aveau rude în străinătate. Interesant a fost cazul lui Leonte Răutu, cominternist de frunte. Nu avea rude în străinătate. Au intervenit băieții cu ochi albaștri și l-au convins pe un nepot, pe Valeriu Oișteanu, să se ceară afară… Abia așa a putut fi trecut pe linie moartă maleficul Leonte Răutu…

Ce rost au aceste detalii? După cum se știe, în decembrie 1989 au revenit la guvernarea României kominterniștii sau urmași ai acestora. Kominterniștii de azi nu mai jură pe internaționalismul proletar, ci pe globalism și mondializare…  Și din nou suntem în situația de a ne întreba cum să facem pentru a româniza structurile de guvernare a Țării. Din patru președinți post-decembriști, singurul care nu și-a ascuns adevărata naționalitate este actualul președinte. Ceilalți trei care l-au precedat nu au putut dovedi că sunt români, s-au ferit să vorbească despre părinții lor, cât erau de români!… Căci nu prea erau!

Într-un anumit fel, situația în care ne aflăm azi, în anul de dizgrație 2016, seamănă mult cu ce era în România anilor 1950. Cei care ne-au adus în situația de colonie sunt însă mult mai vigilenți acum! Nu se vor lăsa păcăliți ușor, așa cum i-a păcălit Dej și Ceaușescu. Au tras toate învățăturile din felul în care, fără acordul lor, dictatura proletariatului a fost înlocuită cu dictatura Românilor, o „dictatură de dezvoltare”, pe care, să recunoaștem, nu am știut s-o recunoaștem în esența ei. Avem ce ne reproșa pentru câteva generații!…

Se pune întrebarea a cui colonie suntem azi? Nu este ușor de dat un răspuns, dacă observăm că privatizarea economiei românești, atunci când nu a însemnat distrugere, ci schimbare de proprietar, ne-a fericit cu „capitaliști” din ambele direcții: și din Est, și din Vest!… Răul de care avem parte ne vine cam din toate direcțiile! Deh, nu suntem noi, ca tot românul, imparțiali?! Le dăm ce avem mai bun celor din Vest, iar ce ne rămâne iau cei din Est!… Ca-n gluma de odinioara: noi le dăm grîul, iar ei ne iau în schimb porumbul… Așa merge colaborarea noastră când cu Estul, când cu Vestul!

Niciun motiv de a spera mai mult de la unii sau alții! Ținta speranțelor noastre nu poate fi decât în sus dacă vom privi, la înaltul cerului de unde bunul Dumnezeu ne cercetează crucindu-se de isprăvile noastre. În termeni mai prozaici, străinul nu te crește, numai prin noi înșine putem răzbi la liman! N-ar fi prima oară!

Doamne, ajută!

Ion Coja

13344646_10201793637359022_2582169136448642557_nNOTĂ: Din lipsa posibilității de a se deplasa la Chișinău, Domnul dr. Ion Coja a solicitat ca comunicarea sa, să fie sonorizată de către discipolul său, Domnul dr. Alexei Crețu

About SECRETELE ISTORIEI

Alexandru Moraru, istoric-arhivist si publicist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, autor și editor al mai multor cărți și culegeri de documente și materiale elaborate în urma cercetărilor de arhivă, sute și sute de articole și investigații documentare.
Galerie | Acest articol a fost publicat în Articole, Documente, Fotografii, IN MEMORIAM, MILITARI DE CARIERĂ:, OAMENI DEOSEBIŢI, PRIETENII M-AU INFORMAT:, SFATURI PENTRU PRIETENII MEI, TEXTE ŞI FOTOGRAFII ALE ALTORA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s